~Dan Floriţa-Seracin: „Centenar A. Mocioni“

În ziua de 20 martie a acestui an s-a împlinit un veac de la dispariţia unuia dintre cei mai mari oameni politici şi de cultură din câţi s-au ivit pe meleagurile transilvane şi bănăţene de-a lungul istoriei lor zbuciumate, Alexandru Mocioni.

Descendent al unei ramuri a ilustrei familii a Mocioneştilor, de origine macedo-română, care a dobândit rang nobiliar şi proprietăţi în Banat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Alexandru Mocioni s-a născut la Pesta în 4 noiembrie 1841. Studiază dreptul la universităţile din Viena, Pesta şi Graz, la cea din urmă obţinând doctoratul utriusque la vârsta de numai 24 de ani. În 1865 este ales deputat în parlamentul maghiar în circumscripţia Rittberg (Tormac), apoi în anul 1869 la Lugoj şi în 1872 la Radna. În această calitate, timp de nouă ani (până în 1874) a luptat în forul legislativ de la Budapesta pentru recunoaşterea poporului român şi împotriva efectelor, pe care le socotea dezastruoase pentru neamul său, ale instaurării dualismului austro-ungar în anul 1867, pe care îl aprecia drept „o alianţă a cărei idee este o supremaţie dublă, al cărei ascuţiş este îndreptat în contra celorlalte naţiuni” din monarhia bicefală. Ca om politic, meritul său primordial a fost acela că a ştiut să solidarizeze pe toţi românii dintre Tisa şi Carpaţi pentru cauza comună, urmarea fiind naşterea Partidului Naţional Român.

Dându-şi seama că prestaţia sa la tribuna parlamentului maghiar nu poate avea, în condiţiile acelor vremuri, sorţi de izbândă, Alexandru Mocioni renunţă în mod ostentativ la cariera de deputat, dar nu şi la mijloacele de luptă extraparlamentară. Ca un protest în faţa întregii lumi împotriva politicii de oprimare şi denaţionalizare dusă de guvernele maghiare, el determină în 1881, în calitate de preşedinte al PNR, adoptarea pasivităţii politice. Eminent jurist fiind şi autor al mai multor scrieri apărute în ţară şi în străinătate, a căutat permanent să atragă atenţia opiniei publice internaţionale asupra condiţiei precare a poporului său, care, abia ieşit din iobăgie în anul 1848, se dorea a fi în continuare aservit oprimatorilor săi de veacuri.

În anul 1894, cu ocazia procesului Memorandumului, deşi anterior se pronunţase, alături de alţi politicieni, împotriva înaintării memoriului Curţii vieneze, socotind că în acel moment nu era oportună, Alexandru Mocioni cere întregului popor român să-şi afirme solidaritatea cu semnatarii săi. Aceasta, fiindcă guvernul maghiar socotise de cuviinţă să aducă în faţa instanţei de judecată pe cei ce solicitaseră, în numele milioanelor de români din Transilvania şi Banat, tratament nediscriminatoriu pentru toate naţionalităţile din imperiu. Lucru pretins de Alexandru Mocioni încă în 1872 cu următoarele cuvinte: „Pentru politica aceasta îndreptată adeseori în contra noastră […] nu naţiunea maghiară, ci numai şi numai partida guvernamentală poate să fie responsabilă. De aceea, lupta noastră politică are să fie îndreptată numai în contra acestei partide, dar nicicând în contra naţiunii maghiare, cu care în cele din urmă avem în toată privinţa interese solidare.”

Pentru că se simţea nevoia unei tribune de luptă a românilor bănăţeni împotriva abuzurilor autorităţilor maghiare, Alexandru Mocioni subvenţionează apariţia în anul 1893 a ziarului „Dreptatea” la Timişoara, condus de Cornel Diaconovici şi Valeriu Branişte. „Dreptatea” s-a implicat în apărarea drepturilor memorandiştilor şi a cauzei susţinute de aceştia, motiv pentru care procesele de presă intentate publicaţiei româneşti de autorităţi au început să se ţină lanţ. Spre pildă, pentru articolele sale antiguvernamentale publicate în „Dreptatea”, Valeriu Branişte este condamnat la doi ani de detenţie în închisoarea de stat din Vàc.

După demersul Memorandumului, cea mai importantă acţiune revendicativă din secolul al XIX-lea a românilor ardeleni şi bănăţeni după revoluţia de la 1848, Alexandru Mocioni se retrage din viaţa politică activă, dar el a continuat să-şi sprijine poporul pe plan politic şi cultural. În anul 1901 este ales preşedinte al Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Unul din succesele sale în această calitate a fost acela că, dând dovadă de abilitate diplomatică, reuşeşte să înduplece guvernul maghiar să permită participarea corurilor româneşti din interiorul arcului carpatic la Expoziţia Jubiliară care a avut loc la Bucureşti în anul 1906.

Ca om de cultură, Alexandru Mocioni s-a afirmat în domeniul filozofiei şi artelor. A conceput lucrări filozofice, precum Problema vieţii sau Religiune şi ştiinţă (căutând să demonstreze că ştiinţa nu este în opoziţie cu religia, ci un mijloc de consolidare a acesteia) şi studii sociologice (Conştiinţa naţională, Libertatea presei).

O mare pasiune a lui Alexandru Mocioni a fost muzica, pe care a studiat-o sistematic la Pesta şi Viena, devenind pianist concertist şi compozitor de muzică clasică. Într-un studiu publicat recent, cercetătorul arădean Doru Sinaci menţionează că prima compoziţie muzicală a lui Alexandru Mocioni, Pensees fugitives pour le piano, datează din anul 1864. *) A mai compus un marş funebru (în memoria mamei sale), o sonată pentru pian şi violoncel, valsuri, mazurci. La reşedinţa sa din Pesta, dar şi la castelele familiei de la Căpâlnaş ori Birchiş aveau loc periodic concerte, bucurându-se adesea de participarea unor muzicieni celebri, precum Franz Liszt.

Alexandru Mocioni, ca un bun creştin ortodox, a intuit bine rolul bisericii în întărirea conştiinţei naţionale şi păstrarea curăţeniei morale a poporului, de aceea s-a implicat activ în reorganizarea acesteia pe baza statutului şagunian, redactat după indicaţiile lui, prin care s-a acordat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericeşti. A donat, împreună cu rudele sale, pentru construirea catedralei ortodoxe din Sibiu impresionanta sumă de 60 de mii coroane aur.

Donaţii importante în bani a mai făcut familia Mocioni pentru crearea unui muzeu al asociaţiei ASTRA, în scopul înfiinţării „Societăţii pentru fond de teatru român”, pentru subvenţionarea unor şcoli (precum Liceul din Brad), ori a unor publicaţii, între care şi cunoscuta revistă „Luceafărul”, apărută la Budapesta prin strădania unor studenţi români în anul 1902. De altfel, nu puţini studenţi au fost stipendiaţi să studieze la Budapesta ori Viena de patrioţii Mocioneşti.

Alexandru Mocioni se stinge din viaţă la reşedinţa sa de la Birchiş.

„Marele Mecena al culturii naţionale”, cum îl caracterizează istoricul Ion Lupaş; spiritul „protector al tuturor întreprinderilor de bine româneşti”, cum îl aprecia Octavian Goga; om „de înaltă cultură filozofică, spirit sistematic, inteligenţă puternică”, cum îl defineşte Nicolae Iorga, Alexandru Mocioni rămâne în amintirea posterităţii ca una dintre cele mai reprezentative personalităţi româneşti angajate în lupta pentru emancipare şi unire naţională. **)

*) Doru Sinaci, „Glasul Aradului”, www.glsa.ro, p. 2

**) citate apud Ioan Munteanu, Alexandru Mocioni – militant pentru făurirea statului naţional unitar român, „Orizont”, Timişoara, nr. 47/1983, p. 5

Lista ilustraţiilor:

1. Alexandru Mocioni, portret

2. Castelul familiei Mocioni de la Căpâlnaş, numit şi Micul Trianon, asemănător prin arhitectura sa cu celebrul edificiu de la Versailles.

3. Castelul familiei Mocioni de la Bulci

Bibliografie selectivă:

Dr. Ion Rusalin, Dr. Alexandru de Mocioni (1841 – 1909), în „Revista Cercului juridic bănăţean”, anul V (1936), nr. 3, p. 97

Teodor Bobiş, Monografia familiei Mocioni, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Arte „Regele Carol II”, Buc., 1939, reeditare Ed. Mirton, Timişoara, 2003

Ioan Munteanu, Alexandru Mocioni – militant pentru formarea statului naţional unitar român, „Orizont”, Timişoara, nr. 47/1983

Narcis Doru Ion, Castelele Mocioneştilor, www.itcnet.ro, 2002

Doru Sinaci, Alexandru Mocioni – un om al timpului său, „Arca”, Arad, nr. 7-8-9/2007

Doru Sinaci, Alexandru Mocioni, o mare personalitate arădeană, www.glsa.ro, 2009

DAN FLORIŢA-SERACIN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s