~Paul Leu: „Cum a dezertat lt. Emil Bodnăraş din Armata Română“

Ecoul Revoluţiei Socialiste din Octombrie 1917, a atras, în Rusia, un oarecare număr de simpatizanţi ai ideologiei marxiste, naivi utopici ce visau la o societate perfectă, aventurieri, criminali, oameni certaţi cu legile ţării lor etc. etc. Dintre aceştia, puterea sovietică şi-a ales “revoluţionarii de profesie”, cum a fost cazul lui Emil Bodnăraş (Bodnarenko), a Hannei Rabinsonh (Ana Pauker), Burach Tescovich (Teohari Georgescu), Luka Lásló (Vasile Luca) şi a altor vagabonzi internaţionali, pe care i-a folosit la răspândirea, consolidarea puterii sovietice şi la extinderea dictaturii proletare în Europa.

Unii dintre cei atraşi de mirajul revoluţiei au fost dezamăgiţi de regimul politic instaurat de bolşevici în Rusia, iar alţii l-au sprijinit. Câţiva dintre visătorii cinstiţi ce au scăpat cu viaţă din “raiul” sovietic, au dat la iveală adevărata faţă a “revoluţiei proletare”, aşa cum a fost cazul scriitorului de expresie franceză, Panait Istrati. Entuziasmat de victoria Revoluţiei Socialiste din Octombrie, globtroterul brăilean, supranumit şi Gorki balcanic, a plecat în tânărul stat al visurilor sale.

În urma celor constatate la faţa locului, după o şedere mai îndelungată în Uniunea Sovietică, s-a vindecat de socialismul şi stângismul în care credea cu tărie. La întoarcere, deoarece a dezvăluit ororile comunismului real, intelectualii cominternişti francezi, în frunte cu Romain Rolland, l-au dezaprobat, izolat şi condamnat fără drept de apel.

Panait Istrati, ca şi Soljeniţîn, a arătat lumii aspecte terifiante din Închisoarea Popoarelor şi a ajuns la concluzia că acolo nu s-a instaurat un regim politic al egalităţii şi libertăţii visate de naivi, ci unul criminal. Istrati a denunţat lumii adevărata faţă a regimului comunist din Rusia în: L’homme qui n’adhère à rien, The Confession of a Loser, Spovedania unui învins şi în alte mărturii apărute postum.

Nu la aceleaşi concluzii şi convingeri a ajuns “revoluţionarul de profesie” Emil Bodnăraş. În 1930, după absolvirea Şcolii Speciale de Ofiţeri de Artilerie din Bucureşti, Bodnăraş a fost avansat la gradul de locotenent şi repartzat la Regimentul 12 Artilerie din garnizoana Cernăuţi, unde, datorită admiraţiei ce o avea faţă de Stalin şi regimul bolşevic, a continuat să comunice cu patronii săi de la Kremlin şi cu elemente de stânga, cu convingeri comuniste, pe care comandantul unităţii militare la care lucra, îi considera ca fiind “persoane lipsite de patriotism”.

Într-un raport, adresat forurilor superioare, col. Ioan Rizescu evidenţia calităţile intelectuale, defectele şi preferinţele ideologico-politice ale tânărului locotenent de intendenţă. El comunica celui în cauză şi superiorilor, că ofiţerul din subordinea sa, „fiind sus la clasificaţia din şcoală, este cam încrezut” şi-i imputa următoarele slăbiciuni comportamentale: „lipsa de tact, beţiile şi frecventarea unor persoane lipsite de patriotism…

Judecata sa este încă puţin copilărească, iar acţiunile faţă de cei mari sunt violente…temperament recalcitrant”[i].

În iarna lui 1932, locotenentul Bodnăraş a dezertat din Armata Română trecând graniţa, pe la Hotin, în Uniunea Sovietică. Despre acest moment al biografiei sale, s-au emis mai multe opinii de către foştii săi colegi şi cunoscuţi. Unele indicii sigure despre modul cum a dezertat, renunţând la cetăţenia română, aflăm din caracterizările şi informările făcute de mai mulţi comandanţi ai transfugului.

În Raportul comisarului regal Palade, însărcinat cu anchetarea cazului, se preciza:

“In ziua de 13 Febr. 1932 Locot. Bodnaraş Emilian solicită o permisie şi în seara de 15 Febr. 1932 pleacă din Sadagura la Hotin, unde ajunge a doua zi, pe la orele 12.

Îmbrăcat cu o manta de trupă şi cu o căciulă în cap, descinde la hotelul «Patria» din Hotin, unde se înscrie sub numele de Locot. Iliescu Gr. din Bucureşti.

Dupa angajarea unei camere se coboară în restaurant unde a stat, în tovărăşia unei femei, până pe la orele 17, când ofiţerul se duce la pichetul de grăniceri, de la punctul «Cetatea Hotinului».

Aici face o recunoaştere a graniţei şi se interesează, de la soldaţii de pază, unde sunt posturile noastre fixe, unde sunt posturile bolşevicilor şi în sfârşit, dacă ghiaţa e suficient de rezistentă.

Pe la orele 20 s-a înapoiat la hotel unde a făcut plata camerei şi apoi, împreună cu femeia ce-l întovărăşea, au schimbat locuinţa ducându-se la hotelul «Dacia». Aci, Lt. Bodnaraş a înştiinţat pe patron că la ora 24, noaptea, el va pleca, iar în camera ce a închiriat-o va rămâne până a doua zi, dimineaţa, femeia pe care el o prezentase drept soţia lui.

După aceasta s-au retras şi pe la ora 23, Locot. Bodnăraş s-a coborât din hotel, încredinţand unui chelner o scrisoare închisă pentru a o pune la cutia poştei. În aceste împrejurari ofiţerul a plecat fără să mai fie văzut de cineva.

A doua zi, dimineaţă, patrulele de grăniceri, inspectând malul Nistrului au găsit un chipiu de Locot. si un toc de revolver, iar pe ghiaţă se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului.

Cercetările nu au putut stabili dacă trecerea peste Nistru a Locot. Bodnăraş a fost înlesnită de cineva şi nici nu s-a putut identifica femeia care l-a însoţit în preziua dezertării, deoarece aceasta, a doua zi după fuga Locot. Bodnaraş a părăsit Hotinul şi a plecat fără a i se mai da de urmă. Vă rog luaţi măsuri ca presa din capitală să nu dea publicităţii…”[ii], concludea raportorul.

Explicaţiile în legătură cu amănuntele dezertării ofiţerului de intendenţă la sovietici au fost autentificate şi de generalul de divizie, Nicolae Teodorescu.

Într-un alt document, confidenţial, din 24 februarie 1932, comandantul Brigăzii a 8-a de Artilerie analizează starea afectivă şi morală a celui ce voia să devină general cu orice preţ indiferent unde.

„Cauzele care l-au determinat pe Lt. Bodnăraş să dezerteze în Rusia Sovietică, ce nu pot fi decât un dezechilibru mintal patologic care frapa pe oricine venea în contact cu el. Veşnic nemulţumit de situaţia sa actuală, se credea un geniu care trebuie să parvină cât mai repede la gradele cele mai înalte.

Nu se jena niciodată să se exprime, în cercul camarazilor săi, că ar vrea să fie general la ruşi sau la chineji. La aceasta s-a mai adăugat influenţa comunistă a mediului în care trăia şi căreia firea sa bolnavă şi predispusă n-a putut rezista. După declaraţiile camarazilor săi nu îi plăcea să asculte la radio decât discursurile sovietice de propagandă.

Cred că a avut intenţia şi a făcut spionaj, pentru a servi ţara care era idealul vieţii sale (Rusia Sovietică), astfel că a trecut totul sub ochii săi şi, inteligent şi capabil cum era, a putut în linişte să copie tot ce a vrut.

Apoi în afara de ce a trimis prin curieri sovietici, a mai luat cu sine, la plecare, o servietă pe care o ţinea la un tovarăş comunist şi care, desigur, conţinea documente importante. Se ducea în direcţiuni unde se întalnea cu persoane suspectate ca comunişti.

A ţinut loc de ofiţer cu cifru. Lucra singur în birou aşa că a putut să ia singur copii de pe ce a vrut, fără să mai fie nevoie de a da de bănuit„[iii], fapte pentru care i-a fost retrasă cetăţenia română.

Ajuns în Uniunea Sovietică, pentru o vreme, Emil Bodnăraş, ocupă, la Moscova şi Astrahan, o funcţie de contabil, timp în care s-a derulat cunoscutul stagiu de identificare, verificare şi îndoctrinare a dezertorului, apoi, noii săi patroni l-au trimis la Şcoala superioară a serviciilor speciale sovietice din Moscova şi l-au antrenat în Laboratorul de toxicologie al GPU, înfiinţat de Iagoda din ordinul lui Lenin, în vederea însuşirii tehnologiei sovietice în arta comiterii asasinatelor fără să lăse urme.

După ce doi ani a fost instruit de GPU [serviciul sovietic de informaţii militare], Bodnăraş, stăpânind tehnicile de manipulare ale serviciilor speciale, a executat numeroase misiuni transfrontaliere de spionaj, a organizat diverse acte de sabotaj şi asasinate etc.etc.

PAUL LEU

Kenmore, Washington USA

---

[i] Stelian Tănase, Portretul unui spion, în Revista 22, rubrica Politică, nr.  670 / 2003.

[ii] Ibidem.

[iii] Ibidem.