~Mariana Gurza: „Deportaţii din Basarabia şi Nordul Bucovinei îşi aşteaptă încă drepturile… Pâna când?“

Acum cand mama mea Plevan Viorica, dupa casatorie Rizac, implineste 80 de ani, am un sentiment de neputinta.Este singura supravietuitoare a plevenilor.Era o fetiscana cand singura, pierduta de parinti fusese abandonata intr-un sat carasan, fara nimic; fara acte, fara o mangaiere.Provinea dintr-o familie numeroasa.Din cele aflate in anii in care ne-am castigat libertatea, aflasem lucruri cutremuratoare mergand la Cupca si Cernauti.Casa mamei nu mai exista.Facusera autoritatile drum, o daramasera.

Pentru multi romani din nordul Bucovinei si din Basarania, cea mai mare tragedie a constituit-o deportarea in masa in noaptea din 13 iunie 1941, care ii viza pe cei ce au avut un rol activ la rascoala de la Fantana Alba.

Un frate, Plevan Nistor a fost arestat si a decedat in inchisoare.Plevan Arcadie Nistor a fost ingropat de viu la Hliboca dupa ce fusese impuscat.Un alt frate, Plevan Toader a decedat in lagarul de munca din Karelia.Vasile Plavan murise tanar.De ceilalti frati nu stiu nimic.Intotdeauna tacerea se instala in casa cand puneam intrebari.Parintii mei nu au dorit sa se intoarca in timp, sa ne povesteasca dspre ceea ce a fost.Era prea dureros pentru a mai retrai acele momente, sau poate frica i-a determinat sa taca.

Drumul pribegiei nu a fost usor.Dar, Dumnezeu prin lucrarea sa, intareste pe cei nedreptatiti de vremuri.Si iata ca mama, va implini in 9 noiembrie , frumoasa varsta de 80 de ani.Este la fel de vioaie ca atunci cand eram copil.Impreuna cu tata, si dansul un pribeag, ne-au daruit bucuria vietii, muncind doar pentru noi, pentru ca cele doua fete sa ajunga in randul lumii.Au reusit.Tata a luat drumul vesniciei.Prezenta dansului o simt mereu in preajma.Mama mi-a ramas ca o perla bucovineanca caruia prin dragostea si pretuirea mea mi-as fi dorit sa-i pot reda ceea ce pe drept i se cuvinea.

Prin Legea 290/2003, toti cei care si-au lasat bunurile si au fost obligati sa plece , (cred ca a fost o conditie de aderare la U.E) urmau sa fie despagubiti si m-am straduit sa-i fac dosarul.Avand o alta matusa la Craiova, Magdalena Plevan (Ivanof), am trecut-o in acel dosar.Anii au trecut.Mama ma intreba adesea ce se intampla cu dosarul dansei.Nu stiam ce sa-i raspund.Aflasem ca toata documentatia a fost trimisa la Bucuresti, figurand si acea matusa ce-si avea domiciliul in alt judet.In 2008 am fost nevoiti sa o aducem pe matusa noastra in Timisoara, fiind grav bolnava si avea nevoie de ingrijiri, stabilindu-i domiciliul la noi..Nu avea pe nimeni.Intre timp s-a stins. Mama ma tot intreba de dosar.

Poate nu as fi scris niciodata despre acest subiect, daca mama nu mi-ar fi spus intr-o zi inlacrimata: “Eu nu am noroc…M-a ocolit norocul”.

Mi-as fi dorit ca sa-i pot face un dar la aniversarea dansei.Ar fi fost darul neasteptat, dupa care tanjeste, ca o reparatie morala pentru toata viata dansei chinuita.

Ma simt neputincioasa.Mi se reproseaza uneori ca in biserica la care merge a cunoscut oameni care si-au primit drepturile.Oare ce trebuie sa fac? Cum as putea sa o ajut? Si-a dorit casa dansei pe pamant, nu o camera de bloc in care aerul parca nu-i ajunge.Mama mea este  icoana a sufletului meu.M-aplec cu piosenie in fata durerii dansei tainuite, si a tenacitatii de a merge mai departe cu demnitate si credinta.Este mama care la ceas tarziu in noapte isi apleaca genunchii si se roaga.Pentru noi, pentru acest popor chinuit.Este un exemplu de puritate sufleteasca, de daruire si speranta.Este increzatoare ca ne indreptam, mai greu, dar prin credinta, spre ceea ce noi ne dorim, fiind convinsa ca Maica Domului este cu noi in tot ceasul.

Sunt file de istorie ce nu le pot uita.Am ramas conexata in acele vremuri  pentru a pastra vie in constinta colectiva viata mosilor mei.Saru’ mana MAMA! Saru’mana POPOR ROMAN!

 

LA MULTI ANI MAMA! ANI BINECUVANTATI!

Mariana Gurza