~Victor Martin: „Guvernul privat“

Îndemnat cu „Vrei să conduci România. Vino în guvernul privat”, când am deschis un site numit „Guvernul privat”, am crezut că dau peste un „guvern din umbră” ale reacţiunii sau vreun „guvern alternativ” al opoziţiei politice.

Aş! Am dat peste nişte articole ale unor nemulţumiţi privind: „trecerea de la birocraţie la o administraţie în serviciul public”, „serviciile turistice din România, proaste şi învechite, mai scumpe decât în Austria sau Grecia”, „scumpirile în lanţ din energie”, ieşirea satului românesc din Evul Mediu”, „dispariţia căruţelor de pe şosele”, „recordul mondial la numărul de ghişee pentru a-ţi putea plăti o taxă”, „legătura între miliardele de euro din buget şi zidurile surpate din spitale”, „are România nevoie de un model irlandez în educaţie”, „de ce toţi vecinii noştrii au reuşit să facă autostrăzi” şi altele.

Atunci mi-am zis, stai dom’le, că asta e reprezentarea unui guvern „privat”, adică nu e de stat. Adică, cum ar veni, altceva decât guvernul în funcţie, cu reprezentarea lui parlamentară redusă, cu tot. Şi mi-am zis că au dreptate initiatorii: un guvern să fie „de stat” şi să mai avem şi un guvern „privat”, aşa cum avem pensii „de stat” şi pensii „private”. Unul să se ocupe de suprastructura şi infrastructura statului român, iar cel de-al doilea cu structurile private; să fie, aşa, un guvern pe deasupra conducerii executive a statului.

M-am apucat să citesc şi mult m-am mai minunat; nemulţumirile nemulţumiţilor se refereau la guvernarea guvernului în funcţie, nu veneau în întâmpinarea ideii de înfiinţare a unui guvern prin privatizarea noţiunii.

Deoarece nu sunt „unul dintre cei care duc economia României înainte”, deoarece nu mi se pare normal „să nu fiu întrebat care sunt priorităţile economice ale ţării”, deoarece văd că privatizarea merge prost şi nu cred că „evoluţia pozitivă a României din ultimii ani se datorează aproape exclusiv mediului de afaceri, în timp ce agenda politică nu a coincis cu nevoile reale ale economiei”, deoarece nu cred că este momentul „să-mi fac vocea auzită şi să particip la programul de guvernare al viitorului executiv”, refuz să mă bag într-o luptă ce se anticipează a fi lipsită de sorţi de izbândă.

Refuz să primesc ceea ce mi-aţi putea da şi nu-mi daţi.

După 17 ani de lătrat prin ziare, m-am zaharisit; nu mai am încredere într-o evoluţie pozitivă a României. Chiar de s-ar schimba românii cu toţii, mentalitatea lor mioritică rămâne; o duc mai departe copiii, nepoţii şi strănepoţii.

Problemele sunt simple şi uşor de rezolvat, dar nu are cine să le rezolve, indiferent dacă avem guvern de funcţionari publici sau de privatizaţi. De exemplu, problema cozilor de la ghişee nu ţine numai de insolenţa funcţionarilor, ci şi de mârlănia celor ce stau la coadă; nişte laterale din tablă, ca la vite, îl poate învăţa şi pe român să stea civilizat la coadă.

Birocraţia nu este numai “atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităţilor sau a regulilor scrise”. Ea înseamnă şi “ansamblul funcţionarilor publici”, dar tot publici sunt şi funcţionarii din întreprinderile private şi, poate, mai răi decât cei de la stat.

Turismul românesc nu este nici mai bun, nici mai rău decât cel din alte ţări; el are totuşi o caracteristică “originală”: e ca şi cum ai semăna grâu pe dealuri şi ai planta pruni pe câmp, făcut cu oameni pricepuţi la orice.

Scumpirile în lanţ la energie se datorează, în primul rând, ignorării celei mai de preţ energii din lume: energia mentală. Doar folosirea excesivă a acesteia poate duce la descoperirea altor energii neconvenţionale şi ieşirea de sub tirania gazului rusesc.

Satul românesc nu trebuie scos cu forcepsul din Evul Mediu, în care se află. Ocolit cu autostrăzi sau mutat mai la deal, să nu-l ia apa, iese şi singur la lumină. Nu trebuie înşirat, casă după casă, de-a lungul şoselei.

Problema nu este reprezentată de existenţa sau inexistenţa căruţelor, ci de faptul că se plimbă fiecare, pe unde îl taie capul, cu ele, şi sunt trase de nişte cai costelivi, mult prea reprezentativi pentru România, demni de protecţia animalelor.

Nu e nici o legătură între miliardele unui buget alimentat artificial de diaspora şi zidurile dărăpănate ale spitalelor. Nici între puzderia de medici deprofesionalizaţi dinainte şi faptul că foarte puţini se realizează în străinătate. Nici între faptul că se cotizează pe principiul “solidarităţii” şi faptul că morbiditatea este mult prea crescută. Problema este că nu are cine să privatizeze sistemul sanitar, astfel încât să nu mai existe decât medici şi pacienţi, faţă în faţă, nu şi structuri parazitare, care adună bani în contul medicilor, ca să-i plătească cum vor ele.

Până la modelul irlandez de învăţământ, ar trebui să luăm aminte la sistemul lor de gândire. Irlandezii nu au băgat banii Uniunii Europene în ziduri, ci în sectoare producătoare de profit.

Spaniolii, cei care au construit autostrăzi admirabile, nu sunt vecinii noştri. Vecinii noştri sunt sârbii, cărora Tito le-a făcut autostrăzi. La ei, Miloşevici n-a mai vrut să plătească datoria, au venit americanii şi le-au distrus podurile şi autostrăzile. Nu orice dictator comunist se poate lăuda că e regele Spaniei.

Dacă exista o “proprietate private a statului”, îmi imaginez că trebuie să existe, pe undeva, şi şi un govern privat al statului; nu trebuie să mai înfiinţăm unul.

VICTOR MARTINa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s