~Alexandru Nemoianu: „Aceşti sfinţi români“

(La un an de când Artur Silvestri  s-a făcut nevăzut de noi)

În foarte bună măsură fiecare  Neam are  un număr de Sfinţi ai lui. Ştim bine că Sfinţii alcătuiesc o ceată, sunt Neamul” lui Dumnezeu, dar în timpul istoric dintre ei, unii sunt cu mai mare râvnă slăviţi de Neamuri. Şi această râvnă poate că desluşeşte mai bine ca orice firea Neamurilor, a fiecăruia dintre ele.

Sunt Neamuri  ai căror sfinţi sunt războinici, luptători, foste capete încoronate, mari şi vestiţi lucrători de minuni, încă din vremea vieţii lor. Sunt Neamurile care au rost „mare” în timpul istoric; acele neamuri care făuresc ordinea lumii. Dar Neamul Românesc, nu asemenea sfinţi „ai lui” are. Sfinţii Neamului Românesc sunt atâta de sfioşi încât până şi sfinţenia şi-au arătat-o anevoie, codit, parcă ruşinându-se.

Aceşti Sfinţi sunt: Sfânta Cuvioasă Parascheva, – Sfânta Vineri –  şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou,”Basarabov”.

Aceşti sfinţi au fost nevoitori în taină şi în ascuns. Nevoinţa lor a fost doar către Dumnezeu, Cel în Treime Mărit, şi slava lor doar lui i s-a arătat în trecerea lor prin lume.

Aceşti sfinţi doar îndelungată vreme după ce s-au făcut nevăzuţi celor rămaşi în lume, au fost arătaţi. Şi arătarea s-a făcut prin dezvăluire minunată arătată tot unor nevoitori.

Cei doi sfinţi pomeniţi şi care cu mai mare râvnă sunt iubiţi de Români, s-au smerit pe sine pentru tot şi toate, pentru un „pui de găină”.

Sfânta Cuvioasă  Parascheva şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, sunt cei care cu grabă ajută pe săracul ajuns la nevoie, pe cel pe care toţi îl uită, toţi îl alungă, toţi îl ocărăsc. Pe cel care smerit nu încetează să mulţumească, până şi pentru nevoile lui.

Aceşti sfinţi sunt asemenea unui prânz  la vreme de sapă sau la vreme de coasă sau oricând.

Prânzul simplu şi aproape fără nimica devine ospăţ împărătesc.

Devine ospăţ, căci este întins pe ştergar curat, de cânepă aspră având cusut întrânsul aşchie sfântă. Devine ospăţ, căci se alcătuieşte din pâine zgrunţuroasă din grâu ales şi cană cu vin roş; daruri primite şi prin truda omenească întoarse ca daruri. Devine ospăţ, căci este pe iarbă   cu bună mireasmă, sub cer curat şi în dangăt de clopot care ne vesteşte că pururea drumul spre casă ne rămâne slobod: ieri, astăzi, întotdeauna.

ALEXANDRU NEMOIANU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s