~Ştefan Aviu Teompa: „Organizarea şi funcţionarea Gărzilor Naţionale ale Frontului Renaşterii Naţionale“

            Propagarea doctrinei carliste în rândul populaţiei în perioada 1938-1940 s-a realizat prin Gărzile Naţionale, formaţiuni auxiliare ale F.R.N  Acestea  aveau obligaţia să informeze organele frontului asupra stării de spirit din ţară şi asupra tuturor problemelor de interes obştesc. Cu prilejul manifestărilor F.R.N., Gărzile Naţionale îndeplineau rolul de organe de ordine.

            Gărzile Naţionale sunt ochii cu care organele Frontului privesc pe întreg cuprinsul ţării modul cum se aplică legile şi măsurile luate de guvern, urechile cu care Frontul Renaşterii Naţionale ascultă durerile poporului.

În timp de război, Gărzile Naţionale, prin membrii ei rămaşi nemobilizaţi, avea rolul de a coopera cu organele militare pentru menţinerea siguranţei şi liniştii publice.

Formaţiune paramilitară Garda Naţională constituia o organizaţie distinctă care nu avea nimic în comun cu armata.

            Garda Naţională era condusă de un general, dintre foştii generali ai armatei active, înlocuit decât pe baza unui raport motivat al preşedintelui Consiliului de Miniştri. Comandantul gărzii era membru de drept în Consiliul Superior Naţional al F.R.N.. El îndruma întreaga activitate a gărzii potrivit directivelor primite din partea Directoratului F.R.N. A fost numit comandant, generalul Petre Georgescu.

            Comandantul gărzii era ajutat de un Stat Major, alcătuit din foşti ofiţeri superiori ai armatei active. Cuprindea mai multe compartimente. Serviciul Secretariatului avea rolul de a înregistra corespondenţa şi a primi reclamaţii, Serviciul Organizatoric cu atribuţii în înrolarea de noi membri ai gărzii, Serviciul Propagandă culegea informaţii privitoare la starea de spirit din ţară, problemele de interes obştesc şi activitatea F.R.N., Serviciul Instrucţiei şi Educaţiei, cu atribuţii în pregătirea membrilor, Serviciul Inspecţie controla unităţile gărzii, Serviciul Administrativ contabiliza veniturile şi cheltuielile. Unităţile gărzii erau conduse de comandanţi, numiţi dintre membrii F.R.N., de preferinţă oşti ofiţeri ai armatei active. Exista o ierarhie a comandanţilor: de sat, comună , oraş, plasă, judeţ, ţinut şi Capitală.

            Pentru pregătirea comandanţilor de unităţi se organizau centre de instrucţie şi educaţie în diferite regiuni ale ţării. Membrii gărzilor erau obligaţi de a urma cursurile de pregătire organizate în unităţi.

            În momentul înrolării, membrii gărzii depuneau un jurământ: Jur credinţă Regelui meu, Carol al II-lea. Jur dragoste şi jertfă ţării şi neamului românesc. Jur ascultare şi supunere Gărzii Naţionale. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.

            Celula de bază, cinci oameni şi un şef, forma o echipă. În principiu, un cătun organiza o echipă, satul o grupă, la reşedinţa de plasă un pluton şi la reşedinţa judeţului o companie; 20 echipe = 10 grupe = 3 plutoane = o companie.

            Garda Naţională a încercat să recruteze elementele cele mai reprezentative ale societăţii, adevăraţii lideri de opinie capabili să exercite o influenţă asupra maselor. Necesitatea de a se forma un organism care să manipuleze populaţia, acceptat şi respectat a impus stabilirea  unor condiţii pentru cei care erau primiţi în rândurile gărzii. Criteriul fundamental era apartenenţa la Frontul Renaşterii Naţionale, exercitarea activităţii politice la organizaţie fiind absolut necesară. Nu erau neglijate nici calităţile fizice, o componentă a activităţii gărzilor fiind instruirea care se apropia de cea militară.

            La început vârsta acceptată pentru membrii gărzii a fost între 25 şi 50 ani pe măsură ce concentrările sunt tot mai intense vârsta membrilor gărzilor depăşeşte 50 de ani, printre cei care se aflau pe câmpul de instruire a gărzii aflându-se şi persoane în jur de 70 de ani. Derularea unui asemenea program în privinţa eficienţii ridică semne de întrebare, ajungându-se astfel la o mobilizare generală.

            Demersul a impus acceptarea în rândurile gărzii şi a unor elemente mai puţin instruite (patru clase) mai cu seamă în mediul rural.

            Apartenenţa la Frontul Renaşterii Naţionale era dublată de condiţia de a nu fi activat la legionari sau comunişti.

            Fiind o organizaţie în care pregătirea militară îşi avea un loc preponderent îndeplinirea serviciului militar  era obligatoriu pentru acceptarea în rândurile gărzii.

            Alte referiri la entitatea membrilor gărzii se adresau conduitei moral-civice, rolul pe care îl au în comunitate, popularitatea de care se bucură în rândurile semenilor, sociabilitatea, spiritul de comunicare şi nu în ultimul rând loialitatea faţă de principiile impuse de front şi de gardă.

            Desigur criteriile aveau menirea de a asigura trierea elementelor ce doreau să intre în rândurile gărzii, dar aşa cum s-a putut constata nu a existat o efervescenţă, o dorinţă reală de a participa la mişcarea organizată de front. Fiecare căuta profit din intrarea în gardă, îndeosebi de a fi scutit de concentrare şi să primească uniformă.

Înrolarea persoanelor ce îndeplineau condiţiile necesare în Garda Naţională era benevolă. Recrutarea comandanţilor se făcea din rândul intelectualilor (în mediul rural) şi al fostelor cadre militare superioare (în mediul urban), evitându-se funcţionarii publici, cei care făceau obiectul unei permanente supravegheri în legătură cu funcţia ce o deţineau.

Fişa comandantului de gardă cuprindea: nume şi prenume, locul şi data naşterii, domiciliul, originea etnică, religia, naţionalitatea, starea civilă, gradul, promoţia şi vechimea în grad, unitatea căreia aparţine în caz de mobilizare, studii, decoraţii.

Comandanţii de gardă deţineau grade militare. La nivel de ţinut şi judeţ colonei, iar la plasă căpitani. În principiu, la conducerea gărzilor se aflau foste cadre militare şi intelectuali (avocaţi, notari, profesori, învăţători, medici), printre comandanţii de gardă la nivel de plasă regăsindu-se chiar primari şi pretori. Afirmaţia este ilustrată prin configuraţia existentă în plasa Sebeş la 19 septembrie 1939 când din cei 22 de comandanţi, Ionel Deacu era pretor, iar alţi 17 comandanţi de gardă erau primari de comună.

În mediul rural la conducerea gărzilor au fost cooptaţi intelectuali, dar condiţiile concrete au impus numirea şi a agricultorilor. În plasa Teiuş existau 21 de comandanţi de gărzi la nivelul comunelor existente. Dintre aceştia, la 23 septembrie 1939, 14 erau agricultori, iar în plasa Zlatna din cei 18 comandaţi , 15 aveau ca şi ocupaţie principală munca pământului.

Membrii formaţiunilor Gărzilor Naţionale nu aveau dreptul la nici un fel de plată      Personalul de comandament al gărzii şi cel superior din Statul Major primea indemnizaţii lunare şi decontarea transportului.

Salutul în  rândul membrilor gărzii era cel al Frontului Renaşterii Naţionale, după

vechime şi grad.

Garda avea dreptul la imprimarea şi desfacerea insignelor, medaliilor, paftalelor, fanioanelor, drapelelor F.R.N.

Potrivit articolului 19 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Gărzilor Naţionale ale Frontului Renaşterii Naţionale din martie 1940, formaţiunile gărzii aveau în componenţă elemente la dispoziţie, care constituiau cadrele permanente şi elementele de completare, care întregeau la nevoie organizaţia.

Recompensele se acordau în funcţie de merit, potrivit art. 48 din aceiaşi lege şi erau sub forma unor mulţumiri verbale, scrise, citate prin ordin de zi pe plasă, pe judeţ, ţinut, acordarea de premii şi înălţarea în grad.

Comandanţii de unităţi şi membrii gărzii care nu-şi îndeplineau îndatoririle de serviciu sau se abăteau de la obligaţii erau sancţionaţi, în funcţie de gravitatea faptei prin mustrarea verbală sau scrisă, interdicţia portului uniformei sau insignelor pe timp limitat, suspendarea temporară sau excluderea.

Constituirea gărzilor potrivit comandantului, generalul Petre Georgescu trebuia să se încheie până la 10 septembrie 1939. Comandantul Gărzii Naţionale de ţinut participa la constituirea organizaţiilor judeţene. Următorul pas era ca fiecare comandant al Gărzii Naţionale de judeţ să organizeze în teritoriu conferinţe pe înţelesul populaţiei care să cuprindă necesităţile ce stăteau la baza înfiinţării F.R.N., programul acestei organizaţii şi rolul Gărzilor Naţionale. Se solicita ca cetăţenii să fie lămuriţi că nu vor fi sustraşi de la ocupaţiile lor şi că nu vor face instrucţie militară.

Adunarea era precedată de un serviciu religios, urmând apoi cuvântările autorităţilor. Într-o sală de clasă a unei şcoli din localitate autorităţile împreună cu adepţi ai F.R.N. discută modul cum se face organizarea gărzii.

ŞTEFAN AVIU TEOMPA