~Ion Stoica: „Astra română -100 ani de la înfiinţare (evocarea unui model de economie modernă)“

1. Începutul

După tratative care duraseră timp de peste doi ani, societatea ,,Astra Română” a luat naştere prin fuziunea societăţilor ,,Regatul Român” şi rafinăria ,,Astra”, oficial la data de 9 iulie 1910. Discuţiile fuseseră purtate între ,,Koninklijke Nederlandsche Petroleum Maatschappij” (astăzi ,,Royal Dutch Shell Oil Co.”) şi Banca Comercială Română. Partea română fiind condusă de Constantin Colibăşeanu, ca preşedinte, iar partea olandeză de către J.B. August Kessler, subdirector şi omul de încredere a lui Henri W.A. Detering, multimilionar şi proprietarul ,,de facto” a lui Royal Dutch[1]. Ar mai trebui menţionate aici şi alte personalităţi de seamă, cum ar fi generalul Şeflea, fraţii Câmpeanu, Nicolae Mancaş, C.M. Pleyte, Friedrich Koenigs, Const. M. Mironescu, dr. Şt. Minovici şi mulţi alţii. Negocierile propriu zise se încheiaseră de fapt încă din noiembrie 1909, dar aprobările şi confirmările de către consiliile de administraţie respective au mai durat un timp. Capitalul initial al societatii ,,Astra Romana” de 29 400 000 de lei a fost subscris în felul următor: societatea ,,Regatul roman” a adus un aport în natura (concesiuni, exploatari) evaluat la   16 500 000 de lei (marea majoritate în zona Moreni); societatea ,,Astra” a adus un aport în natura (concesiuni, exploatări, rafinărie) evaluat la 7 900 000 de lei; societatea Geconsolideer de Hollandsche Petroleum Company a subscris în numerar 4 880 000 de lei. Au mai subscris de asemenea câte 30 000 de lei in numerar C.M. Mironescu, C. Chiru (morenar), J.C. Saita si dr. Minovici[2].

Chiar în primul an de funcţionare, in 1910, societatea ,,Astra Româna” a obţinut, prin exploatarea sondelor pe care le avea la Moreni, Piscuri, Bana, o producţie de aproape 340 000 t titei, reprezentand 25% din intreaga productie a tarii. ,,Astra – romana” va fi cea mai importanta societate petroliera din Moreni, santier ce se instalase pe primul loc in tara inca din 1910[3].

Interesantă este evoluţia societăţii Regatul român, întreprindere înfiinţată în 1905 prin capitalul întreprinzătorilor români şi germani. Societatea apăruse în baza legii minelor din 1895 şi obţinuse 4 perimetre petrolifere în suprafaţă de 128 de ha în regiunea Moreni

Deja în anul 1910 ,,Astra Română” a trecut la extinderea şi modernizarea rafinăriei din Ploieşti iar în anul 1911 acţiunile societăţii ,,Astra Română” au fost introduse la Bursa din Paris. Tot în 1910 ea a fondat societatea ,,Distribuţia”, care urma să preia, după cum spune şi numele, activităţile de distribuire a produselor petroliere. Direcţia Tehnică şi deci centrul de activitate propriu zis s-a instalat la Câmpina, direcţia administrativă rămânând  în continuare la Bucureşti. Preşedintele consiliului de administraţie era Henri W.A. Detering iar vicepreşedinte Const. M. Mironescu.

Activităţile de foraj sporite şi noua organizare globală a societăţii au dus în anul 1911 la o producţie de peste 520 000 tone de ţiţei, adică cca. o treime

din producţia totală a ţării[4]. In 1911 productia de petrol a Santierului Moreni a fost de 585254 t, societatii Astra Romana revenindu-i mai mult de 250 000t. Sonda Nr. 7 a acestei societati, instalata in Bana, a luat foc, in momentul cand facea eruptie naturala de titei si gaze. Coloana de flacari avea peste 150 de m inaltime. Focul a durat 22 de zile, cauzand victime omenesti si pierderi considerabile pentru societate[5].

In 1912 s-a remarcat sonda nr. 22, in eruptie regulata, care pe parcursul anului a dat circa 15 000 de vagoane de pacura.

In 1913 santierul Moreni producea 981 953t, adica 52% din productia totala a tarii, Astra Romana realizand 332 589t in Moreni – Stavropoleos si

63 579t in Bana[6] (deal aflat în perimetrul geografic al localităţii Moreni).

,,Astra Română” deţinea pe atunci cea mai lungă magistrală de ţiţei din România, de la Câmpina, prin Filipeşti de Pădure până la rafinăria Ploieşti, cu o lungime de 43 Km.

În anul 1912 continuă extinderea şi modernizarea rafinăriei  Ploieşti, instalându-se printre altele o uzină electrică proprie cu două generatoare Diesel de câte 100 CP şi cazane de aburi de 50 CP., rafinăria ajungând astfel la o capacitate de prelucrare de peste 50 de vagoane cisternă pe zi. Pentru încurajarea investiţiilor, statul român a acordat societăţii o remarcabilă scutire vamală pentru aparatajul importat din străinătate, sprijinind astfel cooperarea  Astrei Române cu uzinele Vulcan din Bucureşti. În acelaşi timp a luat naştere la Câmpina o uzină metalurgică pentru reparaţia maşinilor şi a utilajului petrolier din regiune. Prin astfel de acţiuni înţelepte, autorităţile româneşti de atunci înţelegeau să atragă interesul investitorilor străini în România, promovând în acelaşi timp cooperarea lor cu întreprinderile româneşti, din care rezulta în mod implicit dezvoltarea acestora pe plan tehnic şi comercial. De unde în anul 1912 ,,Astra Română” avea un parc de aproximativ 80 de vagoane- cisternă, în anul 1915 acesta se mărise la un număr de 580. În anul 1914 a fost pusă în funcţiune la rafinăria din Ploieşti instalaţia ,,Edeleanu”, o invenţie a inginerului român Lazăr Edeleanu, care asigura produse petroliere rafinate de calitate egală cu cele americane şi englezeşti. Deja în anul 1913, pentru a stimula conştiinciozitatea funcţionarilor ei, Astra Română i-a asociat pe aceştia la ,,Fondul de Prevedere de la Haga”, pentru a le asigura lor şi familiilor lor, după pensionare, un venit suplimentar care să le asigure un trai omenesc şi îndestulat. Contribuţia lunară la acest fond a fost asigurată printr-o gratificaţie automată de 10%, acordată în mod benevol de Astra Română tuturor celor ce aderaseră la acest fond. Un caz absolut unic în istoria României şi un exemplu viu de felul cum se poate practica un capitalism raţional cu maximă eficienţă în dezvoltarea societăţii. Faţă de aceste fapte, cât de ridicoli trebuie să apară cei, care vorbesc astăzi de ,,vânzarea ţării” şi alte parole similare, lipsite de orice logică şi raţionament.

2. Primul război mondial

După declanşarea primului război mondial, din cauza alianţei formale cu Imperiul Austro-Ungar, România a intrat într-o situaţie foarte delicată privind exportul de produse petroliere către părţile beligerante. Productia este in scadere (1914 –1916) dar ierarhia nu se modifica: Morenii produc mai mult de 50%din productia tarii, iar ,,Astra Romana”- Moreni are 256 188t din totalul de 741 163 t cat se realizeaza in santier (spre comparatie redam si productia ocupantelor locului 2 si 3 pe tara: Schela Campina = 120 657t si Schela Baicoi = 178 080t). După schimbarea frontului în 1916, aliaţii Antantei, (Franţa şi Marea Britanie) au cerut României să distrugă toate instalaţiile petroliere, pentru a nu cădea în mâna trupelor invadatoare[7]. Din punct de vedere economic însă, o catastrofă. În consecinţă, Marele Stat Major, marii generali din Bucureşti, sprijiniţi de Regina Maria, dăduseră ordine corespunzătoare de distrugere totală. Doar datorită dibăciei unui român cu mintea întreagă, colonelul inginer Trâsnea Greceanu, distrugerile s-au ţinut în limite acceptabile. În mod demonstrativ şi în prezenţa reprezentanţilor militari ai Antantei, g-ralul Berthelot şi coloneii Thomson şi Griffith, românii au aruncat în aer o serie de sonde neproductive şi au dat foc unor perdele de ţiţei întinse în prealabil pe areale abandonate sau tehnologic inutilizabile. Multe sonde au fost doar înfundate şi o serie de utilaje şi materiale petroliere transportate în Moldova. De fapt nici investitorii români şi nici cei din ţările neutre ca de ex. Elveţia şi Olanda nu vedeau cu ochi buni ordinele de distrugere a instalaţiilor de abia ridicate cu multă trudă, căutând bineânţeles, să frâneze pe cât posibil aceste măsuri destul de arbitrare şi păguboase, a căror efect militar era sub un mare semn de întrebare[8]. Scepticismul lor s-a dovedit îndreptăţit, deoarece după terminarea războiului, puterile Antantei au refuzat despăgubirile promise anterior, astfel încât societăţile petroliere din România au trebuit să finanţeze din resurse proprii reparaţiile necesare, sprijinite doar de Statul Român, în măsura în care acesta era în stare să facă asta pe cale legislativă.

Pentru zona Moreni, distrugerile au fost însemnate. Sondele au fost astupate prin aruncarea şi înţepenirea de obiecte de metal sau de alte tuburi mai strâmte. După aceea s-a dat foc instalaţiilor externe, la Moreni fiind distrus un rezervor de

150 000m³, plin cu ţiţei[9].

În trei zile, cea mai înfloritoare şi bogată regiune a ţării noastre devenise o ruină jalnică. Intrarea României în război s-a făcut cu mari sacrificii. Germanii au ocupat militar zona, considerată de importanţă strategică. Ei au reuşit să realizeze în şantierul Moreni o producţie de 224 350 t, aproape jumătate din producţia totală a teritoriului ocupat (461 491t în 1917). În noiembrie 1918, când trupele germane au părăsit teritoriul ocupat, Morenii avea în producţie 45 de sonde şi în foraj 37.

Începând cu 1919 producţia şantierului Moreni, este în creştere moderată, ,,Astra Română” continuând să producă aproape jumătate din totalul cantităţii de petrol din schelă[10].

3. Avântul economic

Perioada de aur a societăţii ,,Astra Română” precum şi a întregii Românii interbelice începe în anul 1920, când după încheierea tratatului de la Trianon, marele capital occidental porneşte investiţii masive în industria românească. România Mare luase naştere într-o epocă oricum marcată de o industrializare sporită pe toate planurile, în care România împlinea cele mai avantajoase premise de progres economic şi financiar. Guvernul liberal al lui Ion I.C. Brătianu elaborase încă din 1918 formula ,,prin noi înşine”, crezând că mijloacele financiare autohtone vor ajunge pentru finanţarea proiectelor de investiţii. Foarte curând însă oamenii de afaceri şi cercurile industriale din România şi-au dat seama că aşa nu merge, fiind mult mai util să urmeze calea propusă de Take Ionescu, şeful Partidului Conservator, care propagase varianta ,,porţile deschise”, adică admiterea sporită de capital occidental în proiectele de industrializare româneşti. După modificarea pas cu pas a noii ,,Legi a Minelor”, acest procedeu s-a şi dovedit cel mai eficace şi singurul practicabil cu succes. România se afla deci pe calea unei dezvoltări economice şi industriale, nemaipomenite în istoria ei. Din partea grupului ,,Royal Dutch – Shell” au sosit la Câmpina în iulie 1920 o serie de specialişti, care urmau să reorganizeze întreaga structură a societăţii ,,Astra Română”, punând bazele unei tehnologii moderne, la nivel mondial. Director al rafinăriei Ploieşti a devenit chimistul român Radu Albuleţ, o excepţie absolută pe timpul acela, când toate celelate cadre de conducere erau străini. Direcţia Tehnică şi-a instalat sediul definitiv la Câmpina cu un centru de reparaţii şi întreţinerea materialelor la Boldeşti. În anul 1924 s-a  construit clădirea Direcţia Generală din Bucureşti pe Bulevardul

Regele Carol I, colţ cu Piaţa Rosetti. Prima construcţie din ţară cu ascensoare automate, agregate de energie şi emergenţă proprii şi conducte de alimentare montate în sistem izolat de pereţii purtători, după concepţia arhitectului Wilhelm J.Lang, care mai apoi urma să devină şeful de construcţii a întregii societăţi.

Ar trebui menţionat aici că titlurile acordate pe atunci personalului de conducere erau foarte modeste. ,,Astra Română”, fiind cea mai mare întreprindere particulară din România, nu avea decât trei directori şi un director general, restul fiind şefi de secţii şi şefi de resort, înzestraţi însă cu competenţe care depăşeau cu mult competenţele puzderiei de directori şi directoraşi, fără putere reală de decizie din zilele noastre. Cu toate că refacerea după război s-a făcut lent, şantierul petrolier Moreni rămâne cel mai important din ţară, în 1922 cele 20 de firme ce-şi desfăşurau activitatea în zonă extrăgând 609 718t în zona Stavropoleos şi 6593t în Bana (37,3%) (cartiere din Morenii de astăzi).

Anul 1925 a prezentat câteva particularităţi interesante pentru şantierul Moreni. Subsolul localităţii a dat în acest an cea mai mare cantitate de ţiţei de până atunci 1 073 803t, reprezentând 46,7% din producţia totală a ţării, ,,Astra Română” cedează primul loc între firmele ce-şi desfăşoară activitatea   în zonă (259 319t faţă de 313 339t extrase de ,,Creditul miner”), populaţia comuneiajunge la 23 159 de locuitori (mai mult decât are azi municipiul Moreni) din care 18 081 flotanţi din 20 de ţări.

Din multitudinea de evenimente care au marcat istoria localităţii Moreni merită amintit şi incendiul sondei 160 A.R., incendiu vestit, ce a făcut înconjurul lumii întregi şi a ocupat multă vreme primele pagini ale ziarelor.

La 28 mai 1929 la sonda 160 Româno – Americană s-a produs o erupţie extrem de puternică, în urma căpreia întreaga instalaţie de foraj, împreună cu turla, a fost aruncată la zeci de metri. Sonda a luat foc, iar incendiul s-a propagat la sondele învecinate, care aparţineau societăţii ,,Astra Română” şi care se aflau în plină producţie, cu un debit foarte bogat. Pierderile înregistrate de ,,Astra Română” au fost foarte mari, consiliul de administraţie luând iniţiativa de a oferi un premiu de 200 000 de lei pentru găsirea şi prinderea sabotorilor.

Focul s-a stins de la sine la 10 octombrie 1931 după de a trimis Moreniul pe prima pagină a ziarelor.

Criza mondială (1929 – 1933) a avut o comportare curioasă la nivelul Moreniului. Aici, cu toate concedierile efectuate , producţia de petrol a crescut ajungând în 1932 la 124 311t exploatate pe proprietăţile particulare şi 1 810 461t pe terenurile proprietatea statului, în actualul cartier Schela Mare (atunci Schela G. Ocniţei) şi la 952 404t pe terenurile proprietatea statului şi 1 148 258t pe terenurile concesionate de particulari în zona Moreni.

În 1933 ,,Astra Română” realiza în zona Moreni 477 727t, iar în 1935 sociatatea continuă să fie în fruntea firmelor petroliere cu o cantitate de

1 896 000t de ţiţei extrasă.

Pentru muncitori şi personalul mediu, ,,Astra Română” a înfiinţat cantine muncitoreşti moderne, cabinete medicale gratuite, cămine culturale şi terenuri de sport şi recreaţie. Toate acestea din propria iniţiativă a stăpânilor anglo-olandezi, care plecau de la convingerea că ,,doar un muncitor mulţumit, odihnit şi sănătos poate da randamentul maxim cerut de societate”. Pentru personalul tehnic de specialitate din schele, ingineri, chimişti, geologi, etc. ,,Astra Română” construise locuinţe de tip confort, sub formă de alei cu case duble, aşa numitele ,,colonii”, înzestrate cu telefon, mici grădini şi tot dichisul obişnuit pe atunci în occident. Maeştrii sondori şi şefii de echipă merituoşi, se bucurau de credite de fidelitate pentru a-şi construi case în localităţile din apropierea schelelor unde lucrau. Ţinând cont de faptul că pe atunci sindicatele erau destul de neputincioase iar în multe părţi ale ţării exista încă o exploatare cruntă a forţei de muncă, fără asigurări sociale şi fără drepturi de pensie la boală sau invaliditate, ne putem da seama ce progres deosebit, în privinţa nivelului de trai, a adus această societate salariaţilor săi, stabilind în acelaşi timp cazuri de precedenţă şi termeni de comparaţie pentru celelalte societăţi din România. Doar un mic exemplu: pe când capitala ,Bucureşti, avea două ştranduri publice, cu plată bineânţeles, ,,Astra Română” avea în total şase ştranduri gratuite pentru salariaţii săi, la Snagov, Ploieşti şi în schelele mai importante de pe Valea Teleajănului şi Valea Prahovei. Societatea avea şi un serviciu poştal propriu, care asigura transportul corespondenţei de pe o zi pe alta sau chiar de două ori pe zi. În Moreni, ,,Astra” avea 2 ştranduri (din totalul de 6!), 2 popicării, 2 cazinouri. Ca mijloace de locomoţie, ,,Astra Română” punea la dispoziţia salariaţilor săi autobuze care să-I ducă la servici sau vestitele biciclete galbene pentru transportul individual, totul fiind gratuit. Nici în ziua de azi nu cunosc vreo întreprindere în România care să facă aşa ceva.         Pe de altă parte, desigur, se şi cerea o disciplină exemplară din partea salariaţilor. Cine consuma băuturi alcoolice, citea ziarul sau se ocupa de treburi particulare în timpul serviciului, primea mai întâi un avertisment, iar în caz de recidivă era concediat fără drept de apel. Cei prinşi cu vreun furt erau daţi afară pe loc, fără nici o discuţie, pierzându-şi şi dreptul la pensie imediat. Astfel s-a produs într-un timp relativ scurt şi o selecţie calitativă a personalului, cei necorespunzători fiind eliminaţi de la bun început.

În anul 1930 societatea şi-a construit o fabrică proprie de oxigen precum şi o fabrică de butoaie din tablă de fier pentru produse finite. În continuare s-a mai construit o fabrică de gaze lichefiate, cunoscută mai târziu sub numele de ARAGAZ (Astra- Română- Gaz), precum şi alte fabrici de smoală, cocs şi gazolină, staţie de dezbenzinare la Scăieni, o staţie de pompare la Băicoi, jud. Prahova şi alte unităţi de producţie necesare. Împreună cu societăţile  ,,Româno Americană” şi ,,Steaua Română” a fost înfiinţată societatea de distribuţie şi export ,,Petrole” din Bulgaria, în martie 1932. Tot cam în acea perioadă ,,Astra Română” a achiziţionat licenţele de foraj şi sondele deja existente ale societăţii ,,Sospero” (englezeşte: ,,Sospiro”) de fapt ,,Societé de Petrol Roumain”, care nu mai putea face faţă concurenţei în domeniul petrolier. În anul 1939 ,,Astra Română” mai înglobase şi micile societăţi ,,Xenia” şi ,,Venus”, iar reţeaua de conducte crescuse la 250 de Km total. În mod corespunzător capacitatea de prelucrare a societăţii ajunsese la milioane de tone annual, acoperind o treime din producţia totală a României şi situându-se pe primul loc din toate punctele de vedere[11].

4. Cel de-al doilea război mondial

Odată cu începerea campaniei militarte germane împotriva Poloniei şi deci declanşarea celui de-al doilea război mondial. ,,Astra Română” a cunoscut scimbări drastice în organizarea şi funcţionarea ei[12]. Întreg personalul englez şi o mare parte dintre olandezi, mai toţi ingineri şi specialişti de înaltă calificare, au părăsit ţara, creând astfel goluri serioase, care doar cu greu au putut fi compensate cu personal românesc. Schimbarea relaţiilor politice de după 1939 nu a dus la desfiinţarea ,,Astrei”, devenită principala producătoare de petrol necesară activităţii militare expansioniste germane. O societate ca ,,Astra” nu putea fi dărâmată, cu atât mai mult cu cât societatea aceasta era folosită de germani pentru planul de exploatare intensivă a petrolului din România.

Societatea ,,Astra Română” a mărturisit în bilanţurile pe 1941 – 1943 un beneficiu net de 888 000 000 de lei. Capitalul a fost sporit de la 2034 milioane lei în 1939 la 2 555 milioane lei în 1943, producţia ,,Astra Română” fiind de

1 668 962t în acelaşi an.

Spirtul acela de cooperare plin de optimism şi avânt colectiv, atât de tipic pentru ,,Astra Română”, indiferent de naţionalitate sau limba vorbită, a dispărut în foarte scurt timp şi pentru totdeauna. Meciurile de tenis cu englezii şi concursurile de înot şi polo pe apă, susţinute de diferitele secţii ale societăţii, excursiile spectaculare cu picknick-uri şi veselie, toate amorţiseră, făcând loc unei incertitudini, plină de tristeţe şi părere de rău. Au luat naştere aşa zisele măsuri de ,,apărare pasivă”, au fost ,,imobilizaţi pe loc” o serie de specialişti şi se împrăştia o atmosferă stranie şi neântâlnită până atunci. În jurul rezervoarelor cisternă de mare capacitate din rafinării şi staţii de pompare se construiau ziduri de protecţie, în eventualitatea unor atacuri aeriene[13]. Acestea au şi avut loc din partea aviaţiei sovietice cu aşa zisele avioane ,,Rata” în vara anului 1942, dar fără nici un efect semnificativ. Cu un an înainte se amplasaseră în jurul rafinăriilor şi a instalaţiilor de exploatare petrolieră din Ploieşti şi împrejurimi, baterii anti-aeriene germane cu tunuri de 88 mm şi tunuri mitralieră cvadruple de 20 mm. Împreună cu baterii similare româneşti, cele 300 de guri de foc ale faimoasei divizii a 5-a anti-aeriană a Wehrmacht-ului, păreau a fi stăpâni pe situaţie. Totuşi îngrijorarea creştea şi la 1 august 1943 primul potop s-a năpustit în mod neaşteptat asupra Ploieştilor. Aviaţia americană a atacat atât cu bombardiere grele de tip ,,Liberator” cât şi cu avioane de vânătoare ,,Lighting” cu două fuselaje. Un adevărat iad s-a desfăşurat atât pe pământ cât şi în spaţiul aerian. Ardea pământul, ardeau şi multe avioane inamice în aer înainte de a se prăbuşi, uneori chiar cu întreaga încărcătură de bombe explozive şi incendiare, pe care nu reuşiseră să le lanseze. Exploziile se ţineau lanţ din toate direcţiile, cu intensităţi diferite, şi nu se ştia dacă sunt bombe sau explozia vreunei cisterne de benzină din rafinării. O ploaie de schije de la grenadele anti-aeriene periclitau în plus viaţa oamenilor neaflaţi în adăposturi. În multe locuri se vedeau baloanele de baraj germane, ale căror cabluri de ancoraj retezau aripile atacanţilor de parcă n-ar fi fost. Ca o sfârlează se prăbuşeau avioanele avariate în acest fel.

După al treilea val de bombardament, la circa 50 de minute, situaţia, în sfârşit, s-a liniştit şi se auzeau doar clopotele şi sirenele pompierilor care încercau să stingă ce mai putea fi stins. Din când în când câte o explozie întârziată mai sfâşia aerul plin de fum, praf şi arşiţă târzie. Partea de sud-vest a Ploieştiului fusese distrusă, mai puţin rafinăriile şi mai mult cartierele de locuinţe. După rapoarte publicate ulterior, americanii pierduseră cam 40% din efectivul lor de atac, drept pentru care până în primăvara anului 1944 nici nu au mai venit. La 4 aprilie 1944 a urmat apoi al doilea mare atac aerian asupra Ploieştilor şi a întregii regiuni petroliere pe Valea Prahovei şi a Teleajănului. De data aceasta americanii învăţaseră lecţia şi au venit la mare altitudine, astfel încât tunurile anti-aeriene germane nu îi mai puteau ajunge aproape de loc. Distrugerile au fost cumplite dar la fel de imprecise ca în 1943, deoarece de la 8000 de metri înălţime nu se mai putea ţinti cum trebuie. Astfel tot populaţia civilă avea de suportat majoritatea pagubelor, nemaivorbind de miile de victime omeneşti. Au urmat apoi atacuri aeriene năprasnice aproape săptămânal sau chiar mai des, alternându-se aliaţii vest: ziua veneau americanii, noaptea veneau englezii şi-şi descărcau bombele de toate categoriile, dacă nu la Ploieşti atunci la Bucureşti, Braşov şi în alte localităţi industriale din România. În zona Moreni, trupele germane, cu un efectiv de 1200 de oameni, deţineau puncte de teren dominante. Pe dealurile de la Pleaşa, Ţuicani, Sângeriş, Ghirdoveni, bateriile antiaeriene erau fortificate, având adăposturi betonate şi tranşee circulare construite cu mult înainte. Ele reprezentau puternice puncte de apărare şi observare pentru inamic. Ca mijloace de foc, militarii germani dispuşi în zona Moreni aveau 12 tunuri aniaeriene cu 4 ţevi şi gurile de foc ale altor 3 baterii antiaeriene[14].

În acest timp ,,Astra Română” încerca cu mari eforturi să-şi menţină cât de cât producţia, în ciuda distrugerilor cauzate de război. Un alt obstacol important au fost rechiziţiile efectuate de armata română. Dacă basculante, camioane şi camionete nu puteau fi rechiziţionate, unii plutonieri majori mai şmecheri, rechiziţionau doar cauciucurile camioanelor, împiedicând astfel bunul mers al lucrurilor. Pentru protecţia salariaţilor societăţiui, se construise la Boldeşti un adăpost subteran de mare capacitate, absolut sigur împotriva oricărui atac aerian. Aici au fost adăpostite şi documentele de valoare precum şi arhivele societăţii pe timpul bombardamentelor. În tot timpul războiului salariaţii au fost aprovizionaţi de societate cu cote alimentare suplimentare, altminteri raţionalizate pentru populaţia în general.

5. Întoarcerea frontului

La 23 august 1944 lucrurile au luat o întorsătură radicală. Toţi salariaţii de origine germană au fost daţi afară, fără nici o discuţie. Aparent o măsură arbitrară fără vreo justificare raţională, pentru unii însă un mare noroc, deoarece după intrarea trupelor sovietice în România, toţi cei care păreau nemţi sau austrieci au fost arestaţi, deportaţi şi de multe ori chiar împuşcaţi de soldăţeasca sovietică. S-au format apoi aşa zisele ,,comitete muncitoreşti”, care au încercat să preia conducerea, punând diverse condiţii exagerate şi cerând mărirea salariilor în mod inacceptabil. Interesant a fost faptul că cei mai insistenţi şi obraznici dintre protestatari, deveniseră presupuşi ,,muncitori” doar după 23 august sau fuseseră daţi afară cu câtva timp în urmă, toţi fiind însă membri PCR[15]. Stăpânii englezi şi olandezi care se înapoiaseră între timp în ţară şi-au dat seama foarte repede că în asemeanea condiţii nu se va putea continua, drept pentru care orice măsuri majore de investiţii în reparaţii şi dezvoltarea tehnologică au fost puse pe gheaţă. Nu s-a făcut decât strictul necesar şi acesta cu materiale din ţară şi fără sprijin din occident. Producţia cunoaşte scăderi semnificative atât la păcura extrasă cât şi la gaze naturale. La Schela G. Ocniţei (azi cartierul Moreniului, Schela Mare) producţia coboară de la 1 036 326t la 698 501t iar la Moreni de la 946 082t la 751 325t. aceste diferenţe sunt înregistate pentru anii 1945 faţă de 1944.

Din luna iulie 1945 este autorizată funcţionarea societăţii sovietă-română pentru exploatarea, transformarea şi comercializarea petrolului brut şi a derivatelor de petrol Sovrompetrol.

Legea nr. 118 din 11 iunie 1948 a pus capăt definitiv societăţii ,,Astra Română”, care s-a transformat apoi în ,,Petrolifera Muntenia”[16] şi parţial în ,,Sovrom – Petrol”. La articolul 5 din Legea 118 se precizează că se înfiinţează ,,Petroliferă Muntenia”[17] din care făceau parte următoarele societăţi petrolifere din Moreni şi Gura Ocniţei: ,,Astra Română”, ,,Steaua Română”, ,,Prahova”, ,,Dacia”, ,,Româno-belgiană”, ,,Vacum Oil Company”, ,,Xenia”, ,,Noris”, ,,Petrolina”, ,,Unirea”, ,,Foraj – Lemaine”, ,,Neopetrol”, ,,Dezbenzinarea”, ,,Sandrum”, ,,Starnaphta”, ,,Shlumberger”, ,,A. şi P. Coconea”, ,,Poliminera”, ,,Conducte şi staţii de pompare”, ,,Şantierele A.C.X.”, ,,11 iunie” (fosta ,,Româno-americană”).

În luna august 1948 s-a format ,,Centrala Petroliferă Muntenia” din societăţile ,,11 iunie”, ,,Petroliferă Muntenia ( în care fusese inclusă şi ,,Astra Română”), ,,Steaua Română”, ,,Dacia”, I.R.D.P[18].

Procesul verbal încheiat cu ocazia predării societăţii ,,Astra Română” către organele RPR zace în arhivele societăţii ,,Royal Dutch – Shell” din Haga, documentând clar şi fără echivoc samavolnicia şi jaful practicat de organele regimului comunist din România.

STOICA ION

---

[1] Răvaş, Gheorghe, ,,Din istoria petrolului românesc”, Editura de stat pentru literatură politică, Bucureşti, 1995, p.80

[2] Ibidem, p.81

[3] Chivăran, Ion; Negoescu – Bucur, ,,Morenii”, Editura ,,Institutul de arte grafice Răsăritul”, Bucureşti, 1926, pp 120-128

[4] Stoica Ion, Dragomir Vasile, ,,Moreni, un secol de petrol 1900-2000”, Editura ,,Karmatt Press”, Ploieşti, 2001, p.51

[5] Stoica Ion, Dragomir Vasile, ,,Moreni, un secol de petrol 1900-2000”, Editura ,,Karmatt Press”, Ploieşti, 2001, p.51

[6] Arhivele Schela Moreni, Fond ,,Astra Română”, Dosar 101, Fila 37

[7] Bucur- Pleşeanu Emilia, ,,Din monografia oraşului Moreni şi a mişcării muncitoreşti”, manuscris, Moreni, 1972, p. 82

[8] Buzatu, Gheorghe, ,,O istorie a petrolului românesc”, Editura ,,Enciclopedică”, Bucureşti, 1988, pp. 52-64

[9] Chivăran, Ion, Ibidem, p.128-133

[10] Arhivele Schela Moreni, Fond ,,Astra Română”, Dosar 104, Fila 111

[11] Arhiva Şcolii Nr. 1 Moreni, Dosar ,,Corespondenţă”, Fila 8

[12] Stoica, Ion, Ibidem, Anexe

[13] Zotter, Toma, ,,Fragment de epopee”, Editura ,,Militară”, Bucureşti, 1966, p.87

[14] Arhivele Schela Moreni, Fond ,,Corespondenţa”. Fila 19

[15] Bucur-Pleşeanu Emilia, Ibidem, p.96

[16] Legea 118 din 11 iunie 1948 (extrase), Muzeul Petrolului, Ploieşti

[17] Arhiva Schela Moreni, Dosar ,,Mişcări personal”, vol. 3, Fila 112

[18] Arhiva Schela Moreni, Ibidem, Fila 114