Ion Stoica: „Evanghelie istorică românească scrisă acum 200 de ani“
/R: Patrimoniu cultural romane
FOTO sincai
Parcurgând paginile istoriei noastre culturale,deseori ne oprim la constatarea că oamenii de seamă au avut să îndure persecuţii chiar din partea acelora care,dându-se drept români,nu erau totuşi cu sufletul aproape de poporul nostru.Şincai a fost prigonit de adversarii politici,firea lui răzvrătită nemulţumind conducătorii de atunci,unii români, care pentru propria prosperitate nu au înţeles zbuciumul intelectual al adevăraţilor patrioţi,comportându-se ca nişte duşmani.
Cu studii superioare la Blaj,Roma,Viena,Gheorghe Şincai a luat parte la lupta românilor împotriva asupritorilor de veacuri,dar amestecul lui în chestiuni unde se ciocneau pasiunile politice a fost un prilej pentru cei care îi erau răuvoitori să-l scoată din viaţa normală,moartea surprinzându-l părăsit de toţi,la Sinea,departe,în Slovacia.
În 1811 ŞINCAI a publicat lucrarea istorică, scrisă sub forma analelor, intitulată amplu:” Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întâmplările şi faptele unora față de ale altora nu se pot scrie pre înțeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese”. Este o vastă sinteză documentară asupra formării şi continuităţii istorice a poporului român în vatra vechii Dacii. Autorul critică istoriile care denigrează poporul român, istorii care „trag jarul” pe spuza unor teze politice, împotriva adevărului istoric, lansând „poveşti desfundate”, spunea el. Ca şi Micu şi Maior, el vrea să restabilească adevărul despre români, să reabiliteze imaginea lor de popor latin, vechi şi nobil, să înlăture imaginea falsă produsă de scrierile unor istorici unguri, austrieci şi germani. În planul gândirii sociale, Şincai este adeptul unor reforme care să amelioreze în primul rând soarta ţăranilor, să-i scoată din condiţia umilitoare de şerbie şi iobăgie.
Gheorghe Şincai sfârşea Hronica românilor şi a mai multor neamuri sau Magazin Annalium Daciarum seu Valachiorum, cum se gândea el la un moment dat să o numească, în primii ani ani secolului al XIX-lea. Astfel, în noiembrie 1811 el solicita episcopului Vulcan să numească pe cineva pentru revizuirea ei. Terminându-şi Hronica, Şincai se gândea, cum era şi firesc, la publicarea ei. Primele încercări de tipărire aparţin însuşi autorului. El se adresează tipografiei din Buda întrebând dacă ar putea-o tipări pe cheltuiala statului, cât ar costa o coală la tirajul de 1000 – 5000 de exemplare şi, mai ales, dacă n-ar putea tipări varianta în limba latină. Politicoasă, tipografia îl gratula cu răspunsul ei pentru ducerea la capăt a unei opere atât de frumoase şi vaste, dar era atât ocupată cu publicarea de manuale şcolare, încât nu se putea angaja la o asemenea lucrare. Totuşi, îi oferea informaţii asupra costului, care se ridica la 40 de florini coala la tirajul de 5000 de exemplare.
Şincai va reuşi, totuşi, să tipărească doar un mic fragment din vasta sa operă ca un supliment al Calendarului de la Buda şi , aceasta, deoarece este nevoit să părăsească oraşul.
În 1811 Şincai, ajutat de episcopul S. Vulcan, reuşeşte să pună la punct în vederea tiparului ediţia în limba latină a Hronicii. Această versiune va fi trimisă censorului de la Oradea, Anton Szerdahely, urmând ca la data de 6 mai 1812 să primească aprobarea de tipărire a ei pentru Ungaria. Cum însă Oradea nu dispunea de o tipografie, el s-a adresat tipografului de la Sibiu, Petru Barth, care însă nu putea tipări nimic fără acordul cenzurii transilvănene. În aceste condiţii, la 2 iunie 1813 Şincai se adresează în scris guvernului transilvănean, anexând cererii sale manuscrisul Chronicon Daco-Romanorum sive Valachorum. În acest manuscris, Şincai specifica faptul că a lucrat la această lucrare timp de patruzeci de ani, că l-a scris în două limbi – română şi latină – şi având totodată şi aprobarea ca lucrarea să fie tipărită în Transilvania.
Tot cu această ocazie, Şincai avea să-i înmâneze personal episcopului Iosif Martoni un exemplar latinesc al Hronicii spre examinare, iar textul românesc, în trei volume, îl trimitea direct guvernatorului. Se pare totuşi că guvernul nu era foarte interesat de acest aspect deoarece, după aproape doi ani de aşteptare, se hotărăşte, în sfârşit, să dea un răspuns. Astfel, lucrarea lui Şincai era catalogată drept „opus igne,” opera „era bună de foc.” În aceste condiţii, potrivit opiniei formulate, Comisia va dispune interzicerea tipăririi şi drept urmare se va interzice publicarea şi la Oradea. Nesatisfăcut de această hotărâre, autorul îşi va cere lucrarea înapoi, primind drept răspuns la data de 16 august 1814 faptul că guvernul o consideră pasibilă de confiscare şi deci nu i se poate înapoia. „Lucrarea amintită, constând în trei volume în manuscris redactată în limba română, a fost dispusă la arhivă pentru a se păstra sub sechestru.” O trudă de zeci de ani, în adversităţi de tot felul, în timpuri jenante, peste care omul trecuse numai şi numai din dragoste faţă de neamul său, era considerată acum „ineptă,” „deosebit de periculoasă.”
Acest om, având o „minte excelentă” şi un spirit neliniştit, aşa cum nu se admitea în împrejurările dictate de timpurile agitate de după Horea, silit să îndure o mare nenorocire, a început să cedeze.
Cronica lui Şincai poate fi considerată o lucrare de specialitate, o lucrare strâns ancorată în curentul de idei al timpului, servind cele mai impetuoase aspiraţii naţionale şi sociale formulate de mişcarea de redeşteptare naţională din Transilvania.
„Cronica lui Şincai este un tezaur
Scump la tot românul cel adevărat:
A sa apariţie n-are preţ de aur,
Are preţ de viaţă, merit nestemat!”
(George Sion, Odă)
Hronica Românilor reliefează ideea romanităţii, originea latină a poporului român, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, conştiinţa naţională fiind pretutindeni prezentă; este singura istorie de sinteză, ştiinţific alcătuită, a întregului popor.
Prima ediţie completă a apărut la Iaşi în 1853 dar o ediţie critică,definitivă lipseşte şi azi.Şincai aşteaptă încrezător,să fie rechemat de pietatea recunoscătoare a urmaşilor.
Valoarea cronicii lui Şincai constă în bogăţia de informaţii pe care o adduce şi care se ridică deasupra a tot ce se dăduse mai înainte la literature noastră istorică.Şincai are meritul de a fi expus în cronica sa-finalizată acum două secole-istoria neamului nostru întreg.
Opera lui Şincai,supusă chiar focului criticii moderne,rămâne preţioasă.În perspectiva timpului figura lui Şincai a devenit mai reală,dar a crescut mereu,fiind elogiată de urmaşi.Timpul cu dreptatea sa i-a făcut dreptate şi lui.Un semn al recunoştinţei să fie şi omagiu pe care i-l aducem azi de aici.Evocându-I imaginea,să ne întoarcem cu pietate gândul spre jertfa şi opera vieţii sale,încununată de marea cronică românească finalizată acum două secole. Hronica românilor şi a mai multor neamuri lăsa un dar de lumină,care avea să fie ca o Evanghelie a neamului,înlesnind alcătuirea altora care ne ajută la cunoaşterea trecutului.
ww.bjmures.ro/publicatii/anuare/Anuarul%20III2004/LucrDragomir.htmhttp://gsghsincai.licee.edu.ro/sincai.html
STOICA ION MORENI
__________________________________________
MISTIFICAŢII DUPĂ MISTIFICAŢII - Ce înseamnă "tradiţionaliştii Bisericii", condamnaţi de presa tocmită şi de organizaţia "Societatea Civilă" ? Răspunsul îl aflăm din cuvintele Părintelui Justin Pârvu, stareţul de pe Ceahlău>>citeste aici>>>
_______________________________________________
____________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
_____________________________________
ANTOLOGIE
_____________________________________
_______________________________________
NEAMUL ROMANESC 
Lasă un comentariu