~Valeriu Cercel: „Prutu“

Prutule, de-atâta vreme, cât eşti azi de tulburat

De sudalme şi blesteme, oare cum de n-ai secat ?!

Cum de albia-ţi bătrână încă ţine-un brav popor

Să nu dea mână cu mână sub acelaşi tricolor ?…

*********

Şerpuind, cobori în valuri dor de veacuri clocotit,

Pân’ şi sălciile-n maluri ţi-au uscat de-atât bocit,

Cum de ne mai stai în cale între Nistru şi Carpaţi

Dup-atât amar şi jale când de-o mamă suntem fraţi ?

*********

N-auzi tu cum plâng morminte, glasul marilor srăbuni,

Cum bat clopotele sfinte, singure, la rugăciuni ?!

Stefan-Vodă şi cel Mare, nu-i auzi pe-ai lui voinici

Cănd prin lunca ta, cărare, făceau printre venetici ?

*********

Cum de stai curgând alene şi priveşti cu nepăsare

Haita fiarelor viclene ce te ţine la hotare ?

Când vei spulbera tu norii cei spurcaţi din răsărit

Ce ne-au otrăvit feciorii, neamul ni l-au pângărit ?…

*********

Prutule, ţi-am pus gând rău, îţi aduci aminte oare

Când voit-a Dumnezeu să nu mai avem hotare ?!

Milcovul, fratele tău, în clipa de mântuire

Prinzând hora-n jurul său, l-am secat dintr-o sorbire

*********

Înălţând pe-a’ lumii astru, dintr-un sânge, dintr-un lan,

Roşu, galben şi albastru, suflet dac, suflet roman,

Liberi, sub acelaşi soare, ne-am unit pe veci moşia

Şi cu apa-i din izvoare botezând-o România…

*********

Acum este rândul tău, să nu ne mai stai în coaste,

Din Ardeal la Chişinău, românească, mândră oaste,

Toţi copiii lui Traian şi-ai lui Decebal în frunte

Fără paloş, buzdugan, tricolor vom face punte

*********

Peste malurile tale, peste lunci, dealuri, câmpii,

Să te prinzi în hora mare, ca un frate să ne fii,

Să nu ne mai fi povară, să ne-ajuţi când ne-o fi greu,

Să laşi româneasca ţară, cum ne-a dat-o Dumnezeu.

VALERIU CERCEL