~Cezarina Adamescu: „Via stăpânului şi neamul românesc prietenul meu şi via lui“

DIN VOLUMUL ÎN  PREGĂTIRE: LEGEA DE HAR A IUBIRII. Meditaţii la poalele Muntelui Fericirilor.

-eseu teologic –
În Duminica a XXVII-a de peste an, Liturghia Cuvântului are în centru Împărăţia lui Dumnezeu, prefigurată sub aspectul Viei. Imaginea viei aminteşte de raportul dintre Dumnezeu şi poporul său, răsplata şi judecata dacă poporul lui Dumnezeu trădează Alianţa. Imaginea Viei şi a Stăpânului viei devine astfel o sinteză a istoriei mântuirii, a acţiunii lui Dumnezeu faţă de omenire. Această imagine oferă spaţiu speranţei şi, în final, iubirea triumfă asupra refuzului.

Este ştiut că adeseori profeţii şi psalmiştii recurg la imaginea Viei pentru a evoca poporul lui Dumnezeu  şi iubirea fidelă a Domnului faţă de el.

La Prima Lectură, pericopa din Cartea profetului Isaia (5,1-7), se referă, într-adevăr la parabola viticultorului care a sădit o vie de soi bun, pe o coastă mănoasă. Iată cum scrie profetul despre Prietenul său, Viticultorul şi via Sa:

„Voi cânta pentru prietenul meu cântecul ce mi-e drag despre via sa. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţat-o de pietre şi a sădit viţă de soi bun. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat un teasc. El trăgea nădejde să-i facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. Acum, aşadar, voi locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi din Iudeea, fiţi judecători între mine şi via mea. Ce-aş mai fi putut face viei mele şi n-am făcut? Eu am aşteptat să-mi rodească struguri buni. Pentru ce mi-a rodit struguri sălbatici? Eu voi spune acum ce voi face viei mele: îi voi smulge gardul, ca să pască în ea vitele; îi voi dărâma zidul, ca s-o calce toţi în picioare. Voi face din ea o coastă pustie; nu va mai fi nici curăţată, nici săpată; o vor năpădi spinii şi bălăriile. Voi porunci norilor să nu mai plouă peste ea. Via Domnului universului este casa lui Israel, iar bărbaţii din Iudeea sunt viţa pe care el o iubea. El se aştepta la dreptate şi iată vărsare de sânge. El nădăjduia judecată dreaptă şi iată strigătele celor nedreptăţiţi.”(Is.5,1-7).

Se ştie că locuitorii lui Iuda constituie via predilectă a lui Dumnezeu, poporul ales. Iar responsabilitatea grădinii şi viei, aparţine de bună seamă, poporului ales. Aici este vorba de un cântec sfâşietor de durere a lui Dumnezeu pentru că poporul său iubit, pe care l-a ales şi l-a scos din pustiu, l-a condus la ape şi la păşuni mănoase, nu a adus roadele aşteptate. „Casa lui Israel” s-a dovedit nevrednică. Are inima împietrită şi nu recunoaşte binefacerile primite din mâna Domnului.

Atunci Domnul va distruge via şi o va da pradă năvălitorilor. Şi alţii vor fi beneficiarii grijii şi milostivirii Sale divine.

Extrapolând cuvintele pericopei biblice, putem spune că şi noi facem parte din via Domnului şi, asemenea viticultorilor, am primit belşug de daruri. Dar, de cele mai multe ori, uităm binefacerile oferite de Dumnezeu şi responsabilităţile faţă de fraţii noştri. În pofida atenţiei şi grijii constante a Domnului faţă de noi, viaţa noastră este un lung şir de căderi şi reveniri, a unor refuzuri şi întoarceri cu spatele faţă de darul lui Dumnezeu. Întoarcerea e grea, dar e absolut necesară. Pentru că, departe de Casa lui Dumnezeu, nu ne vom simţi deloc bine, vom rătăci stingheri prin  lume şi nimic nu vom face vrednic de Împărăţie, oricât ne-am strădui.

De aceea, pasul hotărâtor de întoarcere trebuie făcut cât mai curând, după cuvintele psalmistului: „Nu ne vom mai îndepărta de tine, ne vei da viaţă şi vom invoca numele tău.”

Noi, via pe care Dumnezeu a sădit-o pe o coastă mănoasă, vom stărui în rugăciune, în  ascultarea cuvântului, într-o relaţie sinceră cu Dumnezeu şi cu semenii, ca să dobândim acea seninătate şi acea pace care depăşeşte puterea noastră de înţelegere şi care va păzi inimile noastre de alunecare.

Dumnezeu, Stăpânul Viei ne-a crescut, ne-a hrănit în speranţa că fiecare va rodi, rod bun. Ce i-am dat noi Stăpânului Viei? Întrebare legitimă pe care trebuie să şi-o pună fiecare dintre noi.

Poate că e timpul ca Stăpânul să doboare la pământ turnul de pază care este Altarul Bisericii.  Dumnezeu a pus în noi un soi bun, mlădiţe bune – copiii noştri. Acum El aşteaptă rodul.

Noi nu suntem proprietarii viei. Nici măcar pe noi înşine nu suntem proprietari, nici pe viaţa noastră. Suntem însă, viticultori bine şcoliţi, bine instruiţi. Nu suntem neştiutori. De aceea, trebuie să altoim bine mlădiţele pentru ca ele să crească frumos şi să se hrănească din seva viei din unica sursă: Dumnezeu.

Darul cel mai preţios pe care ni l-a făcut Dumnezeu este Însuşi Fiul Său.

Iisus, Fiul lui Dumnezeu, a venit să ne amintească şi să ducă la îndeplinire marea iubire a Tatălui. Dar acesta nu va fi primit. Va fi scos din vie în afara porţii, aşa cum spune autorul Scrisorii către Evrei.

De aceea, Dumnezeu a distrus Ierusalimul de nu a mai rămas piatră peste piatră din el.

Via a fost încredinţată altor popoare vrednice de a fi părtaşe la Împărăţia lui Dumnezeu. Mare atenţie: dacă nu ne vom dovedi vrednici, via va fi luată de la noi.

Căci, spune Cuvântul Domnului în acele  Admonestări din Evanghelia Sfântului Apostol Matei: „Vai, vouă făţarnicilor care nu vreţi să intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu, dar nici pe alţii nu-i lăsaţi să intre!” Ca nu cumva să vă cadă masca de pe faţă şi să fiţi văzuţi aşa cum sunteţi!

Nimănui nu-i place să fie văzut, aşa cum este cu adevărat.

Şi dacă n-am produs până acum roade bune, e timpul.

Împărtăşeşte-ţi rodul. Dă şi altora din darul tău, nu-l ţine doar pentru tine. Astfel, darul se va înmulţi, după principiul: „Dăruind vei dobândi”.

Şi încă un  lucru despre care trebuie să ţinem seama: mântuirea este personală şi nu colectivă.

Botezul, cel dintâi Sacrament Creştin, Poarta Vieţii în Duh, nu ajută dacă el nu duce la o viaţă creştină cu adevărat, alimentată cu celelalte Sacramente: întărită de Sfântul Mir şi nutrită cu Sfânta Euharistie.

Şi Psalmul Responsorial (79,9 şi 12.13-14. 15-16. 19-20), are ca antifon versurile următoare: „Mântuieşte, Doamne, pe poporul tău, căci el este via ta!”

Glasul poporului îl imploră pe Dumnezeu să-şi întoarcă faţa către via lui de odinioară: „Doamne, Dumnezeul universului, întoarce-te iarăşi!/ Priveşte din cer şi vezi, îngrijeşte-te de via aceasta/ şi ocroteşte ce a sădit mâna ta puternică. R…// Atunci nu ne vom mai îndepărta de tine; tu ne vei da viaţă şi vom invoca numele tău./ Întoarce-te, Doamne, Dumnezeul universului,/ fă să ne strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!R…”

Lectura II – este în sintonie cu prima. Sfântul Pavel încheie Scrisoarea către filipeni şi le oferă îndemnurile finale: „Fraţailor, nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumire. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Iisus Hristos. În sfârşit, fraţilor, îndreptaţi-vă gândul şi cugetul la tot ceea ce este adevărat şi vrednic de cinste, la tot ceea ce este drept şi curat, la tot ceea ce este vrednic de iubire şi cu faimă bună, la tot ceea ce este virtute şi vrednic de laudă. Ceea ce aţi învăţat şi aţi primit, ceea ce aţi văzut şi auzit de la mine, acelea să le faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Fil.4,6-9).

Chiar şi Antifonul de la Intrare (Ps. 129,3-4) relevă acelaşi adevăr: omul nu e vrednic de darul încredinţat, dar Milostivirea lui Dumnezeu întrece orice dreptate: „De te vei uita la fărădelegei, Doamne, Doamne, cine a putea să stea în faţa ta? Dar la tine aflăm iertare, Dumnezeul lui Israel”.

În pericopa Evanghelică din Sfântul Apostol Matei (21,33-43) Dumnezeu este ferm: „Via o va arenda altor viticultori”.

Viticultorii nevrednici care l-au ucis pe fiul Stăpânului Viei, vor fi pedepsiţi pe măsură: „Ei bine, când va veni stăpânul viei, ce le va face acestor viticultori?” Ei îi răspund ( mai marii preoţilor şi ai fariseilor – n.n.): „Ca pe nişte răi ce sunt îi va ucide fără milă, iar via o va arenda altor viticultori, care ăi vor da recolta la timpul cuvenit.” Isus le zice: „Nu aţi citit niciodată în Scripturi: <Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?> De aceea vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui popor, care o va face să adjucă roade.”

Parabola de astăzi – spune Paola Baldin – ne dă o oportunitate pentru a revedea viaţa noastră, faptul că suntem persoane, în familie, la locul de muncă, în comunitatea creştină: ne face să înţelegem păcatul nostru, erorile noastre şi ne invită să contemplăm ceea ce Domnul a făcut şi face pentru noi.” (De la Răsărit până la Apus,  itinerar de meditaţie şi rugăciune pentru tineri şi adulţi, octombrie 2008).

Se cuvin câteva clipe de meditaţie a acestor adevăruri evanghelice,

Şi, nu în ultimul rând, se cuvine să facem împreună o rugăciune pentru a invoca Mila şi îngăduinţa Stăpânului Viei: „Doamne, Tu care eşti stăpânul şi ţii în mâinile Tale tot universul, eşti răbdător cu noi toţi şi te întristezi pentru fărădelegile noastre, aminteşte-ţi de compasiunea şi de iubirea Ta faţă de noi. Vizitează-ne în bunătatea Ta, ajută-ne prin harul Tău să îndepărtăm în această zi şi întotdeauna ispitele celui rău, să iubim dreptatea şi să trăim iubirea, mereu iluminaţi de Duhul Tău Sfânt.

Pentru milostivirea şi bunăvoinţa unicului Tău Fiu care ne-a salvat de păcat, ajută-ne să trăim  mereu prietenia cu Tine, pentru a Te lăuda în fiecare moment al vieţii  noastre. AMIN.
5 octombrie 2008

CEZARINA ADAMESCU

-teolog-