~Drăghici Ionuţ-Cosmin: „Posada istorică se află la Perişani, în Ţara Loviştei“

Comuna Perişani este un teritoriu încărcat de istorie şi una dintre cele mai frumoase localităţi montane ale jud. Vâlcea, care poate oferi cu generozitate, în orice anotimp, iubitorilor de istorie şi de natură din ţară şi din afară, condiţii deosebit de atractive şi primitoare. Descoperirile arheologice susţin existenţa acestei aşezări componente a legendarei ţări a Loviştei înca din cele mai vechi timpuri, ea fiind menţionată pentru prima dată într-un document din colecţia Hurmuzaki datat la 1233. La acel moment Ţara Loviştei o întâlnim cuprinsă în voievodatul lui Seneslau. În anul 1247 „Diploma Cavalerilor Ioaniţi” menţionează statele feudale conduse de Ioan şi Farcaş, din dreapta Oltului – teritoriul jud. Vâlcea şi al fostului jud. Romanaţi – la sud de Vâlcea, şi voievodatul lui Seneslau în stânga Oltului care cuprindea şi ţinutul Loviştei.

Posada Prişanilor este locul unde în urmă cu 679 de ani s-a scris actul de naştere al statului feudal „Ţara Românească”, libertatea credinţei ortodoxe şi momentul de început în organizarea Bisericii Ortodoxe Române. Chiar dacă unii istorici încearcă să mute locul desfăşurării Bătăliei din 9-12 noiembrie 1330 în alte zone ale ţării (Mehedinţi, Prahova, Argeş), tot mai mulţi specialişti susţin cu argumente clare că spaţiul perişenean este cel în care s-a dat istorica bătălie.

De altfel, Administraţia Publică Perişani, este unica din ţară  care, din luna noiembrie a anului 2000, sărbătoreşte an de an cu mare cinste acest important eveniment istoric, pentru ca răsunătoarea victorie obţinută în anul 1330 de bravii oşteni ai conducătorului lor Basarab I – Intemeietorul Ţării Româneşti, primul stat al DacoRomânilor – să rămână vie peste veacuri în memoria neamului nostru.

La sărbătoarea din acest an, cu prilejul Simpozionului istoric “Posada 679 de ani (1330-2009)”, ed. a IX-a, comunicările asupra Bătăliei de la Posada au fost susţinute de importanţi oameni de cultură din judeţul Vâlcea printre care amintim pe d-l Eugen Petrescu – Preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” – filiala Vâlcea, Ing. Dr. Mihai Sporiş – Preşedintele Cercului de la Râmnic “România – Grădina Maicii Domnului”, Prof. Costea Marionoiu – Preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea, Ing. Marian Pătraşcu, Petre Petria – Preşedintele Ligii Scriitorilor din România – filiala Vâlcea, Prof. Dr. Ion Ciucă – cercetător istoric, Gheorghe Sporiş – vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale „VeteranMont” România şi Prof. Costel Popescu – istoric.

În prezenţa unui public numeros, din partea ANCE a fost decernată Medalia şi Diploma jubiliară „90 de ani de la crearea Societăţii „Mormintele eroilor Căzuţi în Război – 1919-2009”, pentru merite deosebite în activitatea de cinstire a memoriei Eroilor Neamului Românesc, de catre dl. Eugen Petrescu, domnilor: Ion Sandu – Primarul com. Perişani, Dr. Ing. Mihai Sporiş, Ing. Emilian Francu – Senator de Vâlcea şi Prof. Cristian Buican – Deputat de Vâlcea.

În jurul orei 13,30 la Crucea comemorativă din Pripoarele Perişanilor s-a cântat Imnul Eroilor şi, de asemenea, au fost interpretate cântece patriotice de către un grup de elevi de la şcoala Generală Perişani; au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei Perişani reprezentată de dl. Primar Ion Sandu; un sobor de preoţi a săvârşit slujba de pomenire în memoria Eroilor Neamului.

Următoarea ediţie a acestui important eveniment va fi întărită prin faptul că Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor” –  filiala Vâlcea, la iniţiativa preşedintelui de filială, va organiza în vara anului viitor o tabără de cercetare ştiinţifică în încercarea de a se stabili, dacă este posibil, locul desfăşurării celebrei bătălii. La această expediţie ştiinţifică vor participa arheologi, istorici, filologi, geografi, strategi militari, studenţi, elevi, specialişti de la VeranMont România … Această acţiune, iniţiată şi organizată de către dl preşedinte Eugen Petrescu, va avea tot sprijinul conducerii centrale de la Bucureşti şi, sperăm noi, a instituţiilor publice judeţene şi naţionale. Toată acţiunea se va desfăşura în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al comunei Perişani, a locuitorilor din zonă care şi-au manifestat dorinţa de a fi alături de cercetători, de a da informaţii cu privire la bătălie, la toponimele loviştene legate de acest eveniment, informaţii păstrate peste veacuri de la strămoşii lor.

Cu prilejul acestui simpozion, dl Eugen Petrescu a făcut cunoscut în premieră un program prin care intenţionează să ridice la Perişani un monument în memoria eroilor căzuţi în Bătălia din 9-12 noiembrie 1330 şi o biserică prin care să fie slăvită marea victorie a strămoşilor noştri care, aşa cum spunea regretatul istoric şi arhivist Prof. Dr. Corneliu Tamaş, ar trebui sărbătorită precum Ziua Naţională a României.

Iată  pe scurt o parte din comunicarea sa:

„La Perişani, jud. Vâlcea, se află locul desfăşurării celei mai sângeroase bătălii şi a celei mai mari victorii din istoria Europei secolului XIV, de aceea, aici trebuie fixată pentru totdeauna borna timpului din dreptul căreia se măsoară istoria DacoRomânilor, a Valahilor ca stat, borna începutului de ŢARĂ ROMÂNEASCĂ.

Demersul meu are rolul de a încheia pentru totdeauna, dacă se poate, permanentele dispute şi contradicţii cu privire la locul desfăşurării acestui măreţ eveniment din istoria noastră. De aceea, indiferent unde s-ar afla locul acela, în realitate sau în mintea noastră – atâta timp cât nu reuşim să-l stabilim cu precizie, Pripoarele Perişanilor trebuie să rămână locul sacru şi simbolul dăinuirii noastre ca naţie.

Dacă  vom sta în continuare să orbecăim – aşa cum spuneam mai devreme, prin întunericul istoriei, nu ne alegem cu nimic, iar această vestită bătălie – simbol al biruinţei şi al nemuririi DacoRomâne, trebuie să fie sărbătorită  cu fast, la nivel naţional, nu doar de către noi vâlcenii. Acest loc, din Loviştea străbună, trebuie să devină pentru DacoRomânii de pretutindeni precum Mecca pentru musulmani, locul sfânt în care fiecare dintre noi să ajungem măcar o dată în viaţă. Este o datorie de onoare, o datorie creştină faţă de străbunii noştri întemeietori şi ziditori de ţară.

Şi, pentru că, noi, vâlcenii, am ştiut întotdeauna să ne cinstim eroii, avem datoria şi trebuie să ne asumăm responsabilitatea înălţării aici, a unui monument grandios pe măsura măreţei victorii, monument care, vă promit că, va fi ridicat de ANCE – filiala Vâlcea în cel mult trei ani. De asemenea, alături de monument, vom ridica o bisericuţă, care să preia rolul vechii biserici despre care se spune că a fost ridicată de către marele voievod Basarab I – Întemeietorul, pe undeva pe traseul luptei, ca slavă şi recunoştinţă pentru măreaţa victorie al cărei principal artizan a fost, biserică la care să se adune an fraţii noştri risipiţi de nevoile existenţiale în toate colţurile lumii.

Prin ridicarea celor două obiective de arhitectură vom marca istoria noastră ca neam şi, totodată, vom da Loviştei ceea ce i se cuvine – dreptul de a fi capitala spirituală a DacoRomânismului. În acest fel, cred eu, se va aduce o reparaţie morală acestor locuri care mustesc de istorie şi de sânge creştin. De asemenea, sunt convins că prin această recunoaştere, investitorii români şi străini vor aduce acest ţinut de vis la cele mai înalte sandarde turistice – comparabil cu cele mai spectaculoase zone turistice ale lumii.”
Preşedintele Comitetului Municipal Drăgăşani „Cultul Eroilor”, purtător de cuvânt

al ANCE – filiala judeţeană Vâlcea

IONUŢ-COSMIN DRĂGHICI

Lasă un comentariu