~Al. Stănciulescu-Bârda: „Limba nu se vinde“

Limba nu se vinde. Pentru a  supravieţui moţiunii de cenzură, guvernul a plătit  poliţa maghiarilor cu vârf şi îndesat. Chiar a doua zi după respingerea moţiunii şi-a asumat răspunderea pe legea educaţiei, astfel că ea nu mai trece prin parlament, nu mai este discutată acolo. Printre alte noutăţi ce ne aduce această lege este şi aceea că minoritatea maghiară din Transilvania va studia istoria şi geografia în limba maternă, iar limba română va avea acelaşi statut cu limbile străine. O palmă mai puternică limbii române şi fiinţei neamului românesc nici că putea fi dată. Nu e destul că maghiarii au şcoli de toate gradele, inclusiv facultăţi în limba lor, că au posturi de televiziune şi de radio, că au publicaţii în limba lor, acum vor da afară de tot din şcolile lor limba română. Cu siguranţă că cei mai mulţi dintre ei decât să înveţe româna vor prefera o limbă de circulaţie internaţională, fie şi chineza. Ei sunt însă cetăţeni români, mănâncă pâine românească, vor trăi în România, vor intra în contact cu populaţia majoritară şi vor avea nevoie să cunoască limba română pentru a nu se izola, pentru a nu ajunge o insulă într-o mare românească.

Şi când te gândeşti la situaţia românilor din Serbia, care n-au voie să folosească limba română în şcoli, în biserici, în publicaţii, doar în familie! Guvernanţii noştri nu zic pâs de această situaţie şi nu protestează pe căi diplomatice pentru ameliorarea situaţiei lor! Când te gândeşi la drama românilor din Bucovina de Nord, mai precis din Ucraina de azi, la atrocităţile de tot felul la care au fost supuşi, ca să nu mai vorbim de cei din Basarabia de până mai ieri.

S-au împlinit în toamna aceasta şaptezeci de ani de când, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe ale regimentului 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (,,Straja naţiunii”) au declanşat  un vandalism fără precedent în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri. Ce să mai vorbim de cele întâmplate la Trăsnea, la Moisei şi în alte locuri de tristă aducere aminte, când zeci şi zeci de români nevinovaţi au fost omorâţi mişeleşte în cumpăna nopţii pentru vina de a fi români! A lăsat Dumnezeu iertarea, dar istoria trebuie să fie oricând şi fiecărei generaţii adevărat învăţător. Tocmai de aceea nimeni şi nimic nu are dreptul să negocieze limba română, pământul românesc şi nici sufletul românesc. Cu trei sute şi mai bine de ani, mitropolitul Atanasie Anghel al Transilvaniei a făcut un compromis asemănător. Pentru o diplomă de baron a vândut sufletul unei părţi din românii ardeleni. Au trecut mai bine de trei secole şi rana nu s-a mai vindecat nici azi. Vedem câte frământări şi câte necazuri sunt în Transilvania şi azi, când se pune problema relaţiilor  între ortodocşi şi greco-catolici. Înainte de Atanasie Anghel erau toţi români creştini ortodocşi! Nu se întâmpla nimic dacă un guvern cădea, dar o lege ca aceasta poate aduce prejudicii incalculabile pe o perioadă mare neamului românesc, unităţii sale. La următoarele moţiuni şi alegeri mai au maghiarii să-şi pretindă şi să obţină autonomia teritorială, apoi independenţa şi gata, îşi văd visul cu ochii! Politicienii noştri sunt mândri însă că-şi împlinesc propriile interese. La aşa vremuri, aşa oameni!

*

Limba noastră. Nu putem să nu amintim în acest context minunata odă dedicată graiului românesc de către preotul basarabean Dimitrie Mateevici. Ce bine ar fi fost dacă şi-ar fi amintit-o şi mai marii noştri la timpul potrivit. Ea fost scrisă cu o sută de aniîn urmă, darest actuală şi acum şi în vecii vecilor:

,,Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

****
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

****
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

****
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

****
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

****
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Şi, – citindu-le-nşirate -,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

****

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

****
Limba noastră-i limba sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

****

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

****

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

****
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată”.

AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA