~Dan Brudaşcu: „La Cluj, din păcate, măsurile luate de forţele horthyste sunt mai puternice decât adevărul istoric!“

De mai multe săptămâni, elita culturală şi ştiinţifică a Clujului este puternic stârnită, şi pe bună dreptate, de faptul că, după încheierea lucrărilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut în ţară şi peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, operă a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici în anul 1902, într-un moment de maximă afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice preţ şi prin orice mijloace a românilor şi a tuturor minorităţilor etnice şi lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuză sistematic repunerea plăcuţei cu textul scris al marelui istoric şi savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea că regele Matei a fost „Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său neam, când încerca să învingă Moldova nebiruită”.

Cei mai importanţi istorici şi oameni de cultură clujeni de azi consideră decizia nereamplasării acestei plăci drept o sfidare samavolnică a adevărului istoric, încă un afront adus istoriei noastre naţionale şi, prin intervenţii publice pertinente, solid argumentate ştiinţific, cer să nu se admită această încălcare nepermisă a legii.

Fapt surprinzător, reprezentanţii unor instituţii cu atribuţii clare în privinţa protejării şi conservării monumentelor şi siturilor istorice, încă marcaţi de propriile frustrări sau poate din ignoranţă, sunt de cu totul altă părere[1].

Reamintesc, inclusiv pentru ştiinţa celor vizaţi mai sus, că în primii ani după Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici români care au văzut în monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei ungureşti şi au sugerat demontarea şi eventual mutarea lui în altă parte, date fiind sensibilităţile deosebite ale relaţiilor româno-ungare în oraşul Cluj. Între noile locaţii sugerate atunci s-a numărat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerată mai potrivită pentru evocarea întregii familii nobiliare cu o contribuţie majoră la salvarea şi dezvoltarea regatului maghiar. S-a susţinut atunci că acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului într-un mijloc de perpetuare a agresivităţii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste şi s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente în zona Clujului. În plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaîntrutotul adevărul istoric, încercând să sugereze că steagurile moldave ar fi fost cele aplecate în faţa regelui maghiar, în realitate învins şi umilit de bravii oşteni moldavi.

Liberalii, dacă nu mă înşală memoria, au intenţionat, aşadar, demontarea întregului monument.

În această dispută destul de puternică a intervenit decisiv şi marele istoric şi savant Nicolae Iorga. În opinia sa, ar fi fost o împietate demontarea lui, un afront adus acestui important şi luminat rege maghiar, născut din părinţi români, nu în Ungaria, ci în mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit să recunoască falsul grosolan pe care urmăreau să-l perpetueze, prin acest monument, iniţiatorii lui, nimeni alţii decât cercurile anti-româneşti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, plăcuţa cu textul propus de istoricul şi savantul român.

Fiind adversare de moarte ale adevărului, autorităţile horthyste de ocupaţie au decis, în 1940, îndepărtarea plăcuţei respective, neputând tolera perpetuarea adevărului istoric că, la Baia, oastea maghiară, condusă de regele Matei Corvin, a fost înfrântă de bravii oşteni moldoveni, iar regele, în mod umilitor, a fost nevoit să fugă de la locul confruntării militare.

Din păcate, având în vedere ponderea copleşitoare a elementului maghiar în rândurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea după 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea şi sprijinul forţelor sovietice de ocupaţie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientările extremiste ale forţelor de ocupaţie horthyste, nici un istoric sau oficial român nu a îndrăznit să ceară repararea necesară şi reamplasarea acestei plăcuţe. Această situaţie s-a perpetuat pe toată durata regimului comunist, date fiind poziţiile de conducere importante deţinute, la nivel central şi local, de elementele comuniste ungureşti, în partid, miliţie, dar şi în structurile Securităţii.

Abia în 1992, la sugestia şi insistenţele unor istorici şi cercetători clujeni, primul edil ales, nu numit, după lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei plăcuţe. Acest lucru s-a făcut cu mult tam-tam şi cu inutile valuri, având în vedere faptul că, din păcate, cozile de topor nu au dispărut din rândurile românilor, iar pentru mulţi afirmarea istoriei naţionale şi a demnităţii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.

În pofida eforturilor[2] disperate ale unor forţe revizionist revanşarde, plăcuţa a rămas până în momentul demarării lucrărilor de reparare a monumentului. La încheierea acestor lucrări, însă, executanţii au uitat să reamplaseze plăcuţa. În schimb, la comanda finanţatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri în jurul frunţii regelui. Deci, de două ori s-a încălcat legea. După ştiinţa mea, nicăieri în lume, la repararea unui soclu nu se umblă la structura propriu zisă a unei lucrări artistice. Acest kitsch ordinar şi de prost gust, dictat de forţele revizioniste de la Budapesta, i-a lăsat, însă, indiferenţi pe „specialiştii” clujeni în materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar măsurile dispuse de autorităţile horthyste de ocupaţie care, cu samavolnicie, au îndepărtat plăcuţa cu textul istoricului Nicolae Iorga[3]. Prin urmare, din ignoranţă şi rea credinţă, ei susţin că acest text întregitor al grupului statuar, potrivit forţelor horthyste şi ale susţinătorilor lor de azi, nu este binevenit şi nu mai trebuie reamplasat.

În atari condiţii, dacă se va permite, conjunctural, ca acest monument să slujească doar promovării unor interese de tip revizionist şi revanşard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele măreţe ale acestui strălucit şi luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispreţului faţă de istorie şi adevăr de către forţe ce n-au încetat să viseze la refacere Ungariei Mari. Iar până atunci, la menţinerea tensiunilor şi neîncrederii reciproce dintre români şi unguri în spaţiul transilvan.

Iată de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local şi central să dispună îndepărtarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusă, neinspirat, pe capul regelui, dar şi reamplasarea neîntârziată a plăcii cu textul istoricului Nicolae Iorga.

Tocmai pentru respectarea istorie noastre naţionale şi a adevărului!

În caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor în anii 20 ai secolului trecut, să se mai găsească, cândva, alte forţe, care să pledeze fie pentru demolarea completă a acestui grup statuar[4] fie pentru mutarea lui definitivă într-un loc în care să aducă mai puţine beneficii iredentismului revizionist şi revanşard[5] şi să nu mai încurajeze manifestările ce aduc atingere demnităţii acestei ţări.

DAN BRUDAŞCU

---

[1] Datorită unui comportament cu totul nejustificat, prin neimplicarea, datorată poate altor interese sau totalei lor incompetenţe, după 1990 au dispărut sau au fost mutilate o serie de monumente de patrimoniu deosebit de valoroase, fără ca reprezentanţii respectivei comisii să fi manifestat un minim şi decent interes. Ei preferă să se lamenteze pe la aşa zise colocvii ştiinţifice, dând, cu laşitate, vina pe cu totul alte persoane, în general pe edilii oraşului sau pe reprezentanţii forţelor politice. Dovedind o comoditate vecină cu incompetenţa sau chiar laşitatea unii din aceşti aşa zişi specialişti uită că, atunci când a fost cazul, nu numai că nu s-au implicat, nu au propus variante alternative sau soluţii mai potrivite, dar au preferat să tacă chitic sau să se angajeze în dispute orgolioase, de pe poziţii şi răspunzând unor comenzi sau interese partinice, nicidecum cu argumente de strictă specialitate şi juridice.

Să ne mai mirăm atunci de kitschurile nenumărate, apărute după 1990, care sluţesc şi aduc atingere prestigiului cultural al acestui important oraş sud-est european.

[2] Mă refer, în acest sens, atât la numeroasele procese, intervenţii la organele centrale, dar şi la o ruşinoasă campanie de presă, desigur, cu concursul unor „ziarişti” atraşi de mirajul câştigului ieftin, inclusiv a unor eventuale burse Soros. Fără pic de cultură, fanatizaţi de diverse interese politice, manipulaţi grosolan de cercuri interesate, care, nu o dată, îi şi finanţau pe măsură sau le ofereau diverse avantaje, materiale, financiare sau de altă natură – inclusiv promovarea în funcţii bine retribuite, aceşti ziarişti au preferat să facă jocul unora sacrificând minimul respect faţă de istoria noastră naţională şi adevărurile ei.

[3] Deşi, din punct de vedere politic, Nicolae Iorga ilustrează orientarea politică naţionalistă în România interbelică, textul lui nu are nici o conotaţie politică, urmărind exclusiv slujirea şi afirmarea adevărului istoric. Prin urmare, repunerea acestei plăcuţe nu aduce servicii vreunei forţe sau orientări politice, dar este necesară pentru a reafirma respectul faţă de istoria şi demnitatea acestui popor.

[4]Aşa cum s-a întâmplat, la Braşov, după al II-lea război mondial, cu un alt grup statuar aflat în slujba propagandei agresive ungureşti.

[5]Personal, găsesc complet neinspirată invitarea la Cluj-Napoca, pentru reinaugurarea monumentului, a actualului prim ministru maghiar, Viktor Orbán, unul dintre cei mai neîmpăcaţi duşmani ai poporului român, promotor al nerecunoaşterii Trianonului, dar şi al refacerii Ungariei Mari!