Când rugineşte frunza dintre vii
Se umple de evlavie pocalu’
Păstrat în tenebroasele chilii
Ce străjuiesc istoria, la Dealu.
***
Lumina glăsuieşte-n orice piatră
Şi-orice vopsea uitată în peneluri
Aprinde rătăcirea încrustată
Adânc, în amintirea celor vremuri.
***
Cuvinte, ce păstreaz-a lor sorginte
Reamintesc de vechiul nostru grai,
De urmele sculptate pe morminte
Ce izvorăsc din trupul lui Mihai.
***
Sfinţenia domneşte la tot pasul,
În smirna ce invocă omenirea
Rămâne pe vecie, tânăr glasul
Celui dintâi, ce-a zămislit, unirea.
DIMITRIE-SORIN PANĂ
(Titu-nov.2010)
Lasă un comentariu