~Theodor Damian: „Semnul Învierii“

Învierea Domnului din morţi reprezintă între altele şi trezirea lumii la realitate. Într-un anumit sens, legat de evenimentele de atunci, Învierea a produs conştientizarea lumii cu privire la cine era într-adevăr Mântuitorul Hristos. Această conştientizare a fost profeţită, deci era aşteptată. „Vedea-vor pe cine au împuns” spun Scripturile (Ioan 19, 37; Zaharia 12, 9-10), adică îşi vor da seama că cel pe care l-au omorât era cu totul altul decât cine au crezut ei.

Bineînţeles Învierea din morţi a produs revelaţia („vedea-vor”) pentru că au cunoscut că cel înviat nu era altul decât cel ucis.

Conştientizarea produsă de Învierea Domnului se referă şi la revelaţia unei dimensiuni a condiţiei noastre existenţiale necunoscută până atunci, şi anume la capacitatea fiinţei umane de a învia, trup şi suflet, capacitate care este în acelaşi timp un dar de la Dumnezeu.

Sf. Ap. Pavel exprimă acest lucru în cuvinte simple dar fascinante şi pline de forţă. El spune că prin Învierea Sa, Iisus s-a făcut „Începătură celor adormiţi” (I Cor. 15, 20). Cu alte cuvinte, toţi adormim (murim), dar toţi înviem. Şi chiar cei care nu vor muri când va veni sfârşitul lumii acesteia, totuşi se vor schimba. Spune Sf Ap. Pavel: „Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi, la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba” (I Cor. 15, 51-52).

În urma unei astfel de revelaţii altfel trăieşti. Altfel înţelegi lumea şi viaţa. Este o diferenţă între a trăi sub semnul morţii, Sein zum Tode, cum ar zice Heidegger, sau sub semnul Învierii, Sein zum Leben, am putea noi zice. Cu alte cuvinte Sein zum Tode, prin Învierea Domnului devine Sein zum Leben. Traiul cu faţa spre Înviere redirecţionează destinul omului şi al omenirii, dar şi destinaţia pentru că destinul este legat de destinaţie.

Schimbarea de direcţie însă implică o schimbare a minţii, deci o convertire, de aceea Învierea reprezintă deblocarea drumului nostru spre mântuire. Aceasta explică de ce Sf. Ap. Pavel pune aşa de mare accent pe credinţa în Învierea Domnului: „Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră” (I Cor. 15, 17) zice el.

Altfel spus, Învierea lui Hristos schimbă şi înnoieşte totul. La un destin şi la o destinaţie nouă corespunde un om transfigurat, relaţii inter-umane noi, chiar şi  fire înconjurătoare înnoită, căci şi aceasta este subiect al conştientizării declanşate de Înviere. Acest lucru este frumos şi semnificativ exprimat de un filosof citat de Noica într-o lamentaţie personificată a asinului care l-a purtat pe Iisus la intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Asinul n-a ştiut pe cine duce. A aflat după aceea; iar când a aflat, a rostit cu reproş şi cu infinită tristeţe în cuvinte: „De ce nu mi-aţi spus, de ce nu mi-aţi spus/ că pe spatele meu îl purtam pe Iisus?!/ Ce lin, ce senin L-aş fi dus!”, aşa cum, cu acelaşi reproş, de data asta către ei înşişi, şi cu aceeaşi infinită durere în cuvinte, ucenicii care L-au recunoscut prea târziu pe Iisus în drumul spre Emaus, au spus unul către altul: „Au oare nu era inima noastră arzând întru noi când vorbea cu noi pe cale şi ne tălmăcea Scripturile?” (Luca 24, 22).

Alt sens în care Învierea Domnului reprezintă trezirea lumii la realitate este legat de actul venirii în sine a fiului risipitor, al conştientizării stării lui de ultimă decădere a condiţiei umane. Venirea în sine a fiului risipitor a fost echivalentă cu o înviere. De aceea, când l-a prezentat pe fiul risipitor fratelui său mai mare, tatăl celor doi a zis: „Fratele tău acesta, mort a fost şi a  înviat.” (Luca 15, 24).

Iar Învierea Domnului, care ca şi venirea în sine sau în fire a fiului risipitor ce are loc după cea mai cruntă suferintă a vieţii sale, vine după răstignirea pe cruce cu suferinţa ei ultimă („Eli, Eli, lama sabahtani: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?, Marcu 15, 34) provoacă, precum în cazul fiului risipitor, o venire în fire mântuitoare, o conştientizare, o descoperire mântuitoare a ceea ce nimeni nu ştia şi la care nimeni nu se aştepta: şi noi vom învia!

De fiecare dată când celebrăm Învierea Domnului recapitulăm această descoperire şi conştientizare, fapt ce ne ajută să ne menţinem pe drumul spre ţintă, spre destinaţie.

Ca treziţi dintr-un somn greu, aşa ne minunăm de locul unde suntem în comparaţie cu cel în care am fost. Acum ţinta e clară şi precisă şi avansăm spre ea cântând Domnului cântare nouă:

Hristos a înviat din morţi

Cu moartea pe moarte călcând

Şi celor din morminte

Viată dăruindu-le.

Pr. Prof. Dr. THEODOR DAMIAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s