~Nastasia Maniu: „Eu cu cine votez?!“

Peste circa un an doua luni si jumatate, aceasta cronica maladie, cu puseuri acute din patru in patru ani, va iesi prin depasire de varsta din pubertatea ei intarziata, dublata inevitabil de o inteligenta retardata, si va intra triumfal intr-o varsta rotunda: 20 de ani. Atati se vor implini de la marea si misterioasa, ca sa nu spun intunecata, descatusare din 22 decembrie 1989. Sa ne traiasca! Nu boala, ci democratia pe care visam sa o vedem intrata odata si odata in maturitate. Se pare insa ca „proorocul” politicii postdecembriste, trecutul la cele vesnice Silviu Brucan, n-a fost tocmai un prooroc mincinos, ba, dimpotriva, unul foarte informat, fiind dintre cei care au proiectat mersul anumitor evenimente. Oare aici sa se afle radacina acestei boli? Adica in faptul ca biata (beata) noastra istorie a fost croita, nu dupa voia noastra, ci dupa voia altora, a fost scrisa cu sangele nostru, dar cu mana altcuiva? Nu m-ar mira un astfel de adevar, din moment ce, iata, avem acum o istorie trunchiata, manipulata, uitata, o istorie impachetata, legata cu funda si oferita, din patru in patru ani, drept mita electorala sub forma de mici si de bere, de brichete, brelocuri, brosurele, pixuri, discursuri, manele si alte delicatesuri crosetate in direct pe micul ecran, spre deliciul tuturor. Aceste lucruri „esentiale” sunt, dupa cum banuiesc pana si melcii din crescatorii, perfect inutile in desfasurarea urmatorilor patru ani, intrati subit, pentru majoritatea populatiei, dupa incheierea festinului electoral, intr-o incurabila depresie si intr-o inanitie cronica, pentru ca, dupa alti patru ani, sa se reia totul de la inceput in aceeasi maniera jalnic-penibila. Superba si constanta istorie postdecembrista mai avem, nu-i asa? Deprimanta, derizorie, monotona istorie, veti spune unii dintre dumneavoastra, cei care refuzati sa va lasati inseriati, in secret sau pe fata, dar cu un veritabil cinism, in categoria fraierilor electorali, care inghit pe nerasuflate galusca, aidoma unor debile animale politice, lipsite de discernamant si avand educatia, cultura si inteligenta situate strategic sub bracinar. Dar pana si ei, bietii fraieri electorali, tot se satura sa mai inghita acelasi circ interminabil pe stomacul gol. Cu alte cuvinte, pana si naivii refuza circul fara paine, renuntand sa mai mearga la vot, chiar daca stiu ca aceasta cale aleasa de ei nu duce nicaieri. Desigur, cei implicati in provocarea sindromului electoral se vor intreba indignati: Cum adica circ fara paine? Ce vrea sa insemne asta? N-am marit noi pensiile si salariile de atatea ori, chiar si-n prag electoral, cu riscul de a fi etichetati drept mituitori de constiinta civica si politica? N-am votat in Parlament cresterea cu 50% a profesorilor si a preotilor, in ciuda crizei care bantuie SUA si Europa si care ne poate lovi si pe noi? Nu s-a iscat, iata, din aceasta pricina, o noua cearta politica, impinsa pana in instanta, de asta data intre legislativ si executiv, adica tot intre noi si noi, cei de la putere, pentru a se intelege odata pentru totdeauna cine e mai darnic electoral? N-am dat noi ajutoare si pomeni dezmostenitilor soartei? Asadar, cum indrazniti sa vorbiti de circ fara paine? Noi dam, fara sa ne zgarcim, caci nu dam din buzunarul nostru, ci tot din al vostru, dam, prin urmare, si circ, dar si paine. Am invatat asta de la stramosii nostri romani, care-si indopau cu multa darnicie supusii atat cu circ cat si cu paine. N-om fi noi, urmasii lor, mai natarai decat ei, dar nici „niste rai si niste fameni”.

La aceste legitime, eventuale intrebari si afirmatii care, daca esti mai slab de inger, te pot lasa masca, eu i-as trimite pe guvernantii destinelor noastre sa intre din cand in cand in magazinele

alimentare de cartier, acolo unde se presupune ca preturile sunt mai modeste decat in mall-urile sau in magazinele de fite, sa intre, asadar, si sa vada ca, in timp ce pensiile vor creste incepand cu luna aceasta cu 20%, pretul unui salam cu zgarciuri, cel mai umil dintre mezeluri, cel pe care si-l pot permite din cand in cand pensionarii, a crescut deja cu aproximativ 30%, in etape succesive pe parcursul a doua luni. Facand un calcul elementar si aproximativ, constatam ca puterea de cumparare a pensionarilor „a crescut” si ea cu -10%. Altfel spus, a crescut in jos, daca imi este permisa aceasta extravaganta de expresie, aflata altminteri intr-o perfecta concordanta cu logica electorala si cu „generozitatea” hulpavei si primitivei noastre economii de piata.

Si atunci, vorba aia blestemata si parca predestinata, pe care nenea Iancu, neavand altceva mai bun de facut in geniala lui intuitie mucalita, ne-a lipit-o pe frunte ca pe o eticheta turmentata: „Hac, eu cu cine votez, sa traiti ?” Si, fiindca veni vorba de acest gest care aminteste de unii mai smecheri ce lipesc lovelele de fruntile manelistilor, pentru ca au cu ce, ma, au cu ce, ma intreb si eu asa, ca o fraieresteana, pe noi cine ne mai „canta” electoral? Si asta, pentru ca – nu-i asa? – avem pe cine asculta, din moment ce ne-am procopsit cu ditamai listele uninominale, despre care, e adevarat, multi habar nu au ce inseamna si cu ce se mananca, daca sunt sau nu comestibile, daca au sau ba E-uri etc. Dar ce mai conteaza o ignoranta (era sa spun „aroganta”) in plus sau in minus? Important este ca optiunile noastre de vot s-au mai colorat nitel, s-au mai diversificat, asa incat nu mai suntem nevoiti sa mai punem stampila pe aceeasi imbatranita in rele clasa politica (asa cred unii dintre noi), acum avem prospaturi, deci nu ne mai intrebam, clatinandu-ne dezorientati:Eu cu cine votez? Cum cu cine ? Nu l-ati descoperit inca pe listele uninominale pe inaltimea sa Copilul Minune? N-ati vazut-o in toata splendoarea ei pe frumoasa, haioasa si nabadaioasa Oana Zavoranu, o adevarata capodopera de femeie, simpatica foc, nu doar atunci cand tace, ceea ce cred ca nu i se intampla nici macar in somnul ei cel mai profund, ci chiar si atunci cand parlamenteaza infocata cu mult prea cunoscuta ei mama, devenita celebra in urma scandalurilor televizate cu si mai celebra ei fiica, aflata intr-o hamletiana dilema electorala: sa ma aleg sau sa nu ma aleg? Aceasta este intrebarea. O dilema, iata, ce ni se transmite, prin contaminare, si noua, alegatorilor, dar in varianta ei carageliana: Eu cu cine votez? Cu manelele sau cu telenovelele?

NASTASIA MANIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s