~Pompiliu Comşa: „Scrisoare de acasă – Românii sunt peste tot şi nicăieri“

De când europarlamentarul pedelist Constantin Dumitriu m-a inclus în delegaţia de ziarişti pe care a invitat-o preţ de cinci zile la Bruxelles, aventură despre care o să relatez pe larg în ediţia noastră viitoare căci merită din plin, mi-au mai trecut supărările pe poporul din mijlocul căruia fac parte, aşa că astăzi am să scriu despre istoria românilor din Balcani. Mai ales că până în 1945 statul român avea o preocupare constantă pentru soarta fraţilor de la sud de Dunăre, oferind o perspectivă asupra remedierii situaţiei pe care a lăsat-o regimul comunist. Şcolile şi bisericile româneşti din Balcani au fost instituţii fundamentale pentru păstrarea identităţii etnice a aromânilor şi megleno-românilor, ramuri sud-dunărene ale poporului român. În decursul istoriei însă aceştia nu au beneficiat de un sprijin constant din partea societăţii româneşti, nici a oamenilor politici din ţară. Doar în momentele de criză ei au intrat în atenţie, la sfârşitul secolului al XIX-lea-începutul secolului al XX-lea şi în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. În ultimii 60 de ani s-au pierdut pe bandă rulantă instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult unde se vorbea limba română. Ramura sudică a poporului român, aromânii sunt prezenţi în Bulgaria, la sud de Sofia, numărând aproximativ 2500 de persoane în zona Peştera, în Macedonia, numărul lor ridicându-se la circa 2500 de meglenoromâni, în Albania-250.000 de aromâni şi în Grecia-600.000 de români. În toate aceste spaţii, din păcate, la ora asta ei nu au şcoli în limba maternă şi nu beneficiază de servicii religioase în dialectele pe care le vorbesc. Românitatea balcanică, ca ramură importantă a poporului român, este prima care apare în istorie, consemnată în surse scrise despre ceea ce profesorul Papacostea numea ’’energiile pierdute ale poporului român’’. Statul român, să fie clar pentru toţi cei 10.000 de cititori ai fiecărei ediţii a noastre, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi terminând cu anul 1943, a dovedit o preocupare politică accentuată pentru păstrarea identităţii româneşti sud-dunărene. Aromânii au participat intens la viaţa politică, culturală, religioasă a Statului român. Dacă ne gândim la faptul că mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna, a fost aromân, Emanoil Gojdu, un Mecena al culturii româneşti, de asemenea, la familii întregi de cărturari aromâni- Papacostea, Papahagi, Darvari- toţi aceştia au acţionat ca buni români pe toate planurile. Într-o altă ordine de idei, să vă spunem că dacă vă duceţi în Athos şi spuneţi că sunteţi români, toţi o să vă zică: ’’Da. Voi sunteţi urmaşii voievozilor care au ctitorit aceste mănăstiri’’. Smerenia şi dăruirea monahilor români de la Muntele Athos poate fi model pentru mulţi. Lipsurile în care s-au zbătut, faptul că au plecat acolo cu tot sufletul şi cu venitul lor, cumpărând chilii de la greci în condiţii foarte grele, toate acestea sunt impresionante. Dintre călugări e bine să-i amintim pe arhimandritul Antipa Dinescu de la Schitul Prodromu şi stareţul chiliei Koukouvinou, Teodosie Soroceanu, oameni de înaltă ţinută, mari români, mai patrioţi şi mari patrioţi. Ei au făcut să se cunoască în România documentele care se găseau în mănăstirile greceşti şi donaţiile făcute de domnitori şi boieri, făcând demersuri pe lângă regele Carol I şi Guvernul ţării pentru obţinerea drepturilor monahilor români din Athos. Toate documentele demonstrează lupta pentru supravieţuire a românilor athoniţi care, în jurul anului 1900, erau în număr de 500. Putem deci spune că românii sunt peste tot şi nicăieri. Peste tot, pentru că au făcut danii tuturor, ţinând în spate Athosul, şi nicăieri pentru că nu au nici o mănăstire mare cum au ruşii, sârbii, chiar bulgarii. Există în arhivele diplomatice de la cele Naţionale informaţii aparte despre relaţiile româno-otomane, anume fondurile Constantinopol, fondul Grecia, Albania şi altele, foarte puţin studiate din păcate. Dar oare avem generaţia de sacrificiu în rândul cercetătorilor pentru abordarea cu seriozitate şi înţelepciune a drepturilor românilor de la sud de Dunăre? Tare mă tem că nu. Poate aveţi altă părere. Aştept comentariile dvs., pe care le voi publica cu operativitate.

jr.dr. POMPILIU COMŞA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s