~Ovidiu Creangă: „Cum am scăpat de Siberia“

La năvălirea barbarilor bolsevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut si cum a reusit, numai să scape de furia celor cu care convetuirseram până atunci pasnic. S-au repezit ca niste fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldatilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de continut.  Le tăiu epoletii si la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiteri deobicei îi omorau. Rusii, vreau sa zic ostasii rusi, nu interveneu ci se uitau si râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiati si le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau cărutele si-si băteau joc de ei. Acestea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună si nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia si stiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăsi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei, care  nu fusese nici odată la rusi. Câteva garnituri pline cu refugiati din Basarabia si Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, asteptând să fie repartizati undeva unde se va găsi loc si pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviatia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucurestiul si în special Gara de Nord. Garniturile de refugiati au fost făcute praf, au murit mii de oameni. Din întâmplare nu eram departe de Gara de Nord si după bombardament m-am dus să văd si eu ce se întâmplase. Era dezastru, am vazut mate de om spânzurând de felinarele de pe peron. Mă gândesc ce a fost  în Bagdat după mii si mii de „bombe inteligente”. Laura sotia mea, care locuia în Cotroceni se adapostise cu familia într-un adăpost de pământ. Totusi o bomba i-a ciuruit pe toti cu schije mici, nu a murit nici unul, dar au fost dusi pe targă  după încetarea alarmei la policlinică. Curentul electric era întrerupt si  Laurei i-au extras la lumina unei lampi cu gaz câte schije au găsit doctorii atunci. Totusi câteva „amintiri de la americani” le-a purtat toată viata. Una mare era în tâmplă, una în vârful capului si câteva la glezne.

Se instaurase comunismul. Noi basarabenii eram vânati ca niste fiare si expediati în „patrie” adică Basarabia, adică URSS, sau mai exact în Siberia. Mă stabilisem în Bucuresti, terminasem Politehnica si mă însurasem. Locuiam pe strada Gheorghe Misail Nr. 6, în dosul cimitirului Sfânta Vineri. Ne trezim într-o zi cu un militian, care mă anuntă să mă prezint de urgentă la circa de militie. Cu inima cât un purice mă prezint a doua zi si sunt introdus la tovarăsa sefa. Era o femeie de cca.45 de ani, îmbracată neglijent în civil, tunsă a la Ana Pauker, nu avea nimic femenin în ea. Mi-a trecut un fior rece prin sira spinării. Nici nu-mi răspunde la salut si într-o românească oribilă mi se adresează.

De ce ai fugit din tara ta, nemernicule ? Avem ordin ca pe toti banditii si trădătoriii de teapa ta să-i trimitem urgent înapoi în Patria Sovietică.

Eu stiam ca „Patria Sovietică” înseamnă Siberia. Atunci intră un sergent si-i raportează: „Tavarăsa Haimovici dati un telefon urgent tovarasului ministru Teohari Georgescu”.

Nu sunt trădător si nu sunt nici cetătean sovietic, tata-i din Stoilesti judetul Arges, mama-i din Gura Niscov judetul Buzău, eu m-am născut pe timpul românilor în 1921.

Nu umbla cu fleacuri, la noi nu merge cu minciuni, te-ai născut acolo, acum este teritoirui URSS esti cetătean sovietic, nu mă tine mult de vorbă că am treabă.

Asi fi strâns-o de gât, ea era cetăteancă româncă si eu eram cetătean sovietic. Mă îneca plânsul.

Sunt căsătorit, asteptăm un copil, vă rog fieti-vă milă nu mă distrugeti, lăsati-mă să vă dovedesc că nu sunt cetătean sovietic ci român.

Probabil chestia cu copilul a mai muiat-o.

Bine du-te la Ambasada Sovietică si dacă ei spun ca nu esti cetătean sovietic nu te repatriem.

Am iesit năuc, nu vedeam nici pe unde merg, dar nu am avut încotro si m-am prezsentat la Ambasada Sovietică de pe Kisseleff. Portarul. care vorbea „moldoveneste” mi-a dat o tidulă si am intrat. Acolo alt filtru, am dat tidula, la o „regulerovcă” înbrăcată cu o rubască încheiată la umar ce nu stia o boabă româneste, dar a citit tidula si m-a dus până la o use unde a bătut si m-a împins înăuntru. La un birou, stătea si răsfoia niste dosare o fata cam de vârsta mea, adică la vre-o 25 de ani, Fata era brunetă, cu ochi albastri, si nu pot zice că era frumoasă, căci era foarte frumoasă, încât m-am fâstâcit. Ea la mine într-o română splendidă:

Ia te rog loc si spune-mi de ce ai venit la noi.

M-a trimis tovarăsa Haimovici de la circa noastră de militie ca să-i dovedesc că nu sunt cetătean sovietic, ca de nu mă „repatriază”.

–  Si dumneata zici că nu esti cetătean sovietic, care sunt argumentele pe care te    sprijini

Tata este din comuna Stoilesti judetul Arges, mama este din comuna Gura Niscov judetul Buzău, eu m-am născut în 1921 când Basarabiea era a României. Pe mine mă cheama Ovidiu care este un nume latin si nu slav.

Am simtit că fata mă simpatizează si probabil i-a plăcut si cum am răspuns.

Deci ai dori să rămâi în România, este căsătorit ?

Da si  asteptăm si un copil

Eu nu pot să decid ci seful meu la care mă voi duce imediat să-i raportez cazul dumitale, până atunci du-te si asteaptă pe culuar, acolo sunt câteva scaune.

Am iesit, si am asteptat vre-o 20 de minute, timp în care cred ca am îmbătrânit cu cinci ani. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Văd ca vine „regulerovca” la mine si mă împinge din nou în camera fetei frumoase.

Seful meu care este gruzin ca si tatăl meu, este un om de zahăr, si mă înteleg foarte bine cu el. Noi suntem de părere că NU ESTI CETĂTEAN SOVIETIC si să fii lăsat în pace de tovarăsa Haimovici. Noi îi vom da telefon să-i spunem decizia noastră.

M-am repezit si i-am pupat mâna si asta a flatat-o ca pe orice femeie, fie ea si sovietică. Am mai stat pret de  10 minute în care mi-a spus că si tatăl ei este inginer, este gruzin, mama ei este modoveancă din Chisinău. Ei s-au întâlnit când studiau la Lomonosov la Moscova, s-au plăcut si s-au luat. Tatăl ei este inginer sef într-o fabrică din Tiraspol si mama ei este profesoară de limbi străine la Universitatae din Tiraspol. Ea a urmat la Moscova tot facultatea de limbi străine, specialitatea Română si Italiană. Nu era căsătorită si era bucuroasă că a fost repartaizată în Bucuresti. I-am mai pupat odată mâna si am plecat sărind într-n picior : Mai îmi amintesc că o chema Zinaida, numele de familie nu-l mai tin minte.

Să-ti dea Dumnezeu sănătate Zinaida si viată îndelungată, tu m-ai scăpat de la moarte !

SCĂPASEM DE SIBERIA,  SCĂPASEM DE MOARTE !!

OVIDIU CREANGĂ.

Toronto/Canada