~Ioan Miclău: „Izvorul de sub Dealul Viilor (satul Gepiu)“

Mi-am tot propus sa scriu despre acest izvor de sub “dealul viilor” precum si a tristei stari ajuns in zilele de azi! Dar, tot timpul luat de alte  lucruri si scrieri am tot amanat aceasta idee. Zilele astea rasfoind prin niste caiete ajunse si ele ferfelite dand inspre ingalbenire deja, am regasit acest titlu chiar cu unele notatii gata facute.

Cu siguranta, batranii satului Gepiu, cati mai sunt in viata, isi amintesc de acest “deal al viilor” ce margineste  malul vaii Orascu ce vine dinspre Pausa, si trece prin “vulpiste”. Vulpistea era un fel te teren erodat, o mancatura in teren de cativa kilometri dar ascunsa intr-un hatis de maracini, unde salasluiau vulpile ca intr-un paradis, scheunand si latrand in noptile cu luna. Acestui loc i se zicea pe vremuri “vulpiste”.” Dealul viilor”, isi are de asemenea istoria lui, fiindca pe vremuri cu sute de ani in urma  era acest deal acoperit de vii. Era o binecuvantare imi povestea un unchiu de al meu, al carui oase odihnesc acum intr-un cimitir din statul Ilinois al Americii. Au fost  viile astea plantate pe acest deal fara tagada de locuitorii romani ai satului. Cum s-au darapanat e o alta istorie, numai ca la talpa acestui deal, din malul acestei vai Orascu, izvora o apa limpede de izvor, curata ca lacrima.  Cei din generatia mea isi amintesc, si pot confirma, cu cata placere tinerii, fete si baieti, dar si batranii, seara  in asfintitul soarelui, cantand cu olurile in mana, se duceau sa aduca apa de la izvor. Nu au astazi locuitorii comunei o mai buna si dulce apa ca aceea. S-a erodat valea, s-a arat dealul, viile smulse, izvorul acoperit si uitat.

De multe ori in copilarie, ma duceam la acel izvor ce se mai prelingea prin iarba, ma aplecam  si beam cu nesat acea apa placuta. Dar izvorul nu e mort. Nu, el este legat la un fel de rau subteran ce trece inspre Ungaria si asa mai departe. Mai la nord intr-o potcoava de paduri numita Bitanga, ce se cuprindea in pasunea Gepiului, era o fantana seculara si din istorie pomenita, care avea aceeasi apa placuta, dovada ca isi avea acelasi izvor freatic subteran de proportia unui rau. Pe vremile secetoase se spune ca la aceasta fantana veneau cu carele sa ridice apa locuitori din satele vecine, cum  era, Miersig, Mierlau, Gepis, Pausa, Bicaciu, Colonia de Gepiu in ultima vreme, chiar si Tincanii! Unde este azi fantana? inamolita intr-un baraj construit fara a fi necesar, dar gandit din fotolii birocratice, sa fim in treaba! Ca acest, as zice, fluviu subteran exista si azi o dovedeste arteziana de azi din comuna Gepiu. Aceasta mai bine de o suta de ani de cand a fost forata, inca da apa satului de aceeasi calitate. Si ma tot gandesc cum n-au observat asta expertii epocii de aur, cand de la aceasta fantana arteziana era apa suficienta sa asigure adaparea “septelului numeros” din grajdurile  cooperativei agricole construite tocmai in jurul acestui izvor de apa! Cred ca ungurii si-au  pavat si ingradit cu lanturi aurite artezienele lor legate cu siguranta la aceeasi vena de apa, dar noi ii pizmuim in loc sa le luam exemplu. Imi vine uneori sa zic, Doamne, da in gand unui tanar satean sa ia un harlet sau un burghiu de forare sa desfunde acest izvor din “Dealul viilor”.  “Ce fapta de valoare ar fi!”

IOAN MICLAU