~Gabriela Petcu: „Români cu care ne mândrim (2) – Mihaela Mihuţ“

Mihaela Mihuţ, o actriţă care joacă pe scenele americane  păstrându-şi o parte din suflet în România
„Arta este o vindecare, o sărbătoare a vieţii”*

Am avut plăcerea să  o cunosc şi să port discuţii cu această minunată actriţă, Mihaela Mihuţ. Povestea ei, ar putea deveni un frumos scenariu de film în care realitatea se împleteşte cu vise, amintiri şi sentimente. Când mi-a spus cu emoţie în glas „eu nu joc un rol ci chiar îl trăiesc”, am înţeles că nu-ţi rămâne altceva de făcut decât să respiri odată cu ea.

Mihaela, s-a născut într-o zi de primăvară iar primi paşi i-a făcut în satul bistriţean Căianu alături de părinţi, bunici şi sora sa Camelia. Tatăl Mihaelei, Ioan Mihuţ, era preot în judeţul Bistriţa şi uneori, când fetele erau mici, el îi spunea soţiei sale Maria care îl asculta cu îndoială: „Cami, are să se facă doctoriţă, Mihaela-actriţă, iar eu am să plec în America.” Şi iată, acum Ioan Mihuţ este preot în Detroit, Camelia Mihuţ doctoriţă în Grecia, iar Mihaela Mihuţ predă actoria unei clase la Thomas G. Waites Studio în New York şi are la activ roluri în filme de succes.

Actriţa îşi aminteşte cu nostalgie de perioada frumoasă a copilăriei. „Bunica, Susana Vidican, era o femeie blândă şi avea grijă de mine cu multă dragoste. Îmi aduc aminte un plăcut ritual al spălării pe cap, când venea momentul clătitului iar ea pregătea apa în care punea un pic de oţet ca să lucească părul. Nu voi uita niciodată acel miros de apă cu oţet. Uneori, când îmi este greu, închid ochii şi mă întorc pentru o clipă în lumea copilăriei iar acel miros, revine şi atunci ştiu că voi trece cu bine de toate problemele. Bunica, s-a urcat la Ceruri fără să pot să-mi iau rămas bun de la ea… Acum, mă gândesc mereu la bunicul meu, Alexandru Vidican şi abia aştept să merg în România unde mă voi întâlni cu el.”

Mai întâi, a luat drumul Americii Ioan Mihuţ, care a devenit preot la Biserica „Pogorârea Sf.Duh” din Warren, Michigan; Mihaela cu sora şi mama, au venit în 1983 pe aceste meleaguri pentru a-şi întregi familia. Era în clasa a V-a. Următorii ani îi va petrece în cadrul comunităţii româneşti din Warren până la absolvirea liceului, în 1989. Viaţa în comunitatea română din Warren (un orăşel satelit al Detroit-ului) semăna într-un fel cu cea de la Căianu, satul unde copilăriseră fetele. Oamenii se cunoşteau şi judecau exigent fiecare gest nepotrivit. Familia preotului trebuia să fie un exemplu. Cele două surori, Camelia şi Mihaela, au avut o educaţie corectă dovada fiind evoluţia frumoasă a fetelor şi poziţia lor în plan profesional din acest moment.

După 1989 Mihaela şi Camelia se vor întoarce în România, pentru studii. Mihaela va fi admisă la IATC (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie) Bucureşti, la clasa prof. Dem Rădulescu. Din anul II clasa va fi preluată de Gelu Colceag.

Începând cu anul III va interpreta diverse roluri la Teatrul Naţional din Bucureşti, împreună cu Adrian Pintea. Va mai urca şi pe scenele Teatrului Nottara şi a Teatrului Româno-American. În 1994 pe când avea un an de la absolvire, revista „Bucureşti Match” a prezentat-o pe prima copertă – dedicându-i şi un spaţiu într-una din pagini. Mihaela obţine chiar o bursă din partea Fundaţiei Culturale Române. Înainte de absolvire, joacă deja în două spectacole: „Puricele” la Teatrul Nottara alături de Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru şi Cerasela Iosifescu care a devenit una dintre cele mai bune prietene; rolul May din „Fool for love” jucat la Teatrul româno-american o marchează în mod deosebit datorită marelui actor şi om Adrian Pintea. Tot atunci, obţine un alt rol de anvergură, în „Orfeu în Infern”, montat de Adrian Pintea la acelaşi Teatru româno-american. La Teatrul Cassandra, joacă cu colegii de clasă spectacolul regizat de Gelu Colceag rolul D-nei Martin din „Cântăreaţa cheala” scrisă de Eugen Ionescu. Cu acest rol câştigă premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru de la Costinesti.

Tatăl Mihaelei îi spunea adesea „Mihăiţă (aşa o alintă) ar trebui să continui studiile la New York să ai o diplomă şi să fii profesoară”. Aşadar, se întoarce în America şi ascultându-l, se înscrie pentru examen la The Actors Studio cel mai puternic centru actoricesc. Aici au studiat mulţi dintre actorii celebri precum Dustin Hoffman, Al Pacino, Robert De Niro, Jack Nicolson şi alţii dar nu toţi au fost admişi de prima dată aşa cum s-a întâmplat cu Mihaela. S-a pregătit singură, alegându-şi un rol potrivit accentului ei iar cu o zi înainte de audiţie, nici măcar nu ştia adresa de la Actors Studio. Mihaela Mihuţ obţine Master of Fine Arts, Program in Dramatic Arts, condus de „The Actors Studio” la The New School University New Yok. După absolvire va fi admisă, la 20 februarie 2002, ca membru al clubului actorilor profesionişti, „The Actors Studio” din New York. La sfârşitul anului 2006, are un rol în piesa de debut a lui Mark Leib, „Art People”.

Anul trecut (2008), Mihaela avea o repetiţie cu public la Actors Studio interpretând rolul principal Anka al piesei „Hunting Cockroaches”, personaj cu care se indentifică. Anka este din Polonia şi vine la New York să devină actriţă dar datorită accentului, îi este extrem de greu şi nu reuşeşte. După repetiţie, un domn din sală a întrebat-o dacă accentul şi l-a confecţionat pentru rol sau chiar îl deţine. Aflând că Mihaela este din România, nu i-a venit să creadă. Craig Singer, regizorul filmului „Perkins’14”, tocmai încheiase un contract cu Studiourile „Media Pro Bucureşti” iar peste o lună, mergea în România pentru filmări. Imediat, Mihaela a avut audiţie în vederea rolului din filmul „Perkins’14”, şi aşa a ajuns să aibă cea mai superbă vară, nu numai pentru rolul principal din film dar şi pentru faptul că era acasă, în România. „Perkins’14” prezintă povestea locuitorilor unui oraş american care sunt atacaţi de un grup de 14 fiinţe dezumanizate, acestea fiind copii răpiţi cu zece ani în urmă şi instruiţi să ucidă, pentru personajul Perkins.  Profesionalismul Mihaelei Mihuţ este evident şi de această dată.

Pentru viitor, Mihaela lucrează la o piesă regizată de Mirra Bank numită „Informed Consent” care a avut succes la Londra iar acum, o vor produce studiourile din New York. Mihaela joaca rolul unei românce şi chiar are câteva scene în care vorbeşte româneşte. Cu siguranţă, va fi un succes şi faptul că Mihaela Mihuţ îşi poartă cu mândrie originea de româncă, o va face să strălucească şi în acest rol.

Întrebând-o dacă are un vis anume, Mihaela mi-a răspuns: „Îmi doresc să am o şcoală de teatru care să fie într-o bisericuţă şi să aibă o uşă roşie. Tot timpul îi spun tatălui meu ce norocos este că are un teatru. Pentru mine Teatrul este Sfânt ca şi Biserica. Aici, aş vrea să învăţăm să fim actori buni ceea ce înseamnă să fim oameni buni, să avem piese de teatru care să emoţioneze şi împreună să sărbătorim pentru că arta este o vindecare, o sărbătoare a vieţii aşa cum spune şi Wilhelm Reich «Art is either self-cure, or a celebration of life»*.”

Mă despart greu de Mihaela Mihuţ. Pot spune că sunt mai bogată sufleteşte de când am cunoscut-o. Dincolo de frumuseţea ei ca femeie, am găsit cea mai nobilă stare pe care o poate avea un om, aceea de iubire şi dăruire necondiţionată.

––––––––––––––-

GABRIELA PETCU

Iunie, 2009