~Andrei Vartic: „Căpcăunii“

Să cercetăm un pic relaţia dintre consum şi producţie în statul nostru. R. Moldova importă nu doar gaze, petrol, cărbune, automobile, tractoare, sare sau lemn (pe care nu le are), ci şi majoritatea produselor alimentare. Mai toată pasta de carne pentru salamuri este importată (să ne mai întrebăm de ce sunt batjocoriţi atât producătorii autohtoni de carne, cât şi cei care o comercializează în pieţe?). Practic, toate ingredientele la aceste salamuri, inclusiv E-urile nocive, sunt de import.

În Basarabia, unde există resurse pentru producerea tuturor fructelor şi legumelor de uz intern, se importă cantităţi masive de cartofi, mălai, mere, roşii, pepeni, castraveţi, usturoi, ceapă, ardei, pătrunjel şi mărar. Ce să mai zicem de cele exotice, fără de care nici o găluşcă nu-i găluşcă: orez, lămâi, măsline, banane, portocale, piper negru, frunze de dafin etc.? În perioada sovietică, dar şi în cea interbelică, în fiece târg sau oraş din Basarabia existau nenumărate fabrici mici sau ateliere de haine şi încălţăminte care acopereau tot necesarul populaţiei de peste 3 milioane (România a lăsat la 28 iunie 1940 în Basarabia şi Bucovina, aşa cum arată academicianul Dinu Giurescu, peste 3,9 milioane de europeni civilizaţi, sătui, nealcoolizaţi, bine îmbrăcaţi şi educaţi). De ce statul lui Voronin a distrus mai toate fabricile de confecţii şi încălţăminte şi importă masiv blugi, pulovere, adidaşi (dăm numai pilda portului de masă)? Răspunsul este simplu: fiindcă interesul guvernanţilor, sprijinit masiv de cel al comercianţilor ne-producători, fură imediat banul celui alungat peste hotare.

Cei care apără azi cu spume la gură starea catastrofală a balanţei de plăţi a RM aduc în ultimul timp un argument cinic: da, RM nu exportă produse, dar noi exportăm forţă de muncă şi avem tot dreptul să punem în PIB contribuţia lor. O mai mare netrebnicie nici că se poate. După ce au alungat peste hotare aproape toată floarea forţei de muncă a Basarabiei (ca să scape şi de presiunile ei sociale, naţionale, spirituale) aceşti căpcăuni au născocit de la un timp laudativul „noi exportăm forţă de muncă”, de parcă vreunul din ei are grijă de amărâţii basarabeni traficaţi prin hăurile globalizării, de cei care dorm pe sub poduri în Italia, de cei care sunt jăcmăniţi fără mila la construcţiile din Rusia sau Portugalia, de doctoriţele şi profesoarele care îngrijesc bătrânii senili ai Europei.

Cei alungaţi peste hotare „produc” prin consum de import peste 60% din PIB, dar nemernicii care se laudă cu acest prinos nu au dat măcar o lege de un milimetru pentru a se îngriji de cei vreo 100.000 de copii rămaşi fără mamă şi tată în RM. Aceştia, ce vină poartă? Ei le-au nimicit nucleul omeniei, familia. Ei nu au oferit nicio şansă copiilor prin construirea unei reţele eficace de sport şi cultură, de investiţii în infrastructuri, producere, ştiinţă, marketing. Tot ei n-au zidit din banii proveniţi de la „exportul forţei de muncă” aziluri de tip european pentru sutele de mii de bătrâni din fantomaticele sate ale RM, statul cu cea mai mică speranţă de viaţă din Europa. Ţinta acestui articol nu este obrazul lor, al comuniştilor – obraz care nu există. Ci al celor care suferă şi, totuşi, îi votează de la 1994 încoace.

ANDREI VARTIC