~Eleonora Schipor: „Cu gândul la Ilie Motrescu“

Cu gândul la Ilie Motrescu”, Editura „Prut”, Cernăuţi, 2009, ediţie îngrijită de Eleonora Schipor

„Am hotărât  ca în acest an 2009, când se împlinesc 40 de ani de la tragica dispariţie a poetului Ilie Motrescu din Crasna Putnei, să public în memoria sa această carte.

Am selectat poeziile scrise în diferite perioade, cu diferite ocazii, scrise de diferite persoane, dedicate poetului crăsnean.

În prima parte am inclus poeziile poeţilor consacraţi, care au fost publicate fie în unele ziare sau reviste, fie în almanahuri sau cărţi. În a doua parte am adăugat câteva poezii ale unor autori populari, unii copiii chiar…

Ca şi în celelalte cărţi dedicate lui Ilie Motrescu am inclus şi aici o serie de fotografii care ne arată căile scurtei vieţi ale poetului.

Sper că tuturor admiratorilor slovei tipărite, cât şi a operei motresciene, le va fi pe plac cele adunate în cartea „Cu gândul la poetul Ilie Motrescu”.- ELEONORA SCHIPOR

___________________

ILIE I.MOTRESCU

(Scurte date biobibiografice)

„Sub muntele bătrân şi-mpădurit

molizi grei se prăvălesc în mit,

străbunii mei se prăbuşesc şi ei

cu vremile de-a valma peste zei.”

(Ilie Motrescu -„Semn”)

Poetul Ilie Motrescu s-a născut la 18 august 1941 într-o familie de meseriaşi (cojocari) din comuna Crasna-Putnei, judeţul Storojineţ din părinţii Ion şi Ana Motrescu.

După absolvirea şcolii generale din sat (1959) a intrat la Insititutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi (Republica Moldova) la facultatea de filologie moldovenească şi muzică, pe care a absolvit-o în anul 1964. După un an de armată, s-a întors la baştină lucrând ca profesor şcolar la şcoala generală nr. 4 (1965-1967). După aceea s-a transferat la Cernăuţi angajându-se la ziarul nou înfiinţat „Zorile Bucovinei” în calitate de lucrător literar în secţia de cultură, unde a lucrat până în momentul asasinării sale de către regimul totalitar comunist.(26.07.1969)

Ilie Motrescu are publicate post-mortem, două culegeri de poezii: „Cântarea Carpaţilor”-poezie timpurie din perioada adolescenţei (Bălţi, 1959), (Hliboca, 2003), (Storojineţ, 2008) şi „Hora vieţii” – poezie matură, proză, publicistică (Timişoara, 2001).

Despre Ilie Motrescu şi creaţia sa s-au tipărit cărţile: „Restituri – Ilie Motrescu” (Bucureşti, 2000), „Ilie Motrescu – coborâtor din semeţia dacă” (Bucureşti, 2003), „De-a pururi logodit cu tinereţea” (Hliboca, 2004) şi „Nestinsă-i făclia poetului” (Cernăuţi, 2006) graţie lui Laurenţiu Dragomir şi Eleonorei Schipor.

Pe parcursul scurtei sale vieţi, Ilie Motrescu, a mai scris eseuri, amintiri, proză scurtă, a cules folclor.

Despre Ilie Motrescu, s-au scris de-a lungul anilor zeci de materiale, i-au fost dedicate poezii care au fost publicate în diverse ziare şi reviste, semnate de autori diferiţi. Avem încă multe de scris şi de publicat despre acest talentat fiu al neamului nostru.

ELEONORA SCHIPOR

NĂSCUTU-M-AU CARPAŢII

Născutu-m-au Carpaţii

Şi-n crâng m-am deşteptat,

Cu şopotul de ape

Mereu m-am legănat.

****

Alăturea cu fagii,

M-am pomenit crescând;

Cu păsări deopotrivă

O doină fluierând.

****

Iar stele policandre

Mi-au fost pe cerul-scut;

Icoană de săruturi

O floare am avut.

****

Atâta amintire

Voi mai purta de-acum,

Atâta mângâiere

În nesfârşitul drum.

(Volumul „Cântarea Carpaţilor”)

_________________

HORA VIEŢII

Aici ne întâlnim

În prejmă şi-napoi

Sunt tipurile duse

Şi vremile de-apoi.

Iar noi feciori şi mame,

Prieteni şi duşmani,

Întindem hora vieţii

Pe-un ţărmure de ani.

Ne revedem în grabă

Din goana veşniciei,

Şi ne iubim, sau batem

O urmă să rămâie.

Puterea vieţii fierbe

În clocot spumegos!

De-odată-ntoarcem ochii

Şi vrerile pe dos.

Ne ducem…

Cale bună, bărbatule voinic!

Din darurile voastre n-am moştenit nimic.

Să ne-auzim de bine, flăcăule frumos!

Vă multumesc de moarte, petreceţi sănătoşi!

(Volumul “Hora Vieţii)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s