~Aviu Ştefan Teompa: „Înregimentarea tineretului în Straja Ţării (1938-1940)“

Suflete curate şi inocente, tinerii, în general – sunt uşor de îndoctrinat şi de modelat. La început e doar o joacă nevinovată de copil. Într-un sistem diabolic gândit, atent dirijat şi supravegheat, devenirea tinerilor în sensul dorit nu era decât o chestiune de timp. Evoluţia politică spre un regim totalitar s-a reflectat şi în viaţa organizaţiei Straja Ţării.

Scopul organizării străjeriei era de scoate tineretul de sub influenţa legionară.  Straja Ţării a devenit o instituţie de stat, a cărui şef suprem mare străjer era însuşi regele. Straja Ţării s-a bucurat de un oarecare succes în rândul copiilor cărora le place să poarte uniforme, să defileze, să se joace de-a soldaţii. Deşi a primit fonduri enorme, Straja Ţării nu a putut deveni o organizaţie solidă pe măsura planului şi dorinţei regelui. Subvenţiile pentru Straja Ţării erau de 0,50% din buget şi se acordau conform art. 19 din Decretul lege nr. 3 445/1937.

Străjeria avea ca scop educaţia patriotică, morală şi fizică a tineretului de ambele sexe, de la 7-18 ani. Ea a izvorât din necesitatea atingerii următoarelor scopuri: formarea unităţii de gândire, simţire şi acţiune a naţiunii, regenerarea fizica a neamului prin educaţie sistematica. Străjeria era organizată în cuiburi, pâlcuri, stoluri, cete, falange, marea falanga şi avea următorul program: educaţie fizică, educaţie tehnică (prim ajutor,  cunoaşterea plantelor medicinale, igiena individuală şi colectiva, excursii, tabere, improvizări de adăposturi,   topografie si orientare, şezători la foc de seară),educaţie naţională (cultul monarhiei, cultul dinastiei, cultul patriei, cultul drapelului, cinstirea eroilor, cinstirea faptelor şi figurilor mari din trecut, cultivarea tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, cântece populare si patriotice, dansuri naţionale, portul strămoşesc, arta populară şi culegere de folclor), educaţie religioasă, morală şi socială (rugăciuni şi cântări, texte biblice, claca pentru  binele obştesc, edilitate, înfrumuseţarea satului), educaţie civică (supunerea, respectul faţă de autorităţi, împlinire conştiincioasa a datoriilor).

Străjeria era obligatorie pentru toţi tinerii între 7-18 ani şi constituia pregătire de premilitare pentru serviciul activ al armatei. În fiecare luni dimineaţa, se făcea ridicarea pavilionului naţional cu ceremonialul care începea prin raport, continua cu ridicarea drapelului pe catarg, intonarea imnului regal şi cântarea rugăciunii Tatăl Nostru.  Straja Ţării îşi desfăşura activitatea după un program impus ce urmărea să atragă, să mobilizeze întreaga energie a tineretului spre direcţia dorită de regim.

Pentru perioada de iarnă, activitatea străjerilor era axată pe lucrul manual. În restul timpului preocuparea consta în întreţinerea gospodăriei şi lucrări legate de agricultură şi creşterea animalelor (în mediul rural), organizarea şi pregătirea străjerilor specialişti (îndeosebi în mediul urban), pregătirea pentru manifestările din ziua de 8 iunie (ziua regelui) şi săptămâna străjerilor.                                                                                 

În cadrul lucrului manual se executau obiecte pentru joc (modelaj de argilă, ţesături, decupaje), având caracter didactic (mijloace de învăţământ pentru şcoală), pentru folosinţă personală (cuţitaşe, umeraşe pentru haine, schiuri), pentru împodobirea gospodăriei şi sălii centuriei (poliţe pentru cărţi, coşuri pentru hârtii, lădiţe pentru lemne, vase pentru flori, tablouri din frunze), pentru casa părintească (scaune, cuiere, unelte), pentru tabere (poliţe, scaune, mese, pentru folosesc obştesc (troiţe, jgheaburi, indicatoare pentru drumuri).

În executarea lucrului manual trebuiau respectate normele generale cerute de spiritul mişcării străjereşti. Acestea impuneau ca tot ce se lucrează să fie din materiale uşor de găsit, iar lucrările să satisfacă trebuinţele de utilitate, să fie mărime uzuală, nu în miniatură.

Gospodăria şi lucrul de mână pentru fete, în mediul rural consta în torsul şi depănatul firelor de in şi cânepă, ţesutul pânzei, cusături cu modele naţionale, spălarea rufelor, gătirea hranei.

La oraş printre activităţile avute în vedere a fi învăţate de străjere se regăseau curăţenia în cameră, aranjarea, servirea şi strângerea mesei, pregătirea hranei, împletituri din lână, croşetat, broderie.

Lucrările legate de agricultură şi creşterea animalelor erau destinate cu precădere băieţilor şi se refereau la verificarea uneltelor de muncă, repararea lor, pregătirea terenurilor de cultură, îngrijirea florilor din ghivece, tratamentul de iarnă al pomilor fructiferi, altoitul, adăpostul şi hrănirea păsărilor, îngrijirea animalelor, verificarea stupilor. Lucrările se efectuau în raport cu pregătirea şi vârsta străjerilor.

Începând cu 1939 Straja Ţării a introdus în programul său de lucru specialităţile de infirmier, marină, călărie, drumeţie de munte.

Scopul introducerii specialităţilor a fost acela de a da posibilitatea fiecărui tânăr să-şi valorifice aptitudinile. Specialitatea începea de la vârsta de 14 ani şi se făcea neîntrerupt până la vârsta de 18 ani pentru băieţi şi 21 ani pentru fete.

La vârsta de 14 ani, străjerii şi străjeriţele  se puteau înscrie la una din specialităţi. Pregătirea se făcea în unitate, dacă unitatea avea instructor anume pregătit pentru specialitatea respectivă sau se făcea în altă localitate.

Uniforma specialiştilor era cea străjerească la care se adăugau pe braţ un semn distinctiv, iar basca se înlocuia cu bereta de marinar, iar boneta la aviaţie.

În cadrul specialităţii de infirmier, accentul se punea pe noţiuni de igienă şi curăţenie corporală, alimentaţie şi locuinţă, prevenirea accidentelor. Programa de specialitate sanitară prevedea să se facă practică în dispensare şi spitale.

Specialitatea marină prevedea vizitarea ambarcaţiunilor, istoricul navigaţiei, viaţa marilor călători şi exploratori, cunoştinţe marinăreşti, reguli de navigaţie pe râuri, Dunăre şi Marea Neagră, construirea de ambarcaţiuni uşoare.

Specialitatea călărie oferea cunoştinţe despre îngrijirea calului, încălecare, descălecare, poziţia călăreţului în şa.

Drumeţia de munte cuprindea noţiuni generale despre orientare, marşuri, ascensiunea cu piciorul, salvare, schiatul, materiale necesare specialităţii.

Cursurile din domeniul mecanicii ofereau cunoştinţe de tehnică, reparaţii şi construcţii, practică în ateliere, conducerea unei biciclete cu motor, a tractorului şi automobilului.

Transmisiunile solicitau învăţarea principiului telefoniei, transmiterea şi primirea unui ordin telefonic, practica efectuându-se la telefonul primăriei.

Specialitatea aviaţie necesita deprinderea unor cunoştinţe despre construcţii de modele zburătoare, construirea de baloane şi paraşute, interpretarea unui plan de model zburător.

 Straja Ţării a oferit un evantai larg de activităţi prin care s-a încercat să fie angrenat întregul tineret. De apreciat latura pragmatică a activităţilor, efortul de valorificare a deprinderilor, priceperilor şi aptitudinilor tinerilor.

Prin organizaţia Straja Ţării, regimul carlist a încercat să înregimenteze tineretul după anumite reguli şi norme de manifestare într-un cadru organizat.

Tabloul activităţii străjereşti s-a îngemănat cu cele ale Frontului Renaşterii Naţionale (partidul unic din perioada 1938-1940). Sărbătorile naţionale au fost terenul generos de manifestare a preocupărilor străjereşti.

Chiar dacă nu a putut deveni o organizaţie politică pe măsura planurilor regelui Carol, nu poate fi subestimat entuziasmul copiilor de a se încadra în activităţile propuse de Straja Ţării într-un sistem instituţionalizat. Eficienţa Străjii Tării trebuie verificată în tendinţa de a valorifica virtuţile tinerilor, îndeosebi abilităţile practice.

La 8 septembrie 1940 Straja Ţării îşi înceta activitatea, generalul Antonescu propunea reorganizarea activităţii.

Fosta activitate străjerească se desfăşura în şcoli după programele şcolare referitoare la educaţia naţională şi fizică. Elevii purtau în continuare uniformele străjereşti fără insigne.

Prin Decretul nr. 229 din 1 octombrie 1940 toate bunurile aparţinând Străjii Ţări au trecut în patrimoniul Mişcării Legionare, căreia îi revenea sarcina de a organiza şi îndruma tineretul în statul naţional legionar.