~Dan Lupescu: „Vânjuleţ – Efigii viscolite de timp – (interviu cu primarul Nistor Costaiche)“

Vânjoasă  ca o pădure seculară de ulmi, care priveşte cu semeţie, de la înălţimea celor 30-35 de metri ai coronamentului său princiar, comuna Vânjuleţ (judeţul Mehedinţi) ne-a întâmpinat cu un surâs blând şi ocrotitor. Părea îmbrăcată în ţinută de gală, în haine de duminică. Aveam să aflăm, însă, că – de aproape un deceniu şi jumătate, de când primar este tânărul, inimosul şi atât de întreprinzătorul  Nistor Costaiche – acesta-i veşmântul firesc al frumoasei comune înflorite la 60 km de Cetate (Dolj) şi la 25 km de Drobeta-Turnu Severin.

Absolut toate şoselele şi mai bine de jumătate dintre uliţele celor două sate, Vânjuleţ şi Hotărani, au fost, în acest răstimp, asfaltate. Din vis aproape irealizabil, reţeaua de apă potabilă curentă a devenit, şi ea, realitate.

Privind cu mândrie spre trecut (pentru a nu-şi pierde identitatea), asumându-şi cu temeritate provocările începutului de mileniu, această  insulă de românitate, binecuvântată  de Dumnezeu, Vânjuleţ, prospectează cu încredere viitorul.

…Intrăm  în Primărie şi descoperim o ambianţă cu nimic mai prejos decât aceea specifică instituţiilor publice vest-europene. Ba, în mod sigur, mai presus de acestea, deoarece beneficiază de mobilierul cu virtuţi de unicat, sculptat în lemn de celebrul Ion Văcuţ, urmaş al lui Brâncuşi şi Miertoriu, în acest domeniu. Dialogul neconvenţional cu tânărul primar Nistor Costaiche se înfiripă repede, simplu, fără zorzoane de prisos. Îl redăm în continuare.

**********

– În ce punct al României se găseşte comuna Vânjuleţ, al cărei prim edil sunteţi ?

Ne aflăm pe Piemontul Getic, mai precis pe Podişul   Mehedinţiului. La punctul de interferenţă al paralelei de 44.44 grade cu meridianul de 22.79 grade. Este una dintre cele mai încântătoare părţi de ţară românească.

– Văzut de sus, din satelit, judeţul Mehedinţi, în care se înfige, ca o scară de şa, bucla Dunării albastre, pare a fi o copie ciudată, matusalemică a celebrului Călăreţ trac sau Călăreţ danubian, care, din basoreliefurile antichităţii, se prelungeşte, trăieşte, ca motiv legendar şi cultural inconfundabil, pe scoarţele olteneşti.

– Deşi însumează doar 1,2 la sută din întreaga populaţie a Mehedinţiului, comuna noastră este una dintre cele mai vestite din regiunea istorică a Olteniei. Pe aici, doar împăraţi şi maharajahi nu au poposit. Deocamdată. Dacă în vecinătatea Schitului Mraconia, vizavi de Tabula romana, de pe malul timocean al Dunării,  veghează imensul chip, săpat în piatra malului românesc, al lui Decebal (iniţiativă a regretatului istoric Josif Constantin Drăgan), localitatea de centru a comunei noastre pare a avea forma şi a fi ocrotită de un străvechi coif dacic de aur (căci aşa pare, de la înălţime satul vechi), dar şi de un spirit novator, european, degajat de cele 12 + 12 careuri/cvartaluri din satul nou, conturat acum 88 de ani de celebrul Teodor Costescu – care, în 1921, i-a împroprietărit pe ţăranii de aici cu 125 ha terenuri pentru culturi agricole şi locuri de casă, păstrându-şi pentru el doar 90 ha. În punctul de interferenţă al celor două sate, de o parte şi de alta a şoselelor principale, au fost create în acele vremuri – şi le-am păstrat mereu – patru parcuri naturale. Se impune să subliniez că Vânjuleţul a fost şi a rămas, de mai bine de trei sferturi de un veac, una dintre cele mai importante comune din Mehedinţi şi din Oltenia. Este situat în partea de sud a judeţului nostru. Circa un sfert din locuitorii celor două sate, Vânjuleţ şi Hotărani, sunt de etnie romă, despre care ţin să reliefez cu toată claritatea că sunt oameni cinstiţi, corecţi şi harnici.

Numiţi, domnule primar, câteva dinre personalităţile locului al căror renume a depăşit graniţele judeţului.

Dacă ar fi să-l evoc numai pe Teodor Costescu, figura cea mai luminoasă, care şi-a închinat viaţa oamenilor din Vânjuleţ şi din Mehedinţi, cred că ne-ar trebui zile şi nopţi… Menţionez, însă, înainte de a intra în detalii, familiile Căluţoiu, Hinoveanu, Molea, Roiban,  Albişor… Din rândul scriitorilor, familia culturală cea mai numeroasă şi, fireşte, reprezentativă este Hinoveanu: Dumitru, Ilarie, Liliana… Despre Teodor Costescu, figură intrată realmente în legendă, scriau toate marile ziare ale vremii. La cumpăna dintre milenii, două volume de excepţie i-au fost dedicate: în 1996, Teodor Costescuviaţa şi opera, ediţie alcătuiră şi îngrijită de Virgiliu Tătaru şi Ion Olaru, iar în 2004, Teodor Costescu şi apostolii săi, ediţie coordonată de Viorel Mirea. Iată cum îl caracteriza marele savant Nicolae Iorga: „Teodor Costescu a fost un om de cuminte realizări. Acest oltean de veche rasă, solid înfipt în locul muncii sale binefăcătoare, se ferea de ispita uşoară a cuvintelor mari. Vorba lui părea că vine de la un întreg neam cu pază în tot ce gândeşte şi face. La dânsul, gând şi fapte era totuna. Fapta în mijlocul poporului şi pentru popor. Şcolile lui, aşezămintele lui – aceasta îi era viaţa şi marea mângâiere. Severinul se va mândri totdeauna cu ce au putut ridica din piatră, cărţi şi gând neîntreruptele lui osteneli”. Teodor Costescu s-a născut la 30 martie 1864, în Ţicleni (Gorj), unde tatăl său, Dumitru, era învăţător. După absolvirea Colegiului Carol I din Craiova, urmează Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, secţia fizică şi chimie. Deşi mentorul său, renumitul profesor Constantin I. Istrati, insistă să rămână în Capitală, pentru o ispititoare carieră universitară, Teodor Costescu vine, pentru un an, profesor la Colegiul Carol I din Bănie, de unde se transferă la Liceul Traian din Tr. Severin, fiind numit director al acestuia la 1 mai 1892. Virgiliu Tătaru reliefează că noul director organizează instituţia după modelul celor din Europa Occidentală, apoi menţionează: „În scurt timp, Liceul Traian ajunge cel dintâi din ţară, prin diligenţa la studii a elevilor lui, buna purtare în oraş, prin munca manuală în atelierele liceului, prin cultivarea serelor şi exerciţiile ostăşeşti. La 10 Mai 1900, organizat milităreşte, defilează cu fanfara înaintea Regelui Carol I, la Bucureşti, stârnind admiraţia numerosului public”.

Cum a ajuns Teodor Costescu în Vânjuleţ şi ce anume a realizat pentru comunitatea de aici ?

În iunie şi iulie 1934, ziarul Universul consemna, cu prilejul vizitei la Vânjuleţ a M.S. Regelui Carol al II-lea, a Marelui Voievod Mihai şi a membrilor guvernului: „ Dl Teodor Costescu a cumpărat, în 1913, o moşie în comuna Vânjuleţ, cu bani de zestre. Stabilindu-se acolo, a constatat că întreaga regiune era mlăştinoasă, iar populaţia suferea de paludism”.

Care a fost reacţia lui Teodor Costescu în faţa unei asemenea realităţi ?

A trecut la desecarea bălţilor şi mlaştinilor, construind în jurul satului un canal larg de 8 metri, pe care l-a legat de un altul, largde 12 metri şi lung de 10 km. Astfel, satul a fost scăpat de inundaţii. A construit poduri şi podeţe, a pietruit, apoi, şoselele şi uliţele din sat, precum şi pe acelea care făceau legătura cu comunele învecinate. A înfiinţat o bancă populară, oferind credite sătenilor, pentru a putea să-şi cumpere vite, unelte şi atelaje, dar şi să-şi înalţe case. Pentru combaterea frigurilor palustre, de care sufereau localnicii, a cumpărat 62 kg de chinină, tratându-i pe copii şi bătrâni, răstimp de doi ani, sub supravegherea jandarmilor. A fost eradicată, astfel, la Vânjuleţ, această boală chinuitoare. Dar iată şi alte acţiuni binevenite pentru bunii şi străbunii noştri. A obţinut pentru locuitori un izlaz comunal de 250 ha, pe care să-şi hrănească vitele. A înfiinţat o fanfară de ţărani şi o alta  formată din elevi. În locul şcolii, despre care presa vremii scria că era un coşar, în care un preot preda lecţii la 17 copii plăpânzi, a construit şase şcoli mari, cu sobe de teracotă, în care predau 33 de profesori şi maeştri-instructori, urmate regulat de aproape 700 de elevi.

De ce a vizitat regele Carol al II-lea, însoţit de miniştri şi alţi înalţi demnitari,  Vânjuleţul, în vara anului 1934 ?

Întrucât avea ce să vadă, iar locuitorii acestei mândre aşezări, în frunte cu apostolul lor, Teodor Costescu,  aveau cu ce să se mândrească. Pentru exactitatea rememorării acelei vizite de neuitat, vă propun, domnule Dan Lupescu, să spicuim din presa timpului. Aşadar: Peste 20.000 de oameni, veniţi de pe tot cuprinsul judeţului, aşteptau pe suveran. În faţa regelui şi a oficialităţilor, au defilat: ţăranii în coloane câte trei; veteranii de la 1877; invalizii de război; „Virtutea Militară”; învăţătorii; învăţătoarele şi preoţii, în frunte cu revizorul şcolar; micii dorobanţi; şcolile primare de fete din toate comunele judeţului; şcolile primare de băieţi; Şcoala de Arte şi Meserii din Vânjuleţ; veteranii din 1916-1919; flăcăii din sat; pădurarii statului şi sătenii din aproape toate comunele. Însoţit de miniştri şi parlamentari, regele vizitează şcoala de ţesătorie, şcolile primare, şcoala de meserii şi expoziţia acesteia, apoi stadionul, parcul şcolii şi pepiniera de pomi roditori, grădiniţa de copii. Elevii din 22 de şcoli mehedinţene au susţinut, în faţa asistenţei, un frumos program artistic.  În cuvântul său, Teodor Costescu a afirmat, cu modestie: „Prin regularitatea cu care se ţin cursurile, prin disciplina, uneori aspră, în care sunt crescuţi – disciplină asemănătoare celei de acum 40 de ani din Liceul Traian din Turnu-Severin -, elevii tuturor şcolilor din Vânjuleţ s-au deprins să nu mintă, să nu fure, să nu strice mobilierul şcolii, să-şi respecte cu sfinţenie părinţii şi profesorii, să păstreze desăvârşită curăţenie. Unul din motivele de mândrie ale Vânjuleţului este că nu există în această comună nici un analfabet sub vârsta de 30 de ani. (…) Meritul întreg aparţine autorităţilor superioare, corpului didactic şi vânjuleţenilor, care m-au înţeles, m-au înconjurat şi sprijinit zi de zi în izbândirea idealului meu de a crea din Vânjuleţ un mic focar de cultură sătească şi de a da ţării elemente sănătoase la trup şi minte, muncitori vrednici în timp de pace şi soldaţi viteji în război, ţărani devotaţi Tronului şi Dinastiei”. Regele l-a decorat pe Teodor Costescu cu medalia „Pentru merit”, cu cunună de lauri, printr-un decret semnat pe loc, de suveran. De reţinut: această înaltă distincţie se acorda, în ţară, pentru a doua oară.

Ce alte ecouri din epocă sunt relevante, domnule primar Nistor Costaiche ?

Ooo ! Sunt multe. Dar voi menţiona doar trei. Fascinat de cele realizate în Vânjuleţ de fostul său profesor, reputatul matematician Petre Sergescu scria, sub titlul „Un mare dascăl:  Teodor Costescu”: „Ceea ce a înfăptuit Costescu la Vânjuleţ, numai prin voinţa lui de fier şi cu ajutorul sătenilor, este o minune. Gospodării frumoase şi bogate, case împodobite cu ţesături, covoare şi sculpturi din lemn, străzi drepte şi îngrijite ca într-un oraş, mai multe şcoli primare, al căror local ar putea sta cu cinste în orice oraş, un liceu industrial de fete, o şcoală de meserii pentru băieţi, o şcoală de menaj, lumină electrică (…) A fost un precursor în domeniul şcolar, sanitar, administrativ. A fost un fenomen cultural. A fost un suflet mare şi blând, cu toată îndărătnicia sa proverbială. Ţara întreagă a luat învăţătură de la modestul dascăl severinean, care a sfinţit locul unde a fost pus şi care a dovedit că, în orice situaţie socială, omul poate să se ridice până la cele mai minunate realizări”.

La rândul său, secretarul Academiei Române, celebrul matematician mehedinţean Gheorghe Ţiţeica, îi transmitea o veste de excepţie lui Teodor Costescu: „Prea onorate domn şi onorate coleg, Academia Română, în semn de înaltă apreciere a operei culturale ce aţi întreprins aproape jumătate de secol la Turnu-Severin şi în judeţul Mehedinţi, v-a ales, în şedinţa din 30 mai 1934, membru onorar al ei”.

Creionându-i un cuprinzător profil, Constant Răutu, directorul ziarului „Provincia” (în care au publicat Vasile Voiculescu şi Victor Papilian), nota: „Alături de Ion Bibicescu, profesorul Teodor Costescu a contribuit într-o largă măsură la răspândirea culturii în masele populare, căci datorită lor au putut să plece în nenumărate sate din Banat, Iugoslavia şi chiar din America sute de biblioteci populare, din care nu au lipsit cărţile păstrătoare de datini ale neamului românesc”.

Dincolo de spiritul său energic, dinamic, activ, de voinţa colosală, de corectitudine şi cinste ireproşabile, de conştiinţa limpede, curată  precum cristalul, pe ce alt secret s-au întemeiat înfăptuirile epocale ale lui Teodor Costescu ?

Îngăduiţi-mi să apelez din nou la un comentariu semnat de Emanoil Lega, în presa acelor timpuri: „Nu cred să mai fie în ţară o comună în care să nu se facă politică. Domnul Costescu este mare adversar al politicii. Domnia sa s-a retras demult din viaţa politică, devotându-se chestiunilor de ordin cultural şi naţional. La orice schimbări de regim, domnul Costescu intervenea pe lângă conducătorii respectivi şi parlamentarii mehedinţeni să lase ca în această comună să nu se facă politică, pentru ca să nu se învenineze sufletul oamenilor, căci altfel nu va mai putea lucra cu ei şi se va distruge tot ce domnia-sa a clădit cu atâta trudă. (…) Noi nu putem decât să urăm ca în fiecare colţ de ţară să se găsească oameni ca Teodor Costescu , căci numai astfel ţara şi neamul vor progresa”.

Cu ce altceva se mândrea Vânjuleţul şi Mehedinţiul primei jumătăţi a secolului al XX-lea ?

Pe lângă cele şase şcoli şi  formaţiile artistice – două fanfare, trei formaţii instrumentale: de viori, de fluiere, respectiv, de  mandoline şi chitare -, Vânjuleţul dispunea de spital, performanţă notabilă, mai ales dacă avem în vedere că la Vânju Mare nu exista decât dispensar. Acelaşi neobosit Teodor Costescu a construit şi a condus Liceul Traian (sub directoratul său fiind consacrat ca şcoală românească de elită), a relansat viaţa culturală a Severinului prin înfiinţarea societăţii Doina, a înfiinţat Banca Mehedinţiului, Şcoala comercială, a editat ziarul Cumpăna, a construit internatul Liceului Traian, după modelul celui de la Viena. Ziarul Cuvântul nostru din 5 mai 1932 consemna că Teodor Costescu şi-a vândut averea personală pentru a termina, în parte, construcţia Palatului Cultural din Tr. Severin, bijuterie arhitectonică proiectată de Grigore Cerchez. Despre această instituţie, demnă de orice metropolă europeană, s-a afirmat că străjuieşte ca un far luminos, răspândind cultura pe ambele maluri ale Dunării. Ajuns prefect al Mehedinţiului, în primul deceniu al secolului trecut, Teodor Costescu a susţinut răspicat că judeţul trebuie metamorfozat rapid, scoţând în evidenţă că „numai pe o temelie tare vom putea zidi o clădire trainică”. În viziunea sa, înşişi oamenii din judeţ sunt această temelie, în fruntea cărora se cuvine a se situa permanent „preotul, primarul, învăţătorul, perceptorul, notarul, consilierii locali şi toţi funcţionarii”. În întregul mandat, îşi propusese să construiască 257 de şcoli. Fiind, însă, prefect doar doi ani şi 11 zile, a apucat să edifice doar 76 (procurând materiale pentru alte 22), mai multe decât se construiseră în anteriorii …41 de ani. A înfiinţat, în numai doi ani, mai multe posturi de învăţători decât se creaseră în cei 15 ani precedenţi. Cinci spitale, Şcoala de agricultură din Gemeni, Judecătoria din Baia de Aramă, 12 biserici şi primării, zeci de kilometri de drumuri pietruite răsăreau de dimineaţa până seara, prin munca patriotică a sătenilor,  exclusiv la sfârşit de săptămână. Profesionist desăvârşit şi perfecţionist din fire, Teodor Costescu a adus, pentru parcul Liceului Traian, un grădinar elveţian. Pentru orele de vioară (fiecare elev avea vioara sa, păstrată în dulapuri speciale) îl convinsese pe un celebru profesor din Cehia să se transfere la Severin, iar pentru a preveni şi stopa epidemiile cumpărase de la Viena un laborator bacteriologic complet.

După  această lungă, dar semnificativă incursiune în trecut, vă propun, domnule Nistor Costaiche, să adăstăm în zilele noastre. De când sunteţi primar al comunei Vânjuleţ ?

Din anul 1996.

De trei legislaturi ?

Trei complete, din vara anului trecut intrând în a patra…

De ce vă …tot aleg oamenii ?

Pentru că, aidoma întregii comunităţi, mă ţin de cuvânt, nu mint, nu fur, mă consult cu oamenii, le ascult cu maximă atenţie doleanţele şi fac tot posibilul să le rezolv problemele. S-au convins, cred, că sunt un om al faptelor, nu al vorbelor aruncate în vânt. In fiecare an am construit câte ceva…

Precizaţi ce anume…

În 1996-1997, ne-am mutat în actuala primărie, care a luat naştere prin remodelarea şi modernizarea aripii dinspre şosea a căminului cultural. Suntem, cred, singura primărie care are uşă de acces direct în cămin. În 1999, am realizat cele două monumente de for public, din marmură, amplasate în centrul civic: bustul lui Teodor Costescu şi Monumentul închinat eroilor comunei jertfiţi în Războiul de Independenţă, în primul şi în cel de-al doilea război mondial. În anii 2000-2004, am derulat vastul proiect de introducere a reţelei de apă potabilă şi am înfiinţat căminul de bătrâni (40 de locuri), în fosta clădire a spitalului. A intrat, de asemenea, în circuit public un centru de zi, pentru copiii în vârstă de 0-3 ani din familiile nevoiaşe.Le asigurăm, din resursele consiliului local, îmbrăcăminte, hrană, îngrijire corespunzătoare, cu asistenţă de specialitate. Toate şoselele principale au fost modernizate, iar mai mult de jumătate dintre uliţele din cele două sate sunt asfaltate. Şcoala generală, în care studiază 270 de elevi, este reabilitată în totalitate. Lucrăm la o sală de sport şi la modernizarea grădiniţei de copii (la care sunt înscrişi 70 de prichindei). În relaţiile cu consilierii locali am promovat permanent spiritul de echipă, ne-am consultat înainte de fiecare iniţiativă şi vă pot mărturisi că, din 1996 până în prezent, nici una dintre măsurile propuse de mine consiliului local nu a înregistrat vreun vot împotrivă, deşi cei 11 consilieri sunt de culori politice diferite.

Cadrele didactice sunt din localitate ?

Majoritatea fac naveta de la Tr. Severin şi din Vânju Mare. Pe cheltuiala consiliului local, le-am pus la dispoziţie un microbuz, cu dublă funcţionalitate: dimineaţa, la 6.30,  duce liceenii din Vânjuleţ la Severin, de unde se întoarce cu profesorii navetişti, iar la amiază, la ora 14, …invers. De asemenea, 19 copii din satul Hotărani îi aducem la şcoala din centrul comunei cu microbuzul.

În final, vă rog, domnule primar Nistor Costaiche, să precizaţi cărui proiect deosebit intenţionaţi să vă dedicaţi în perioada următoare.

Ne roade de multă vreme gândul de a trece la reparaţia capitală, conservarea şi restaurarea splendidului conac al lui Teodor Costescu. Dacă el făcuse, în deceniul al treilea al secolului trecut, din Vânjuleţ un sat european modern, un sat în care cultura tradiţională era excelent reprezentată, noi avem, acum, obligaţia morală şi civică de a transforma fostul său conac într-un muzeu memorial, dar care să aibă virtuţi de centru cultural şi de cercetare, cu o bibliotecă bine dotată, la care să se organizeze periodic stagii de pregătire şi de cercetare pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi, sesiuni ştiinţifice anuale, expoziţii, tabere de creaţie pentru sculptori şi pictori.

Dumnezeu să  vă lumineze gândul şi fapta, domnule primar. Vă  mulţumim pentru interviul acordat şi abia aşteptăm să ne invitaţi la deschiderea şantierului de reîntinerire a conacului Costescu din Vânjuleţ.

DAN LUPESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s