~Tiberiu Cosovan: „Tezaurul de la Cajvana“

Cajvana, oraşul vegheat de legendarul stejar multisecular al Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, ar putea figura pe harta turistică a Bucovinei ca urbea în care se găseşte cel mai bogat tezaur particular de cusături tradiţionale.

Peste 120 de costume populare, care ilustrează diversitatea portului tradiţional românesc din Bucovina, cărora li se adaugă un număr impresionant de ştergare cusute cu motive populare sunt păstrate cu sfinţenie, în două încăperi special destinate, în casa familiei Iliţoi.

Aproape toate (cu câteva excepţii care constau în câteva piese de port popular moştenite de la părinţi, bunici şi străbunici) sunt rodul muncii de-o viaţă a gospodinei Floarea Iliţoi.

Cămăşi vechi, dar cu ţesătura albă ca laptele

Costumele populare, predominant femeieşti (alcătuite din cămăşi, catrinţe, brâuri şi bârneţe), dar şi piese de port popular bărbătesc (cămăşi şi iţari, precum şi brâuri şi curele cu motive ornamentale cusute cu mărgele) sunt frumos rânduite pe laviţe, scaune, lăzi de zestre sau sunt atârnate pe umeraşe în cele două încăperi în care sunt etalate ca la muzeu.

Cea mai veche dintre piesele de port popular este o cămaşă de cca. 200 de ani, „cusută cu bumbac”, pe care Floarea Iliţoi o are de la străbunica ei. Cămăşi vechi, dar cu ţesătura albă ca laptele pe care strălucesc, cusute în motive florale sau geometrice, mii şi mii de „mărgele mărgăritar”.

„Urzesc, ţes şi cos de când mă ştiu”

Măruntă de statură, robustă şi zâmbitoare, Floarea Iliţoi, care a trecut pragul vârstei de 60 de ani, a învăţat să lucreze cu acul de mică.

Dar nu numai cu acul, pentru că, aşa cum spune ea, „urzesc, ţes şi cos de când mă ştiu”. Aşa a fost în familia ei, iar îndemânarea şi meşteşugul s-a transmis din generaţie în generaţie.

Au fost trei fete la părinţi şi-şi aminteşte de anii în care „dacă nu-ţi coseai singură cămaşa, nu aveai ce îmbrăca”. Trei fete care şi-au lucrat de mici zestrea cu mâna lor.

„Lucram acasă sau la şezătoare – spune ea – lucram la lumina lămpii fiindcă nu aveam curent electric, lucram liniştite şi mult”.

„Stalin şi poporul rus liberate ne-au adus!”

Se lucra pe pânză  ţesută în casă şi erau vremuri în care numai contractând animale cu statul se puteau cumpăra câteva kilograme de bumbac pentru urzeală.

Cânepa se cultiva în grădină. „O topeam la baltă, o spălam, o întindeam, o uscam, o mieliţam… şi aşa aveam fire pentru ţesut”.

Floarea Iliţoi îşi aminteşte că la şcoală „ne purtau cu steguleţe şi cântam: Stalin şi poporul rus liberate ne-au adus!”.

Tatăl ei, Grigore Buleu nu s-a înscris în colectiv. Familia a avut de suferit. Într-o primăvară  tatăl tocmai terminase de arat grădina, iar seara a fost arestat. A fost condamnat ca „instigator recalcitrant” la doi ani şi jumătate de închisoare.

Şcoala de cusături naţionale, cu artista plastică Ileana Bardă

La un moment dat fetelor li s-a spus că nu mai au voie să vină la şcoală. Floarea a plecat de acasă şi a lucrat şase luni ca “hargată”, la Molid, la o familie care avea “şapte vaci şi doi copii gemeni”.

Tatăl, eliberat între timp, a aflat că la Gura Humorului s-a deschis o Şcoală  de cusături naţionale şi a înscris-o pe fată la cursuri.

A frecventat şcoala timp de doi ani având-o ca profesoară pe… artista plastică Ileana Bardă.

Viaţa a mers înainte. S-a măritat cu Vasile Iliţoi şi, aşa cum spune ea hâtru, „m-am angajat la soţul”. Vorba vine, pentru că, de la sfârşitul anilor ’60, a lucrat la ICIL.

„Hodorogitul” războiului de ţesut

În familia Iliţoi au venit pe rând cei patru copii (Vasile, Traian, Anisia şi Grigore), care-au crescut văzând cum mama lor, pe lângă serviciu şi treburile gospodăriei, adormea de multe ori pe scaun cu ţesătura, acele, aţa, mărgelele şi degetarul în poală.

Fiul cel mare, Vasile, povesteşte acum râzând cum era altoit câteodată cu paleta de ţesut şi era învăţat cu treaba şi pus „să mute iţele”.

Copiii au crescut ajutându-se între ei atunci când mama lor era ocupată cu cusutul, iar soţul, care lucra ca şofer şi venea acasă târziu şi obosit, mai mormăia câte-odată când nu se putea odihni din cauza „hodorogitului”  războiului de ţesut.

„Le-am lucrat, le-am adunat şi le ţin bine!”

Lucra şi câte trei luni la o cămaşă. Dar nu făcea acest lucru pentru bani; era plăcerea şi bucuria ei. Un timp a lucrat împreună cu sora ei la Arbore, făcând ţesături şi cusături tradiţionale pentru reţeaua de magazine artizanale ale Cooperaţiei Meşteşugăreşti.

Acum, când copii şi-au făcut rostul lor, iar ea şi soţul s-au pensionat, face cămăşi pentru nepoţi. A avut şi are solicitări pentru diverse piese de port popular, dar, aşa cum mărturiseşte ea, nu este interesată să vândă.

Cu-atât mai mult, nu vrea cu nici un chip să se despartă de costumele păstrate în colecţia ei. „Sunt dragostea mea – spune Floarea Iliţoi – şi dacă nu mi-era drag să le fac, nu le făceam. Le-am lucrat, le-am adunat şi le ţin bine!”.

Mărgică  lângă mărgică

Dacă pânza era ţesută în casă, mărgelele au constituit întotdeauna o problemă. Cu ani în urmă mai umblau prin sat negustori de la care se puteau cumpăra mărgele în „păpuşi” (şiraguri răsucite) sau care le vindeau, foarte scump, „cu degetarul”.

Astăzi sunt mai greu de procurat. Mărgelele mai mari, care încă se mai găsesc, „nu se potrivesc” pentru modelele pe care le realizează ea cu multă migală. Modele pe care nici măcar nu le mai desenează  pe pânză, ci le face direct, cosând mărgică lângă mărgică.

„Am ajuns – spune Floarea Iliţoi – să întreb, atunci când merg prin piaţă, femeile mai în vârstă dacă nu au pe-acasă vreun petec de cămaşă, vreo cusătură veche cu mărgele, ca să mi-o vândă”.

Atâta mi-s de dragi, că nu m-aş despărţi de ele niciodată”

În Cajvana mulţi locuitori, mai ales cei din generaţiile mai tinere, nu ştiu de această pasiune mistuitoare, care i-a consumat zilele şi nopţile Floarei Iliţoi.

Abia anul trecut, cu prilejul sărbătoririi Zilelor Şcolii Cajvana, cineva, care a văzut tezaurul de ţesături şi cusături populare din casa familiei Iliţoi „a pârât-o”, aşa cum zice ea, şi a fost invitată să expună la şcoală. A umplut o sală de clasă cu costumele ei şi tot n-au încăput toate.

Mi-a arătat, cu mare bucurie, toate piesele de port popular (între care şi cămaşa de mireasă a mamei) păstrate în cele două încăperi, netezindu-le şi mângâindu-le cu dragoste, şi l-a îmbrăcat în straie tradiţionale pe soţul său ca să fie fotografiaţi împreună.

„Atâta mi-s de dragi – mi-a spus ea la plecare, îmbrăţişând cu privirea costumele etalate în încăperea mai mare – că nu m-aş despărţi de ele niciodată!”.

Dorinţa amenajării unui muzeu

Floarea Iliţoi, care şi-a însuşit toate modalităţile de a coase motive decorative tradiţionale pe straiele populare („în cruciţi – cum spune ea – pe un fir, în chilim şi cu mărgele”), are încă un gând pe care vrea să-l împlinească.

Vrea să amenajeze într-adevăr un muzeu dedicat meşteşugurilor casnice femeieşti (ţesutul, cusutul…) în care să se regăsească deopotrivă toate uneltele necesare („de la vârtelniţă şi războiul de ţesut, la urzoaiele cu sucală”) şi, bineînţeles, tot ceea ce se poate obţine prin folosirea lor, culminând cu piesele de port popular.

*

Mi-am amintit că  romanciera şi jurnalista elveţiană Helene Dufour (care-şi semna încă înainte de primul război mondial scrierile cu pseudonimul Noelle Roger) scria în „Gazette de Lausanne” că „Bucovina este o cutie de odoare”. Odoare între care situa, cu siguranţă, şi portul tradiţional al românilor din această zonă, port lucrat cu atâta dragoste de Floarea Iliţoi şi păstrat în tezaurul ei din Cajvana.

TIBERIU COSOVAN

Suceava

14 martie 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s