~Dan Floriţa-Seracin: „170 de ani de la naşterea întemeietorului presei româneşti în Banat, Pavel Rotariu“

Pavel Rotariu s-a născut în anul 1840 în satul Dragşina, localitate aflată astăzi în componenţa comunei Chevereşu Mare, judeţul Timiş. Tatăl său, învăţător de profesie, s-a stins din viaţă pe când viitorul cărturar avea doar 12 ani, lăsându-şi familia fără mijloace de subzistenţă. Acesta este nevoit să părăsească şcoala şi să intre ucenic pentru a se putea întreţine pe sine şi pe mama sa, Ecaterina, născută Ioanovici.

Din 1853 Pavel Rotariu are totuşi posibilitatea să frecventeze cursurile liceelor maghiare din Timişoara şi Kecskemét, dar bacalaureatul şi-l va lua la liceul românesc din Beiuş, loc de formare a mai multor oameni de seamă din Crişana şi Banat. Deşi se zbătea în cumplite lipsuri materiale, el urmează cursurile facultăţilor de drept ale Universităţilor din Budapesta şi Viena. La momentul oportun are şansa să fie angajat redactor de ziarul „Neue Freie Presse”, o publicaţie burghezo-liberală, angajată în lupta împotriva puternicelor reminiscenţe feudale, cu sarcina de a publica articole despre viaţa politică a românilor din imperiu.

În anul 1866 ia fiinţă la Viena, sub conducerea lui Vicenţiu Babeş şi cu ajutorul financiar al familiei Mocioni, ziarul românesc „Albina”. Pavel Rotariu devine angajat al periodicului, din colectivul de colaboratori ai acestuia mai făcând parte Vasile Grigoroviţa, Gheorghe Popa, Ion Ciocan, Iulian Grozescu şi Gruia Liuba. Aici va debuta ca publicist Mihai Eminescu.

După doi ani de intensă activitate gazetărească, Pavel Rotariu se îmbolnăveşte şi se reîntoarce acasă, în Banat. Restabilindu-se, decide să pună în aplicare cele deprinse în munca de ziarist. Iniţial însă îşi ia atestatul de avocat şi îşi deschide la Timişoara un birou de avocatură, pentru a-şi putea întreţine familia, fiindcă tocmai se căsătorise cu fiica protopresbiterului capitalei Banatului, Melentie Drăghici.

Începând cu 12 aprilie 1874, Pavel Rotariu scoate la Timişoara revista umoristică „Priculici”, cea dintâi publicaţie românească cu caracter permanent din Banat. Această revistă fusese întemeiată în 1872 de Iulian Grozescu la Pesta, dar s-a decis transferarea ei la Timişoara, unde avea mai mult public dornic să o citească. Publicaţia a apărut până la sfârşitul anului 1875.

Cinci ani mai târziu, la 17 martie 1880, cu ajutorul socrului său, un prelat care se bucura de multă preţuire şi autoritate, Ioan Rotariu decide să înfiinţeze un ziar politic sub numele „Luminătorul”. Intenţia celor doi se traduce în faptă şi timp de 14 ani fără întrerupere, la început de două ori, apoi de trei ori pe săptămână, „Luminătorul” a răspândit cuvânt românesc pe tot întinsul Banatului şi nu numai. Între 1886 şi 1887 Pavel Rotariu adaugă „Luminătorului” şi un supliment, „Advocatul poporal”, prima revistă juridică în limba română din Banat, destinată să ofere elementare cunoştinţe de drept conaţionalilor.

Perseverenţa în a scoate aceste publicaţii l-a costat pe Pavel Rotariu mult efort, moral şi pecuniar deopotrivă. Aproape întregul venit dobândit prin avocatură era cheltuit de inimosul ziarist pentru subvenţionarea lor. În autobiografia sa mărturiseşte: „Din toată afacerea cu Luminătoriul m-am ales cu satisfacţia morală că Luminătoriul a fost prima foaie românească din Timişoara. Încolo am rămas zdrobit, calicit şi urgisit.” (apud Aurel Cosma jr., „Revista Cercului Juridic Bănăţean”, 1936, anul V, nr. 7-8, p. 297)

În ianuarie 1894 fruntaşii politici bănăţeni decid să înlocuiască vechea tribună politică condusă de Pavel Rotariu cu una nouă, purtând numele, la fel de sugestiv, „Dreptatea”. Ziarul urma să fie finanţat în principal de fraţii Mocioni, dar încă în ajunul apariţiei sale achitaseră plata abonamentului peste o mie de entuziaşti. Conducerea sa a fost încredinţată mai tinerilor Cornel Diaconovici şi Valeriu Branişte. Publicaţia s-a angajat cu toată energia pentru apărarea drepturilor românilor, discriminaţi, după cum bine se ştie, ca şi alte popoare, sub vechea stăpânire dualistă austro-ungară, numită nu fără temei unio duarum nationum contra plures. De pildă, ia atitudine împotriva sentinţei abuzive pronunţată de oficialităţi în procesul Memorandumului (1894) prin cele 72 de articole antiguvernamentale redactate de Valeriu Branişte, în urma cărora autorul a fost condamnat la o amendă substanţială şi 15 luni de detenţie. Pavel Rotariu nu s-a implicat prea mult de la început în bunul mers al noii publicaţii, dar după arestarea lui Branişte i-a luat acestuia locul în redacţie cu toată dăruirea de care era capabil.

La anii senectuţii, Pavel Rotariu a avut şansa să se bucure de a-şi vedea atins idealul politic, destrămarea monarhiei bicefale, colosul cu picioarele de lut, adevărată temniţă a popoarelor. Se stinge în ziua de 9 iunie 1919 în casa sa din Fabricul Timişoarei, aşteptând să-şi vadă oraşul eliberat şi de trupele de ocupaţie sârbeşti, fapt întâmplat însă abia la şase săptămâni după ce i s-a depus trupul în cimitirul cartierului său, când armata română a luat în stăpânire vechea cetate, consfinţind deplina unire a Banatului cu Ţara.

DAN FLORIŢA-SERACIN