~Cristina Ştefan: „Ţara“

Nu sunt poet!

Sunt doar un tril

Din nucul falnic

Din Haret

Ce-l îngâna încet

Bunicul meu

Emil.

Sunt doar un pas

Pe-alei de tei

Sub cerul violet

Ca-ntr-un tablou

Prin des Copou

Nu sunt poet.

Albă privire sunt

Spre-albastrul pur

De Voroneţ

Şi sunt un dangăt

Lung, molatec,

Din asprul clopotului

Cânt

De la Văratec.

Sunt foşnetul pădurii

Şi umbra ei prin raza

Din Haţeg

Sunt faurul armurii

Pământului s-o leg.

Şi sângele

Furtunii brici

Ce a lăsat o oază

De mereu şi-aici.

Nu sunt poet.

Dar sunt acasă

Sunt ale mele pâinea

Şi vinul de pe masă.

E-al meu ulciorul înflorit

Cu meşteşug,

Îmi place cântecul

De plug.

Iubesc

Şi cânt cu tot

Ce mă-nconjoară

Şi-mi fac din viaţă

Un poem

Aici, la mine-n ţară.

CRISTINA ŞTEFAN