~Viorel Roman: „Care istorie?“

Mă numesc Viorel Roman. Am studiat economia la Bucureşti, doctoratul l-am luat cu teza „România in sfera de interese a marilor puteri” la Bremen. Scriu in interesul poporului roman din care fac parte si mi se pare cu atât mai necesar sa scriu cu cat am avut norocul sa aparţin unei generaţii care a avut toate condiţiile sa plece si sa invete, sa se manifeste si in România si in Germania. Faptul ca mă exprim in domeniul social-economic si istoric n-are mai puţin de-a face cu literatura pentru ca după un paradox sârbeasc : „viitorul este foarte clar … trecutul este insa din ce in ce mai incert”. Intr-adevăr, exista un curent in istoriografie care afirma ca literatura istorica este de fapt numai literatura ; noi scriem *cum ar putea sa fi fost *, deoarece nu ştim *cum a fost*… Ca urmare, toata istoria nu e stiinta verificabila, experimentala, ci e pur si simplu literatura, cu deosebirea ca oamenii de litere trebuie sa fie de regula talentaţi pe când istoricii se pot ajuta de documente si chiar fara a fi talentaţi, scriu fara sa o spună explicit „literatura”. Se poate spune ca e destul de dramatica afirmaţia aceasta. Nu-mi aparţine, exista o scoală de gândire care pleacă de la aceasta premiza.
Dar, in acelaşi timp, fiecare popor are o misiune pe acest pamant, o menire, un mesaj pentru ca altfel el n-ar exista. La fel este si cu poporul roman. Toţi membrii acestui popor se exprima in aceasta limba si nu au alta menire decât de propasire si afirmare a calitatilor si idealurilor acestui popor. Faptul ca alte popoare sunt in concurenta cu el, ca sunt detractori care vad in acest popor o piedica in afirmarea lor, e o situate normala fiindcă aşa a fost din totdeauna. Mai mult decât atât : chiar prin faptul ca suntem ocupati si, deci, suntem invinsi – aceasta realitate nu ne împiedica sa ne afirmam. România a pierdut al doilea război mondial si a pierdut si al treilea război mondial („războiul rece„), asta implica dreptul învingătorului de a ne scrie, impune istoria. Este, deci, logic ca noi nu ne putem scrie istoria pentru ca învingătorii ne-o scriu ei. In acelaşi timp putem face unele afirmaţii si ne putem exprima rezistând împotriva ei si ştiind ca nu va fi veşnica aceasta ocupatei.
Acestea sunt dimensiunile acţiunii la care eu încerc sa particip, dintr-o poziţie privilegiata, din Germania având toata admiraţia pentru cei care, in România, fac acest demers. Si cu atât mi se pare mai ruşinos pentru prietenii mei din Occident care nu participa la acest efort al unei populaţii ocupate, fara drept sa-si afirme istoria, in care vin Wiesel si Tismaneanu, doi  evrei americani, si ne spun cum am pierdut un al doilea razboi mondial (cum sa vedem  Holocaustul ) si al treilea razboi mondial (cum sa vedem comunismul). E penibil! Dar se pare ca asta face parte din repertoriul învingătorilor ; sa acceptam ca trebuie sa suportam perioade lungi de ocupaţie. Stramosii noştri au suportat sute de ani ocupaţia si nu si-au pierdut nici încrederea, nici spiritul romanesc, nici puterea de rezistenta. Cum sa le pierdem noi? Iar in cazul meu – cu atât mai mult; cum sa le pierd eu, care privilegiat oarecum, n-am nici cea mai mica dificultate de-a suporta si chiar critica toate acestea ?

VIOREL ROMAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s