~Traian Bădulescu Şuteanu: „Piaţa Universităţii” mitingul maraton – adevărata revoluţie română“

Iata, au trecut 20 de ani decand romanii si-au iesit din ei, provocand ceea ce s-a numit plastic si emblematic “mamaliga a facut explozie”, in chiar inima capitalei,

“Piata Universitatii”, in ceea ce avea sa fie “mitingul marathon” de 52 de zile, in acea revolutie vie, cu adevarat anticomunista.

In suficienta lui vizionara, Ceausescu s-a pomenit in clestele presiunii interne a nemaisuportarii frigului, foamei si fricii, la care “cei sase” fosti membrii in comi-tetul central al lui Gheorghiu-Dej au indemnat “aparatul”sa intinda coarda, pana la lucru toata sambata, ba chiar si duminica, aducand insuportabilitatea pana la explozie, tocmai in clasa muncitoare si in taranime. Clestelui presiunii din afara se credea a i se face fata, pentru ca simtind, prin securistii din afara, curentul anti-comunist din Europa de vest si Statele Unite, Ceausescu s-a apucat sa organizeze rezistenta armata prin “garzile muncitoresti” ticluite pe sistem militar in toate locurile de munca , pregatind astfel “oamenii muncii”, cum s-a numit atunci popo-rul, pentru “apararea cuceririlor revolutionare”. Directorii si presedintii fiecarei grupari administrative erau comandantii garzilor locale iar secretarii de partid adjunctii lor, un fel de “loctiitor politic” din armata. Daca Polonia a rupt prima lantul, urmata repede de Cehoslovacia si Ungaria, in Germania s-a daramat déjà zidul din Berlin, Albania cedase si ea, Romania parea o cetate comunista ines-pugnabila. Participarea aripei lui Gorbaciov din partidul comunist rus la incercarea de rupere a cojii national-comunismului din Romania, prin introducerea incognito a mii de “turisti” dintre kaghebistii din Basarabia, buni vorbitori de limba romana, n-a putut decat sa sparga doar intr-un loc coaja prin revolta de la Timisoara. Ea a fost “sudata” repede prin oprirea cu forta armata a protestelor de strada, sub comanda lui Ion Coman, “responsabilul” cu armata din comitetul central, totul prin lucru abil al generalilor Stanculescu si Chitac, (ramasi singurii “condamnati” de atrocitatile comuniste). Acestia linistisera spiritele in ziua de 20 decembrie 1989, urmand ca de a doua zi sa se inceapa arestarile celor care au indraznit sa conduca revolta de la balconul operei de stat. Lucrul nu s-a mai intamplat deoarece, prin organizarea mitingului de condamnare a revoltei starnita de “agenturili straine” din ziua de 21 decembrie, securitatea a cedat, organizand bruiajul groaznic prin sistemul de transmisie radio, care au speriat miile de femei muncitoare, care au aruncat steagurile si pancardele, fugind care unde au vazut cu ochii. Indata cei aproape 2.000 de tineri muncitori adusi de inginerul Nica Leon de la uzina 23 august au patruns in piata palatului, odata cu mii de studenti bucuresteni, unii strigand “jos dictatorul’, moarte cizmarului” iar studentii chiar “jos comunis-mul”!… Noninterventia securitatii, la abilitatea generalului Vlad Iulian si trecerea armatei de partea revolutionarilor, prin comanda generalului Gusa, seful marelui stat major, a dus la scoaterea din scena a lui Ceausescu si a sotiei acestuia, precum si a celor patru din jurul lor, care constituiau nucleul central al consiliului de stat, indivizi docili care au fost “pierduti” pe drum, la Targoviste ajungand doar “cuplul dictatorial”, unde li s-a organizat mazilirea, in acelasi loc unde, cu aproape 200 de ani in urma, a fost sacrificat si celalalt “oltean” Tudor Vladimirescu.

In acest interval de timp, -de la 16 la 21 decembrie 1989 – se afla toata masi-natiunea “tulbure” in care unul dintre “cei sase” a iesit in fata, Barladeanu fiind déjà numit presedintele CPUN, iar Iliescu, din postura de presedinte al noului partid-stat FSN, s-a autoproclamant “presedinte provizoriu al republicii”. In jur si i-a adus pe cei mai apropiati ciraci, Vasile Vacaru si Dan Martian, ambii adjuncti la utc cand Iliescu era prim secretar, pe Nicolae Vacaroiu, prieten de la CSP, unde acesta era chiar secretar al comitetuluii de partid de acolo si o intreaga liota de fosti ofiteri politici, securisti, activisti de la partid si de utece, de la sindicate si femei de la UFDR, alcatuind jumatatea membrilor CPUN, cealalata jumatate constituind-o studentii revolutionari si unii fosti membri ai celor doua partied istorice PNT si PNL. Viclenia de tip kgb insa “i-a dat prin cap” lui Iliescu ca el, din postura de “conducator al revolutionarilor” sa aibe votul personal, care sa dea acel plus unu, care sa creieze majoritatea, fiind un fel de “drept de veto”. Prin aceasta gaselnita a continuat sistemul dictatorial, sub noua forma a “democratiei originale”, intalnita pana atunci doar in Romania.

In aceasta situatie nu s-a putut indeplini nimic din ceea ce cereau revolutionarii de fapt, nici macar din cele stabilite initial prin Proclamatia de la Timisoara, primul program de iesire din sistemul comunist care cerea expres, prin punctual 8, ca fos-tii activisti de partid si de utece sa nu mai aibe dreptul de aparitie in viata publica, lovind aici in chiar noua conducere, unde se aflau Barladeanu si Iliescu. Pentruca radioul si televiziunea erau inca instrumente propagandistice in mana noii puteri, studentii revolutionari s-au revoltat in sedintele CPUN din 8 si apoi din 12 ianu-arie 1990, cerand inlaturarea comunistilor de la conducere, cerinta reprimata prin aducerea muncitorilor de la UMGB, unde director era un fost activist de utec, apro-piat lui Iliescu, apoi prin chiar aducerea unui numar important de mineri din Valea Jiului, in frunte cu subinginerul agent al securitatii Miron Cozma, pregatit prin “experimental 66”, de care securitatea, cu logistica kgb, a stabiliti ca echipele de lucru in subteran sa fie organizate ca grupele din armata,inarmate cu pikamere si echipate de la bocanci pana la casca, gata de interventie la luptele de strada. Liederul studentilor, Marian Munteanu din ultimul an la filologie, se pare ca ;l-a convins pe Miron Cozma de necesitatea “ducerii mai departe a revolutiei”, asa incat acesta si-a declinat interventiile in capitala, nemai venind din 18 ianuarie si pana in vara lui 1990. La inceputul lunii ianuarie vin in tara Ion Ratiu, om de afaceri si journalist la Londra, si reorganizeaza, cu martirul in viata Cornel Coposu PNT-ul iar Radu Campeanu, cu o existent tulbure la Paris, reface PNL-ul, intrand cu oamenii lor in CPUN. Dar cuvantul lor este repede anulat de catre “echipa de zvonuri” din cadrul directiei a 5-a a securitatii care reinvie arsenalul luptei de clasa din anii 1945 – 1950, facand din acesti oameni fiare, sperietoare pentru oamenii simpli si creduli, educati 42 de ani in spiritual urii fata de avuti si imperialistii anglo-americani, aratandu-le acestora, printer altele, c a cei doi au venit sa le ia pamantul si fabricile lor, oamenilor muncii, ca si cand acestea chiar ar fi fost ale lor personal.

In fata acestei situatii studentii hotarasc iesirea la lupta de strada si organizeaza “Mitingul Maraton”, inchizand circulatia pe bulevardul Magheru printr-un benar pe care scria “ZONA INTERZISA COMUNISMULUI”, organizand corturi de permanenta in spatial din fata Teatrului National. De la fantana din dreapta facul-tatii de arhitectura pana la Intercontinental, Teatrul National si rondoul intersectiei de la Universitate o masa de aproape o suta de mii de bucuresteni si romani din tiara s-au adunat seara de seara sa asculte, de la balconul facultatii de geologie, deschis de rectorul sau profesorul Emil Constantinescu, luarile de cuvant ale studentilor, profesorilor, scriitorilor, actorilor, preotilor si invatatorilor, a munci-torilor, inginerilor si taranilor veniti sa demaste samavolniciile comunistilor ramasi pe functii, cerand “jos Iliescu, jos criptocomunistii” dar mai ales aplicarea preve-derilor punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara si independenta radioului si a televiziunii, dirijate acum de “istoricul” Razvan Teodorescu, pus acolo de Ion Ilescu, cel care ii daduse aprobare, ca secretar cu propaganda in cece, sa aibe o emisiune saptamanala in cadrul Teleenciclopediei. “Poporul vegetal”, deplans de poeta dezidenta Ana Blandiana, cerea acum dreptul la libertate, criticand virulent noua conducere, fara insa a arata ce trebuie facut ca tara sa redevina ceea ce a fost ea inainte de 1947 . Nimeni nu venise cu cerinta de redare a proprietatilor pe loc, printr-un decret special, de revenire la credinta crestina, ca politica de stat, de reinviere a sentimentului national si mai ales la forma milenara a statului, monarhia constitutionala. Revenirea regelui in tara, in acel Paste memorabil, a adus peste un milion de oameni in mijlocul capitalei, ceea ce a infuriat cumplit pe Ion Iliescu, organizand acele regoniri din tara, cu marele preludiu al mineriedei din 13 – 15 iunie 1990.

Ceea ce s-a intamplat in acele inaltatoare zile ale “Mitingului Maraton” si finalul acela salbatec, al navalirii proletariatului in mijlocul capitalei ,este arat magistral in reportajul “Visul unor nopti de vara”, scris de participantul George Georgesu si pu-blicat in revista asociatiei scriitorilor romani din Canada “Destine Literare”. Aici este devoalata viclenia alogenilor Iliescu si Petre Roman de oprire a implinirii cerintelor revolutiei romane, nevoi neatinse nici astazi.

TRAIAN BĂDULESCU ŞUTEANU