~Cristian Neagu: „In memoriam Ilie Cleopa“

A trecut mai mult de un deceniu de la un deceniu de când Marele Părinte, Arhimandritul Ilie Cleopa  ne-a părăsit, trecând în lumea veşniciei. Dacă botoşenenii din comuna Suliţa nu au un monument comemorativ al Preacucernicului, pot fi siguri că în scriptele bisericeşti şi în literatura religioasă, va fi rânduit de toţi cei ce i-au citit pildele, cu mult mai mult decât  importanţa unei  siluete statuare. Personal, mai am  încă imaginea straiului cernit, cartea şi toiagul, blândeţea şi înţelepciunea graiului a celui care a fost Constantin Ilie, tăinuit rugăciunilor profunde în spaţiul chiliei de la Schitul Sihăstria unde, adesea putea fi văzut în  strădania de a împărtăşi din învăţăturile sale filocalice şi aghiografice, tuturor celor întru chemare către cuvântul Domnului Dumnezeul Nostru.

S-a născut la 10 aprilie 1912, împărţindu-şi  copilăria între  şcoală, păscutul oilor, şi învăţatul Acatistului Maicii Domnului pe de rost. Rămas de multe ori la stână, purtându-şi mioarele pe dealurile şi poienile din preajma Schitului Cozancea, şi tot poposind la chilia pustnicului Paisie Olaru, a simţit chemarea către Cele Sfinte, dăruindu-se pentru  marea  nevoinţă călugărească. Călugărul Nil de la Mâ- năstirea Secu, l-a iniţiat în desenul şi pictura icoanelor  devenind un nume în acest domeniu, iar ceva mai târziu, – între anii 1930-1942 – Părintele Monah Ilie Galaction, (1882- 1946)  îi  plămădeşte şi consolidează formarea duhovnicească apoi, însuşindu-şi învăţăturile Ieroschimonahului Paisie Olaru, (1897-1990) Ilie Cleopa, (nume primit la 2 august 1937 când este tuns în monahism, rostit  pentru prima dată de Schimonahul Nicolae şi încuviinţat de Schimonahul Proclu) devine personalitatea mar- cantă a spectrului monahal după 1945, când a primit hirotonia în preot şi hirotesia în duhovnic.

Părintele Cleopa a fost un autodidact desăvârşit, însuşindu-şi cu pasiune scrierile Sfinţilor Părinţi şi Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, concepând în cele din urmă esenţe filozofice creştine, care au stat la baza formării operei sale scrise.Astfel, în 1954 este coautor al „Scrisorii către Sfânta Mânăstire Vladimireşti” urmând, – în 1955 – din încredinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în vederea întoarcerii la credinţa de stil vechi, lucrarea „Cuvânt de lămurire în legătură cu rătăcirile stiliştilor” ; 1961-1962, retras în pustnicie, se dăruie scrisului obţinând cea mai reprezentativă lucrare a sa, „Predici pentru monahi” iar Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei  va reformula titlul care îi fusese  dat  iniţial, adică: „Urcuş spre înviere” (Ediţia din 1992, şi ediţia din 1998) ocazie  cu care este tradusă şi în limba greacă. Aparţinând aceleiaşi perioade, lucrarea „Spovedania preoţilor de mir” pe care am avut fericirea să o citesc, este un adevărat manual teologic conţinând modalităţi obligatorii de comportament, de îndreptare şi spovedanie, atribuite  preoţilor… Învăţătura dogmatică a Bisericii Ortodoxe  pe  înţelesul  tuturor,  cu  prefaţă  semnată de Pr. Dumitru Stăniloaie, scrisă în perioada 1975-1976, tipărită în două ediţii (1981 şi 1985) la Institutul Biblic Bucureşti, se regăseşte în cartea intitulată

„Despre credinţa ortodoxă”

Trebuie să recunosc (spre ruşinea mea) că nu sunt în posesia datelor asupra întregii sale opere, în afara celor amintite mai sus. Chiar şi aşa, am putut constata forţa spirituală deţinută de acest inegalabil „Trimis” Neamului Nostru întru Mântuire şi Învăţătură. Cât de liniştită  a trecut ziua de 2 decembrie 2008, şi cât de absentă  a fost Pomenirea acestui Mare Părinte… Să fi avut Prea Fericitul în funcţie osteneala trupească  de după festivismul destul de ieftin al Zilei Naţionale, încât să nu-i acorde câteva fraze într-un ritual ce l-ar fi obligat până la urmă, dacă ar fi citit şi domnia-sa „Spovedania preoţilor de mir” ?

CRISTIAN NEAGU