~Răzvan Ducan: „Dumnezeiescul Ardeal“

PATRIE ŞI MATEMATICĂ

Cu ziduri niciodată surpate în noi,

Dave ţintuite pe căciuli de sare,

Contemporana matematică n-are atâtea zerouri după unu,

Să afle anul nostru de descălecare.

****

Fiindcă n-am descălecat nicicând,

Sângele fără de şa gândea viitorul,

Creştetul Carpaţilor când s-a-ntregit,

Ne-a plămădit deodată cu iarba şi izvorul.

****

Şi-am curs de atunci printre ierburi

Şi unele erau din metal tăios

Şi-o parte din sângele ce gândea viitorul

S-a scurs în rădăcini sau poate mai jos.

****

Sângele ce a rămas, mereu fără de şa,

S-a întrecut pe sine modelându-se-n zbor,

Contemporana matematică n-are atâtea zerouri după unu,

Să afle drumul nostru întru viitor.

_________

MEREU TRANSILVANIA, MEREU

Nucă ce nu se lasă

Pusă-n zidul altui neam,

Poamă care se lipeşte

De creanga altui fruct,

Alb imaculat ţi-e miezul,

Doru-ţi curge de demult,

Mulţi îşi sfâşiară dinţii

Şi gingii le sângerară,

Mulţi te-ar fi dorit amantă,

Transilvanie, fecioară,

Ţi-au bătut cu fieru-n poartă,

Te-au furat de la părinţi,

Nu nevastă, ci în jugul

Vistieriei vreunui prinţ,

Şi te-au sfâşiat de râuri

Şi ţi-au tras palme amare,

Apoi ţineau palmele-ntinse,

Pe obraji să-ţi curgă sare,

Şi-ţi pofteau cu grabă trupul,

Pântecul, nu pentru-n fiu,

Aurul trebuia să fie

Reazem pentru mai târziu.

Mâna lacomă în plete

Grâu poftea, nu mângâiere,

În imperiale burguri

Să te vândă după vrere:

”Hai la coapse de uraniu…”,

Te strigau în gura mare,

“Priviţi ce haină de pădure,

cu urşi şi cerbi în buzunare…”

Dar ai năpârlit de lanţuri,

Că vroiai să fii mireasă,

Să-ţi ridici casă de piatră

Numa-n limba ta frumoasă.

****

Conştiinţa ca zestre-n ladă,

Adunată de-o vecie,

Este cheia ce în broască

Răsuci-va-ţi veşnicie.

____________

DE VÂNZARE, NU-NŢELEGEŢI

De vânzare, nu-nţelegeţi

Că pământul ăsta nu e,

Dumnezeu-înţelepciune

Ne-a bătut aici în cuie

****

Şi ne-a dat cheile porţii

Acestei cetăţi creştine

Şi ne-a spus s-o apărăm

Cum şti-vom noi mai bine.

****

Slavii, celţii şi avarii,

Perşii, cumanii şi vandalii,

Migratoarele popoare,

Turcii şi la fel tătarii,

****

Au venit şi pecenegii,

Vizigoţii, goţii, hunii…

Ce-au rămas din toate astea?

Cei cu rădăcini, ROMÂNII.

****

Precum planta ce culcată-i

De apa ce vrea s-o-nece,

Se ridică după ploaie

Şi apa în pământ se trece,

****

În pământ s-au dus cu toţii,

I-a lovit statornicia,

Ridicatu-ne-am din ploaie,

Cochetând cu veşnicia.

****

Căci niciodată n-au lipsit

Braţe tari de apărare

Când pe noptiera ţării

Sunat-a ceasul de-adunare.

****

Niciodată nu trăit-a

Ţara asta din căinţă,

Au zidit strămoşi prin secoli

În ea Ane de credinţă.

______________

DOR(INŢĂ)

Aşa sunt lucrurile, aşa-i Golgota vremii,

Ca totul să-şi reia un vechi făgaş,

Să ne refacem mândra noastră ţară

Că devenit-a Prutul Făgăraş.

Şi are înălţimi şi piscuri grele,

Vămuitorul care-ţi este frate,

Să mergi cu paşaport la Chişinău,

Acas` să fii, dar şi în străinătate.

Ce mondial războiu noi am pierdut,

Ce atrocităţi, ce Auschwitz-uri, ce vini,

De a avea un Brandemburg în ţară,

Spun de aceea: Jos Prutul, zidul nost` Berlin.

Şi-acum se răsuceşte Ştefan în mormânt,

Hotin, Soroca, Bălgrad ne lăsară,

Cazan fierbinte este Putna,

Să fim răzeşii lui de-odinioară.

Să fim cu toţii mii de Cârţani,

Nealterate să le ducem în traită, la masă,

Felii întregi de Limbă Românească,

Veni-va Basarabia atunci acasă.

Fi-vom iară ce-am fost, “de la Nistru,

pân` la Tisa”, cum în dulcele grai,

providenţiase văcărescul romantic,

poporul român, alias conu` Mihai.

___________

DESPRE ARDEAL

Despre Ardeal se…ridică-n picioare,

Se ia căciula-n mână

Şi se stă smerit,

Sub Dumnezeiasca-i boltă

****

Ne sunt sfinţi strămoşii,

Chipul lor, de aceea, în noi l-am zugrăvit.

Au ridicat cetăţi în bobul de grâu,

Apoi de după metereze de pâine,

****

Cu apă fiartă au aruncat

Şi săgeţi,

Pentru liniştea nepoţilor de mâine.

Şi poate doar fierul, drăguţul, mai ştie,

****

Câte haine a tot îmbrăcat, dezbrăcat,

Când plug, când tăiş de secure,

După forja vremii fost-a modelat.

Şi grâul poate să mai zică,

****

Cum fost-a plăcintă sau colivă de mort,

Când secerat cu bucurie,

Când grăbit în gropi, la adăpost.

Şi oasele care mai ies şi acuma,

****

Când o temelie de casă se sapă,

Cum au avut veşmânt de iubire

Sau cum au fost zdrobite de roată.

De-am şti câte piepturi s-au pus pentru noi,

****

Câţi s-au făcut pământ prea devreme,

Nu ne-ar ajunge piatra de statui,

Puţine cuvinte-am avea, de poeme.

Despre Ardeal se…ridică-n picioare,

****

Se ia căciula-n mână

Şi se stă smerit,

Sub Dumnezeiasca-i boltă,

Ne sunt sfinţi copiii, de aceea,

Pentru ei, avem aici de trăit.

RĂZVAN DUCAN