~Eroii rezistenţei anti-comuniste şi antisovietice din Basarabia

Vara lui 1941. O femeie din Orhei sta in fata unui mormint proaspat descoperit de cainele familiei. Acoperiti de pamant sunt opt tineri, dintre care unul respira inca.Mai apuca sa articuleze cateva cuvinte razlete despre niste crime odioase faptuite de ocupantii sovietici…

Femeia asculta ingrozita. Se sperie sa vorbeasca si duce cu ea aceasta taina ca pe un talisman.

Taine se va dezvalui, iar marturisirea femeii va vedea lumina tiparului 60 de ani mai tarziu cand, dupa o poveste ca un roman, doi cercetatori exemplari, Petru Bunacale si Andrei Calcea, o aseaza pe masa cititorilor sub forma unui volum. Tinerii aceia executati sumar si aruncati in paman erau membrii ai unei organizatii ilegale de luptat antisovietica si anticomunista de la Liceul Vasile Lupu din Orhei.

Istoria lor este uluitoare. Dupa ocupatia bolsevica a Basarabiei, acestia se organizeaza si incep o batalie, superba prin gratuitatea ei de moment, impotriva sovieticilor. Atat cat le-a stat in putinta. Dar infinit mai mult decat se asteptau ocupantii. In Orhei incep sa apara proclamatii care demontau sistematic propaganda comunista sau minciunile cu privire la asa zisa „eliberare”: „Jos calaul Stalin!”, „La lupta, frati romani!”, „Jos NKVD-ul barbar!”, „Nu credeti ocupantilor bolsevici!”, „Plecati acasa, barbarilor!”. Culmea acestor actiuni se petrece pe vremea sfintelor sarbatori de Craciun. Acesti tineri de 18 ani, indraznesc si reusesc sa dea jos steagul rosiu bolsevic de pe institutiile oficiale si sa arboreze, in schimb, tricolorul. Pe cladirea Comitetului de partid bolsevic, pe fosta cladire a Primariei si, mai ales, pe cladirea NKVD-ului.

Nici mai mult nici mai putin! Principala institutie a ocupantului este umilita de un grup de tineri de 18 ani. De Craciun, in plina ocupatie bolsevica, deasupra orasului Orhei flutura tricolorul romanesc, si nu unul singur, ci trei drapele care falfaiau pe cerul inseninat de Ziua Nasterii lui Iisus Hristos.

Reperesiunea a fost teribila. In final, aceasta lupta inegala se termina cu arestarea membrilor organizatiei antisovietice. Pe 31 mai 1941, dupa ce au fost torturati si maltratati, sunt condamnati la moarte prin impuscare. Ulterior, intrega organizatie este dispersata.

Unii dintre ei sunt ucisi pe loc altii trimisi in Siberia.

Dincolo de dramaismul situatiei, povestea adevarata de mai sus nu are – vai! – nimic exceptional. Un episod aprope banal – banalitatea raului! – din Basarabia ocupata si a carei istorie este inca departe de a fi scrisa. Aceasta parte de istorie lipseste aproape desavarsire din manuale, dezbateri publice sau agenda institutiilor oficiale. In orice oras din R: Moldova intalnesti, fara dificultate, monumente care amintesc, indecent, aproape, de jertfele ostasilor Armatei Rosii asa zis eliberatoare. Dar nimic, absolut nimic, despre cei care au luptat impotriva ei. Acestia nu au memoriale, nu au monumente, iar memoria lor nu are inca nici dreptul la cuvant. De parca ar fi ciumati, dusmani ai umanitataii, ne-oameni. In ciuda unor volume pe care le poti insa numara pe degetele unei singure maini sau a unor articole risipite prin gazete, istoria rezistentei anticomuniste si antisovietice din R.

Moldova de azi ramane un subiect tabu. Chiar daca este pe buzele multora dintre noi, nu are inca, decat cu rarisime exceptii, dreptul ca voce publica. Si astazi nu mai exista nici o scuza pentru asa ceva.

Lupta anti comunista si antisovietica din stanga Prutului este o jertfa inca nerecunoscuta. O memorie care inca ne lipseste. O istorie care asteapta sa fie scrisa. O Eternitate fara monument…

„Eternitatea” este numele complexului monumental din Chisinau inaugurat recent si menit sa omagieze soldatii asa zisi „eliberatori” sovietici din Marele Razboi pentru Apararea Patriei.