~Cezar Adonis Mihalache: „Umorile lui bacsi Bela“

Modul nostru de abordare este greşit… Când larva îşi lasă în urmă umorile, nu îi cauţi o scuză pentru impresia ei de fluture, ci o striveşti în propriile ei dejecţii. Mai ales când îţi pune în pericol temelia casei, e cazul să striveşti lepădura cleioasă fără nici un pic de jenă. Poate doar cu o imensa scârbă, aceea a faptului că nu ai făcut acest lucru mai din vreme.

„Specialiştii” i-au acordat viermului ce roade pe la colţuri harta ţării prezumţia de nevinovăţie în numele unui scop pe care se laudă că îl înţeleg. Supravieţuirea. Aşa într-un soi de compasiune. De aceea, când Marko Belo a trâmbiţat, pe linia hotarelor pe care vrea el să le aşeze între români, blasfemia obligativităţii limbii maghiare în Ardeal, aceaşi „specialişti” s-au grăbit, nu să-l acuze de acţiuni subversive, ci să-i caute scuza umorilor dejectate în vedetismul electoral pe care trebuie să-l croiască pentru a supravieţui politic. Numai că, această nefirească compasiune are un preţ mult prea mare pentru noi. Şi nu suntem obligaţi să-i înghiţim vorbele peltice doar de dragul armoniei etnice.

În primul rând, noi nu avem nevoie ca Marko Bela să supravieţuiască politic. Indiferent care ar fi scuza „continuităţii” sale. Aşa cum nu avem nevoie nici de alte larve ale revizionismului. Tragedia vine din faptul că analiştii care îşi dau cu părerea pe fel şi fel de posturi de televiziune, înglodaţi într-un tonomat al manipulării din care îşi trag pachetele cu euro, au plecat a priori cu ideea remanenţei lui Marko Bela. Că se se vor fi obişnuit domniile lor cu vorbele găfâite cu sarcasm ori de câte ori acesta vorbeşte în română, este problema lor. Dar sa-l auzi pe acest personaj al lăturii istorice silabisând într-o română stâlcită ideea obligativităţii învăţării limbii maghiare de către toţi elevii din Ardeal este, totuşi, prea mult. Mai ales că, în procesul manipulării, punctele urmate de Marko Bela ţintesc spre o finalitate bine conturată.

Bacsi Bela a lansat o propunere indecentă pentru a lua pulsul, nu al societăţii, nici pe cel al politicenilor, ci pe acela al restului de câini de pază ai societăţii neaserviţi încă la fanta tonomatului. Presa. Poate ultima redută care mai stă în calea revizionismului. Dacă reacţia va fi între limitele unei iritabilităţi anticipate, adică înzorzonată cu vocabule, dar lipsită de o formă concretă, vom asista fără doar şi poate şi la iniţierea unui proiect legislativ. Chiar dacă, acum, marii „specialişti-analişti” ne spun să stăm liniştiţi pentru că Marko Bela nu are încă un proiect. Dar putem sta oare liniştiţi? Includerea maghiarei în planul de învăţământ va fi un pas important în crearea premizelor aşezării maghiarei ca limbă oficială în Transilvania, constituind, apoi, rampa impunerii aceşteia ca a doua limbă de circulaţie pe melagurile întregii ţării.

Marko Bela îşi justifică demersul prin asocierea cu obligativitatea care s-a creat în perioada postdecembristă în învăţământ privind învăţarea limbii engleze, considerând că dacă elevii români învaţă engleza pentru că este principala limbă de comunicare în UE, atunci trebuie să înveţe şi maghiara. Limbă care ar trebui asumată în curiculele educaţionale, nu opţional, ci obligatoriu, Marko Bela aşezând-o în rândul materiilor esenţiale, precum biologia, fizica matematica…

Ironic, acest bacsi Bela al virtuţii milenare ungare a subliniat că solicitarea sa nu este deloc o acţiune de campanie, aşa cum au prezentat-o a priori unii lachei-tonomat, ci un demers punctual, pentru a cărui finalitate UDMR va initia „la momentul potrivit, când are sanse să fie acceptat” un proiect de lege. Iar pentru a-şi sublinia hotărârea, Marko Bela a făcut o paralelă cu acţiunea de impunere a plăcuţelor bilingve şi obligativitatea folosirii limbii materne în administraţie, care, deşi a stârnit comentarii aprige, a sfârşit prin a fi aplicată. Şi asta pentru că, ne avertizează Marko Bela, „noi suntem consecvenţi”.

CEZAR ADONIS MIHALACHE