Mă reîntorc, an după an, acasă
Şi bat la uşa pădurilor de brazi.
Haţegul, ţara pururea mireasă
Istoricului dac, efigia de azi.
**********
Privirea mea pe trepte se-nvecheşte,
Alerg cu timpurile înapoi prin ere,
La Sarmizegetusa vieţuieşte
Un zid de netrecut căzut în stele.
**********
Mai cântă aştri de credinţă-n Densuş
Şi în cetăţile de la Costeşti şi Deva
Tu doar aici în semnul crucii însuşi
Închini mileniilor dace seva.
**********
Hotarul netrecut în munte Retezat
Îşi plânge-n lacuri albe Mureşul de sus
Atâtea haturi scoase la mezat…
Prinosuri antice acelui dac răpus.
**********
Mai buciumă un Decebal pe munte
Şi-n valea cerc gem stemele de zimbri
Ca-n leagănul etern de braţe ciunte,
Jertfe păstrării zî-ului, divinul limbii.
**********
Zamolxis încă râde morţii reci
Şi-n calendarul soare curge ţara
Haţegul e nucleul ei din veci
Şi bunii daci cărarea ei, amara.
**********
Mă-ntorn mereu pe-acest tărâm de vrajă
Mustesc pământuri şi păduri istoric
Sunt doar o urmă, umbra lor în mreajă
Şi scriu o literă în dacul hronic…
CRISTINA ŞTEFAN
Lasă un comentariu