INCENDIAR – Dr. Napoleon Săvescu: „O istorie care… doare?!“

Într-o recentă suită de lamentabile apariţii în emisiunea “ISTORIA CARE DOARE”, la Televiziunea Universităţii Spiru Haret: “ROMÂNIA DE MÂINE”, dl. “profesor dr.” sau…”colonel dr.” Mircea Dogaru (ezităm asupra “calităţii” deoarece apare cu ambele calificări în emisiune; pe de altă parte, în ciuda încercărilor, n-am reuşit să identificăm pe INTERNET vreun “CV profesional” al lui Mircea Dogaru) aduce critici fără sens la adresa actualilor susţinători ai “Dacologiei” şi a organizatorului (”din Statele Unite ale Americii”) celor NOUĂ Congrese de Dacologie care au avut loc până în prezent la Bucureşti. Dl. Mircea Dogaru se lansează, cu eroism de Don Quijotte, împotriva unor majore surse istorice, dar pe care – în pofida titlului universitar afişat – dânsul le crede simple mori-de-vânt…În fond, dincolo de susţinătorii actuali ai “Dacologiei”, cu cine se războieşte zgomotos dl. Mircea Dogaru? Cu o pleiadă de importanţi istorici români care s-au străduit să scoată la lumină componenta dacică (şi prin aceasta “central-europeană”!) a rădăcinii istorice a Românilor! Strădania este absolut lăudabilă mai ales după “mişelia roeslleriană” şi după presiunile culturnicilor pro-sovietici care urmăreau, vizibil, falsificarea surselor reale ale Istoriei Românilor. >>>>

Şerban Alexianu: „Guvernarea bolşevică a fost din nou instaurată în România, în decembrie 1989“

Declaraţia dlui Şerban Alexianu pe marginea sentinţei dată de Curtea Supremă la cererea sa de a se admite revizuirea procesului prin care tatăl său, George Alexianu, a fost condamnat şi executat în 1946

„Am cerut atât de puţin : să mi se dea voie să deschid o acţiune juridică prin care să aduc în faţa justiţiei măcar o parte din noianul de argumente pe care istoricii de pretutindeni le-au adunat din 1946 şi până azi pentru a se dovedi adevărul că România lui Ion Antonescu, în 1941, a pornit la un război care pe drept cuvînt a fost numit de propaganda vremii Cruciada împotriva comunismului. Căci pentru români cel de al II-lea razboi mondial a fost un război împotriva barbariei bolşevice, a primejdiei proliferării comunismului, primejdie pe care toată societatea românească a conştientizat-o şi a reacţionat solidară cu Mareşalul. Participarea Armatei Române pe frontul de Răsărit a fost unanim apreciată, în primul rând de inamicul sovietic, ca o demonstraţie de cavalerism şi omenie. Poporul român poate fi mândru de comportamentul soldatului român într-un război în care ceilalţi beligeranţi au dat atâtea dovezi de sălbăticie, de neomenie, de barbarie. >>>>

Păr. Justin Parvu: „Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, Biserica neapărat se va rupe“

Dacă vom ajunge să ni se impună condiţii străine adevărurilor noastre de credinţă, Biserica neapărat se va rupe. Arta vrăjmaşului este de a împărţi, divide şi stăpâneşte. E un principiu valabil dintotdeauna. Nici cei 12 apostoli nu au rămas în unitatea lor de la început, pe unul l-a dezmoştenit diavolul. La crucea lui Iisus au rămas Maica Preamilostivă şi alţi vreo câţiva, restul s-au risipit, au fugit. Până şi Petru a fost reîncadrat între apostoli. Aşa este şi la ora pe care o trăim. Vremurile sunt mult mai grave acum, pentru că atunci mai exista o şansă de revenire, cum s-a şi întâmplat de altfel. Acum, însă, nu mai e nici o şansă: ori Hristos, ori Satana! Până acum mai mergea, cu carnetul de partid, renunţai la el, mai cu steaua în cinci colţuri, mai cu crucea, dar de data asta nu se mai poate aşa. Acum e tranşant: ori 666 şi cardul, ori crucea! De-acum se alege şi urmează un creştinism adevărat şi un anarhism cu totul lepădat. Aşa cum ne întreabă la botez: „Te lepezi de Satana şi de toate lucrurile lui?” „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”. Iată că acum se împlinesc nişte făgăduinţe ale tale, puse deoparte mai de demult. La călugărie, în faţa altarului, iarăşi te întreabă: „De ce-ai venit, frate? >>>Păr. Justin Parvu>>>

DIN NOU DESPRE „UN PERSECUTAT POLITIC“ – Andrei Vartic: „Eminescu, moarte şi sacrificiu“

“El s-ar spaimanta vazand cum a fost sa se realizeze pe pamantul nostru libertate si lumina”, scria Mihai Eminescu despre Balcescu in “Timpul”, pe 24 noiembrie 1877. Dar el? El ce ar fi trebuit sa faca vazand “parlamente de papusi neroade”, fiind si el “sarac si parasit”?
Incercand sa raspunda la aceasta intrebare tot mai multi cercetatori vorbesc de sacrificiul lui Eminescu, nu de moartea lui. Dar cine l-a sacrificat? Invidiosii? Cei care nu mai puteau accepta ca publicistul Eminescu sa formeze cu geniul sau opinia publica din România? Theodor
Codreanu spune: Eminescu a fost sacrificat anume de acestea. Nicolae Georgescu spune: Noi ni l-am sacrificat pe Eminescu. În lumina noilor date se poate da si alta ipoteza: Eminescu s-a sacrificat pe sine insusi.
Acum, la trecerea atitor ani devine tot mai evident ca pasiunea pentru poezie s-a consumat in cazul Eminescu pe la 27 de ani. Incet-incet se afirma Eminescu >>>>>Andrei Vartic>>>>>

Alexandru Nemoianu: „Libertatea religioasă în 2008 şi patriarhia ortodoxă română“

In Septembrie 2008,ca in fiecare an,Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat publicitatii, “Raportul privind libertatea religioasa in lume”.Acesta este un raport foarte temeinic care analizeaza manifestarile de credinta si libertatea lor de manifestare,in toate implicatiile lor,in intreaga lume.Fiecarei tari a lumii ii este rezervat un capitol de analiza pertinenta si din punctul de vedere al Statelor Unite ,al intelegerii lor a rostului credintei si implicatilor sale.Deci acest “raport” infatiseaza modul in care Statele Unite apreciaza sau nu manifestarea libertatii de credinta in tarile lumii.Un capitol este dedicat si Romaniei.

In general raportul aprecieaza ca in Romania libertatea de credinta este respectata,mai ales din perspectiva istorica care nu este de loc laudabila.In acelasi timp “raportul” gaseste,dupa parerea si in opinia mea, pe buna dreptate,numeroase lipsuri.Aceste lipsuri privesc mai cu seama Patriarhia Ortodoxa Romana.

In primul rand este mentionat in raport ca Patriarhia Ortodoxa Romana,la douazeci de ani de la eliberarea de comunism,inca nu a intrat intr-un dialog deschis cu acele confesiuni care au avut de suferit sub comunism si in special cu Greco-Catolicii.Este mentionat , acut si deschis, imprejurarea ca Patriarhia Romana inca refuza sa isi asume sincer vina si vinile,materiale si spirituale, fata de aceasta confesiune oprimata.In plus sunt amintite abuzuri constant comise de catre ierarhi ai Patriarhiei Ortodoxe Romane impotriva altor confesiuni,mai ales neo-protestante.Raportul are meritul de a stabili cauza acestei triste situatii in care se complace Patriarhia Ortodoxa Romana.Aceasta cauza este sistemica si este definita de raport ca fiind, ‘relatia speciala” dintre Statul Roman si Patriarhia Ortodoxa,faptul ca in esenta Patriarhia Ortodoxa Romana este o ,”biserica de stat”. >>>>

Ioan Mugioiu ( Elvetia ) : Atenţie la „democraţia vestică“

Raspuns la un apel de la Uniunea Internationala a Femeilor Romane
Stimate Doamne,Am citit mesajul pe care mi l-ati trimes si incerc sa va raspund pentru scurtul timp pe care il am. Desigur ca femeile reprezinta in societatea omeneasca ponderea cea mai importanta a vietii sociale si intelectuale.In Romania femeile au fost intotdeauna dealungul istoriei mai puternice decit barbatii. Poate ati auzit de <Amazoane>, luptatoarele trace care au luptat impotriva grecilor. caci probabil barbatii erau prea lasi. Barbatii sint, in comparatie cu femeile, un element care se prezinta la “exterior”, ca elementul puterii.

In trecutul societatii romanesti, spre deosebire de societatile vest-europene, a existat numai matriarhatul. Acum 30 de ani, cind am sosit in Europa de Vest (in Germania si mai tirziu in Elvetia) am ramas socat de pozitia “defavorabila” a femeii in comparatie cu cea a societatii comuniste din Romania. La aceeasi pregatire, salarii mult mai scazute. Deasemenea domeniul accesibil de meserii sau stiinta de necomparat cu cel din Europa de Est. >>>>

RECURS – Ion Marin Almăjan: „În apărarea lui Iosif Constantin Drăgan“

Acesta ar trebui sa fie titlul interventiei profesorului Artur Silvestri (din revista EPOCA) ,acum dupa trecerea in nefiinta a miliardarului lugojean, personalitate controversata, care insa, dupa opinia mea a facut mult bine culturii romane, incercand si reusind adesea sa forteze mana autoritatilor politice de Bucuresti in rastimpul a doua decenii ( 1970-1990) .Sunt enumerate de dl .Artur Silvestri cateva din lucrarile fundamentale aparute din initiativa sau sub epitropia financiara a lui I.C. Dragan. Istoria literaturii romane capodopera lui Calinescu a facut furori la momentul aparitiei ei in Romania, chiar daca ea nu era decat o copie a editiei princeps.Mai cautata, mai spectaculoasa este insa lucrarea dedicata maresalului Ion Antonescu, aparuta la momentul in care nici guvernul comunist de la Bucuresti, precum nici marele prieten de la Rasarit, dar nici patria democratiilor mondiale, SUA si nici guvernul american nu erau dispuse sa admita o rediscutare a personalitatii lui Antonescu, conducator al Romaniei cu multe defecte, dar si cu suficiente calitati. In 1986 am fost la Milano, pe Via Larga 11 unde era sediul fundatiei Dragan. L-am gasit acolo doar pe Traian Filip care mi-a oferit cadou aceasta carte mult ravnita de romani. Am citit-o pe nerasuflate la Viena unde am si lasat-o in custodie , cu gandul s-o recuperez cand va fi posibil.Revenind la Traian Filip, Dumnezeu sa-l ierte, dupa 1990 am primit cu totul din intamplare un dosar care i-a apartinut, cu note , scrisori, care dovedesc slalomul pe care trebuia a-l faca intre maharii propagandei comuniste de la BUcuresti si cerbicia miliardarului, cunoscut pentru orgoliul sau necuprins, in ideea realizarii unor proiecte culturale, tiparituri la Editura Nagard. >>>>

Arhiepiscopul Pimen se revoltă împotriva Occidentului apostat

PIMEN al Bucovinei ii scrie lui Adomnitei: NU VREM LICEU FĂRĂ DUMNEZEU!

Domnule Ministru, Educaţia religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii Ortodoxe în viaţa neamului românesc. Reintroducerea religiei în şcoală a fost, mai întâi de toate, o reparaţie de ordin moral, o ieşire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund religios. Situarea orei de religie în trunchiul comun al disciplinelor din învăţământul preuniversitar a dat naştere unor discuţii contradictorii. N-a fost deloc uşoară lupta Bisericii Ortodoxe Române, pentru a determina factorii de răspundere să accepte integrarea religiei în rândul celorlalte discipline predate în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, iar acum oameni de rea încearcă din nou excluderea ei. >>>>

CUVINTE PENTRU SUFLET – Mitropolitul Bartolomeu: „Arhieria adevărată se face pe brânci, nu de pe Tron“

“Ştiam că Prea Sfinţitul Ioan Mihălţan în ultima vreme era foarte suferind. Înalt Prea Sfinţitul Andrei mă ţinea la curent telefonic, cu starea sănătăţii Sale, din ce în ce mai precară, şi într-un fel m-a anunţat că i se apropie sfârşitul. Şi, totuşi, când am aflat că şi-a dat duhul şi că a trecut în lumea de dincolo, am simţit o ruptură în sufletul meu, deşi, repet, eram pregătit pentru această despărţire. (…) Aşa se face că am căzut în genunchi şi m-am rugat pentru sufletul său, aşa cum şi eu l-am rugat să se roage de acolo din ceruri pentru sufletul meu. Pentru că ,dragii mei, deşi moartea este despărţirea prin excelenţă, ea se împlineşte prin comuniunea rugăciunii.(…) Aşa încât eu mă despart, un fel de a zice, de Prea Sfinţitul Ioan cu sentimentul că nu este o adevărată despărţire şi cu sentimentul că sufletul său merge împreună cu drepţii în faţa Dreptului Judecător. >>>

UN APEL INCENDIAR – Robert Horvath: „Românii, criminali sau eroi?“

Stimate domnule editor Grigore L. Culian, Folosesc acest prilej pentru a vă mulţumi şi a vă arăta aprecierea mea pentru demnitatea şi competenţa Dumneavoastră profesională. Pentru că noua clasă oligarhică – formată din foşti comunişti şi securişti – merge cu minciuna şi cinismul prea departe şi România este tratată ca o colonie, vă rog să publicaţi materialul de mai jos. El conţine o scrisoare deschisă adresată Regelui Mihai I al României. Ţinând seama că Raportul Wiesel asupra Holocaustului reprezintă o palmă adresată tuturor, cred că a sosit momentul ca regele Mihai I, spunând adevărul, să deschidă o cale reală recuperării Istoriei României. >>>>

dr. Dan Brudaşcu: „Gestul admirabil al lui Robert Horvath“

Am citit, cu reala bucurie si uimire, extraordinarul mesaj al dlui Robert Horvath . Cred ca sunt rare asemenea dovezi de curaj, dar mai ales de patriotism de 24 de carate, printre cei care in prezent au alte rosturi, departe de tara de bastina. Lipsesc aproape cu desavarsire si in randul clasei politice romanesti, inclusiv al celei ce isi asuma rolul de tribuni.
Este mare nevoie de astfel de gesturi pentru a mai stavili demersurile denigratoare si demolatoare la adresa acestei tari, a istoriei si valorilor ei. Proferarea insistenta de falsuri si neadevaruri nu este deloc intamplatoare si nici dezinteresata. Umilirea poporului roman si desconsiderarea trecutului national fac parte dintr-un plan diabolic aservit propagandei revizioniste inca prezenta in multe metropole occidentale.Necazul autorului acestui exceptional mesaj, pe care il felicit din tot sufletul, este insa ca a gresit fundamental destinatarul. >>>>

ATITUDINI – Pr. Mihai Andrei Aldea: „Apostazia Mitropolitului Nicolae Corneanu“

Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale. Iar cel plătit, care nu este păstor adevărat, şi nu îl doare inima de oi, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge, iar lupul răpeşte şi risipeşte oile. Dar pe lângă păstorul cel bun şi năimitul la turmă se mai găseşte şi lupul în haină de păstor. Sfântul Apostol Pavel îşi avertiza fiii duhovniceşti că vor intra între ei lupi îngrozitori ce vor rupe din turmă, şi că dintre ei, chiar, se vor ridica asemenea (ne)oameni. Dar prin ce spun Sfintele Scripturi că lucrează şi se cunosc aceşti lupi răpitori? Prin aceea că vor grăi învăţături răstălmăcite, ca să ducă în înşelare pe creştini. Deci, prin cuvântul Scripturii – care este absolut pentru orice creştin – vedem că lupi îngrozitori sunt numiţi cei care învaţă poporul creştin o aşa-zisă învăţătură a lui Hristos care de fapt e răstălmăcire. Şi ce trebuie să facă păstorul cel bun când vede aceşti lupi? Dacă fuge, este năimit şi nu păstor. Dacă se alătură lor, este fie lup ca şi ei, fie şacalul ce urmează lupii. Dacă este păstor adevărat, luptă pentru a-şi apăra oile, chiar cu preţul vieţii. Nu este uşor, dar nici nu este altă cale, dacă vrei să te numeri cu păstorii cei buni…. >>>>

Vasile Zărnescu: „Culpabilizarea Bisericii Ortodoxe Române: o campanie satanistă“

După Retrovoluţia din decembrie 1989, macularea Bisericii Ortodoxe Române a fost permanentă. Am publicat studiul „Culpabilizarea Bisericii Ortodoxe Române“, sub pseudonimul Theodor V. Alexandru, din motive evidente, în revista România Mare, începând cu nr. 486, 5 noiembrie 1999, cu continuarea în nr. 487-494/1999, 495-502/2000; dar este la fel de actual şi azi. De aceea, am considerat necesar să-l reeditez – ne varietur – tocmai pentru a se vedea mai pregnant că situaţia denunţată atunci a rămas neschimbată. Micile diferenţe sunt date de dispariţia în neant sau direct în Iad a unor denigratori şi de apariţia altora, mărind blestematul bestiar postdecembrist. Trecerea în eternitate a Prea Fericitului Teoctist şi alegerea noului patriarh au prilejuit doar escaladarea acestei maculări. Redau, în continuare, textul publicat în 1999. >>>>>>

Prof. Maria Ciornei: „Cu ţara în traistă“

„Adevăratul Popor sunt oamenii, cari s-au deprins să tacă (…),Sunt oamenii simţirilor fine, care au datina să nu flecărească.” N. Iorga (Ce e Patria?- Conf. 1910 )
Privim şi auzim, citim şi ne trece un fior rece pe şira spinării-ţara e în pradă, mai rău decât în vremea năvălirilor hoardelor barbare.
Numai că atunci bărbaţii în putere purtau la brâu, şi cînd ţineau coarnele plugului, sabia, iar căruţele – se spune din bătrîni – aveau două oişti, căci nu mai era timp de întors.
Era urgie mare, că de-atunci a şi rămas zicerea-Hoo, că nu dau tătarii !
Şi iarăşi e adevărat că bătrînii, femeile şi copiii fugeau în codri adînci să se ascundă. Pericolul vine acum din interior, de la ai noştri, şi de ei unde să te ascunzi, că şi de păduri au avut grijă.
Au râs munţii. Din falnicii codri de altădată, ai căror brazi au purtat şi căciuli dacice, sporind armata lui Decebal, a rămas doar jalea păsărilor, ce n-au unde-şi face cuiburi, şi furia vînturilor, care nu mai au cum legăna frunza, ce doinea jalea şi-amarul unui neam vitregit de istorie, care a biruit destinul, sperând, ca după milenii să trăiască fără lanţuri. >>>

ASASINAREA MORALA A UNUI IERARH – Alexandru Stănciulescu-Bârda: „In Memoriam Antonie Plămădeală“

Cu ani în urmă, la o şedinţă cu preoţii, Vlădica Nestor Vornicescu ne-a spus: ,,Părinţilor, peste ani veţi fi mândri că aţi fost contemporani cu câţiva mari ierarhi ai Bisericii noastre. Aş pune în capul listei pe Vlădica Antonie al Ardealului. Mai departe completaţi Dumneavoastră lista!”
Cuvintele acestea le-am reţinut în sufletul meu şi azi, de câte ori îmi amintesc cu durere că Părintele Nestor nu mai este printre noi şi îi dau dreptate. Au fost câţiva ierarhi ai Bisericii noastre, cum nu se ştie când va mai avea această instituţie! Despre Înaltul Nestor am mai vorbit, dar niciodată de ajuns, despre Vlădica Antonie niciodată şi nu ştiu de ce!
Am avut o reţinere ca să scriu despre marele ierarh transilvan. Era imensă personalitatea lui şi am socotit întotdeauna că i-aş profana memoria, dacă aş îndrăzni să-i creionez chipul în câteva cuvinte. Poate nu l-am cunoscut eu suficient de bine sau poate am fost întotdeauna unul dintre cei mai mari admiratori ai săi. >>>>>

MODELE PERENE – Artur Silvestri: „Lecţia vlădicii Antonie Plămădeală“

29 August 2008 , Taierea Capului Sfantului Prooroc si Inainte Mergator Ioan Botezatorul
La trei ani de la plecarea din aceasta lume , lectia vladicii Antonie Plamadeala este inca vie in ciuda climatului nostru de ingratitudine incorigibila , uzurpare institutionalizata si lipsa sistematica de memorie .Dar staruinta ei se explica usor si prin aceea ca exprima continuturi cu vechime si verificate in timp si care se desfasoara istoriceste dincolo de aparente retrageri , asemeni plantelor perene .
La drept vorbind, aceasta nu-i propriu-zis o lectie izolata ci un sir de invataturi ce nu sunt nici macar scrise sau spuse ci exprimate prin realitatea faptelor concrete care vorbesc simbolic si in felul lor misterios . Diversitatea acestora impune .
Fiind cel mai bisericesc dintre scriitorii de azi si cel mai laic dintre scriitorii bisericesti , Antonie Plamadeala intareste incheierea ca noi nu avem doua literaturi -precum ne invata gresit viziunea secularista – ci o singura literatura unde tot ce este scris cade sub incidenta judecatilor de valoare estetica indiferent de continuturi sau de obiectiv.
Infaptuind prin “chemare” si, adeseori , prin inspiratie tot ceea ce a avut de infaptuit , el ne-a aratat ca oridecate ori este de nevoie de cineva cu o misiune folositoare acela va aparea negresit prin potrivire de actiune ,loc si context si ca lucrarea in masuri esentiale nu ramane niciodata neispravita. >>>>

Dimitrie Grama: „O ţară subordonată unor reguli «centralizate» altundeva decât România“

Am citit ceeace prof. A.N. Rugina expune ca o teorie “salvatoare” in privinta Romaniei. Am mai citit un dialog al D-sale cu prof. Deaconu si am incercat sa analizez “actualitatea” punctului de vedere a lui Anghel Rugina.
Daca in primii ani ai deceniului -90 (deci sfirsitul sec.XX), teoria D-lui Rugina ar fi avut vreo actualitate in conceptia economica pragmatica romana, ca sa nu amintesc practibilitatea implimentarii unei doctrine noi, acum, in era “vasalitatii” Romaniei imperiului UE, teoriile D-lui Rugina sunt complet lipsite de importanta.
Dl. Rugina, care traieste in USA, se pare ca nu este bine informat de felul in care UE lucreaza “constitutional” si “economic”. Romania nu mai este o tara libera, care poate decide independent dezvoltarea economica si chiar social-politica “CENTRU-PERIFERIE” sau de alta natura, ci este subordonata unor reguli “centralizate” altundeva decit Romania. >>>>>

OPINII DE ACUM UN DECENIU , INCA ACTUALE -Anghel Rugină: „De ce planul Rugină nu s-a putut aplica în România?“

Boston, 6 mai 1997
UN DIALOG DESCHIS CU UN COLEG ROMAN DIN DIASPORA
Am primit cu multumiri cartea ROMANIA 1996 si ultima editie din buletinul personal : ROMANIA INTEGRARE EUROATALANTICA, RELANSARE ECONOMICA.
Tema principalà, mai veche, se referà la legàturile între CENTRU (tàrile industriale din Apus inclusiv Biserica Catolicà) si PERIFERIE (tàrile încà nedezvoltate complet ca sà poatà fi considerate drept un membru la centru, printre care se numàrà si România).
Tema mai nouà se referà la integrarea euroatlanticà si la aderarea la Uniunea Europeanà.
Din punct de vedere empiric, istoric, modelul utilizat : CENTRU – PERIFERIE este corect în sensul cà se potriveste la modelele socio-economice din timpul nostru în Europa ca si în alte pàrti din lume.
Din punct de vedere analitic, teoretic, modelul în cauzà poate fi obiect de disputà, cum vom vedea îndatà. >>>>

Gh.C. Nistoroiu: „Predarea României sovieticilor la Yalta – minciuna unanim acceptată“

Adevăruri din documentele anului 1945 – fragment din volumul “Privire sub Coroană “-

Cu cât omul s-a îndepărtat mai mult de Dumnezeu cu atât dorinţa lui de a domina viaţa semenilor săi a fost mai puternică, mai plină de diabolice porniri de rupere a ordinii fireşti sociale

Legităţile ce ajung să definească mediul social sunt determinate de modul în care omul îşi poate impune propria ierahie valorică în contextul cumului de valori ale semenilor săi.

Atunci când acest cumul este rezultanta aceloraşi principii valorice oglindind preceptele morale ale vieţuirii întru Sfânta Treime în comuniune cu semenii săi cu care formează un Neam şi o perioadă istorică, omul trăieşte bucuria unei vieţi caracterizată prin stabilitate spirituală şi de aici rezultă şanse sporite de a–şi crea şi stabilitatea socială.

Cu cât omul modern este mai chinuit în încercarea de a–şi înţelege propria Libertate pierzând adevărata raportare la valorile credinţei creştine, cu atât mai rafinată este ştiinţa lui în a transforma libertatea în cea mai complexă armă contemporană, MANIPULAREA.

Ce poate fi mai greu de definit decât ştiinţa cu care, cel viclean, ştie să manipuleze conştiinţa semenilor, făcându-i să creadă că sunt liberi să înţeleagă, să acţioneze şi chiar să se sacrifice pentru < adevăruri> construite cu grijă, în laboratoare ce rămân adesea necunoscute istoriei perioade lungi de timp, iar unele chiar pentru totdeauna. >>>>

Postat in opinii. Nu există comentarii »

UN ARTICOL INCENDIAR – Dan Zamfirescu: „Începutul dispariţiei românilor?“

Ideea de a realiza, sub forma unor premii şi diplome de excelenţă, recensământul celor angajaţi în slujirea patrimoniului naţional a fost cât se poate de inspirată şi de necesară. Ea survine într-un moment crucial, când existenţa unei naţiuni şi a unei culturi se confruntă cu alternativa tragică a dispariţiei, ca acum 1900 de ani strămoşii noştri daci, dispăruţi însă pentru a deveni români, ceea ce nouă nu ne mai rezervă viitorul, ci doar ştergerea fizică şi trecerea exclusiv în memoria – atât de arbitrară! – a istoriei.
Într-un alt moment de răscruce, dar mult mai puţin primejdios şi mult mai încărcat de şanse, generaţia care a întemeiat România modernă a pus în aceeaşi ordine a urgenţelor recuperarea patrimoniului naţional şi cucerirea unor orizonturi europene capabile să-i facă învingători în lupta imposibilă – logic – cu atotputernicia a trei imperii. Tipărirea cronicarilor, redescoperirea trecutului şi cucerirea simpatiei avizate a unor mari europenei, oameni de cultură dar şi lideri politici, au fost două acţiuni strict împletite. De fapt, primul „tempo” îl condiţionase pe al doilea, fiindcă numai nişte oameni mândri de trecutul lor pot lupta cu o forţă invincibilă pentru viitor. Numai asemenea oameni pot face – cum au făcut ei – din politică, nu „arta posibilului” ci pe aceea a „imposibilului”. >>>>>Dan Zamfirescu>>>>>

Iurie Bojonca: Scrisoare despre expresia „Suntem români şi punctum“

Deci Basarabia s-a dus de unde nu se va mai întoarce, în sânul negrei străinătăţi. (M. Eminescu)

După cum scriam în prefaţa acestei cărţi, M. Eminescu rămâne mult mai actual pentru românii din afara Tării, servind pentru aceştea ca un garant ori ca o marcă a identităţii naţionale. Atât în Bucovina cât şi în Basarabia, sângerândă în stânga Nistrului, persistă o luptă acerbă pentru păstrarea identităţii româneşti, fiindcă între neamurile conlocuitoare din această parte a Europei s-a trezit memoria genetică. Arhivele erau asaltate în căutare de străbuni. Astfel ne-am pomenit că patrioţii, români basarabeni, au găsit prin venele unui străbunel sânge de german şi dorul de identitate i-a chemat în Germania . O străbunică basarabeancă a fost doar o servitoare la un evreu şi nu ştiu cum l-a servit că strănepoţii au găsit sânge evreesc în arborele genialogic. Si, logic vorbind, au plecat la origini, în Israelul bunicii lor. Perioada fanariotă a lăsat şi ea amprentele ei. >>>>

DOCUMENT INCENDIAR :Textul “arbitrajului” de la Viena, (30 august 1940)

1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.
2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
3. Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într-un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor.>>>>>

SCANDALOS – Eva Iova: „Războiul crucilor“

Toate popoarele Ungariei au fost obligate, inca de pe la mijlocul secolului XIX, sa foloseasca in matricole nume unguresti, cu scriere ungureasca, care sa poata fi citite cu usurinta de administratiile locale. Posibil din loialitate, mai probabil de rusine, nationalitatile au respectat aceasta regula. Asa au devenit toate Floricile – Virag, Toaderii – Tivadar si asa mai departe. Pana acum cateva decenii, in satele romanesti era un lucru obisnuit ca cel care in buletin figura Argyelan Janos, in protocoalele bisericesti si pe crucea din cimitir era scris Ioan Ardelean.
Azi vedem tot mai des si pe morminte nume de familii romanesti, transcrise in ungureste din voia raposatului sau a urmasilor sai… Nationalitatile s-au obisnuit intr-atata cu noul lor nume dat de unguri, incat multi dintre ei au si uitat ca doar cu o generatie sau doua in urma, numele lor adevarat a fost Crisan si nu Krisan, Cefan si nu Cseffan, Ruja si nu Ruzsa. Deja de 15 ani exista in vigoare o lege, mult-criticata Lege pentru Minoritati din 1993, care totusi are si cateva elemente bune, mai putin cunoscute. >>>>

ATITUDINI – Ştefan Dumitrescu: Scandalul „djuvarismului“

O carte de valoare şi incitantă, scrisă de un mare gazetar, poate fi citită de către români, oriunde s-ar afla ei pe faţa acestui pământ, pe internet. Dar cartea poate fi citită, şi noi îi îndemnăm să facă lucrul acesta cât mai repede, şi de către acei istorici, de circumstanţă, şi bine plătiţi, şi de către acei scriitoraşi de duzină, care au de mult timp ceva cu poporul acesta. Ba Mihai Eminescu este un mort în debara, ba suntem un popor pe care Horia Patapievici s-a urinat cu toată încrederea, sau suntem un popor de nimic, ba că suntem veniţi aici în spaţiul carpato-istro-pontic de aiurea, ba că am fost întemeiaţi ca stat de cumani, deci de un popor migrator, venit în bătătura noastră după prada, aşa cum a lansat această năzbâtie domnul Neagu Djuvara… Este vorba despre „Neamul intemetor al Basarabilor de la Boierul Negru Vodă pană la Basarab Întemeietorul” (un prim volum dintr-un serial de comentarii critice la cartea „thocomerius –negru vodă” şi la adresa susţinătoirlor noii teorii djuvariste)” cartea profesorului Nicolae Tomoniu, apărută la Editura Carpathia Press. >>>>

Republica imposturii „princiare“ şi farsei monarhice – un comentariu AMOS NEWS de Grigore Arbore

Cel ce scrie aceste rânduri nu este un adversar orb al monarhiilor. Într-o lume în care participarea democratică a indivizilor la configurarea opţiunilor politice de care depind evoluţiile vieţii sociale a naţiunilor impune funcţionarea unor mecanisme instituţionale complexe şi eficiente, rolul monarhiei nu poate fi însă supraevaluat. Fosta instituţie medievală, de derivaţie antică, a supravieţuit în epoca post-modernă – acolo unde a supravieţuit – exclusiv datorită faptului că a avut (sau i s-a dat posibilitatea de a şi-o menţine) funcţia, configurată pe parcursul unei istorii naţionale, de garant-garantat al legilor. Funcţiile monarhiilor supravieţuite după cel de al doilea Război Mondial în Europa – cazul monarhiei Japoniei este, de pildă, complet diferit, datorită sacralităţii atribuită de imaginarul popular şi tradiţia religioasă instituţiei respective – reflectă în general aşezări precedente ale raporturilor între facţiuni, grupări, partide şi clase sociale.
Ponderarea raporturilor între instituţiile menite a marca nu doar forţa şi aspiraţile fiecăreia dintre acestea ci şi dorinţa lor legitimă – izvorâtă din experienţe uneori dramatice, de tipul războaielor civile – de evitare, în numele binelui comun, a fricţiunilor şi conflictualităţilor în scopul menţinerii Sistemului-Ţară într-o stare de relativ echilibru, indispensabil pentru guvernarea economiei şi vieţii publice, a devenit, în ultimele decenii, principala motivaţie politică a supravieţuirii monarhiilor. În pofida tentativelor de conectare la realităţile sociale, politice, tehnice şi ştiinţifice ce contribuie la reconfigurarea continuuă a realităţile instituţionale naţionale şi internaţionale, monarhiile constituţionale europene rămân o formă desuetă de unificare şi armonizare a funcţiilor Statului. Ele reprezintă un timp apus al continuităţii în exercitarea puterilor încredinţate lor ca urmare a consensului între oligarhii. >>>>>>

“LUPI IN BLANA DE OAIE ” – Vlad Protopopescu: „Bădiliţa din nou la lucru“

Dl. Cristian Bădiliţă nu se dezminte. Înarmat cu ştiinţa « patrologică » pe care a achiziţionat-o la Universităţile papistaşe, « revizitează » pentru beneficiul nefericiţilor « ortodoxişti » care nu au avut norocul d-sale de a se bucura de bursele de care d-sa s-a bucurat, ereziile catolice pentru a demonstra, a câta oară?, « necinstea morală şi intelectuală » a criticilor « ortodoxişti », rezultat al « obsesiei » ortodoxului pentru « demascarea şi distrugerea CELUILALT » (unul din acele « catchwords » ale pseudodezbaterilor de azi – orice critică înseamnă « ură pentru CELĂLALT »). Dar mai ales pentru a sublinia apăsat ignoranţa ortodoxilor « ortodoxişti » (nu ca d-sa ortodox catolicist). Ne face o lungă lecţie de istorie a controverselor dogmatice, sărind bineînţeles peste puncte cheie ale argumentaţiei (îndemnându-i pe cei interesaţi « să mai citească »). Există desigur numeroşi ortodoxi care au citit, chiar mai mult decât d-sa, şi care nu au ajuns la aceleaşi concluzii (cum se poate vedea din comentariile la arguţiile d-sale). Bineînţeles aceştia sunt lăsaţi de o parte. >>>>

Ioan Miclău: „Românii – un experiment pe viaţă şi pe moarte“

De la observatie direct la rationament…! (I)”
… Oricine va ceti acest titlu va fi tentat sa se intrebe daca nu cumva lipseste un anume element de studiu necesar, pe care sa se bazeze rationamentul! Si sunt de accord, intradevar un cercetator de profesie va zice repede: “lipseste experimentul, domnule! Altfel cum sa ajungi la un rationament ?” Nu sunt filosof nici cercetator stiintific,dar, oare de-alungul istoriei noastre romanesti nu am avut experimente suficiente? Nu avem experimente actuale in baza carora se asteapta un rationament ? Intreb eu acum care a fost rationamentul istoricilor, a politicienilor, celora de la institutiile de cultura, ori, daca au inteles ceva in concluzie, din experimentele nenorocirilor prin care a trecut si trece acest popor romanesc? Experimentul secolului XX: Comunismul cu distrugerea celor mai harnici si priceputi tarani ai agriculturii noastre, dusi ca vitele intre ciulinii Baraganului? Acesta a fost un experiment pe viata si pe moarte, observat de o lume intreaga. Care a fost rationamentul marilor puteri europene, tari ca Franta, Germania, Anglia, USA , in fata acestui experiment nenorocit romanesc? >>>>

VREMURI DE PRIMEJDIE – Ecaterina Barba: “Aromânii”

Aromânii – Învăţătura de la Oulu

Globalizarea în toate domeniile ameninţă viitorul Europei! Este semnalul de alarmă pe care îl dau din ce în ce mai mulţi oameni de cultură. Căci, contrar celor ce se afirmă, deseori paşnic, prin rezoluţii, recomandări sau alte diverse documente internaţionale care subliniază necesitatea unei Europe unite în diversitatea ei culturală şi dreptul inalienabil al popoarelor mai puţin numeroase de a li se asigura păstrarea identităţii şi a specificului lor cultural, se constată că, în fapt, se creează toate pemisele pentru o sărăcire spirituală catastrofală a viitoarei Europe. Luând ca punct de plecare „…arta de la Oulu“ – localitatea din nordul Finlandei unde oficialităţile au decis să fie utilizate la întâlnirea lor internaţională nu mai mult de două limbi – engleza şi franceza – (refuzând cererea germano-austriacă de a fi folosită şi limba germană, ca a treia limbă în discuţii), scriitorul şi eseistul Karl-Marcus Gauss, în articolul său „învăţătura de Ia Oulu“, atenţionează europenii, şi nu o face pentru prima oară – asupra pericolului globalizării în domeniul lingvistic care are drept consecinţă>>>>>>>

„Planul secret al Patriarhului bogaţilor“

Invocata in mai multe momente recente atat de unii “facatori de opinie ” cat si in rumorile bisericesti propagate in maniera iezuita , ” curatenia in Biserica ” era un punct principal din programul lui Daniel Ciobotea , ajuns dupa o asteptare de 17 ani in scaunul patriarhal de la Bucuresti . Dar ca sa se faca o ” curatenie ” ( cuvant folosit frecvent de un omolog al acestui personaj ) era nevoie de argumente si nu de capricii.
Argumentele trebuiau sa fie in numar de doua : ” batranetea episcopilor neputinciosi ” si ” colaborationismul ” lor in raport cu regimul politic anterior . “Batranetea ” ( o veche marota a fostului mitropolit de la Iasi intrebuintata si pentru izgonirea par. Justin Parvu din staretia de la Poiana Teiului ) ,era o tema mai veche alimentata de noul stapan de la Bucuresti si despre aceasta urmau sa scrie -si au scris – slugile de moda noua ale “patriarhului bogatilor ” (intre care o figura proeminenta face un Florian Bichir, obsedat de aceasta problema pana la a insira minciuni desgustatoare ) >>>continuarea aici>>>

MODELE SI EXEMPLE – Bucur Chiriac: „De ce am donat colecţia mea de artă către oraşul natal?“

Îmi amintesc de o vizită mai recentă la pictoriţa Vanda Sachelarie Vladimirescu, în casa căreia am stat cîteva ore;o cunoscusem în casa Margaretei Sterian, prilej cu care mi-a făcut invitaţia de a-i vizita şi atelierul ei. Pictoriţa m-a primit cu simpatie, i-am arătat fotografii cu lucrăr i din colecţia mea şi i-am spus despre intenţia mea de a dona aceste tablouri oraşului mei natal, Buzău. I-am mărturisit dorinţa de a achiziţiona şi o lucrare de-a dînşii. Erau pe pereţii apartamentului zeci de lucrări, mai mici sau mai mari, mi-au plăcut unele mici, dar pictoriţa mi-a spus că poate să ne vîndă numai o lucrare de mari dimensiuni. Preţul cerut era foarte mare, încît am renunţat. Am mai intrat în atelierele unor pictori de la care n-am putu cumpăra nimic deoarece nu vroiau să le vîndă. Printre ei mă gîndesc la Virgil Almăşan, Ion Biţan, Cîlţia Ştefan, Celmare Vasile, Cilievici Marin, Ilfoveanu Sorin, Mariana Petraşcu, Iclozan Semproniu, Dipşe Constantin, Ligia Macovei, Spiru Vergulescu, Vrăneţeanu Ion şi alţii, cu care am avut relaţii bune, care acceptau dialogul şi îmi doream să am în colecţie lucrări de la ei. Tratativele cu aceştia au eşuat nu odată căci nu se îndurau să le înstrăineze, păstrîndu-le în atelierele lor. >>>>

Vasile Barbu: „La 31 ianuarie 2008 şi-a încheiat această viaţa pe Terra domnul dr. Gligor Popi“

Somn uşor, domnule profesor!

Domnul dr. prof. Gligor Popi, personalitate de vârf a culturii şi spiritualităţii româneşti de la noi, membru de onoare a SLA “Tibiscus”, istoric de renume, pedant cronicar al românilor din Serbia a plecat dintre noi la vârsta de 89 de ani. Fiu al Toracului Mic, născut în anul 1919, domnul Popi şi-a dedicat întreaga sa viaţă pământească istoriei şi culturii românilor de pe aceste plaiuri, cercetărilor minuţioase a existenţei şi dăinuirii românilor în Serbia, a omenescului din om şi frumosului din gând. Domnul prof. Popi a fost un adevărat titan al istoriografiei româneşti, o legendă într-o permanentă căutare a documentelor grăitoare despre prezenţele româneşti în aceste spaţii, un neobosit om de ştiinţă într-o veşnica nelinişte creatoare. >>>>

DESPRE BISERICA DE AZI – Gen. Mircea Chelaru: „Nimic din Harul primordial“

Biserica de astăzi este, la rândul ei, o instituţie. Încadrată cu oameni. Cu oameni făcuţi după chipul şi asemănarea societăţii din care fac parte. Cu vanităţile, erorile şi vinovăţiile lor. Nefast este faptul că cei care produc funcţionarea Bisericii nu mai au aproape nimic cu Dumnezeu, decât poate invocarea lui permanentă pentru a-şi intreţine legitimitatea! Nimic din Harul primordial, nimic din sacrificiul isihastic, nimic din puritatea virtuţii. Între timp se construiesc edificii religioase şi se năruie adevăratele biserici din suflete… Nu este de mirare, uitându-ne în recursul ultimului mileniu consumat, ca biserica lui Hristos să fie iar subminată, dar nu de păgânitatea exterioară ci de chiar cei ce pretind că o slujesc, putrezind-o de dinlăuntru. Puterea înşelătoare i-a spurcat şi pe ecumenii noştri. Dar sunt convis că ochiul divin al nemuririi zamolxiene nu va permite preaspurcarea moştenirii din grădina Maicii Domnului. Un prea cucernic prelat, după rugăciunea de vecernie, pe chiar locul încălzit de o viaţă de mereu printre noi părintele Cleopa, m-a rugat să nu folosesc în apelare rangul ierarh. Pentru că acolo el se chema doar un ucenic al locului. >>>>

DEZVALUIRI – Dorin Suciu: „Cine reprezintă România în Parlamentul Europei…“

László Tőkés în 10 declaraţii

1. „În România are loc împotriva minorităţii maghiare un proces de purificare etnică, la fel ca în Bosnia, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”. Această enormitate a fost lansată cu ocazia unei conferinţe de presă, în februarie 1993, la Washington, cu ocazia vizitei episcopului în Statele Unite. Cotidianul Washington Times a dedicat intoxicării lui László Tőkés un articol de patru coloane cu titlul de „Ethnical Cleansing in Transylvania”.

2. „Trebuie să aducem la cunoştinţa întregii lumi faptul că în cursul celui de al doilea război mondial în România s au comis împotriva evreilor atrocităţi la fel de mari ca şi cele din Ungaria, doar că, până acum, s a reuşit în mod abil escamotarea datelor privind antisemitismul românesc.” Declaraţia a fost făcută la 6 martie 1994 în cadrul emisiunii „A Hét” Săptămâna a Televiziunii Ungare, în urma participării episcopului Tőkés , în Israel, în luna februarie a aceluiaşi an, la o reuniune pe tema reconcilierii dintre cultele creştine şi cultul mozaic. >>>>

Prof.dr. Ion Sandu: „Pentru Inventica românească“

De sapte ani reusesc in fruntea unui grup de inventatori inimosi sa obtin performanta de a ne clasifica in fruntea oricaror competitii nationale la numarul de medalii aduse in tara pentru inventica, fara a fi felicitati sau evidentiati de cei care gestioneaza cercetarea romaneasca. In ciuda acestui lucru , voi continua sa prezint, pe baza resurselor proprii, munca unor inventatori de performanta, care continua sa scrie istorie si sa dezvolte , la Iasi, ceea ce au inceput in timpuri de mult uitate, cand Iasul era centrul inventicii romanesti, dar nu numai. Rezultatele noastre si ale altor inventatori Ieseni obtinute in fiecare an, confirma ca Scoala de Inventica de la Iasi traieste prin mentorii ei. Este important, ca fiecare la locul lui sa ne luptam pentru etalarea valorilor romanesti, in spiritul unei “morale calitative” si nu cantitative, sa ne luptam pentru demnitatea romanului si pentru dainuirea ca neam.

Elena Buică : „Bunul simţ al omului din popor“

Citind prin ziare ca americanii au reusit sa trimita sonda spatiala Phoenix Mars Lander pe Marte, ca a avut o coborare reusita si ca a si transmis imagini si informatii, ca are un program de cercetare, ba mai mult, ca in viitor vor trimite si oameni acolo, gandul m-a dus in urma cu mai multi ani, la niste previziuni asupra evolutiei Romaniei intrata in “era avantului revolutionar al comunismului”, in comparatie cu America, aflata in plina “putrefactie a imperialismului”. Era cam pe la inceputul anilor `50. Eram proaspat repartizata in invatamant in comuna Ineu de Cris, o asezare ceva mai retrasa, pe sub poalele unor dealuri, de pe langa Oradea. Fragezimea mintii, dar si nefirescul intamplarilor, caci acesta ne-a bulversat prin instalarea absurdului istoric, m-au facut sa pastrez in minte amintiri, uneori pana la mici detalii. >>>>