~George Alexe: „Luminile etnice şi istorice ale harului şi dacismului eminescian“

Spre uimirea noastră postmodernă, aniversările eminesciene actuale, au darul, şi nu numai festiv, de a rămâne mereu deschise tuturor perspectivelor noi de cercetare literară, sau abordărilor viitoare de aprofundare spirituală, revelatorii, oferindu-ne poetic, de fiecare dată, fie descifrarea unor sensuri poetice necunoscute încă, fie transfigurarea lor existenţială pe baza unor interpretări strălucitoare aduse la zi şi dedicate marelui nostru poet naţional, Mihai Eminescu, mai ales acum, în cadrul acestui distins Simpozion evocator, când aniversăm, cu sfântă evlavie eminesciană, 159 de ani dela naşterea Luceafărului poeziei noastre naţionale româneşti.

Este cazul să ne amintim cu acest prilej aniversar cuvintele unui mare învăţat al Neamului Nostru, Simion Mehedinţi-Soveja, care în cartea sa  intitulată: ’’Creştinismul Românesc – Adaos la Caracterizarea Etnografică a Poporului Român’’ (Bucureşti, Cugetarea-Georgescu Delafras), dedicată Moldovenilor care au rămas credincioşi Moldovei lui Ştefan cel Mare şi, care a fost tipărită cu gândul  la refugiaţii din Basarabia, Bucovina şi Moldova dintre Prut şi Nistru. – Să-şi aducă aminte de 27 Iunie 1940).

Cuvintele lui Simion Mehedinţi au rămas pilduitoare, dar şi  cutremurătoare până şi în zilele noastre, deoarece ele ard în prezent şi vor arde şi în viitor pe toţi detractorii lui Mihai Eminescu şi ai Neamului Românesc de atunci, de astăzi şi de totdeauna.

Nu este deci de mirare că toate Concluziile  lui Simion Mehedinţi sunt întemeiate în primul rând pe Mihai Eminescu. ’’Ceea ce numim azi românism, adică esenţa firii noastre ca neam, nu-i altceva decât vechiul dacism, peste care s’a altoit învăţătura mai nouă a Creştinismului (idem, op.cit.p.164).

În acest sens, afirmă Simion Mehedinţi, ’’Cazul lui Eminescu este cea mai bună dovadă. El s’a ridicat deasupra tuturor, nu numai prin facultăţile sale geniale, dar şi prin împrejurarea că a întrupat mai mult decât toţi câteva elemente fundamentale: dacismul, limba veche şi’nţeleaptă şi creştinismul’’ (ibidem, p. 165).

Fără îndoială, identitatea eminesciană: Românism-Dacism, demonstrată, etnic şi istoric de Simion Mehedinţi, reprezintă peste secole şi milenii specificul naţional al Neamului nostru şi al Creştinismului Ortodox Românesc.

Acest specific naţional este întemeiat prin sinteza unică de Dacism, Latinitate şi Ortodoxie şi ne descoperă în eternitatea ei Sfânta şi  Adevărata Lege Românească a dăinuirii noastre naţionale şi creştine, Ortodoxe.

Iată de ce, în fiecare an, la 15 Ianuarie, simţim cum adie peste întreaga intelectualitate românească şi vlaho-românească, de pretutindenea, acelaşi har eminescian al Românismului şi al Dacismului integral, care transcende toate barierile şi ideologiile de tot felul, literare, culturale, artistice sau politice, şi ne uneşte în aceeaşi sărbătorire naţională a naşterii marelui poet fără de moarte în spiritualitatea eternă a Neamului nostru.

Este o celebrare luminoasă, etnică şi istorică fără seamăn, care premerge simbolic Ziua de 24 Ianuarie, Ziua naşterii României moderne sub alt sfânt al comuniunii româneşti, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Dar şi naşterea lui Mihai Eminescu şi Unirea Principatelor Române, adică naşterea României moderne, se înscriu în istorie ca două evenimente cruciale, ale căror împliniri luminoase, etnice şi istorice, în vreme şi peste vreme, s’au dovedit cu adevărat providenţiale în dobândirea independenţei spirituale şi naţionale a României Mari, sub semnul naţional specific, Eminescian, al Românismului şi Dacismului  integral.

În mod firesc, toţi Românii, precum şi toţi Vlaho-Românii, fără deosebire, citind versurile lui eterne, ne regăsim în Mihai Eminescu, întăriţi sufleteşte, sau umiliţi, îngenunchiaţi cu mintea în faţa Sfântului necontestat al poeziei româneşti.

Există o devenire a noastră, spirituală, în fiinţe româneşti, structurate după chipul şi asemănarea cea din veac a Neamului nostru, sub adumbrirea deopotrivă a Harului poetic şi al Dacismului Eminescian.

În Mihai Eminescu, generaţie după generaţie, ne mişcăm, viem şi suntem, în harul lui cel sfinţit şi izvorîtor de viaţă românească, adevărată şi nemuritoare ca şi Neamul care se împărtăşeşte din limpezimile lui de cuget strămoşesc şi de simţire naţională.

În Mihai Eminescu suntem trecuţi prin flacăra vie a credinţei sale strămoşeşti, în care patimile şi urile dintre noi sunt arse şi transfigurate în marea sa dragoste, eminesciană, pentru poporul român şi vlaho-român, cel  dreptmăritor şi mai ales îndelung răbdător, al cărui Luceafăr veşnic nu asfinţeşte niciodată.

În Mihai Eminescu, şi numai în El, se împlineşte poetic, în aceeaşi limbă creştină, minunea comuniunii româneşti, ca toţi să fim una în faţa lui Dumnezeu şi a istoriei naţionale, înfrăţiţi cu strămoşii, ale căror idealuri sfinte de multe ori le-am uitat şi ale căror morminte uneori le-am trădat, niciodată însă definitiv, lăsându-le, când am fost biruiţi, să fie călcate în picioare şi batjocorite, pe însăşi vatra noastră strămoşească dela Burebista şi Decebal.

Şi tot în Mihai Eminescu, este restaurată sufleteşte etnicitatea, demnitatea şi autenticitatea firii româneşti în dacismul ei original şi ridicată la înălţimea geniului său creator, adică pe planul universalităţii, aşezându-ne ca Ţară Latină în rândul surorilor noastre de aceeaşi gintă şi al marilor popoare civilizate din lume.

Credem că nimeni nu mai poate nega miracolul eminescian al culturii româneşti din Ţară şi de peste hotare. Toţi cei ce suntem de un sânge şi de o credinţă cu Mihai Eminescu, descoperim uimiţi în El chipul din veac al fiinţării noastre în această lume minunată şi de minune a lui Dumnezeu, felul nostru original şi thracic, daco-roman, de a exista şi de a fiinţa etnic şi istoric prin suferinţă creatoare, îndulcită cu dorul de moarte eminescian, şi înfruntând româneşte vitregia unor vremuri potrivnice dăinuirii noastre naţionale şi creştine.

Pentrucă numai în Mihai Eminescu şi prin El doineşte durerea, bucuria şi eroismul unui popor întreg oropsit de soartă, dar blând şi credincios, iubitor de pace şi de omenie, care totdeauna şi-a apărat moşia şi legea lui strămoşească în sfânta dreptate naţională şi cu preţul vieţii sale, dar niciodată nu şi-a ridicat sabia împotriva altor neamuri decât spre a-şi apăra sufletul şi hotarele sfinte, strămoşeşti , ale dacismului său eminescian.

În ceasurile noastre de cumpănă sau de cumplită deznădejde, ne reîntoarcem cu tragică încredere la Mihai Eminescu, la Sfântul, Marele Mihai Eminescu Românul, deoarece numai în El sufletele noastre se regăsesc în aceeaşi comuniune şi vibrează dureros la acelaşi unison naţional, şi numai în văpaia iubirii lui de Ţară şi de Neam, ele se înduioşează, cuminecându-se cu harul dacismului eminescian, care le dă conştiinţă naţională, încredere şi tărie în viitor.

La 159 de ani dela naşterea sa, înţelegem, cutremurându-ne, că Mihai Eminescu şi-a crucificat de bunăvoie propria sa viaţă, cu moartea pre moarte călcând, pentru învierea noastră naţională din somnul cel de moarte, eliberându-ne din lanţurile unei ruşinoase înrobiri spirituale, streină de firea creştină ortodoxă, de tradiţiile şi de datinele sfinte româneşti, dar pe care ’’monstruoasa coaliţie’’ a păturei suprapuse de pe vremea lui încerca să o perpetueze împotriva poporului român.

Sunt concluzii care se impun dela sine. Prin puterea harului şi a dacismului său, de poet naţional creştin ortodox, Mihai Eminescu este adevăratul dezrobitor al sufletelor româneşti şi făuritorul spiritual al României Mari, unită poetic în aceaşi limbă naţională sfântă, transfigurată de geniul eminescian.

Aşadar, încheind aceste smerite gânduri omagiale şi aniversare, cuvine-se cu adevărat ca, în fiecare an, la 15 Ianuarie, sufletele noastre să se cuminece cu harul creştin ortodox, izbăvitor, şi transfigurat cu dacismul poeziei eminesciene, întru sfnţenia cea de taină a fiinţei noastre naţionale, şi mai ales, întru creşterea ei duhovnicească  după   chipul şi asemănarea nemuritoare a Sfântului  nostru Mare Poet Naţional, Mihai Eminescu Românul.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc!
(New York, Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, Simpozionul Aniversar: 159 de ani dela naşterea lui ’’Mihai Eminescu’’, celebrată Sâmbătă, 17 Ianuarie 2009, ora 3:00 PM, la Consulatul General al României)

GEORGE ALEXE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s