~Al. Florin Ţene: „Limba noastră-i limbă sfântă..!“ – Cine o apără de poluare?

Întoteauna, de-alungul istoriei, poporul nostru, fiinţa lui  etnică, etnografică  şi limba, au suferit influienţe din partea popoarelor vecine şi a împrumuturilor din tezaurul etno-folcloric şi lingvistic al altor păopoare indo-europene.

Până  a ajunge la subiectul propriu-zis , doresc să fac o mică  incursiune în fondul de bază a istoriei limbii române. Pe temeiul cercetările întreprinse în ultimile decenii, în special de I.I.Russu- cercetări care se întemeiază şi pe comparaţia cu limba albaneză, moştenitoare a vechi limbi ilire, care, la rându-i, era înrudită cu limba tracă, deci şi cu limba dacică s-au putut stabili un număr de 160 de termini româneşti care sunt de origine geto-dacă. Aceşti termini privesc o arie foarte largă, începând cu corpul omenesc-beregată, buză, ceafă, grumaz, guşă-, cu cu familia-copil, prunc,, zester-, cu locuinţa-vatră, colibă, cătun-, cu îndeletnicirile agricole, păstoreşti, viticole şi piscicole-mazăre, ţarină, baci, brânză, mânz, strungă, ţap, ţarc, urdă, zară, butuc, curpen, gordin, strugure, baltă, gard- , cu mediul fizic-măgură, mal-,cu flora- brad, brânduşe, brusture, buncet, copac, gorun,ierudă, mugure-, cu fauna balaur, barză, ghionoaie, melc, mistreţ, năpârcă, rânză, şopârlă, viezure, zimbru-,cu diferite acţiuni- a răbda, a speria, a zburda-, şi alţi termebi- ciucă, ţeapă-,etc. Desigur, numărul acestor termini vor spori prin cercetările ulterioare. Ele ne vor arăta de asemenea şi alte aspecte ale moştenirii lingvistice; de pe acum se specifică că aparţin acestei moşteniri sufixele atât de folosite şi caracteristic româneşti:-esc,-eşte( omenesc, crăiesc, bărbăteşte, trupeşte ). Ni s-au păstrat de la daci câteva nume de ape: Dunmărea care derivă din Dunaris dacic, Argeşul din Arges-sos, la Herodot deformat în Ordessos, Bârzava, al cărui nume se regăseşte în oraşul dacic Berzobis. Someşul, o inscripţie latină vorbeşte de Samus. La fel Oltul- Aluta în izvoarele latine. Mureşul are foarte probabil o legătură cu vechiul Maris, pomenit de Herodot. În ceea ce priveşte numele de localităţi, siguranţă n-avem până acum decât pentru Abrud. Acesta derivă din Abruttus. Poate că şi Tapae, unde s-au dat cele două lupte între Decebal şi Traian să se fi păstrat în numele satului bănăţean de astăzi Tăpia, etc.

Este sigur că printre înaintaşii poporului român un loc important îl ocupă coloniştii aduşi de imperiu în Dacia. Nu zicem “romani “ fiindcă dacă e să luăm cuvintele în sensul lor propriu, romani adevăraţi, adică locuitori ai Italiei, după cum am văzut au fost prea puţini. Au venit, în schimb, traci, illiri, panoni, răsăriteni, vorbind limba română. Au mai venit: greci, în măsură mai mică. Toţi aceşti colonişti nu au depăşit ca număr pe locuitorii autohtoni, pe daci.

Am făcut această incursiune în istorie pentru a exemplifica faptul că limba română, fondul ei lecsical, este format nu numai din cuvinte dacice, ci şi dintr-un  număr destul de însemnat de cuvinte  împrumutate de la colonişti,de la alte limbi, prin interferenţa culturilor, cum este franceza. Exemplu: telefon, însemnând: tele- trasmitere, fon –sunet; televizor, însemnând : tele –trasmitere, vizor-imagine, ceea ce vedem.Sau abajur vine de la francezul abat-jour care înseamnă dispozitiv de sticlă, abac vine din francezul abaque ce înseamnă tablă pentru calcul, cuvântul benign vine din latinescu benignus , care înseamnă nu este grav, fiind vorba de boli. În fondul de cuvinte ale limbii române găsim cuvinte din limbile slave, cuvinte de origine turcă, greacă, bulgară, etc. Aceste cuvinte noi intrate în limba noastră se numesc neologisme. Cuvintele vechi, din fondul de

bază, se numesc arhaisme. Limba română fiind o limbă vie, ea, pe parcusul anilor, se modifică, neologismele devin arhaisme şi alte cuvinte împrumutate devin neologisme. Însă nu toate împrumuturie de cuvinte îmbogăţesc fondul lingvistic al limbii române. Poluarea limbii noastre se face , din păcate, prin televiziuni, traduceri, preluări de cuvinte indecente de la grupuri de conaţionali, prin traduceri şi chiar prin dicţionare. Dacă între cele două războaie mondiale firmele comerciale aveau denumiri pur româneşti, cum ar fi:” Lăptăria lui Enache “, “ La gogoaşa înfuriată“, “ La carul cu bere”,”La căţeaua leşinată “, “ La botul calului”, etc.

Preluarea de englezisme şi folosirea lor, în exlusivitate , pentru denumirea unor firme comerciale, în spirit cosmopolit-mimetic , în genul Coanei Chiriţa lui Caragiale, care din “furculiţă “ făcea “ furculision “. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri”fonetice” şi mimetic-grafice- ridicole şi greşite- şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul “locaţie “ , în loc de “poziţie, aşezare “ şi, în contextual respectiv,”loc “- deşi “locaţie “ înseamnă altceva în limba română;cuvântul classified îl preiau, ad literam, “clasificat “, în loc să-l traducă, în mod corect, prin” secret “, deoarece în limba romană  “ clasificat “ are doar sensul nevinovat de “clasificat”;anglo-americanul responsible a devenit, tot ca “furculision “, “ responsabil“, dar este folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv de “ vinovat “. Exemlu:”Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Tunurilor Gemene “, etc.În acest context cuvântul responsabilă nu trebuia folosit, ci trebuia folosit cuvântul vinovată. La fel , în sport mai ales, crainicii folosesc cuvântul “ determinare “ în loc de “ hotărâre “ sau” voinţă “. Au ajuns politicienii, dar şi sportivii să se exprime astfel:”Avem determinare să câştigăm la scor! “ În loc să se folosească cuvântul “hotărâre “. În mod greşit se mai foloseşte cuvântul expertiză, poate li se pare că este de bon-ton să zici:”Ei au expertiză în această problemă,  “ în loc de” Ei au experienţă“, “competenţă “, etc. De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului ”reiterat “, preluat din limba franceză- evident de către semidocţi. În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul impact, de la impactus care înseamnă “izbit, lovit, tamponat “ folosind cuvântul impact în mod greşit de “efect, consecinţă “ , spunând cu preţiozitate”…impactul asupra… “ Deoarece “Limba noastră-i limbă sfântă, Limba vechilor Cazanii “ trebuie să luptăm pentru puritatea limbii române. O analiză de stil şi logică mă face să găsesc şi la domnul Boc o exprimare improprie:”Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica… “ (sic ). Se remaniază ciorapul, nu ministru. El poate fi demis.

În faţa acestor dereglări de limbă, de introducerea unor cuvinte străine cu înţeles greşit , ar fi necesar să se readucă în actualitate Legea propusă de regretatul profesor George Pruteanu şi aplicarea ei. Un neologism intrat forţat datorită politicii este “ rrom “ în loc de tradiţionalul”ţigan”. Cuvântul ţigan nu există în limba romani, ci este un cuvânt peiorativ.Cuvântul” ţigan” vine din grecescul athinganos, semnificând “păgân “, “eretic “, “ de neatens” sau “impur”.Cuvântul ţigan a fost preluat în Ţările Române în 1385 şi

desemna o stare socială  şi etnia. Cuvintele rob, sclav au apărut mult mai târziu în limba română. Însă pe plan internaţional se face confuzie între român şi rom.

Motivul că o limbă vorbită este o limbă vie nu trebuie să ne facă să acceptăm neologisme ce sunt străine de tradiţionalul românesc, sau cuvinte pornografice. Folosite,

din păcate, de unii poeţi care doresc să epateze, şi lăudaţi de Nicolae Manolescu în a sa Istorie a Literaturii Române. La fel, cuvinte anagramate sunt folosite de tineri şi tinere prezentatoare sau invitaţi la televiziuni. Datorită acestui fapt există riscul să fie preluate de masa mare de vorbitori ca expresi corecte, şi datorită necunoaşterii etimologiei acestor cuvinte.

Această  problemă rămâne deschisă. Dar nouă ne revine sarcina să luăm poziţie în faţa unor flagrante abuzuri în domeniul lexicului românesc.

AL.FLORIN ŢENE