~Dan Lupescu: „Catedrala mitropolitană Sf. Dumitru din Craiova – ctitorie a Domnitorului Matei Basarab“

Stâlp de pridvor al ortodoxismului în Ţara Românească, Matei Basarab – născut la 9 aprilie 1580 şi trecut la cer 19 aprilie 1654 -a preluat Domnia la vârsta plenarei sale maturităţi (52 de ani), după ce se călise, ca oştean şi viitor bărbat de stat, umăr la umăr cu fulgerul primei uniri a celor trei ţări române, Mihai Vodă Viteazul.

Împreună cu cei trei fraţi Buzeşti – Stroe, Radu şi Preda -, cu Baba Novac, Banul Mărăcine, Radu Şerban, Mârza şi Banul Mihalcea, Matei Basarab se afirmase ca o căpetenie extrem de riguroasă şi un sfetnic mereu inspirat, echilibrat, înţelept al lui Mihai Viteazul.

Deşi, ca mai totdeauna în istoria românilor, vremurile erau turburi şi agitate, maturul domnitor şi-a stabilit ţeluri precise, pe care le-a şi înfăptuit: consolidarea monarhiei feudale, cu consensul Stărilor (cărora le întăreşte rolul în stat), concordia internă, politica de conciliere între boierii autohtoni şi cei împământeniţi.

Concomitent cu încurajarea industriei extractive, preluarea salinelor şi vămilor sub controlul statului (de la arendaşii levantini), recursul la tradiţiile medievale exprimat ferm şi clar, de la înscăunare, prin asocierea numelui său la dinastia Basarabilor, considerându-se nepot al domnitorului-filozof Neagoe Basarab, Matei a generat şi patronat o veritabilă epocă de fervoare creştinească.

Această realitate este susţinută prin numărul impresionant de ctitorii voievodale şi boiereşti, ca şi prin trecerea la monahism a 140 de bărbaţi şi femei, dintre care 12 erau boieri sau soţii de boieri.

Matei Basarab a impulsionat vechiul stil arhitectonic muntenesc, cristalizat cu un veac înainte de domnia sa, acela al bisericilor cu pridvor pe arcade deschise pe faţada dinspre apus. Stau mărturie, în acest sens, de mai bine de trei veacuri şi jumătate, mânăstirile Arnota (1633-1636), din judeţul Vâlcea, Brâncoveni, satul natal al domnitorului, din Romanaţi, azi judeţul Olt, ansamblu reîntemeiat şi fortificat de voievod la 1640, Negru Vodă din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, Sadova (Dolj), Strehaia, din Mehedinţi (1645).

În anul rezidirii Mânăstirii Strehaia, cu hramul Sf. Treime, ctitorie a Craioveştilor din secolul al XV-lea, cu ziduri impresionante de fortăreaţă strategică, a cărei unicitate e dată de orientarea altarului spre sud, Matei Basarab plănuia deja declanşarea lucrărilor de reconstrucţie a Bisericii Sf. Dumitru din Craiova.

Este vorba de cel mai vechi edificiu de cult din Cetatea Băniei şi a celui mai important monument medieval din Craiova, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de Mir, situat în parcul cu acelaşi nume, pe str. Matei Basarab, în proximitatea Casei Băniei – cea mai veche clădire laică din Capitala Olteniei, datând din 1699, pe temeliile unei construcţii de veac XV, clădită de Barbu Craiovescu, remodelată de Constantin Brâncoveanu şi la care, în decembrie 2008, s-au încheiat cele mai proaspete lucrări de reparaţii capitale, conservare şi restaurare.

Sf. Dumitru este înscris pe blazonul Craiovei, fiind patronul spiritual al acestui municipiu.

De-a lungul timpului, au fost exprimate opinii conform cărora prima bisericuţă construită aici, pe Dealul Mitropoliei din Craiova, din care, până în urmă cu câteva decenii, susura un izvor cu apă vie, ar fi fost înălţată în anul 1185, pe vremea fraţilor Petru şi Asan. După alte păreri, prim întemeietor ar fi fost Ioan al Cumanilor, la 1230, sau, mai aproape de noi, Mircea cel Bătrân.

Incontestabilă este realitatea că, dintotdeauna, istoria Craiovei – reşedinţa tribului geto-dac al Pelilor: Pelendava, încă din anii 400-350 înainte de Hristos, atestată documentar pe Tabula Peutingeriana, hartă din 225 după Hristos – s-a confundat cu istoria Bisericii Sf. Dumitru, în a cărei proprietate intra întreaga moşie a banilor olteni.

Menţionată în 1645 ca Biserica Domnească de Craiova, această ctitorie a lui Barbu Craiovescu apare în alte surse sub denumirea de Biserica Băneasa. Ea a fost rezidită de la fundaţie de Matei Basarab la 1651, după care s-a bucurat de succesive reparaţii făcute sub îngrijirea marelui armaş Petre Obedeanu (1690), de fiul acestuia, stolnicul Constantin Obedeanu (1724), când Teodosie, Andrei şi alţi renumiţi zugravi ai epocii o repictează în interior.

Ţinem să subliniem că, în opinia craiovenilor şi, în ansamblu, în aceea a tuturor oltenilor şi românilor, Biserica Domnească de Craiova, actuala Catedrală Sf. Dumitru, este încetăţenită ca opera Domnitorului azi comemorat, Matei Basarab. Acest fapt se datorează pisaniei din  1652, cu doi ani înainte de naşterea în cer, la 19 aprilie 1654, a credinciosului şi vestitului voievod.

Din 1765, Biserica Băneasa (adică a Banilor olteni) primeşte statutul de metoc al Episcopiei Râmnicului.

Actualul edificiu al Catedralei Mitropolitane Sf. Dumitru din Craiova a fost zidit în 1889, pe locul fostului lăcaş prăbuşit sub furia cutremurului din anul 1838.

Noua construcţie s-a bucurat de sprijinul direct al Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, fiind ridicată după planurile şi sub atenta supraveghere a arhitectului francez Lecomte de Nouy. Reconstrucţia a demarat în data de 12 octombrie 1889, iar ceremonialul şi slujba religioasă a sfinţirii s-au consemnat la 16 octombrie 1893, sub păstorirea Episcopului Bartolomei al Râmnicului-Noul Severin.

Pictura murală, pe care o putem admira şi astăyi, în toată splendoarea sa bizantină, restaurată fiind în anii 2006-2008, o datorăm francezilor Menpiot şi Bories, care au realizat-o în perioada 1907-1933. Biserica perpetuează planul suratelor premergătoare, în cruce grecească, având pridvor deschis, două turle pe pronaos şi o alta, cea mai înaltă, pe naos.

Cuceritoare – prin spiritul eclatant, armonia cromatică şi, nu în cele din urmă, prin tainicul fior pe care îl transmite – este Icoana Sfîntului Dumitru, realizată în mozaic veneţian, după care s-a executat o copie ce înnobilează somptuoasa sală de şedinţe a Consiliului Municipal şi a Primăriei Craiovei, operă a arhitectului Ion Mincu.

Dintre mărturiile care atestă continuitatea vieţii spirituale româneşti, a ortodoxismului pe aceste plaiuri de-o vârstă cu lumina, specialiştii evidenţiază odoarele de o valoare indubitabilă, printre care se remarcă un vas bizantin de secol XV.

Se cuvine să reliefăm că, în acea vreme, a prins contur o altă ipoteză conform căreia cel dintâi lăcaş de cult de aici a fost înălţat în veacurile al VIII-lea – al XI-lea, graţie vaselor de lut descoperite, în vechea fundaţie, la anul 1888, vase datate din primul mileniu după Hristos, dar şi datorită grosimii de excepţie a zidului.

O dovadă peremptorie a vechimii acelei biserici a constituit-o clopotniţa veche, edificată din cărămizi de pe vremea administraţiei romane în Oltenia, provenind din cetatea antică Pelendava.

Părerea după care, cum afirmam mai înainte, prima biserică a fost construită cel mai târziu în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân are ca temei stilul bizantin al arhitecturii acesteia, geamăn cu acela întâlnit la bisericile domneşti din Curtea de Argeş şi Târgovişte.

De reţinut că, din anul 1939, Biserica Sf. Dumitru din Craiova devine Catedrală Mitropolitană. Ea adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah, alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana.

Inegalabilul istoric şi savant Nicolae Iorga aprecia că, pe lângă Biserica Sf. Dumitru din Craiova, a funcţionat cea mai veche şcoală din Oltenia – şcoală de preoţi şi dascăli.

Consacrat drept veritabil patron al bisericii noastre strămoşeşti, cel mai mare suveran-ctitor ortodox al neamului românesc, care a ridicat din temelie peste 30 de lăcaşuri de cult, la care se adaugă reîntemeierea multor altora – în ţară, unde, susţin specialiştii, l-a depăşit cu mult pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar şi la Muntele Athos, ca şi la sud de Dunăre, la Vidin şi Sistov -, Matei Basarab este domnitorul român care, în anul 1645, pe când reclădea Biserica Mânăstirii Strehaia, a plătit taxele pentru întregul Munte Athos.

Suntem datori cu o sfioasă plecăciune, în semn de recunoştinţă şi preţuire, acum, la 355 de ani de la trecerea sa în eternitate , faţă de Matei Basarab, cel ce a ostenit întru înlocuirea limbii slavone cu limba română, în viaţa religioasă, civilă şi oficială, a dat contemporanilor şi urmaşilor prima legislaţie scrisă: Pravila mică (tipărită în 1640, la Mânăstirea Govora), precum şi Îndreptarea legii (1652, Târgovişte), organizând o armată de 40.000 de oşteni, asumându-şi, totodată, rolul de iniţiator şi comandant general al Ligii antiotomane, constituită din Ţările Române, Polonia şi Rusia.

DAN LUPESCU