~Vlad Pohilă: „Glebus Sainciuc, fericitul longeviv al artelor plastice basarabene“

Din păcate, doar în imaginaţia omului comun destinul artiştilor se identifică cu fericirea absolută, alias cu admiraţia generală, cu gloria, cu avuţia, cu triumful… Realitatea este însă infinit mai necruţătoare cu firile artistice, de regulă şi hipersensibile, vulnerabile, mai greu adaptabile: şi acolo, într-o lume liberă, dar şi egoistă, dar mai ales aici, unde regimul se ţine pe o aspiraţie dementă de a monopoliza totul, de a-şi subordona orice şi pe oricine. Or, un suflet de artist „subordonat” – nu mai este liber, iar în consecinţă – nici sub zodia norocului nu poate să trăiască.

Din fericire, există şi ceva deasupra dictatorilor, ceva mai presus de apucăturile totalitariste: dragostea celor mulţi. Tocmai în acest sens, există şi artişti fericiţi – pentru că sunt admiraţi şi iubiţi. Pe unul dintre ei îl cunoaştem cu toţii, îl vedem adeseori – energic, volubil, jovial, emanând energii exclusiv pozitive – pe străzile centrale ale Chişinăului, în grădinile publice, la cele mai diferite manifestări culturale şi populare. Se numeşte Glebus Sainciuc şi a ajuns, iată, la aniversarea a 90-a, majoritatea anilor trăindu-i în serviciul artelor, ocrotit de zeităţile generatoare de frumos.

***

Dacă  e să căutăm fericirea maestrului prin prisma succeselor, a recunoaşterii talentului şi eforturilor sale de creaţie, vom găsi dovezi greu de enumerat… Tocmai din acest motiv, vom recurge la o simplă trecere în revistă a unor implicări, demnităţi şi distincţii pe care le-a înregistrat G. Sainciuc mai ales în ultimul timp.

A participat la mai multe expoziţii organizate în muzeele din Chişinău (prima expoziţie personală  având-o aici în 1963), precum şi peste hotare: Sofia (Bulgaria), Baku (Azerbaidjan), Kiev, Odesa, Lvov (Ucraina), Havana (Cuba), Montreal (Canada), Moscova, Petersburg (Rusia), Paris, Grenoble (Franţa), Bruxelles şi alte oraşe din Belgia, Ulan Bator (Mongolia) etc. Creaţii de ale sale se află în zeci de muzee şi în sute de colecţii particulare. Este protagonistul unui film documentar-artistic realizat de un grup de creaţie din Finlanda, Norvegia şi Suedia (anii ’70 – ’80 ai sec. XX); în 1983, regizorul Valeriu Jereghi  lansează filmul documentar intitulat Glebus. Participă, cu un surprinzător succes, la Festivalul mondial de teatru de la Avignon, Franţa (1994), iar în 1998, la Vaslui, în cadrul Festivalului-concurs de satiră şi umor „Constantin Tănase” i se acordă titlul de Doctor Humoris Causa.

În 1980 devine laureat al Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti, peste ani obţine titlul onorific de Artist al Poporului din R. Moldova (1991). Laureat al Concursului Republican de desen (1964), în 1971 i s-a decernează, la Moscova, Medalia de argint a Expoziţiei realizărilor economiei naţionale, pentru o serie de portrete şi grafică. Cavaler al Ordinului Republicii (1999), Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (20 iulie 2009). Deţine mai multe menţiuni, inclusiv Diploma Partidului Liberal din Moldova Pentru merite deosebite în promovarea valorilor liberalismului modern prin intermediul literaturii, teatrului, artei plastice şi muzicii. I s-au acordat Diplome de excelenţă şi de merit din partea săptămânalului Literatura şi arta şi a Teatrului Municipal Satiricus – Ion Luca Caragiale din Chişinău, alte distincţii ale diferitor instituţii mass-media şi de cultură din Chişinău.

Dacă  e să vorbim despre fericirea lui Glebus Sainciuc în sfera strictă a esteticului, e de menţionat, mai întâi de toate, că dânsul este promotorul unui gen nou, inedit şi extrem de original în arta plastică basarabeană – măştile, executate printr-o metodă proprie, destul de complexă, şi, de multe ori – jucate pe scenă de autor, în cadrul unor adevărate spectacole (unul dintre acestea avându-l regizor pe regretatul Andrei Vartic). În perioada 1957-1997, maestrul a creat peste 300 de măşti, reprezentând fruntaşi ai vieţii culturale româneşti (pictorii Valentina Rusu-Ciobanu, Igor Vieru, Mihai Grecu, Ada Zevin; scriitorii Grigore Vieru, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Ion Druţă; regizorii şi actorii Emil Loteanu, Ion Ungureanu, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Constanţa Târţău; cântăreţii Maria Bieşu, Mihai Munteanu, Nicolae Sulac, Anastasia Lazariuc – de la Chişinău; poetul Vasile Tărâţeanu, interpretele Maria Iliuţ şi Sofia Rotaru – de la Cernăuţi; lingvistul Eugen Coşeriu; regizorul Liviu Ciulei, naistul Gheorghe Zamfir, acad. Eugen Simion, poeţii Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Adrian Păunescu – de la Bucureşti, şi încă atâţia alţii!) sau din alte spaţii spiritual-geografice (mimul Marcel Marceau, scriitorul Jean-Paul Sartre din Franţa; oamenii de arte şi de litere Arkadi Raikin, David Oistrah, Bulat Okudjava, Aleksandr Soljeniţîn, Alla Pugaciova, Andrei Voznesenski ş.a. din Rusia; Luciano Pavarotti din Italia; interpreta de muzică uşoară Anne Veski din Estonia; poetul Imants Ziedonis şi cântăreaţa Laima Vaikule din Letonia; poetul Ghevork Emin din Armenia; prozatorul Cinghiz Aitmatov din Kirghizia etc.).

Un alt capitol original (şi jovial!) în creaţia lui G. Sainciuc îl constituie şarjele şi sau caricaturile, reprezentând chipurile a numeroşi actori, artişti plastici, scriitori, muzicieni, interpreţi, oameni de ştiinţă, jurnalişti, profesori, bibliotecari, precum şi tineri studioşi, ţărani, muncitori etc. Numai în ziarele şi revistele din Chişinău a publicat circa 500 asemenea lucrări; numărul şarjelor executate instantaneu şi dăruite protagoniştilor se cifrează la câteva mii. În anii 1969-1979 a realizat Bagatele – o serie de desene executate prin asociaţie cu muzica (hârtie, tuş; circa 300 de lucrări). S-a impus Glebus Sainciuc, cu multă dăruire, şi printr-o galerie de portrete ale contemporanilor, cu precădere oameni de arte, de litere, savanţi: Actriţa Nina Vodă (1966), Cîntăreaţa Maria Bieşu (1967), Prozatorul Vasile Vasilache (1968), Nana; scriitorii Lida Istrati, Petru Cărare (1970), Leonida Lari (1972), Vladimir Beşleagă (1973), Igor Creţu (1973), Muzicianul V. Goia (1976), Ion Creangă (1978), Igor Vieru (1979), poeţii Andrei Burac (1987), Valeria Grosu (1992), Iulian Filip (1993); Doiniţa împreună cu Lică Sainciuc, Criticul de artă Larisa Turea, acad. Petru Soltan (1995), Cântăreţul Radu Dolgan (1996), Economistul Vasile Şoimaru (2006) etc.

În acest compartiment cu creaţii executate, de regulă, în ulei pe pânză (uneori – carton, ulei, guaşă, cărbune; hârtie, cariocă) se detaşează categoric un excelent portret al cântăreţei de operă Maria Cebotari (1910-1949), realizat în ulei pe pânză, în 1976 – aşadar, într-o perioadă când numele faimoasei interprete era ţinut la index de către autorităţile sovietice.

S-a manifestat şi ca autor de grafică (Mama, 1933; Clasa a VI-a de liceu, Valentina, 1939; Maria Drăgan, 1984; Ana-Maria, 1993), la fel – şi ca ilustrator de carte, executând ilustraţii atât pentru lucrări umoristice – cum ar fi Parodii (1965), apoi Parodii şi epigrame (1976, 1981), de Petru Cărare, cât şi pentru volume cu tematică diversă: Cartea poeziei-1974 (1974), Cu tot ce a fost odată el: Memoriei lui Alexandru Cosmescu (1992), Mass-media în top: 50 plus 1 jurnalişti din R. Moldova (2000) etc.

Privind creaţiile relativ recente ale lui Glebus Sainciuc, este destul de anevoios să-ţi  închipui că acestea au un început cu o vechime de circa şapte decenii… Or, debuturile sale în pictură sunt marcate de căutările specifice anilor ’30-’40 din artele plastice române şi vest-europene. În Basarabia sub ocupaţie sovietică este nevoit să se conformeze un timp rigorilor acelui regim, realizând compoziţii inspirate din viaţa oamenilor simpli: Viticultori (1954), La cramă (1955), La ferma de lapte (1957), Zootehnicianul V. Untilă (1959), Masa mare (1960), pictând şi unele portrete cu tematică „realist-proletară”: Muncitoare de la uzina „Microfirul” (1969), Veteranul de război P. Nazarenco (1970), Energeticienii – contemporanii mei (1984), La uzina „Elecrtomaşina” (1987) etc. După cum ne-am putut da seama din prezentarea de mai sus a creaţiei sale, G. Sainciuc s-a debarasat relativ repede de „splendorile” specifice artei sovietice, supranumită a „realismului socialist”.

Dacă  e să ne referim la fericirea „de acasă” a lui Glebus Sainciuc, vom evoca un aspect în genere bine cunoscut chişinăuienilor, dar şi iubitorilor de frumos din localităţi situate departe de capitala basarabeană: maestrul formează, de o viaţă deja, un formidabil cuplu cu distinsa doamnă, remarcabila pictoriţă Valentina Rusu-Ciobanu (n. 1920); împreună au crescut fiul Lică Sainciuc (n. 1948), ajuns şi el pictor de seamă şi un excelent specialist în studiul artelor.

Iar marele noroc al acestei familii, în temei – marele nostru noroc! – îşi are începutul la  19 iulie 1919, când s-a născut Glebus Sainciuc, la Chişinău, într-o casă de lângă biserica Sfânta Vineri, pe malul râului Bâc, nu departe de casa în care a copilărit şi marea, irepetabila noastră cântăreaţă Maria Cebotari… Urmează faimosul Liceu B. P. Haşdeu, din capitala basarabeană, având acolo un excelent îndrumător şi susţinător în pasiunea sa pentru artă: profesorul de desen Andrei Niculescu, venit din „Micul Paris”, de la Bucureşti adică, special ca să-i instruiască în acest domeniu pe tinerii basarabeni. În 1942 îşi ia cu succes bacalaureatul, apoi face studii, până în 1944, la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Bucureşti. După război, absolveşte Şcoala de Arte Plastice Ilia Repin din Chişinău (1947), în acelaşi an fiind primit în Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova…

Vlad POHILĂ

„Literatura şi arta”

23 iulie 2009

Cişinău