~Elena Buică: „Arizona“

Dupa cele zece saptamani petrecute in Romania, ajunsa acasa, nici n-am avut ragazul necesar adaptarii la diferenta celor sapte fuse orare, ca am plecat impreuna cu ai casei, de-a curmezisul Americii, adaugand inca alte trei fuse orare pana la Arizona. Dupa forfota romanilor, ca toti europenii aflati mereu in zorul treburilor, nu de putine ori agitati, gesticuland si vorbind tare, contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent, mi s-a parut o binefacere.

In timpul calatoriei, printre gene, ma vedeam in cafeneaua/cofetarie clujana “Tineretului” (cred ca era numele oficial) numita de toti de fapt “Arizona”, pe vremea cand era frecventata de literati, studenti si mai toata intelectualitatea orasului. Am pastrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitand-o des, fiindca scoala la care profesam, era la doi pasi de aceasta cafenea, aflata in plin centru, langa Libraria Universitatii. In acei ani ai tineretii, in aceasta cafenea, am visat prima data sa vizitez acest stat american. Intre dorinta de a vizita statul Arizona si infaptuirea ei, s-au scurs aproape 40 de ani.

Faima statului Arizona cu capitala la Phoenix, a fost data de Marele Canyon de pe valea raului Colorado, dar si de desertul si muntii sai, precum si de indienii Apache si Navaro, cowboy si populatiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumarati artisti si cineasti.

Drumul acesta lung l-am facut cu popasuri, cu masina noastra, dar si cu avionul. Prima impresie a fost aceea a unui imens teritoriu sterp si nisipos, luat in stapanirea unui soare nemilos. Intinsul desert m-a trimis cu gandul la locurile pentru habitat cautate de cand e lumea lume si omul om pe pamant, acele locuri unde apa se intalneste cu pamantul. Apa, acest element fundamental din care suntem si noi facuti in proportie de 70%, trebuie sa fie la indemana omului pentru supravietuire, dar in Arizona, oamenii si-au ales sa traiasca pe un teren atat de lipsit de apa, asa cum puterea mintii mele nu reusea sa inteleaga. Intinderile lipsite de apa ni s-au infatisat in imagini parca nepamantesti, parca apartinand altei lumi, oferindu-ne multe imagini cu rani adanci si suferinte ale pamantului, dar si multe dovezi ale marii puteri de adaptare a omului. Din loc in loc apareau copacei pitici, jnepeni, ierburi perene, plante chircite, dar mai ales o lume foarte felurita de cactusi care, mai ales pentru bastinasi, au servit ca hrana, din care faceau supe, mancaruri, tot felul de preparate interesante, gemuri – si tot cactusii le astamparau si setea. Privind intinderile de cactusi si plante pitice, simti lupta eroica pentru supravietuire si iti vine sa iti strigi bucuria in fata negraitoarei dovezi ca viata este biruitoare. Cateva bogatii ale acestor locuri din Arizona arama, bumbacul, vitele si citricele, au chemat oamenii din alte parti care au raspuns “prezent”. Au inceput sa isi fertilizeze terenurile, sa aduca apa de la distanta de mii de kilometri sau de la mari adancimi. Prin munca si pricepere, adaptandu-se treptat, au reusit sa faca adevarate oaze de verdeata si de frumusete care iti starnesc mare admiratie pentru ce poate face omul pe acest pamant. In aceste zone viata se desfasoara in normalitate si in deplina frumusete. Aceste oaze pline de verdeata, flori, fantani arteziene si de dinamica vietii contrastau puternic cu pustiul arzator aflat uneori in imediata apropiere, iti dau senzatia de ireal. Locuitorii s-au adaptat si le place aici. O doamna nascuta pe aceste meleaguri, ne povestea ca a plecat pentru un an in Europa, la fiica ei, dar nu a putut sa suporte clima si s-a inapoiat dupa doua luni. Parca nu-mi venea sa cred, pentru ca acest teritoriu mi s-a parut foarte fierbinte. Abia dupa ce am stat acolo vreo saptamana am inteles mai bine ce spunea. Caldura fiind uscata se poate suporta mai usor decat zilele zapusitoare din Toronto, unde esti indemnat sa fugi la adopost. Aici e soare tot timpul si te invita doar la o dulce leneveala, dar nu la stat in casa.

Printre primele obiective propuse pentru vizitat a fost localitatea Sedona. In drumul nostru ne-am oprit sa vizitam un castel al lui Montezuma, dar nu am avut mult timp de stat pe acolo, asa ca ne-am multumit cu imprejurimile lui. Acolo am gasit, un lac, o fantana de fapt, intr-un loc ascuns, unde nu te-ai fi asteptat, o incredibila oaza de supravietuire pentru oamenii lui Montezuma. Acolo am vazut cum acei oameni isi faceau case in zidul vertical al muntelui.

Am vazut, aflat si invatat multe. Am invatat ca intr-un teren atat de arid ca cel din Arizona, locurile cu apa sunt considerate locuri sacre. Sunt locuri in care apa este sarbatorita pentru ca este atat de pretioasa. Viata acolo depinde parca de toana zeilor locali care trimit picul de apa anual cand au ei chef, din care cauza rugaciunile si ceremoniile din jurul ideii de apa sunt parte din traditiile locale transmise cu grija din generatie in generatie.

Fantana aceasta este si ea un fenomen deosebit. E o fantana fara fund in care vine apa zilnic din fundul pamantului. A fost creata printr-un accident al naturii acum 11.000 de ani. Apa vine din strafunduri si se scurge printr-o cascada in imediata apropriere a fantanii. Este caminul unor specii de animale si plante care nu se mai gasesc nicaieri pe toata planeta. De mii de ani a servit ca oaza pentru viata salbatica, dar si pentru oamenii. Impresionant! De acolo am continuat calatoria spre Sedona. O alta minune a naturii.

Sedona, care atrage cam 3,5 milioane de turisti pe an, este asezata intr-o zona despre care se spune ca are puteri miraculoase cu darul de a insufla forta, de a intineri si de a stimula privitorul. Am stat cu ochii si asupra cerului de o mare limpezime sa vedem daca zarim vreun OZN, caci Sedona este celebra si pentru OZN-uri, locul preferat al extraterestrilor despre care s-au facut mai multe fotografii si s-au depus multe marturii. Este considerata zona aparitiei ingerilor si al vindecarilor miraculoase. Aici se desfasoara multe activitati paranormale. Zona din prejur este deosebit de frumoasa. Am venit pe un drum si ne-am intors pe altul, ca sa putem cuprinde cu ochii cat mai multe imagini pe care le-am dus cu noi ca pe un dar al frumusetilor rarisime ale lumii. Rocile rosii sunt ca niste monumente.

Faimoasele roci Belle Rock si Cathedral Rock sunt adevarate castele naturale capabile sa impresioneze si pe cei mai putini sensibili turisti.

Dupa parerea mea, cred ca am mai intalnit in Arizona si un alt loc cu puteri miraculoase. Intr-una din zile, trecand prin frumosul oras Tucson, cel de al doilea mare oras al Arizonei, sediul cunoscutei University of Arizona, situat la 180 km. distanta spre sud fsts de capitala Arizonei, Phoenix, am ajuns si la o veche biserica a misionarilor franciscani “Mission San Xavier del Bac” in localitatea Tohono O`Odham. Absolut impresionanta cladire, frumos pictata in timpul unor renovari de pictori care au renovat si Capela Sixtina, de aceea este numita si Capela Sixtina a lumii noi.

Era inchisa, n-am putut intra, dar am fost rasplatiti de frumusetile care o inconjurau. Zeci si zeci de soiuri de cactusi, infloriti in culori vii, erau  cultivati cu aleasa pricepere in curte si imprejurimi, pe care nu pridideam sa-i fotografiem.

Dar mai mult ca orice, ne-a tulburat un fenomen, pe care nu putem sa-l punem decat pe seama miracolelor. Langa biserica era un damb cu o cruce mare alba in varf. Andaluza, fiica mea, si Tibi, sotul ei, au urcat curiosi pe damb. Nu mica le-a fost surpriza sa gaseasca o grota in munte cu o imprejmuire cu gard, si o statuie a Fecioarei Maria, replica a celei aflate la Lourdes, Franta. Dealul oferea o frumoasa panorama a complexului bisericesc. Acolo au aflat ei ca si-a facut aparitia Fecioara Maria. Aceasta grota pastreaza o multime  de icoane si cruci. Aici s-a petrecut un mister. In linistea deplina, atat Andaluza cat si Tibi au auzit clar dincolo de gardul de fier forjat ca s-a produs un zgomot ca ciocnirea a doua sticle si aerul s-a umplut de un parfum cu totul deosebit. Au fost cuprinsi de un tulburator mister care se petrecea sub ochii lor.

In drumul spre aceaste locuri, am vizitat o rezervatie naturala, Picacho Peak. Ni se asterneau inaintea ochilor frumuseti ale zonei desertice cu alte valori decat cele cunoscute de noi, pe care abia cum le descopeream. Din loc in loc erau amenajate spatii pentru odihna si recreere. “Nu sunt serpi care sa tulbure odihna vizitatorilor?” am intrebat noi pe paznic. “Se mai intapla cate odata sa vina cineva care sa se planga de prezenta cate unui sarpe, dar noi ne ducem si cu grija il mutam in alta parte”.

Capitala Arizonei, Phoenix, este un oras modern, plin de viata, care nu lasa cu nimic impresia c-a luat nastere de-a dreptul pe pustietati nimicite de soarele necrutator. Are patru milioane de locuitori impreuna cu localitatile suburbane, dar cu o rata de crestere vertiginoasa. Aici s-au construit multe locuinte care au devenit acceptabile ca pret. Cladirile moderne isi etaleaza frumusetile in deplina armonie cu spatiile si cladirile invecinate.

Frumusetea orasului este imbogatita de parcuri, gradini, fantani arteziene, spatii de joaca pentru copii si alte moduri de recreere.

In vecinatatea capitalei Phoenix ne-a atras si frumusetea casei si arhitectura iesita din comun a celebrului arhitect Frank Lloyd Wright. Portile si chiar semnele de circulatie din  preajma erau facute in stilul naturii desertice, ca peste tot unde a intervenit mana omului in acest desert.

In tesatura drumurilor noastre am poposit si la Flagstaff, ultimul oras inaite de Marele Canyon. Aici ne-am petrecut doua ore intr-un magazin cu produse ale indienilor si nu am plecat cu mana goala.

Timp de o saptamana cat am petrecut in Arizona n-am putut sa cuprindem toate imaginile inedite de-a dreptul fascinante. Din cand in cand am mai notat cate ceva deosebit. Palmierii, dar si alte plante, au frunzele acoperite cu un strat subtire de ceara ca sa nu se deshidrateze. Sclipesc in bataia soarelui, oferindu-ti o imagine neobisnuita. Soarele si luna au alt traseu pe cer decat suntem obisnuiti sa vedem in zona in care traim. La amiaza, soarele straluceste deasupra capului si umbra noastra era aproape sub picioare. Si luna noua, mult mai mare decat o stim, ca o secere subtire, pe un cer incredibil de limpede, in amiaza zilei, am vazut-o   deasupra capului nostru. In Arizona nu este nevoie sa schimbe ceasul pentru orarul de vara. Ziua este egala cu noaptea aproape tot anul. Seara se lasa brusc, la ora 7,13 apune soarele si peste un sfert de ora este intuneric deplin.

Impresia care ne-a insotit tot timpul si cu care am plecat, ca o concluzie, este aceea a unor aglomerari de imagi neobisnuite, ca in vise, despre care iti vine sa te intrebi daca le-am vazut cu ochii nostri sau numai aevea, dar care isi pastreaza forta vie de a te chema inapoi.

ELENA BUICĂ