~Al. Florin Ţene: „Preotul Dumitru Bălaşa – Patriarhul Limbii Dacoromâne“

În ziua de Mărţişor a anului de graţie 2009,în dimineaţa când am auzit cântând ,pentru prima oară în acest an , mierla,  pe strada noastră din Cluj-Napoca , istoricul şi editorul Eugen Petrescu m-a sunat să-mi spună despre proiectul său privind editarea unei cărţi dedicată preotului Dumitru Bălaşa . Invitându-mă să scriu un material despre Patriarhul Limbii dacoromâne , aşa cum , mult mai târziu , îl numisem.Din clipa aceea au început să se deruleze în memoria mea unele secvenţe dintr-un film ce ilustrau momente petrecute la Drăgăşani cu acest personaj dinamic,scormonitor în hrisoave şi mare iubitor al acestui neam.

Nici nu pot să-mi închipui că timpul,atât de neirtător,a trecut ca un tăvălug peste al TIMP AL EXISTENŢEI noastre estompând unele evenimente din viaţa părintelui Bălaşa care s-au intersectat cu viaţa mea.

Prin rândurile de faţă încerc să reînod filmul acesta ce-l are protagonist pe părintele ce şi-a petrecut toată viaţa în localităţile Suteşti,Creţeni,Guşoieni,de pe Valea Pescianei şi Drăgăşani gândind,meditând şi scriind.

Prima secvenţă din acest film din memoria mea cuprinde momentul când,prin anul 1966,a venit la redacţia Staţiei de Radioficare Drăgăşani,unde eram redactor,propunându-mi un set de emisiuni sub genericul”Din istoria Rusidavei”.Am acceptat,pe motivul că foarte mulţi drăgăşeneni,ascultători ai emisiunilor mele ,datorită cenzurii regimului comunist,nu cunoşteau adevărata istorie a localităţii în care trăiam.Aşa se face că preotul Dumitru Bălaşa a început să citească săptămânal, la microfonul Staţiei de Radioficare Drăgăşani, o pagină din istoria oraşului de pe malurile domoale ale râului Alutus.Paginile erau scrise de mână,citeţ ,aproape caligrafic şi ordonat .La sugestia mea a început , chiar să culeagă date şi să conceapă o Monografie a oraşului în care a trăit scriitorul Gib I.Mihăescu.În perioada aceea m-a rugat să scriu capitolul referitor la Cultura acestei localităţi.Lucru ce l-am făcut cu multă doruire .Din păcate Monografia oraşului Drăgăşani de Dumitru Bălaşa nu a apărut.din motive că regimul de atunci nu dorea astfel de cărţi . Era vremea când cuvintele filozofului grec Constantin Tsatsos se potriveau ca o mânuşe pentru cei care trăiam în acele vremuri de restrişte intelectuală şi materială:Cele mai multe dintre trăsăturile noastre bune nu sunt cunoscute niciodată de nimeni.Mereu suntem obligaţi să ne acoperim fiinţa cu o platoşă de duritate,ca să putem ţine piept în lupta vieţii.Însă ,o astfel de Monografie a apărut ,mult mai târziu,în 2004,datorită unui colectiv condus de prof.Emil Istocescu,Teodor Barbu şi Constantin Şerban,având ca bază lucrări realizate de preot Dumitru Bălaşa şi avocat Ion C.Vasile, aşa cum se specifică pe pagina a doua , monografie la care am contribuit şi eu cu o documentaţie despre activitatea culturală din Drăgăşani.

Părintele Dumitru Bălaşa , fiind socrul doctorului Miroiu , pe atunci directorul spitalului din Drăgăşani , venea adesea în oraşul de la poalele Delului Viilor , şi printr-un telefon mă chema la dânsul să ne întâlnim în casa ginerelui de pe strada dr.Baltazar.Ieşea în întâmpinarea mea , la ora stabilită, şi ne plimbam,pe acea uliţă care se oprea într-un lan de porumb, discutând despre literatură,dar mai ales despre istoria oraşului nostru,punând la punct ,totodată , şi planul emisiunii următoare de la “Ora Locală“trasmisă de Staţia de Radioficare.

Îmi spunea , părinteşte , citândul pe Panait Istrate,dragă Florine , Artistul trebuie să facă din arta sa o armă,din succesul său o înfrângere şi din bucuria sa o suferinţă.Aceste cuvinte mă puneau pe gânduri.Mă îndârjeau , mă îndemnau , să studiez , să scriu , şi iar să studiez , la fel ca Martin Eden , din romanul cu acelaş nume de Jeack London , pe care îl recitisem de 6 ori .

Mi-aduc aminte că într-o dimineaţă a venit la Studioul Staţiei de Radioficare , aflat pe str.Oltului , aproape de Gara  C.F.R.din Drăgăşani , pentru a-mi spune că doreşte să vină la una din şedinţele Cenaclului Literar”Gib I.Mihăescu”,înfiinţat(1958) şi condus de mine,pentru a ne vorbi despre Limba dacoromână.Am fost entuziasmat.Era pentru prima oară , sincer să fiu, când auzeam despre această limbă ce a stat la baza limbii române.Însă îmi era teamă că acest fapt să nu „deranjeze”organele de partid din cadrul Comitetului  Raional PCR ,organe ce prin secretarul Nichita îmi atrăsese de câteva ori atenţia privind depăşirile din canoanele oficiale ale partidului a emisiunilor părintelui Bălaşa privind istoria oraşului Drăgăşani.

Cu aceste organe mai avusesem câteva necazuri,atunci când am dorit să “botezăm”  Cenaclul cu numele autorului romanului Rusoaica.Atunci ne-a fost interzis acest lucru,fiindcă Gib I. Mihăescu încă nu era reabilitat.La început i-am dat numele Orizont , şi după o acţiune culturală pe care am organizato la Căminul Cultural din Prundeni , împreună cu poeţii Dumitru Velea , Dumitru Raiciu , Diki Stama şi alţii,(la care fuseseră anunţaţi că vin :Virgil Mazilescu şi Radu Vasile,viitorul Prim Ministru,dar nu au venit,Virgil fiind profesor,pe atunci, în comuna Greaca ,iar Radu Vasile era ocupat la A.S.Bucureşti,unde funcţiona ca asistent la catedra de Istoria Economiei), soţia mea ,poeta Titina Nica Ţene,a scris un articol despre această activitate şi l-a trimis ziarului regional din Piteşti Secera şi Ciocanul,în care se specifica numele Cenaclului Gib I.Mihăescu.Articolul a apărut în ziarul Comitetului Regional de Partid Argeş.De atunci organele locale au acceptat ca Cenaclul nostru să poarte numele scriitorului care a trăit şi scris în oraşul Drăgăşani.Era în anul 1960,cu  şase ani înainte de a fi inclus de T.Vianu în Arta prozatorilor români, vol.2,E.P.L.,Bucureşti ,1966 , şi cu 7 ani înainte  de a fi reeditat cu La Grandiflora şi Noaptea focurilor,având o prefaţă de Nicolae Manolescu,E.P.L.Bucureşti,1967.

La următoarea şedinţă a cenaclului părintele Dumitru Bălaşa a venit,având câteva adnotări pe câteva foi de hârtie.La început a citit poezii domnul Blendea,le-am discutat,după care i-am dat cuvântul părintelui Bălaşa.Era prezent şi Ion C.Vasile,(tata lui Radu Vasile),un istoric deţinător de date importante privind istoria vâlceană,şi membru activ al cenaclului nostru.Atunci  părintele Bălaşa  ne-a vorbit de Herodot care în urmă cu 2500 de ani spunea că Tracii sunt al doilea popor mai numeros pe Terra,după acela al inzilor .Ne-a mai spus  că unitatea lingvistică dacoromână era o realitate în cadrul căreia existau două ramuri lingvistice.Prima,aşa-zisă latina cultă, cum specifica T.Mommsin,şi alta a poporului de rând,care vorbea limba rustică,dacica-latina,vulgata.Ne mai spunea că multe din cuvintele fondului lingvistic  al limbii dacoromana au fost împrumutate de la popoarele cu care  au venit în contact.Multe din cuvintele dacice , spunea părintele , le descoperim în Tabula Peutingeriana şi în Biblia lui Ulfila.Tot atunci ne-a vorbit despre Împăratul Ler,spunându-ne că lerul-ler , repetiţia din  colindele noastre,se referă la acest Împărat.Ne-a citat din Petru Maior care,în subsidiar,a scris:Dacă socotim drept ,limba românească este mama limbii latine .La faptul că unii din cei prezenţi la şedinţă i-au adus elogii , părintele a replicat:Mă tem de insultele învăluite în elogii aduse mie. Despre  originala supoziţie ne-a vorbit  mai  detailat în Sala de Sticlă a Primăriei din Cluj-Napoca,prin anul 1999,invitat fiind , alături de preotul Ioan Marinescu , de către primarul Gh.Funar şi băiatul meu,scriitorul şi istoricul Dr.Ionuţ Ţene.Atunci ne-a dăruit revista Dochiana, pe care o edita la Suteşti , împreună cu preotul ,coleg de Parohie , scriitorul Ioan Marinescu,în care, pe parcursul anilor ,am publicat şi eu.

Şedinţa cenaclului ,de prin anul 1966,s-a încheiat după multe discuţii pe această temă ,cu multe intervenţii din partea domnului Ion C.Vasile.

O altă secvenţă din acest”film”al memoriei despre Patriarhul Limbii dacoromâne este când prin anul 1968,la sugestia profesorului şi istoricului literar Emil Istocescu , am plănuit să-i facem împreună o vizită preotului Ionescu , din Dobruşa,(localitate la câţiva kilometri de Drăgăşani) , ginerele folcloristului Theodor Bălăşel,cu scopul de a realiza o înregistrare pentru emisiunea culturală de  la Staţia de Radioficare pe tema vieţii şi activităţii marelui folclorist.Din păcate , părintele Dumitru Bălaşa nu a putut veni , pe motiv de sănătate. M-am dus cu profesorul Emil Istocescu.Preotul Ionescu,bolnav de inimă,ne-a arătat o parte din manuscrisele lui Bălăşel,corespondenţa acestuia cu mari personalităţi ale culturii române , inclusiv cu T.Arghezi . Mi-aduc aminte de o carte poştală scrisă de T.Arghezi scrisă în formă de spirală. Interviul luat de Emil Istocescu şi înregistrat de mine a fost radiodifuzat la Ora Locală.Profesorul Istocescu a organizat cu elevii dânsului la Liceul Teoretic un medalion despre Theodor Bălăşel,folosind şi înregistrarea mea .Urmare acestui fapt profesorul a fost luat la întrebări de către Securitate pe motiv că face propagandă religioasă în şcoală.

Mult suflet punea în tot ce făcea părintele Dumitru Bălaşa.Avea talentul înăscut de cercetător care cu acribie scormonea în hrisoave şi documente.Mai tot timpul se ducea la Arhivele Olteniei,din Craiova, şi de unde venea cu alte şi alte noutăţi.Acolo ,la Arhive ,era foarte cunoscut , şi ajutat de cercetătorul , istoricul , colegul şi prietenul meu  dr.Ilie Vulpe,drăgăşenean şi el.

În 1968,Securitatea ne-a interzis să mai difuzăm emisiunea Din istoria Rusidavei fără să ne dea o explicaţie.

După câţiva ani m-am mutat la Cluj-Napoca,cu toată familia.Legăturile noastre s-au întrerupt.Doar,din când în când,mai aflam ecouri ale evenimentelor din oraşul natal prin profesorul Emil Istocescu şi Teodor Barbu (care m-au invitat la lansarea Monografiei Municipiului Drăgăşani, în anul 2004)şi cumnatul meu Constantin Bolocan.

Legătura cu părintele Bălaşa am reluato,cum spuneam,atunci când venea la Cluj-Napoca să-şi lanseze cărţile şi revista Dochiana în Sala de Sticlă a Primăriei clujene.Era o plăcere să-l asculţi când vorbea despre istoria poporului dac,despre limba vorbită de acesta,despre cât este mitologie şi cât este adevăr.Împreună cu preotul Ion Marinescu, acum parohul Bisericii din Suteşti,constituia un  cuplu indisolubil ,de intelectuali, un nucelu puternic de cultură ,iluminator de înţelepciune şi iubitor de istorie naţională.

Un lucru îl caracteriza pe Dumitru Bălaşa ,acesta niciodată, nu confunda valoarea căutărilor sale cu strădania de a interpreta căutările,inclusiv cu rezultatul adevărului căutat.Cunoştea faptul că ,nu întotdeauna istoria spune adevărul şi că aceasta mai exprimă cerinţele epoci.Şi spunea,nu de puţine ori,că vai de istoria care exprimă numai cerinţa politicului.

Băiatul meu Ionuţ mi-a adus trista veste că părintele Dumitru Bălaşa a trecut la Cele Sfinte în zilele Crăciunului anului 2002.Vestea mi-a înegurat sufletul,şi împreună cu soţia ne-am dus la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde am aprins două lumânări , una pentru sufletul lui mare , iar  altă pentru perenitatea ideilor sale.

Dar,filmul, de care vorbeam, despre memoria Patriarhului Limbii dacoromâne,iată ,continuă cu întreprinderea istoricului Eugen Petrescu şi părintele Ion Marinescu,fiindcă memoria  ne-o dă contactul cu documentele,înţelepciunea ne-o dă distanţa faţă de acestea.

AL.FLORIN ŢENE