~Români de valoare: Dl. Liviu Teleoacă despre B.P.Haşdeu şi limba românească

Acum la ceas aniversar, este o bucurie pentru noi toţi să constatăm că ideile ştiinţifice şi convingerile morale rămase nouă de la Bogdan Petriceicu Hasdeu reprezintă valori perene şi că în spiritul lor sunt create noi şi noi lucrări valoroase cum este şi DICŢIONARUL ETIMOLOGIC al limbii române, abia apărut la editura ALCOR, sub semnătura domnului Mihai Vinereanu, care afirmă şi probează frecvent în recenta sa lucrare că “Intuiţia lui Hasdeu, ca în multe alte cazuri, se dovedeşte a fi cea mai apropiată de adevăr”

Conceput pe baza studiilor de indo-eurpenistică şi în admiraţia declarată a celui care este înainte de orice fondatorul filologiei, al lexicografiei şi al lingvisticii ştiinţifice româneşti, dicţionarul se dovedeşte a fi o reuşită de excepţie, despre care iată ce spune în capitolul introductiv Prof. Univ. Dr. Constantin Frâncu, Şeful Catedrei de Limba Română şi Lingvistică Generală a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi:

„Prin materialul inedit, lucrarea domnului Dr. Mihai Vinereanu este o lucrare lexicografică originală, deosebindu-se mult de dicţionarele de până în prezent, care nu au nici principii ferme, nici metode adecvate.

Consider că dicţionarul domnului Dr. Mihai Vinereanu este o foarte serioasă descriere a structurii etimologice a limbii române întrunind trei condiţii esenţiale:

este fără contradicţii, bazându-se pe principii ferme respectând criteriul fonetic, dar şi pe cel semantic,

este exhaustivă, cercetând literatura de specialitate, dicţionarele etimologice româneşti existente şi lucrările lexicografice, româneşti şi străine,

spre deosebire de alte dicţionare (DA, DLR, DEX), explică etimologiile şi evoluţiile de sens în mod logic şi plauzibil.

În concluzie, considerăm că această lucrare lexicografică va deveni, cu siguranţă, un punct de referinţă în literatura de specialitate.”

Sigur pe instrumentele sale de lucru şi stăpân pe tot ceea ce s-a publicat în domeniu, autorul dicţionarului refuză exprimările echivoce cu tentă împăciuitoristă preferând stilul direct, specific ştiinţelor exacte, ca în cazul cuvântului pădure, de exemplu, unde nu ezită să afirme: „Etimologia dată de Diez în a doua parte a secolului XIX, preluată în mod necritic de toţi autorii de dicţionare etimologice, este astăzi total inadecvată.” După cum se vede, nou apărutul dicţionar nu este o lucrare de simplă compilaţie, ci una cu adevărat originală, în care provenienţa fiecărui cuvânt este analizată şi riguros soluţionată prin metoda comparativ-istorică.

Tocmai acesta este şi marele merit al autorului că foloseşte metoda cea mai bine primită în întreaga lume pentru a îndepărta zgura de pe studiile noastre de lingvistică şi pentru a arăta că limba română nu provine exclusiv din împrumuturi, ci este alcătuită în proporţie de peste 80% din cuvinte autohtone vorbite de mii de ani pe acest pământ. Concluzia sa se constituie astfel ca un răspuns ferm, fundamentat ştiinţific, la cea mai tulburătoare întrebare care ne-a rămas de la Bogdan Petriceicu Hasdeu: Perit-au dacii? Nu, n-au pierit şi prin limba pe care o vorbim noi suntem chiar aceşti daci şi nu urmaşii devastatorului Traian.

Ca o dovadă în acest sens, dintre multe altele care alcătuiesc acest dicţionar, iată cum stabileşte autorul originea cuvântului „a alerga”. După ce mai întâi respinge ca inadmisibilă încercarea Academiei de a explica originea românescului „a alerga” prin corelare cu un ipotetic *allargare derivat de la cuvântul largo, dar care în latină desemnează abundenţa, autorul face apel la rădăcina PIE *leg- cu statut de reper originar, pentru care identifică în limbile indo-europene două grupe de cuvinte, una referitoare la curgere şi o a doua referitoare la alergare, de unde şi conluzia sa că lexemul românesc se încadrează în al doilea grup de cuvinte şi că este  „Din fondul pre-latin.”.

În raport cu viziunea lui Hasdeu, de o importanţă excepţională este faptul că însăşi rădăcina PIE *leg-, la care au ajuns savanţii lumii se sprijină pe rădăcina cuvântului aromânesc „dalag” cu înţelesul de „eu alerg”, cuvânt care se corelează prin suprapunere cu cuvântul valac, despre care am arătat în repetate rânduri că este Urwort, adică primul mare arhetip al graiului uman articulat, cifru al logosului universal.

Întru afirmarea virtuţilor limbii române, pentru care astăzi noi trebuie să facem ceea ce a făcut Hasdeu la vremea sa, permiteţi-mi vă rog să mai dau încă un exemplu, cel al cuvântului „lăcustă”, despre care Academia, în conservatorismul său îl consideră de origine latină. La prima vedere totul ar părea că se justifică prin asemănarea evidentă lăcustă—locusta. Pentru latinescul „locusta”, însă, Walde, celebrul Walde, mai presupune un *locosta, prelatin, dar nimeni n-a luat în seamă faptul că în limba aromână, variantă arhaică a limbii române, există forma gulucustă, prea lungă pentru a nu bănui aici o juxtapunere. Am verificat-o şi am constatat că într-adevăr gulu- se corelează cu, şi chiar este, cuvântul „gol”, dar şi că în graiul de astăzi al aromânilor mai dăinuie cuvântul custă ilustrat în dicţionarul lui Take Papahagi prin expresia: „iu sunt multi mîn’i, lucurlu custă = unde sunt multe mâini treaba înaintează.” De aici şi primele două concluzii emblematice pentru esenţa traco-dacică a limbii române:

1.  Limba româna a existat şi a creat concepte cu mult înainte de pătrunderea triburilor latine în Laţiu.

2.  Existenţa, dar şi stabilitatea limbii române se măsoară în milenii. Acestea sunt principalele motive pentru care spiritualitatea daco-valahică a şi fost sacralizată în momentul constituirii panteonului vedic cu patru mii de ani în urmă.

Aşadar, din perspectiva acestui dicţionar, la întrebarea rămasă de la Hasdeu nu se poate răspunde decât într-un singur fel, iar originea cuvintelor române demonstrată aici riguros reprezintă tot atâtea argumente care probează că limba română este limbă autohtonă, varianta modernă al limbii traco-dace.

Toţi cei care se vor apleca asupra acestui dicţionar vor mai constata cum prin definirea unui străvechi fond balcanic, autorul reuşeşte să arate că marea majoritate a cuvintelor considerate până acum de origine slavă sunt de fapt tot cuvinte de origine traco-dacă.

Închei cu convingerea că în spiritul liniei imprimate de Hasdeu, DICŢIONARUL ETIMOLOGIC al limbii române, realizat de domnul Mihai Vinereanu prin strădania a 20 de ani de muncă, reprezintă un instrument eficient în competiţia limbilor, pe care n-am declanşat-o noi, dar care există şi pe care Urs Altermatt o numeşte „Bătălia limbilor”, în cartea sa intitulată „Previziunile de la Sarajevo”.

GEORGE LIVIU TELEOACĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s