~Adrian Botez: „Eu şi neamul meu“

EU ŞI NEAMUL MEU

…de fapt – eu nu sunt niciodată doar

eu – ci sunt toate

neamurile mele – din veac şi

până azi: aşa că

atunci când mă iţesc eu

Neamul – pe la cusăturile

istoriei – trebuie

toate satanele să cadă

trăsnite – în

pulbere – şi sub

pulbere să se ascundă – să se

fofileze cât mai

pe tăcute – să  nu care cumva focul

năpraznic al pumnului

meu – să se ia după

ele – pe sub pământ – şi

să le sece – dintr-o singură

sugrumătură –  până şi izvorul lor

puturos

***

BOLŞEVISM COSMIC

cu râset – regeasca floare din gard viu

năvăleşte spre-nălţimi…E cartier

şi îndat’ un foarfec de oţel zglobiu

o retează fără  milă – auster…

constelaţii albe-ucise zac pe-asfalt:

gardu-nchis în rece –  verde uniformă

le priveşte cu dispreţul său înalt…

bolşevismu-impune-n cosmos a sa normă!

nu mai scrieţi despre flori şi stele:

odă foarfecelui neîndurător

prosternaţi –  căci vânturile rele

au închis în ceruri sipetul cu dor:

au rămas doar rânjet de zăbrele

şi oţelul rece – ţăcănind omor…

***

ADRIAN BOTEZ