~Gheorghe A. Stroia: „Minunate obiceiuri“ -o monografie de Năstase Marin a satului oltenesc inter/post-belic

Lectura este un dar plăcut – făcut fiecărui om, care-şi caută echilibrul în scrierile valoroase, prin care transpar emoţiile picurate din sufletul unui artist. Poţi descoperi scrieri ce aduc în atenţia publicului, lucruri nu atât nespuse, cât rescrise, resimţite sau mai bine-zis: reinventate. Ispitit de o posibilă reîntoarcere în timp, am regăsit cartea domnului Năstase Marin, intitulată “Fermecate obiceiuri”, Editura Şcoala Gălăţeană, 2005. O carte despre care nu ştiu dacă s-a vorbit dar, despre care – cu siguranţă, merită să se vorbească. Lucrarea are 148 pagini alb-negru. Ea nu este ilustrată, dar acest fapt este compensat de descrierile în amănunt ale evenimentelor rurale, astfel încât în mintea cititorului se poate contura o imagine “tangibilă” a acestor evocări.

Pentru mine – un om care nu a trăit în realitatea satului – lecturarea cărţii mi-au reconstituit în minte imagini vii ale acelor vremuri. Mi s-au dezvăluit realităţi necunoscute dar unice – prin modul lor de abordare. Am descoperit ţăranul român, aşa de “cântat” în scrierile literare române – dintotdeauna. Am regăsit ţăranul acela hâtru, capabil, muncitor, simplu dar şi un “trăitor” al unor “Fermecate obiceiuri” – născute în timpuri fără de memorie şi transmise din generaţie în generaţie. Deşi autorul declară din start că scrierea de faţă nu se doreşte un studiu etnografic al satului românesc, cartea – aceasta este de fapt : o monografie a satului oltenesc din perioada interbelică şi apoi postbelică, susţinută de argumente solide şi de relatările ludice ale vieţii rurale. Sub auspiciile unor “amintiri din copilărie”, cartea se dezvăluie – încă de la început cititorului – cu puterea unor evocări de calitate, puternic ancorate în sufletul autorului, care deşi “îşi recunoaşte limitele”, se dovedeşte a fi un fin cunoscător al vieţii de la ţară. În cartea sa este prezentat ţăranul roman, aşa cum era perceput de către autor, în perioada copilăriei sale: înnobilat de muncă şi plin de ghiduşii, de trăznăi şi năzbâtii, cu un anume fel de a trăi şi de a face din etapele vieţii – evenimente memorabile. Sunt prezentate întâmplări, evenimente din viaţa satului, care însoţesc şi au însoţit dintotdeauna ţăranul roman – de la naşterea şi până la moartea sa.

Astfel, continuând firul relatărilor obiceiurilor şi tradiţiilor populare, Marin Năstase – prin scrierile sale – este continuatorul înaintaşilor săi – maeştri ai literaturii populare – precum: Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Mihail Sadoveanu, Ion Creangă. Stilul relatărilor lui Năstase Marin se apropie de cel al umorului de substrat al romanului lui Moromete ( şedinţa de “politichie” este transformată în şedinţă agricolă, ca în sceneta “Bumbacul”) sau de situaţiile tragi – comice descrise de Liviu Rebreanu în romanul “Ion” – când iubita era sedusă şi apoi abandonată (ca în secvenţa intitulată de Năstase Marin “Hora”). Acest dans popular este descris în amănunt, uneori autorul oferă lecţii dintr-un veritabil curs de dans popular, în care sunt surpinşi paşii şi stilul de dans, mişcările fine şi rafinate, unicitatea sincronizărilor dansatorilor, înlănţuiţi de o mirifică bucurie a vieţiii. Pe marginile horei, oamenii socializau şi hotărau soarta vreunei fete sau a unui flăcău, se făceau alianţe, se legau simpatii sau se dezvăluiau antipatii. Ritmul horei  este – pentru autor – “Ritmul sufletului românesc

Nu lipseşte, din paginile cărţii, lăutarul autentic – ca o puternică personalitate culturală a satului acelor vremuri. Prin “lăutarul” adevărat, autorul scrie despre omul care cânta nu din necesitatea câştigului, ci din plăcerea de a cânta. Omul pentru care nu conta rangul sau averea, ci în primul rând sufletul şi omenia celui pentru care cânta. Despre “lăutarul” care ştia să se facă plăcut, de fiecare dată dar, care – în final – piere ucis de invidia şi răutatea colegilor de breaslă. Moartea lăutarului simbolizează de fapt, dispariţia din peisajul rural a lăutarului autentic şi substituirea sa cu unul de proastă calitate, pentru care pe primul loc este câştigul.

Obiceiurile populare precum “Govia”– “odoarele”, amintesc cititorului – necunoscător al tradiţiilor – despre vremuri în care hărnicia şi priceperea erau la rang de mare cinste. Vremuri în care fiecare lucru făcut era motiv de mândrie dar şi de competiţie între gospodinele satului. Sunt prezentate şi alte dansuri populare, cum ar fi hălăişa – “căluşul”, obicei care îşi pierde originile undeva în vremurile dacicice, ca dans ritual – împletire simbolică a vieţii şi a morţii. Sunt simplu enumerate şi alte dansuri cu deosebită rezonanţă folclorică, unele dintre ele păstrate şi în zilele noastre, cum ar fi: “Zamfirica”, “Balta”, “Căzăcelele”, “Bugeacul”, “Litadoiul”, “Rustemul” şi “Brâul”. Relatările lui Năstase Marin sunt pline de lirism, încărcate de poezia unui suflet care recunoaşte în obiceiurile străvechi, însăşi puterea individualităţii şi spiritualităţii poporului român. Abundă expresiile metaforice – menite să creeze acel cadru de poveste, acea “ceaţă a vremurilor”, pe care nu o poţi pătrunde decât cu simţirea.

Tot din cadrul prezentării horei, autorul scrie un nou capitol al monografiei sale, intitulat: “Mahmudele”. Acesta se referă la magnificele salbe de aur, purtate la gât de fetele satului, ca simbol al bogăţiei şi prosperităţii satului românesc de altădată. Este vorba despre “mahmud” – o monedă turcească mare – de aur – din vremea temutului sultan Mahmud al doilea. Salbele de aur aveau nu numai “mahmudele”, ci şi “napoleoni” sau “cocoşei” – bani de aur – din timpul împăratului Napoleon al III-lea la Franţei. Frumoasele satului, astfel pregătite de horă, îşi etalau salbele, ca dovadă a statutului lor social, a bogăţiei familiei din care provenea. Astfel erau ispitiţi flăcăii să-şi aleagă nevasta, nu numai după frumuseţe, ci mai ales după zestre.

Sunt prezente în monografie şi minunatele obiceiuri ale sărbătorilor: colindele româneşti, atmosfera magică de sărbătoare a iernii, soldată cu “culesul bolindeţilor”, sau colindatul de Paşte, în săptămâna mare. Interesant din acest punct de vedere este obiceiul numit “Câţu-mâţu”, care debuta prin recitarea unei poezii rituale: “Câţu-Mâţu,/Două ouă încondeiate,/Puse bine pe perete./Unul mie, unul ţie,/Unul de tovărăşie”. În urma acestui “colindat de Paşte”, colindătorii strângeau ouă, existând şi în acest caz spiritual de competiţie. Umorul descrierii este debordant, autorul “pictând” personaje inedite, personaje creatoare de un comic de situaţie. Astfel, precum în scrierile lui Creangă, există colindători care tranformă versurile minunate ale colindului, în versuri defăimătoare la adresa celui colindat. Un gospodar – ca un veritabil “popa Oşlobanu” – supărat de zicerile colindătorilor, îi alungă şi aruncă după ei cu bulgări din belşug. Vi se pare cunoscută această situaţie? Cred că este vorba – de fapt – despre ceva înrădăcinat în sufletul românului, de frumuseţea vârstei nemuritoare a copilului, care s-a comportat la fel, dintotdeauna. Cât adevăr şi câtă simplitate! Nu lipseşte din carte şi obiceiul de Lăsata-Secului, când gospodinele “umpleau” uliţele satului cu aromele plăcintelor cu brânză. Aproape olfactive aceste imagini – frumos redate – cu o măiestrie aproape picturală !

Ca un rafinat cunoscător al vieţii la ţară şi al limitelor vieţii, Năstase Marin ne aduce în atenţie obiceiuri legate de naştere: “Dat la grindă”, precum şi pe cele legate de ritualul morţii: “Tămâiatul”. Astfel, “datul la grindă” era un teribil joc al vieţii, în care “moaşa satului” se convertea într-o ursitoare bună, care-i ura nou-născutului să aibă sănătate şi putere, să aibă parte doar de bucurii. “Tămâiatul” era un ritual străvechi destinat morţilor, despre care – cu oarecare resemnare – autorul spune că nu îi vedea rostul. Obicei căruia, cu trecerea timpului, începe să-i desluşească sensurile mistice şi valoarea etnografică. Scrierea “Leana” aduce în atenţia cititorului, alte obiceiuri străvechi cum ar fi: “şezătorile”, care împleteau imaterialul – speranţa regăsirii alesului inimii (a împlinirii destinului), cu materialul – foloasele muncii prestate. Scena descrisă de “Bumbacul” pune în valoare inventivitatea românului, a capacităţii sale de a-şi uşura existenţa, prin punerea în practică a unor idei valoroase. Ce poate fi mai adevărată decât această trăsătură a minţii, care a făcut românul să supravieţuiască vicisitudiilor istoriei, să-şi redefinească valenţele sale morale şi spirituale ?

Este foarte probabil, ca despre aceste lucruri să se mai fi vorbit, sau să se mai fi scris, dar cu siguranţă nu în maniera insolită a scrierilor lui Năstase Marin. Un veritabil regal de etnografie şi folclor, un veritabil studiu – destinat descoperirii adevăratelor origini ale românului –undeva în profunzimea şi frumuseţea satului românesc. Acolo unde se împletesc dorurile neepuizate ale unor trăiri moderne, cu simbolurile arhaice ale obiceiurilor şi datinilor străvechi, cu regret îngropate de noi în negura timpurilor. Cartea este o impresionată notă de sinceritate a unui om, cu originile la ţară, pe care şi le recunoaşte şi depre care nu se sfieşte să scrie. Un om pentru care trăirea sau retărirea vârstei copilăriei, constituie atât o sursă de inspiraţie, cât şi o reconstituire a artefactelor etnogenezei sufletului românesc. O scriere memorabilă, despre care oricât ai dori, nu i-ai putea surprinde în totalitate înţelesurile tainice. O scriere de referinţă, prin simplitatea ei, dar magnific dublată de o originalitate aparte. Memorabil este şi îndemnul autorului – din finalul cărţii – de a ne converti în exploratori ai propriului nostru trecut, pentru aflarea rosturilor trecute, a trăirilor prezente dar şi a conturării unor valoroase experienţe viitoare.

GHEORGHE A. STROIA

Adjud, 30 august, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s