~Ion Marin Almăjan: „Ce-i mâna pe ei în luptă?“

Seneca sfătuia pe contemporanii săi  să se ferească de trei rele: ura, invidia, dispreţul. Toate trei fiind caracteristice doar speciei umane. Toate trei străbătând  secolele  fără să sufere vreo atenuare. Dimpotrivă, poate au câştigat în intensitate.

Mi-am adus aminte de sfaturile înţeleptului urmărind, cum o fac adesea, discuţia dintre doi ”formatori de opinie”, publicişti de primă mărime, ba chiar şi scriitori deşi această calitate astăzi nu mai reprezintă nici un chichirez. Scriitori sunt consideraţi sau se autodeclară toţi cei ce şi-au pus numele pe o carte  a cărei valoare  astăzi nu mai are nici o importanţă. Care erau   întrebările adresate, cu obişnuita-i mânie, era să scriu… proletară, dl-ui. Emil Hurezeanu, de  către  C. T. Popescu ?  Ce idealuri au avut românii de-a lungul veacurilor? Care a fost rolul Bisericii Ortodoxe Române în existenţa societăţii româneşti ?

Poate surprins, cel întrebat n-a reuşit să dea un răspuns inteligibil. A bâiguit ceva. Am avut sentimentul că dl. Popescu nici nu aştepta, de fapt, un răspuns. Că, aidoma atâtor altor situaţii, Domnia sa era edificat. Ce a urmat a fost  greu de calificat. Mult mediatizatul gazetar, cunoscut pentru opiniile sale vitriolate  şi vitriolante, duh necruţător al damnării unora şi altora, a emis  o anatemă, la adresa românilor, al căror ideal a fost, de-a lungul vremii, zicea dânsul, aşezarea călare pe situaţie, bizuirea pe noroc şi pe întâmplare. De aici şi concluzia  că suntem, vorba Anei Blandiana, un popor vegetal, adică o masă amorfă, lipsită de voinţă, lipsă de demnitate. Mai susţinea omul cu tichie  că nu am avut martiri şi ar fi  putut să adauge, urmându-l pe dl Patapievici în defăimarea românilor, că pe noi au urinat toţi, de la romani începând şi sfârşind cu sovieticii sau poate cu mai marii  lumii de astăzi.

Mărturisesc  a nu-l fi înţeles pe dl. Hurezeanu care, ardelean, ar fi putut să-i aducă ”miticului” Popescu multe exemple din istoria Ardealului,  de idealuri şi de martiri. Horea, Avram Iancu, Memorandiştii şi mulţi alţii s-u jertfit pentru  neamul lor. La fel au făcut cărturarii  bănăţeni Paul Iorgovici, Eftimie Murgu, Nicolae Tincu Velia, Bredicienii, Mocioneştii,  Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Țepeş,Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, Al I. Cuza  etc. Unde ar trebui aşezaţi cărturarii neamului: Petru Maior, Gh. Şincai, Cantemir, Eminescu, Hajdeu , Iorga şi toţi ceilalţi?

Constat că Biserica Ortodoxă Română este ţinta atacului multor intelectuali de genul d-lui Popescu şi al consilierului academic Viorel Roman, acesta din urmă de aproape două decenii neostenind să susţină până la obsesie că datorită Bisericii Ortodoxe românii nu sunt acceptaţi în Occident, că numai trecerea românilor sub mâna Vaticanului, va  face din noi un popor civilizat peste noapte, acceptat de vest-europeni. Să negi rolul Bisericii Ortodoxe  în viaţa românilor este urmare  fie a necunoaşterii, fie a relei credinţe. Nu cred că cei doi domni sunt atât de ignoranţi, chiar dacă unul este, după câte ştiu inginer, celălalt economis , încât să emită asemenea enormităţi din necunoaştere. La amintita discuţie televizată, dl. Hurezeanu a încercat să spună cu sfială că dacă n-ar fi fost biserica ortodoxă n-ar fi fost nici românii, afirmaţie privită cu multă compasiune de dl. Popescu. Poate că românii ar fi existat şi fără Biserica Ortodoxă, dacă am fi fost sub mâna vreunui rege ca Sf. Ştefan al ungurilor, caz  în care am fi fost făcuţi cu sila, spre plăcerea lui V. Roman, catolici. Meritele Biserici Ortodoxe sunt în general ştiute. Cultura, educaţia au fost întreţinute şi dezvoltate de preoţi şi călugări, arta  plastică, tiparul au găsit în biserică ocrotirea, climatul prielnic  să se manifeste. La sânul ei am supravieţuit ca neam. Cât am ascultat învăţăturile ei am fost iubitori de aproapele nostru, toleranţi, generoşi, cu frică de Dumnezeu. Când ne-am depărtat de ea am devenit ceea ce sunt mai ales acum mulţi dintre noi, fiare. Ce ideal a avut neamul românesc în lungul istoriei sale ? În primul rând  acela de a supravieţui urgiilor care s-au abătut asupra lui. Vi se pare ruşinos acest ideal ? Care dintre neamuri n-a visat acelaşi lucru ? Noi nu am ţinut să cucerim lumea, precum au intenţionat ba chiar au încercat alte neamuri mult mai mari decât noi şi aşezate în alt spaţiu geografic. Şi nici nu ştiu dacă a fost în spiritul acestor neamuri visul cuceririi lumii sau doar  unii din conducătorii lor au fost bântuiţi de asemenea  himere. Căci himere au fost şi cuceririle au durat un timp apoi s-au spulberat, precum nisipul deşertului. Apoi  am visat să fim laolaltă toţi de un sânge şi de o limbă. E drept, mai spre zorii modernităţii, când cugetele s-au deşteptat.  Pentru acest vis unii dintre români şi-au dat viaţa. Exemplele sunt prea cunoscute, ca să le mai invoc. Printre  martiri şi eroi s-au numărat zeci de mii de preoţi şi călugări, mulţi prelaţi ai Bisericii,  cărora dl. Popescu le nega existenţa. Nu înţeleg de ce mai nou învăţaţii neamului contestă bătăliile de la Podul Înalt, de la Călugăreni de la Belgrad sub mâna lui Iancu de Hunedoara, de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, din Caucaz şi de la Cotul Donului, ca să citez doar câteva exemple, în care românii şi-au dovedit vitejia cucerind aprecierile şi admiraţia  ? Este adevărat noi am câştigat bătălii şi nu războaie. Cauza a constituit-o  aşezarea noastră aici între colţii lupilor: otomani, ruşi, austro-unguri. Şi faptul că am fost şi suntem un popor mic, numeric.

Mă întreb cui îi foloseşte umilirea, feştelirea românilor ? Suntem în acest ceas destul de buimăciţi, descumpăniţi, dezbinaţi. Între noi s-au înmulţit tâlharii, iudele, ucigaşii, mincinoşii, sperjurii. Ceilalţi, cei buni şi drepţi sunt descumpăniţi, înfricoşaţi, îngreţoşaţi. Pentru terminarea lor se joacă mârşavul joc al acelor intelectuali  zeflemitori, negatori ai valorilor noastre ? Sau doar  din gratuitate, pentru aprecierile mai ştiu eu cui de aiurea ?

ION MARIN ALMĂJAN

Timişoara 3 iunie 2009