~Maria Vaida: „Un Senior al Gândului românesc: V. Fanache“

„Cercetarea aplicată a lui V. Fanache [„Gând românesc” şi epoca sa literară] subliniază competent spiritul de continuitate literară în provincia transilvană, o luptă fermă, tot mai accentuată împotriva semănătorismului anacronic şi o susţinere a modernizării inspiraţiei lirice, lecţia lui Blaga servind de exemplu inovator, deşi mesajul său poetic nu putea fi întotdeauna omogen asimilat.[…] Studiul beneficiază de o temeinică documentare, analizele literare sunt la obiect, colaboratorii statornici evidenţiaţi, celor trei critici li se schiţează chiar un embrion monografic, adică lui Ion Chinezu, Ion Breazu şi Olimpiu Boitoş (o vreme secretar de redacţie). […] Faţă de bibliografia „Ramurilor”şi a „Luceafărului”, lucrarea lui V. Fanache, a treia din seria atât de frumos începută de Editura Enciclopedică Română, are sporul exigenţei şi al concepţiei. Poate că exemplul lui V. Fanache va servi ca îndemn şi altor bibliografi de a studia revistele transilvănene din perioada interbelică. Este un început fericit, ce ar trebui continuat cu orice preţ. O lucrare utilă, deosebit de valoroasă pentru cei care studiază viaţa din epoca respectivă. În acest sens meritul lui V. Fanache rămâne incontestabil, cu toate micile observaţii aduse aici. Spiritul ştiinţific ce prezidează la temelia acestei bibliografii este o chezăşie că şi alte lucrări similare pot să apară.

(Nae Antonescu, Comentar la bibliografia „Gândului românesc”, în  „Steaua”, an XXIV, nr. 19, 1973, oct., pp.28, 36).

„Studiul lui V. Fanache aduce în contemporaneitate  o lume puţin cunoscută de noi,  şi primul merit al cărţii nu este de cercetare a unei epoci, ci de actualizare, în sensul că ne înfăţişează viaţa spirituală a unei reviste ce-şi reprezintă epoca peste vreme. Cartea oferă o panoramă a revistelor de la începutul veacului din Transilvania . Numărul lor este im presionant şi reflectă necesitatea trecerii Transilvaniei de le o provincie literară la o angajare a ei în destinul literaturii româneşti. […] În această atmosferă de renaştere spirituală a Transilvaniei apare „Gând românesc”, cea mai însemnată realizare revuistică transilvăneană dintre cele două războaie mondiale, cum o numeşte David Prodan.

Animatorul, omul a cărui viaţă s-a identificat cu destinul acestei reviste, a fost Ion Chinezu, care a făcut din „Gând românesc”o tribună a actualităţii literare. Gând românesc”a fost pentru Ion Chinezu „universitatea sa, academia sa, altarul său de cultură”, după cum se exprimă, mai târziu, unul dintre contemporanii revistei. […] Parcurgerea cărţii lui V. Fanache este un prilej de a cunoaşte, în detaliu, viaţa unui for de cultură ce reprezintă importanta contribuţie a intelectualităţii din Transilvania la dezvoltarea literaturii româneşti dintre cele două războaie mondiale.”

   (Traian Vedinaş,  V. Fanache, „Gând românesc” şi epoca sa literară, în „Făclia”, an XXIX, nr. 8409, 1973, 25 nov., p. 4).

  „Dar observă, cu drept cuvânt, autorul lucrării pe care  o discutăm, că ne aflăm nu numai în faţa unei sincronizări cu valorile naţionale, ci şi cu cele universale, dar trebuie subliniat că această universalitate nu mai repetă acum orizontul germanic exclusiv, asupra căruia insistase mişcarea literară dinainte de Unire, ci acesta se extinde spre occident, şi anume spre contribuţiile spirituale ale Franţei, îndeosebi. Conducătorii revistei înşişi – Ion Chinezu, Ion Breazu, Olimpiu Boitoş – se formează dincolo de hotarele fostei împărăţii şi se vor dezvolta în atmosfera acelei culturi care, prin chiar esenţa ei, a depăşit totdeauna orice limitări regionale, tinzând perpetuu, din Renaştere şi până în veacul nostru, spre universalism. Sub acest imbold susţinut, de altfel, de însăşi linia evoluţiei interne, s-a dezvoltat sincronizarea cu valorile universale. Era, în fond, o tendinţă vădită a literaturii noastre de după Unire şi accentuarea încă o dată a tradiţiilor noastre mai îndepărtate. E îmbucurător să constatăm câtă intuiţie au avut conducătorii „Gândului românesc” şi rectorul lui spiritual – Ion Chinezu. Dintr-o dată. Mişcarea literară din Transilvania s-a ridicat la o înălţime general naţională şi concomitent universală. Este mai departe meritul lui V. Fanache de a fi desprins din  frământările mişcării de la „Gând românesc” figurile lui conducătoare, mai sus amintite. Să-mi fie îngăduit din nou ca unul care am colaborat îndeaproape cu ele, la „Astra”, la „Transilvania” şi la „Gândul românesc”însuşi, să evoc – cu emoţie- nu numai lirismul concentrat al  lui Ion Chinezu, dar şi impresionanta lui luciditate, pătrunderea esenţelor literaturii transilvane şi naţionale, văzută estetic şi totdeodată istoric. În numeroasele discuţii pe care le-am depănat împreună, criticul revistei îmi apărea ca un vizionar, dar ca unul – şi nu nici o contradicţie în termeni – de un realism atât de viguros încât determina convingerea că acesta şi nu altul trebuie să fie drumul literaturii noastre. Este apoi dominant spiritul de sinteză în care lucrau Ion Chinezu şi Ion Breazu, şi lor le datorăm, după cum observă şi autorul bibliografiei de faţă, cele mai reprezentative sinteze ale mişcării literare maghiare şi române din Transilvania, într-un spirit de înalt respect pentru valorile create de poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Încă o trăsătură care va integra în actualitate moştenirea literară a „Gândului românesc” şi pe care studiile lui V. Fanache le reliefează cu putere.” (Al. Dima, Bibliografie şi istorie literară, în „Steaua”, an XXV, nr. 3, 1974, martie, pp. 16-17).

„Un loc de frunte îl ocupă în studiul lui V. Fanache cele două mari figuri ale poeziei transilvane, Octavian Goga şi Lucian Blaga. Despre Ion Chinezu, care a fost un fecund îndrumător pentru literatura interbelică are cuvinte de laudă şi apreciere. Ion Breazu, reprezentant al şcolii clujene, este înfăţişat ca harnic cercetător al fenomenului literar specific transilvan. V. Fanache scoate în evidenţă şi activitatea poeţilor interbelici: George A. Petre, Octavian Şireagu, Teofil Bugnariu, Emil Giurgiuca, George Moldovan, Dimitrie Danciu. În partea finală a volumului vorbeşte despre influenţa lui Eminescu în Transilvania. Poetul a lărgit în această provincie orizontul estetic. Apoi despre teatrul lui Alecsandri şi al lui Caragiale în Ardeal, despre adepţii iluminismului, despre Iosif Vulcan.Toate aceste figuri şi fenomene sunt tratate de un cunoscător adânc al istoriei literare şi cu o exigentă probitate critică. Cartea lui V. Fanache are meritul de a se citi cu plăcere şi interes.” (Ionel Neamtzu, Lecturi, în „Orizont”, an XXVII, nr. 36, 1976, 9 sept., p.2).

„Insistând asupra unui sens şi a unui mod de a fi capabile să singularizeze un destin şi o operă, V. Fanache lasă să prindă contur şi un remarcabil portret al artistului în eternitate. Prin datele sale umane, estetice, morale, şi nu în ultimul rând, filosofice, el ne propune de fapt un Caragiale oricând actual şi modern din chiar interiorul propriei sale clasicităţi. Demersurile sale se sprijină în această privinţă pe resursele, uneori aproape nebănuite ale ironiei. Disocierile operate în sfera conceptului îi permit, de altfel, să observe că opera scriitorului, tocmai fiindcă mizează pe o ironie socratică, se relevă ca o „interogaţie şi problematizare a lumii”.[…] Asemenea observaţii închid şi o anume filosofie a operei. Criticul îi luminează semnificaţiile cu o largă înţelegere simpatetică, lăsând el însuşi să se bănuie în discursul său o fibră de moralist, dotat cu un evident simţ al ironiei. Există în analizele sale o plăcere abia reprimată de a resuscita la modul emoţional viaţa ascunsă a operei. Sintagmele ei de efect sunt încastrate în comentariu, tocmai într-o astfel de intenţie. Pe V. Fanache, vorba de spirit sau cuvântul mustind de arome îl aduc întotdeauna într-o stare de jubilaţie interioară. Are, de altminteri, el însuşi harul de a formula memorabil. Agamiţă Dandanache n-ar fi, după părerea sa, decât „ un Crist de carnaval”, după cum Mitică, „sinteza prin excelenţă a lumii-lume(…) se profilează ca un erou de poveste, descurcându-se în toate cu deşteptăciunea unui Păcală citadin”. Scris cu rigoare şi vervă ideatică, eseul său despre Caragiale impune un critic avertizat, capabil să întreţină fascinaţia marii literaturi.”

(T. Tihan, Caragiale sub semnul realismului ironic, în „Steaua”, an XXXV, nr. 7, 1984, pp.38-39).

„V. Fanache surprinde raporturile subterane, deosebit de incitante între caracterul realist al reflectării societăţii în această operă şi atitudinea ironică a scriitorului aflat în faţa ei. […] În această subtilă suprapunere a perspectivelor de analiză rezidă tocmai originalitatea eseului, unul dintre cele mai moderne – dacă termenul nu este cumva fetişizat – în privinţa comentariului critic caragealean, beneficiar fericit al unor unghiuri noi de abordare a ironicului (a comicului, a râsului, a satirei în ultimă instanţă) ca dominantă a acestei opere în care se regăsesc surprinse cu atâta crudă luciditate sarcastică trăsături fundamentale ale unei întregi psihologii (sociologii) naţionale.”

(Constantin Cubleşan, Caragiale şi iar Caragiale, în „Steaua”, an XLVIII, nr. 11-12, 1997, nov.-dec., pp.56-57).

 Gând românesc şi epoca sa literară (1973)-studiu, bibliografie şi documente inedite- este o lucrare ce atestă acribie şi pasiunea cercetării. Bazat pe o informaţie bogată, autorul analizează cu obiectivitate contextul social, politic şi literar în care a apărut revista. Se subiniază rolulunor personalităţi în reneşterea şi emanciparea culturală din Transilvania de după Unire, formarea unei conştiinţe istorice, politice şi estetice.” (Ilie Radu-Nandra, V. Fanache, în Dicţionarul scriitorilor români, Ed. Fundaţiei  Culturale Române, Bucureşti, 1998, pp. 252-253)

   „În primele sale cărţi, V.Fanache continuă tematic şi metodologic spiritul şcolii clujene de istorie şi critică literară, investigaţiile fiind circumscrise ariei de valori transilvane ale literaturii române interbelice.[…] Gând românesc şi epoca sa literară (1973) valorifică o cercetare sistematică, riguroasă, aplicată climatului literar şi publicistic transilvănean din jurul anului 1930. Examinarea completă a revistei „Gând românesc”(studiu de situare istorică şi estetică, program, bibliografie, documente inedite) argumentează rolul celei mai importante publicaţii literare transilvane din epocă în cultivarea valorilor naţionale moderne. Reconstituire informată a unui climat intelectual, lucrarea reprezintă totodată o restituire şi o revizuire realizată cu discernământ critic.”

(C-tin Hârlav, V. Fanache, în Dicţionarul general al literaturii române, vol.III (E-K), Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2005, pp.112-113)

„Cartea universitarului clujean V. Fanache [Chipurile tăcute ale veşniciei în lirica lui Blaga, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2007, ediţia a II-a revăzută şi augmentată] pune în faţa lectorului una dintre cele mai originale interpretări muiate în înţelepciune, cu o privire întoarsă înspre Universal, care dezavuează cuvântul şi îl înlocuieşte „cu făptura obiectivă a lumii, cu chipul tăcut al lucrurilor, al trăirilor şi al tainelor, precum şi cu tot ce ţine de refuzul rostirii în beneficiul unei înteriorizări fecunde”; care „promovează o estetică a tăcerii, pe care Blaga o ilustrează la nivelul complex al unui inovator, alăturându-se unor mari creatori”. Poezia lui Blaga este o mare dramă lirică. Potrivit unei conştiinţe filosofice proprii, ale cărei principii sunt concretizate într-un fel de decalog filosofic, Blaga şi-a creat o lume a sa şi, pentru fiecare problemă, o soluţie personală. E lesne de înţeles că o asemenea atitudine nu putea fi adoptată decât de un poet filosof, înzestrat cu o imaginaţie divină. În domeniul filosofic, Blaga şi-a recunoscut unii premergători, dar a sfărâmat orice statuie şi s-a desprins de toate drumurile, croindu-şi poteci şi înlăturând filiaţii. […] Prin această carte, V. Fanache înalţă imaginea lui Blaga în conştiinţa cititorilor tineri, şi nu numai, îndemnându-i să se aplece peste întrebările lumii, să-şi acordeze ancestral nobleţea sufletească la literatura română”. (Virgil Şerbu Cisteianu, V. Fanache, Chipurile tăcute ale veşniciei în lirica lui Blaga, în „Gând românesc”, an I, nr. 5, 2008, ian., pp.40-42).

Selecţie: MARIA VAIDA 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s