~Carmen Barbu: „Craiova – trecut şi prezent – Unirea Principatelor“

Trecut

Acum 153 de ani, încă din primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, ş.a. Mişcarea unionistă luase avânt în ambele Principate datorită apropierii alegerilor pentru adunările ad-hoc. Adunările ad-hoc au purtat discuţii în perioada octombrie-noiembrie 1857, cea mai importantă  rezoluţie fiind unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat numit România.

Astfel la 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea   Principatelor.

A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societăţii se adunaseră la flacăra torţelor şi ovaţionau. Participând la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.

Peste doi ani, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Bucureşti, deşi era alcătuită în majoritate din elemente conservatoare, sub impulsul Partidei Naţionale şi datorită intervenţiei directe a maselor adunate pe Dealul Mitropoliei, în jurul clădirii unde aveau loc dezbaterile şi manifestând pentru Unire, l-a ales în unanimitate, domn al Ţării Româneşti pe domnul Moldovei, Al. I. Cuza.

Unirea fusese înfăptuită! Poporul român a pus puterile garante în faţa unui fapt împlinit – care va deveni de altfel, în anii următori, politică de stat („politica faptului împlinit”).

Astfel că în iunie 1859 primul domn al Principatelor Române poposea şi la Craiova. Toată suflarea locală, bărbaţi de toate vârstele, femei, copii, ţărani de la sate l-au primit la locul numit „Cântarul de Piatră” (cântarul public al oraşului). Momentul nu putea fi trecut cu vederea de presa vremii: „Ca din pământ au ieşit în câmpie toate cetele de lăutari şi toate tarafurile de cântăreţe, cu tot felul de instrumente româneşti, care plăceau mult Domnitorului. Erau o învălmăşeală şi o larmă de valuri omeneşti că nu mai vedeai şi nu mai auzeai în lături. În zadar căutau unii să aşeze lumea pe rânduri, ca să poată trece Vodă, că nimic nu se mai putea face. Când a venit Domnitorul… au început să cânte lăutarii şi tobele să bată. Lumea striga cât o lua gura, de credeai că tot pământul se saltă în sus! Cuza a umblat în dreapta şi în stânga prin lume, apoi s-a încheiat o horă mare”.

În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 de mii e locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Ţării Româneşti, Bucureştiul.

Prezent

În faţa Primăriei Craiova sunt strânşi aproximativ 200 de oameni… Câţiva s-au prins în Hora Unirii! E frig! Muzica populară le încălzeşte puţin inimile, trecând pentru o clipă peste amărăciunea traiului sugrumat de criză.

De asta dată, Cuza priveşte solemn, de pe postamentul său, micuţa horă şi dragul oltenilor care, încă nu l-au uitat.

Din negura vremii răzbat mai trainice ca oricând cuvintele lui  Kogălniceanu: „… Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nouă, om nou. O, doamne! Mare şi frumoasă-ţi este misiunea! Constituţia din 7/19 august ne înseamnează o epocă nouă; şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi. Fii dar omul epocei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar Tu, Măria ta, ca Domn, fii bun şi blând, fii bun, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi. (…) Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie”.

Astăzi, Craiova număra peste 300 de mii de locuitori, situându-se undeva în Europa…

CARMEN BARBU

Craiova

24 Ianuarie 2010