~Cristina Ştefan: „Ţara Haţegului“

Mă reîntorc, an după an, acasă

Şi bat la uşa pădurilor de brazi.

Haţegul, ţara pururea mireasă

Istoricului dac, efigia de azi.

**********

Privirea mea pe trepte se-nvecheşte,

Alerg cu timpurile înapoi prin ere,

La Sarmizegetusa vieţuieşte

Un zid de netrecut căzut în stele.

**********

Mai cântă aştri de credinţă-n Densuş

Şi în cetăţile de la Costeşti şi Deva

Tu doar aici în semnul crucii însuşi

Închini mileniilor dace seva.

**********

Hotarul netrecut în munte Retezat

Îşi plânge-n lacuri albe Mureşul de sus

Atâtea haturi scoase la mezat…

Prinosuri antice acelui dac răpus.

**********

Mai buciumă un Decebal pe munte

Şi-n valea cerc gem stemele de zimbri

Ca-n leagănul etern de braţe ciunte,

Jertfe păstrării zî-ului, divinul limbii.

**********

Zamolxis încă râde morţii reci

Şi-n calendarul soare curge ţara

Haţegul e nucleul ei din veci

Şi bunii daci cărarea ei, amara.

**********

Mă-ntorn mereu pe-acest tărâm de vrajă

Mustesc pământuri şi păduri istoric

Sunt doar o urmă, umbra lor în mreajă

Şi scriu o literă în dacul hronic…

CRISTINA ŞTEFAN

Lasă un comentariu