~Ioan Miclău: „Limba mamei“

Fara sa pretind a da acestei povestiri valoare de specialitate sau mie cea de specialist in cercetarea limbilor vorbite de popoarele lumii, relatez  doar aspecte observate  de mine dar care mi s-au parut a fi avand un oarecare sens, si vrednice a fi redate cititorului! Asadar, incerc a aseza in aceasta scriere cateva realitati cum s-ar zice, observate pe viu, dar nu sunt nici noutati, ci doar simple realitati pe langa care trecem zilnic, nepasatori chiar! Trecem pe langa oameni, batrani, adolescenti, copii, nou nascuti sau nenascuti!  Se vorbesc diferite limbi, adica dupa vorba cea veche si inteleapta, “fiecare cu limba mamei sale”. Se invata si limbile celor din jur, uneori la adolescenta, in scoli, se insusesc doua, patru, sase limbi vorbite cursiv, si, totusi “Limba mamei” face o diferenta! Are o ancorare psihica, cum s-ar zice, o incorporare biologica, chiar de gena in fiinta noastra!

Studiile de specialitate au remarcat desigur aceste fenomene, puse pe taler literar-folcloric,  s-au scris carti intregi pe aceste teme. Eu doar afirm pe baza de observatie, ocazie si curiozitatea mea proprie, ca Limba mamei – se deosebeste, are un caracter biologic in psihicul noului nascut fata de limbile ce le va invata ulterior.

S-ar parea ca intram intr-un domeniu nou, cel al asimilatiei, desi nu extind periplul imaginatiei spre aceasta idee, pentru ca  am mai recunoscut intr-un proverb de-al meu, zis vorba de duh, ca: “infiltratie nu inseama asimilatie”, iar stiinta delimiteaza aceste stari de adevaruri asa dupa cum le-a delimitat si istoria insasi!

Mai exact, ajunsi la batranete, la acea stare careea ii zicem popular si in gluma ca, “a dat in mintea copiilor”, fie si senilitate dar nu in toate cazurile, in conversatia ce implica emotii intense, apare Limba mamei in raspunsurile date, chiar daca ani dearandul aceasta nu a fost vorbita zilnic! Limba mamei iese la lumina! Vecina noastra Ana, care era o poloneza, ne povestea ca se juca pe strada cu alti copii acasa in Polonia, avea circa 9 ani, cand soldati germani au luat-o din strada si cu alti copii au fost dusi pentru totdeauna. A lucrat la ferme germane si a invatat si limba germana. Acolo il cunoscuse pe Gligor viitorul ei sot, fiind tot un polonez ajuns in Germania  prin aceleeasi situatii ale razboiului. S-au casatorit acolo, apoi cu un avion militar de transport, ne povestea Gligor, au ajuns in Australia dupa terminarea celui de-al doilea Raboi Mondial. Ana nu mai se reintorsese niciodata in tara ei, nu si-a mai vazut fratii surorile sau parintii. Ana si Gligor, vecinii mei din Cringila erau o familie de polonezi harnici, si-au construit casa, au avut partru copii, si au ajuns la frumoasa varsta de optzeci de ani fiecare. Acum dorm in acest pamant bun si primitor al Australiei. Ana vorbea o engleza aproape perfecta, eu si sotia  venind mult mai tarziu, invatam engleza si de la vecinii nostrii. Dar cand Ana  devenise foarte batrana, si nesuferind de vreo boala canceroasa, vorbea cu noi si cu copii ei numai limba polona! Nu-i venea in minte alte limbi. Vorbea limba mamei ei. Curioasa treaba mi-am zis in gandul meu. Nu  raspundea decat in polona, nu germana, nu engleza!

Cine mai poate intelege miracolul creierului? Desigur oamenii cu studii in specialitatea asta  fenomenala cu radacini in infinitatea  universala! Eu doar povestesc frumos despre vecinii mei, rupti si ei de pamantul lor natal precum eram si eu!

Dar iata ca imi este data inca o situatie asemanatoare de la care mi-am zis ca, trebuie sa scriu despre aceste curiozitati, fie si ca amintiri despre bunii vecini si prieteni!

De data aceasta ma aflam in vizita la spitalul central din orasul Wollongong, unde se afla internata o buna prietena a familiei noastre, doamna Elisabeta. Trecuse cu bine pragul celor optzeci de ani, dar in ultima vreme foarte slabita a fost internata la spital.

Ne-am dus impreuna cu sotia sa o vizitam, sa o incurajam, desi nu se intrevedeau prea mari sperante. Ne-a recunoscut, s-a bucurat, ii vedeam inseninarea pe fata ei, a intins mainile spre noi fara insa sa vorbeasca. Era obosita de pat! Langa ea se afla sotul ei Traian, si el de aceeasi varsta, privea indurerat cu ochii umeziti. Ei erau una dintre familiile care ne vizitau si pe care ii vizitam si noi la randul nostru. Lui Traian ii facea mare placere de cate ori ii daruiam noua mea carte publicata, citea cu voce tare autograful semnat de mine, pe care apoi il traducea in engleza si Elisabetei, care emigrase din Ungaria, si tot prin involburarea razboiului ajunsera sa se intalneasca din tinerete si apoi sa se casatoreasca intocmindu-si o fericita famile in Australia. Dar timpul zboara nemilos, ne vin si batranetile pe care nu le putem ocoli. Iata ca vine doctorul de serviciu care trecea pe la fiecare bolnav din salon controland starea acestora. Acum a fost momentul in care din nou aveam sa aud de “Limba mamei” iesita la iveala! Elisabeta vorbea perfect ungureste, engleza, si ceva romaneasca dar foarte putin. La intrebarea doctorului(doctorita era) cum se simte, ca prin vis Elisabeta privind undeva fix, raspunse turuind fara incetare intr-o limba pe care n-am inteles-o! Doctorita a inceput sa zambeasca, doar Traian  ne-a explicat ca vorbeste limba slovaca, fiindca de fapt ea era fiica de slovaci. Ne-am inveselit cu toti, iar prin ingrijirea medicilor si bunavointa lui Dumnezeu, Elisabeta s-a reintors la casa ei impreuna cu Traian, i-am vizitat iar in zilele urmatoare observand ca totul  era bine si in regula.  De data asta vorbeam limba engleza si cea romaneasca!

Mie imi veni in minte ideile lui Descartes de a vedea lumea prin sinele propriu, deci a ma verifica si pe mine, caci in pragul celor saptezeci de ani fiind, am sa apuc sa vorbesc si eu limba mamei. Dar limba aia populara dacica, vulgara, taraneasca asi dori-o sa reinvie in subconstientul meu! Doar daca nu mi s-a si intamplat asta, fiindca drept sa fiu, am si un exemplu personal deja, de care m-am distrat ulterior si eu dar si respectabilul reporter roman Ilie Rad care a vizitat recent Australia, citindu-mi graiul meu pus pe mail: “Ai, arda-l focu da articol ca multa pisare de cap ne-a mai dat, dar bine ca l-am terminat cu bine”. Doar Mihail Sadoveanu mai avea acel obicei, povestesc cei ce l-au cunoscut, de asi verifica noii cunoscuti daca inteleg  sensul etimologic al unor cuvinte arhaice din tezaurul Limbii Romane! Cu siguranta insa ca Limba mamei este tezaurul cel mai valoros inscris in fiinta noastra omeneasca! Altfel zis, reunirea  fericita si in cerc inchis intre viata si moarte! Aceasta vine cu noi la sosire si ne insoteste la plecare!

IOAN MICLAU

Australia – 2009

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s