~Lucian Marina: „Tergiversare (ne)aşteptată“

,,Pentru învăţământ ca sistem, de o însemnătate deosebită este faptul ca, în cadrul acestuia, fiecare în cel mai bun mod posibil să-şi îndeplinească obligaţia sa: statul – să investească tot mai mult în educaţie, Ministerul Învăţământului – să ofere sprijin strategic şi ajutor, Consiliul Naţional pentru Învăţământ – să îmbunătăţească planurile şi programele de învăţământ şi în genere procesul de educaţie, cadrele didactice – să desfăşoare cursurile într-un mod cât mai acceptabil, cu înţelegere deplină pentru necesităţile tinerelor generaţii, părinţii – să-şi educe copii săi cu mare şi atenţie, iar elevii – să se dedice învăţatului”.

Aceasta a declarat dr. Žarko Obradović, ministrul învăţământului Republicii Serbia când a efectuat o vizită de lucru în comuna Petrovac na Mlavi, din Serbia de Răsărit. În comunicatul de presă dat publicităţii de Ministerul Învăţământului la 26 decembrie 2008 se spune că ministrul Obradović a vizitat cu acest prilej Şcoala generală ,,Bata Bulić” din localitatea Petrovăţ de pe râul Mlava şi Şcoala generală ,,Jovan Šerbanović“ din satul Ranovăţ. În urma analizării situaţiei din domeniul învăţământului în comuna Petrovaţ de pe râul Mlava şi a problemelor identificate la nivel local, ministrul Obradović a promis şi un sprijin mai mare al Ministerului. Mai precis, ministrul a spus că, din cauza însemnătăţii speciale pe care o are, sistemul de instruire merită să i se acorde un sprijin strategic al societăţii şi un tratament special al organelor de stat.

Poate că, atunci, aceste constatări ale ministrului învăţământului au fost înţelese ca mesaje de încurajare căci, membrii Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, cu sediul la Bor, pe data de 16 ianuarie 2009, au început procedura vizând introducerea obiectului Limba română cu elementele culturii naţionale în şcolile generale din Nord-Estul Serbiei în localităţile populate cu români. Această acţiune a fost întreprinsă în acord cu Legea despre protejarea drepturilor şi libertăţilor minorităţilor naţionale, lege în baza căreia consiliile naţionale sunt competente să înainteze cerere Ministerului Învăţământului Republicii Serbia privind desfăşurarea învăţământului în limba maternă.

La aceasta s-a procedat şi în acord cu prevederile Legii despre bazele sistemului de instruire şi educaţie, precum şi ale Legii privind şcolile generale.

Însă, ca de obicei, una este teoria şi alta practica. Hârtia albă suportă multe…

În perioada lăsată în urmă, subsemnatul a realizat mai multe interviuri şi reportaje despre învăţământul la românii din sudul Dunării şi nu odată, s-a preconizat că, nu va decurge totul uşor, dar că este un succes mare că, în fine, Ministerul Învăţământului Republicii Serbia a acceptat să creeze condiţii pentru desfăşurarea cursurilor în limba română şi pentru românii timoceni.

După  cum reiese din Scrisoarea nr. 610-00-00046/2009-06 pe care Ministerul Învăţământului a adresat-o Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, cu sediul la Bor, pe data de 18 februarie 2009, Ministrul Învăţământului şi-a asumat obligaţia să informeze direcţiile şcolare, respectiv directorii şcolilor generale din Serbia de Răsărit că, atunci când alcătuiesc listele cu obiectele la liberă alegere a elevilor, pe listă trebuie să figureze şi obiectul Limba română cu elementele culturii naţionale. Însă, săptămâna trecută, Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, cu sediul la Bor, a dat publicităţii un comunicat de presă semnat de Živoslav Lazić, preşedintele Consiliului, în care Ministerul Învăţământului este acuzat că a săvârşit ,,un act neconstituţional şi nelegal” deoarece nu a asigurat înfăptuirea dreptului minorităţii naţionale la cursuri în limba maternă.

În comunicat se spune că, ,,în perioada precedentă, Ministerul Învăţământului a tergiversat(amânat) înştiinţarea direcţiilor şcolare şi a şcolilor generală că, atunci când alcătuiesc listele despre obiecte la alegere, pe listă trebuie să figureze şi obiectul Limba maternă cu elemente ale culturii naţionale”, respectiv Limba română cu elemente ale culturii naţionale.

În acest context reamintim şi un alt caz similar care i-ar îndemna pe unii să constate că există tergiversări predestinate şi nu inopinate şi forţate. Anume, după unele ,,tergiversări de natură politică sau de natură fortuită” în asigurarea amânării adoptării prevederilor statutare adoptate de romanii timoceni, organele de guvernământ ale Serbiei, în fine, au acceptat ca în Statutul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, cu sediul la Bor să figureze prevederea prin care se exprimă opţiunea că limba maternă a românilor timoceni este limba maternă, în acord cu Decizia nr. 75/05-09/07 din 22 septembrie 2007.

Marţi, 22 septembrie 2009, exact doi ani mai târziu, Živoslav Lazić preşedintele Consiliului Naţional informează opinia publică despre faptul cum se prezintă situaţia cu exercitarea drepturilor elevilor români timoceni de a frecventa cursurile de limba română cu elementele culturii naţionale. Se precizează că, ,,după ce a fost înaintată în termen Cererea Ministerului Învăţământului şi şcolilor generale, niciuna din cele zece şcoli care au despărţăminte în regiune, nu a adoptat hotărârea privind introducerea pe listă a acestui obiect, la liberă alegere.”

Ceea ce este mai grav, reiese că nici Ministerul şi nici direcţiile şcolare nu au procedat în acord cu atribuţiile prevăzute de lege referitor la introducerea noului obiect. Ministerul nu a informat direcţiile şcolare, iar acestea nu au trecut pe lista obiectelor la opţiune Limba română cu elementele culturii naţionale.

Informaţi că s-a pierdut pe undeva prin Minister documentul prin care trebuiau încunoştiinţate direcţiile şcolare despre această noutate, membrii Consiliului au reacţionat promt, în mai multe rânduri adresându-se Ministerului.

Pe data de 10 august 2009, Ministerului Învăţământului a fost adresată încă o scrisoare, prin care se cere să grăbească mersul activităţilor care trebuie să contribuie la rezolvarea problemei. Scrisori similare, în care a explicat situaţia şi cererile concrete, Consiliul Naţional a adresat şi şcolilor şi direcţiilor şcolare: Direcţiei Şcolare din Zăieceri, Şcolii Generale ,,15 mai” din Iasenovăţul Mic etc. Însă, nu a ajutat nici faptul că, membrii Departamentului pentru Învăţământ al Consiliului, în frunte cu prof. Iasmina Glişici au adunat semnăturile şi cererile părinţilor ai căror copii ar frecventa cursurile la obiectul Limba română cu elementele culturii naţionale, iar viitorii învăţători au frecventat cursuri de perfecţionare şi au depus examenul că pot să ţină cursuri în limba română.

,,Având în vedere acest lucru, Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, cu sediul la Bor, în vederea înfăptuirii drepturilor pentru minoritatea sa naţională, va întreprinde toate măsurile în acord cu Constituţia şi legile Republicii Serbia”, se spune în ultimul Comunicat de presă, semnat de Živoslav Lazić, preşedintele Consiliului amintit.

În loc de concluzie, reamintim că, de la 11 septembrie 2009, în Serbia se aplică două legi noi privind învăţământul: Legea privind bazele sistemului de instruire şi educaţie şi Legea despre manuale şi alte mijloace de învăţământ.

În articolul 60, aliniatul 2 al Legii privind bazele sistemului de instruire şi educaţie a Republicii Serbia este prevăzut şi faptul că, ,,în instituţiile în care activitatea instructiv-educativă se desfăşoară şi în limba minorităţii naţionale, precum şi în instituţiile în care, în majoritatea secţiilor de clasă, activitatea instructiv-educativă se desfăşoară în limba minorităţii naţionale sau pentru care, în acord cu legea prin care se reglementează atribuţiile consiliilor naţionale ale minorităţilor naţionale, este stabilit că sunt de importanţă deosebită pentru minoritatea naţională, organul de administraţie alege directorul după ce a asigurat şi părerea consiliului naţional corespunzător al minorităţii naţionale”.

Deci, Consiliul Naţional trebuie consultat şi cu prilejul alegerii directorului.

Această  Lege, la fel, ca şi Legea manualelor şi altor materiale didactice, a fost adoptată de Adunarea Republicii Serbia în şedinţa din 31 august 2009 şi a intrat în vigoare la 11 septembrie 2009, adică la opt zile după publicarea în ,,Monitorul oficial al Republicii Serbia”.

Legea privind învăţământul a fost adoptată. Oficial a intrat în vigoare. Rămâne de văzut cum se va aplica în practică.

LUCIAN MARINA