~Iian Miclău: „PROVERBELE – adevărate perle ale folclorului, oglindesc caracterele noastre în viaţa practică de zi cu zi!“

“Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”.

Acesta este un proverb cu radacini stravechi, la zamizlit folclorul ca pe o perla

a intelepciunii si acolo a ramas. L-au stratificat timpurile, generatiile de oameni, istoria, cultura, literatura, dar perla a ramas stralucind pana in ziua de azi, nedezmintandu-se: “Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti”. Adica: “S-a imprietenit cu banul”, “Raia piele murdara cauta”, “Adevarul si suferinta intotdeauna fac prietenie”, “Hotul cu mincinosul nu se vand, chiar de se cearta intre ei”. “S-a atins de bani necurati”, “S-a intalnit tusea cu junghiul”,”Petecul

dupa sac”, “Iubirea iubire cauta”…,deci o recunoastere reciproca intre cei de-o seama! “Cei ce se aseamana se aduna”. Apoi, cei legati de arte stau si mai inlantuiti

proverbelor populare si oglindirilor acestora, fara alegere: personaje, scriitori, poeti, pictori, sculptori, muzicieni, pedagogi, preotime, politicieni, editori, critici, cititori,

-pe “virtual” sau pe “hartie”!  Insasi viata pare a fi un proverb! Sa ne imprietenim cu

cei ce fac fapte bune, chiar daca ni se par a fi “prea destepti” sau “prea prosti”, fapta

fiecaruia este reproducerea sufletului si caracterului fiecaruia!

“Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti”.

“Inteleptul si Tzantzarul”

Dragi copii si oameni mari, tzantzarul din aceasta poveste era un tzantzar ca oricare altul, doar ca era atat de mic incat nu putea fi vazut nicidecum! Numai dupa

zumzaitul lui necontenit stiau oamenii ca a venit tzantzarul. Tot dupa zumzaitul lui

necontenit stiau daca este prin apropiere sau mai departe, zboara undeva spre zarea

numai de el vazuta, ori se invarte in jurul lor asa cum fac tzantzarii in acele seri calduroase de vara.

Nacazul mare era numai ca acest tzantzar din poveste, numit de oameni Zumzaila, gasea orice glezna de la picior, degete de la maini, urechi, gatul neacoperit al oamenilor de se aseza nevazut. Imediat isi scotea Zumzaila acul sau de intepa pielea oamenilor. Intepatura lui era otravicioasa, asa ca intr-o buna zi, un baiat desi era voinicel s-a imbolnavit de intzepaturile tzantzarului Zumzaila. Mama baiatului la dus imediat la un Intelept al casei, care nu era altu decat bunicul baiatului. Asadar, Inteleptul casei le dadu cel mai intelept sfat, sa-l duca pe nepotelul lui imediat la un

doctor. Zis si facut.

Manuel, caci asa il chema pe baiat, facea asa o alergie incat, numai daca il auzea pe Zumzaila zumzaind prin jurul sau, devenea bolnav de facea si temperatura.

Minune, chiar si acum pe drumul lor catre doctor, tzantzarul Zumzaila era prin apropiere caci se auzea cum zumzae.

“Auzi, Mami, Zumzaila vine dupa noi, zise Manuel speriat!

“Foarte bine, acum are sa-i dea doctorul si lui leacul, sa nu mai vina dupa noi!

“Dar daca nu-l poate vedea…, se mira baiatul in gandul lui!

Ajunsi la doctorul din oraselul lor intrara degraba, iar acesta auzind despre ce este vorba, ii pregati lui Manuel o injectie, pe care trebuia neaparat s-o primeasca.Cat era baiatul mamii de voinicel, o oarecare frica incepu sa-l cuprinda, astfel ii zise

mamei sale, sughitand: “Mami, nu mai sunt bolnav, sa mergem repede acasa de aici!

Ca sa nu-si sperie pacientul, doctorul se indrepta spre fereastra pregatindu-si seringa,

deschise si geamul sa vina putin aer, apoi reveni zambind pacientului sau care tremura

in bratele mamei sale. Ii facu injectia, si cat ai clipi totul s-a terminat cu bine.

Cum se termina cu injectia insa, Manuel incepu sa tipe: “Mami, mami, il auzi pe Zumzaila? A venit pe fereastra, n-are frica de nimeni!”

“Acum sa nu-ti mai fie frica de Zumzaila” ii zise ea! Intre timp doctorul le spuse sa se

duca linistiti acasa, deoarece totul va fi bine! Dar doctorul nu mai intreba cum de au

atatia tzantzari pe langa casa? De unde vin, ca sa-i starpeasca! Vorba stiintei: “Sa cunosti cauza, daca vrei sa anulezi efectul”.

Dar dupa frica de injectie si alergia de tzantzari, Manuel ajunse acasa mai bolnav

decat fusese inainte de a merge la doctor. Mama sa, povesti bunicului toate cu-deamanuntul, iar acesta zise: “Stiu ce trebuie facut, ii vin eu de hac lui Zumzaila, si

asezandu-l pe nepotel pe genunchii sai, il asigura ca de azi inainte el nu va mai face alergie. Stia bunicul ce stia! Doar nu degeaba era el spranumit “inteleptul” familiei!

Asadar, dupa ce se gandi si iar se gandi, porni la treaba. Isi aduna de prin gospodarie tot felul de rumegusuri, scandurele si bocanci abandonati de ani de zile,

aduna ierburile si putregaiurile stocate de vremi pe langa gardurile ce imprejmuiau

gospodaria lor, curatii cum s-ar zice totul in jur, iar in final avu o oarecare gramada de

gunoaie, dar pentru care bunicul avea un plan precis. De indata ce soarele scapata spre

asfintit, cand tzantzarul Zumzaila aparea cu mare zarva in jur dar fara a fi vazut, bunicul aduse cu multa grija putin jeratic  cu care facu un fumegar din cele adunate,

cum se facea pe vremuri de “Sfantul Toader”pentru a trata pomii fructiferi de omizi.

Un fum negricios si dens acoperi curtea si gradina, iar Zumzaila zbura ca dus de streche, fara a mai fi vazut vreodata prin partea locului. Manuel s-a vindecat si el de

alergie, iar bunicul a devenit mai intelept, explicand cum intotdeauna tzantzarii trag

unde nu se face curatenie. Sfatuii dar pe toti din jur sa tina mare curatenie peste tot,

altfel se reintoarce tzantzarul Zumzaila!

Ceapa si Patrunjelul

Se povesteste pana in ziua de azi, cum odata pe vremuri, traind in aceeasi gradina

si in buna vecinatate, Ceapa incepu a se lauda Patrunjelului despre familia sa aleasa,

“alium cepa”, care, la randul ei apartine celei “Liliceae”. Apoi despre rubedeniile ei,

prazul, usturoiul, shalotul, laleaua cea frumoasa, etc. etc.

Cum Patrunjelul asculta linistit doar usor clatinandu-si frunzele sale ornate, ceapa continua povestirea sa cu multa mandrie! Eu sunt cea mai veche planta, zarzavatul cel

cautat si folosit la bucatarii. Pana si filosofii lumii m-au cercetat, egiptenii antici ma asemanau cu insasi Universul! Ei, ce zici Patrunjelule? O ceapa asa cum ma vezi, sunt

simbol al marelui univers! De cand sunt indienii indieni si chinezii chinezi, eu sunt onorata si la bucataria lor.

“Bine, bine Ceapa, numai faptul ca stai langa mine in aceasta gradina frumoasa, este un semn bun pentru tine, de recunoasterea ce o ai la Gradinarul nostru, dar,  se pare ca tu nu ma cunosti prea bine pe mine, ii raspunse patrunjelul. Apoi, uiti ca uneori esti atat de obraznica incat faci oamenii sa lacrimeze numai de se atinge de tine!

“Asculta Patrunjelule, sunt curioasa sa te cunosc, dar sa stii ca eu sunt si farmacista, iar cand ii fac pe oameni sa lacrimeze, de fapt le spal ochii de praf si uscaciuni!  Asa sa stii!”

“Daca tu esti o farmacista, ii raspunse patrunjelul,  sa stii ca eu sunt un doctor!

Numele meu latin este “Petroselinum crispum”, traiesc si in piatra, am si eu rudenii

nobile, numai sa-ti amintesc cateva mai de seama cum sunt: mararul, telina, leosteanul, morcovul, sfecla rosie, cu totii farmacisti licentiati! De mai multe mii de ani traiesc peste tot in lume, cresc si in piatra! Asa sa stii! Apoi  eu sunt insasi leac de

vindecare pana si la muscaturile otravicioase ale scorpionilor. Sunt si sirop dulce ce

intareste creerul oamenilor, frunzele mele curata rinichii si intareste inimile fiintelor!

Ma folosesc pana in ziua de azi toate popoarele mediteraniene, ale Pontului, ma au de bine si bucatariile engleze carora m-au daruit romanii cei antici; ce sa mai zic de bucatariile francezilor si ale grecilor! In tara acestui Gradinar ce ne uda acum radacinile si ne aseaza in aceasta povestire, am existat  dintotdeauna  dupa cat imi aduc aminte!”

“Hai, mai taci din gura se incrunta ceapa, caci uite iar vine sa ne ude cu apa, ca sa crestem bine si folositoare!

Oameni cu “albeata pe ochi”

In folclorul romanesc se zice, mai in gluma mai in serios, despre acei oameni care nu vad bine sau nu inteleg prea bine lucrurile din jur, ca au “albeata pe ochi”.

Vorbind cu respect, aceasta albeata pe ochi in inteles medical ar fi o cataracta,

un leucom, ce poate apare ca urmare a expunerii ochilor prea mult razelor puternice la

soare, la suduri, la vanturi, s.a.m.d. Acest leucom se manifesta ca o pata alba aparuta pe cornee, si poate duce la orbire partiala sau totala. Acestui leucom I se zice popular

“albeata”.

Dar, in expresia folclorului nostru popular, metaforic, aceasta “albeata pe ochi”

poate sa apara si atunci cand omul priveste prea mult la stralucirea aurului, adica a banului! Asadar, se zice ca unii cand vad banii cei luciosi fac “albeata la ochi”. Din acest moment lucrurile se complica, deoarece aceasta albeata face umbra pe creer de se pierde judecata cea buna a omului atins de acest fel de boala. Banul isi are valoarea

lui, e bun si foarte bun cand e castigat cu adevar si truda! Cand insa banul face “albeata”, atunci are o anume definitie, asezata de veacuri in folcloristica popoarelor:

“a fi ochiul dracului”, adica ban dorit fara truda si munca! Zona vanzatorilor de Neam!

De cand e lumea lume, aceasta “albeata pe ochi” a orbit pe multi, fie imparati,

fie hoti, faraoni sau regi, pedagogi deveniti demagogi, poeti sau profeti; istoria si

preistoria omeneasca ne da multe exemple din  timpuri si spatii. Dar cea mai nefasta

cale batatorita de acesti oameni cu “albeata pe ochi” a fost aceea a nu intelege suprematia sufletului, a chemarilor divine cel strabat, si asta pana in ziua de azi!

Pentru bani se vinde originea, sufletul, istoria.

Nu asi fi inceput aceasta relatare daca nu aveam propriul meu indemn si curiozitate, curiozitatea autodidactului interesat a cunoaste, dar dezinteresat a da lectii, mai ales unora cu multe studii gata facute, pusi pe functii la care nu mai poti

ajunge, desii pe umerii tai stau!”

Aminteam aci mai sus de suprematia sufletului nostru, de chemarile divine interioare, dar pe care acei cu “albeata asta pe ochi” nu si le iau in seama.

Vrem sa respingem existenta lui Dumnezeu, aducand motivatii vremile si credintele stravechi, pagane sau nepagane, dar despre care se spune ca au avut zeitatile lor, pe care omenirea le copiaza si azi, ca niste inapoiati ce suntem, mai ales

noi, romanii! Uite, imi vine in minte vorba lui Ion Ghinoiu, omul care a muncit o viata intreaga la cartea sa, Atlasul Etnografic Romanesc, de a incerca sa gandim si

altfel, dar, cu responsabilitate! “Inteleptul din America”Alexandru Nemoianu, ne mai

spune despre traditia Neamului nostru romanesc, ca, “e scrisa in noi, in fiinta noastra”. Istoricul Napoleon Savescu regaseste istoria noastra in Geneza biblica, regretatul Prof.dr.Artur Silvestri mai vorbea despre acea tainica Romanie, care are un

Dumnezeu protector! Atunci de ce sa nu nu gandim si altfel? Sa gandim! Dar nu prosteste!

Fara umbra pe creer si albeata pe ochi, fiindca nu mi-am oprit privirea asupra

argintilor luciosi ai nimanui, am in fata mea o carte despre vremile stravechi, “Ramses- The Lady of Abu Simbel” a autorului Cristian Jacq, publicata in Marea

Britanie, 1998, in care carte  la pagina 128, faraonul Ramses de Great, cel ce iesise

victorios in luptele cu imperiul Hititilor si al Canaanitilor, spune: “When love shines

over the people, it offers them more happines than any amount of wealth”.(Cand iubirea straluceste peste oameni, aceasta le ofera mai multa fericire decat toata averea). Oare, nu despre puterea iubirii ne-a invatat Iisus Hristos? Oare nu acelasi

Dumnezeu exista si atunci, chiar daca Ramses era pagan? Denumirile sub care omenirea a perceput/percepe Divinitatea, nu are insemnatate, eventual una relativa!

Luptele religioase nu sunt noi, dupa cum nici interesele politice, acestea devin altoiri

cu finete insertate scopului, si tocmai aci nedandu-se atentie ratacirii sufletului omenesc. Deci, ce e rau oare in multimea zeitatilor Panteoanelor antice? Fie dacice, egiptene, grecesti sau romane cand,  iata, despre insemnatatea iubirii vorbesc, si, inca

despre intaietatea acesteea. Ca ajunsesera orasele antice, familiile bogate, asi alege pana si zeii lor proprii, pana la zeii familiei, s.a.m.d., nu face diferenta mare de practicile zilei de azi, cand sfasiem Biserica lui Hristos, in atatea parti si multimi de

secte, incat se duce pe aceeasi cale a ratacirilor multimea omeneasca!

Semnele vremurilor de azi, pentru cine vrea sa priveasca adevarul asa cum este, ne

vorbesc limpede despre acel Creator Divin si vesnic, numit de fiecare Neam in Limba proprie, dar fiind originea tuturor! Doar numai ca oamenii s-au naravit, si se naravesc

creandusi  maririle pe averi nu pe iubire! Orbiti de aur si lux, regii si imparatii Neamurilor s-au considerat ei insisi zei, pretinzand pana si aceea ca datorita lor rasare

soarele! Acesti oameni antici sau moderni, ce nesocoteau/nesocotesc iubirea atrasiuce de

aurul lucios,spune proverbul,  fac “albeata pe ochi”!

Banii cresc si in pom?

“…Desi proverbul spune ca “banii nu cresc in pom”, sunt cazuri foarte reale cand “banii cresc in pom”. Cum? Foarte bine, ba mai mult, insasi viata noastra este legata de pom, pentru ca ne da oxigenul necesar  respiratiei.

Bine, totusi ce facem cu proverbele, cu vorbele de duh care spun ca banii nu cresc in pom? Oh, ele raman deapururea adevarate, insa pentru cei ce nu vor sa munceasca;

adica daca vrei sa culegi ceva, trebuie sa muncesti! Dar si cinstit!

Bunaoara am gusta noi strugurii cei dulci, ciresele, merele si perele, daca nu ar fi

gradinarul cel harnic? Acesta ne va povesti truda sa, sadind, ingrijind, udand, nedormind de grija inghetului de peste noapte cand florile dau in parg, legand pentru

sustinere crengile pomilor fructiferi cand vin vanturile cele pustiitoare, curatind pomii de omizi si putregaiuri, gradinarul cel harnic zice: “Din acesti pomi eu culeg bani frumosi”. Deci, “banii cresc si in pom”, oamenii harnici stiu asta, recoltand fructele

Dar daca lenea ne face sa dormim, ca apoi sa ne mai si plangem de lipsa de bani, viata ne obliga inschimb nevoia de viata, de respiratie, sa plantam pomi si paduri, gradini de pomi fructiferi.

Acoperirea cu vegetatie a fiecarei palme de pamant erodat a fost si va fi intotdeauna o necesitate de supravietuire. Ce trist peisaj ne desfasfasoara o coasta pe deal pustie si uscata, dar ce peisaj frumos si sfant ne  aduce ochilor si inimii vazand pe aceeasi coasta siruri de meri, de ciresi infloriti, unde albinele sa-si implineasca miraculoasa lor misiune, iar cantecul minunat al pasarilor sa umple imprejurimile cu acel ecou prelungit si traganat! Oare nu ar fi vorba aici de o adevarata sursa de sanatate pentru om? Oare nu este aceasta gradina cea daruita de Dumnezeu? Mai bine nu s-ar fi inventat nimic niciodata, ci sa fim pus coroana de aur pe fruntea taranului, celui Sfintit de Soare si de Ceruri! Stiintele le-au dospit lenea omeneasca, dar ca in loc

sa se serveasca natura si viata, stiinta asta taie pomul, sa construiasca un scaun, dar

scaun inalt  cu speteze aurite, pecare are sa stea lenea si minciouna, dispretuindu-l

tocmai pe taran, pe vierul din Via Creatorului!

Dar nu despre asta vreau sa scriu acum, ci despre adevarul ca banii cresc si in

pomii cei fructiferi, in livezile si pamanturile care azi se prapadesc in paragina, in timp ce tinerii nostri, urmasii nostri, din necesitate de bani, merg prin strainatate sa

munceasca in gradinile altora. Uneori la distante destul de mari; ca de-ar fi sa fie macar gradina lor proprie cumparata ar mai fi o idee, laudabila chiar, deoarece in marea gradina a lui Dumnezeu traim, cu urme de traco-daci regasite in toate directiile,

inclusiv la originile multor state europene. Dar nu e chiar asa, iar “alesii lor de azi”, adica cei de pe “scaunele cu speteze inalte si aurite” dorm linistiti, doar numai cand vine vremea reinoirii “mandatelor de stat pe scaune”, ii cauta prin lume ca sa le ceara

votul! Plina-I lumea asta de minuni!

Mai ieri alaltaieri ne mandream cu intrarea in mileniul al 3-lea, mileniul luminilor ai al bunelor vremuri, cand colo…, uite-te Romane, unde ne-a dus stiinta/viclenia asta mare!! Sa ne pierdem si sufletele de crestini. Dar sa nu disperam

dormind, sa ne incredem in Dumnezeul victoriei spirituale! Candva citeam o carte despre egalitate, si-mi ziceam, uite un suflet curat de ganditor…marxist. Dar, tot prin

intelepciunea folclorului nostru adancit in fiinta si suferinta neamului, auzeam batranii

nostrii  zicand: “banul e ochiul dracului”, si numai un Hristos Iisus a fost puternic aruncand de la Sine promisiunile de mariri lumesti ale deavolului. A venit industrializarea si fumul! Amarnica si nesocotita gandire si scoala! Am omorat caii si boii, carul si plugul! Ingenunchem in fata Ta, Taranule Roman, rugandu-te sa ne binecuvantezi pentru iertarea pacatelor noastre, ajunsi azi “nimicuri”prin servirea

raului promitator de mariri si aur, Te-am rastignit! Iarta-ne Taranule Roman, stim ca

Dumnezeu este cu Tine, acorda-ne iubirea Ta, invata-ne sa ingrijim gradina cu pomi, din care sa putem traii, ca sa nu mai cersim banii nimanui! Dar, fereste-ne Doamne  de bogatii care fura averile propriului popor. Nu ne da Doamne conducatori laici si religiosi din randul acestora, si lumineaza calea invatatilor rataciti. INVATA-NE

TARANULE ROMAN!

Dumnezeu niciodata nu l-a urgisit pe cel umilit si suferind, ci i-a pus in piept flacara sperantei si-a nadejdi, a luptei pentru  supravietuire pe palma de pamant in care s-a nascut!

IOAN MICLAU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s